AM TRECUT DORUL PE NUMELE TĂU

S-au vorbit toamna și vântul

Să cutreere pământul

Să se asundă în pădure

Și tot farmecul să-i fure.

Sus în vârf de rămurele

Cântă în coruri păsărele,

Simfonie de culori

Te vrăjește până-n zori.

Dar un zvon de brumă rece

Fac ca frunzele,florile să plece,

Cântăreții triști se adună

Au plecat, ne fac din mână!...

Codrul plânge după ele

Noaptea-i neagră fără stele

Doar pustiul se așterne

Norii grei zăpadă cerne.

Pe drumul vieții, presărat cu ceață,

Umbra speranței vine și mă-nvață.

Căci chiar și-n noapte, când lumina-i stinsă,

Ea mă veghează, tainică, aprinsă.

Din doruri mute și visări târzii,

Umbra speranței știe a zâmbi.

Chiar de mă pierd în gânduri fără rost,

Ea-mi amintește tot ce-am fost.

Când lumea cade-n valuri de durere,

Ea-mi șoptește blând despre putere.

Un glas ce urcă dintr-un loc adânc,

Un cântec vechi, al sufletului stânc.

Prin ploi de lacrimi, prin furtuni amare,

Umbra speranței arde-n depărtare.

E ca un far ce-mi luminează calea,

Un dor nestins ce-și urmează chemarea.

Ea nu se teme de grele încercări,

În fața vieții stă fără-ncercănări.

Chiar când m-aplec sub greutăți de gheață,

Ea-mi spune: "Luptă! Merită viața!"

Din pulbere de visuri destrămate,

Ea construiește punți nestrămutate.

Căci orice umbră are-n sine-un soare,

Ce-nvie totul, chiar din nepăsare.

Când totul pare să se-ntunece iar,

Ea-mi dă puterea să cred în hotar.

În locul unde toate dorurile mor,

Umbra speranței devine izvor.

În ochii celor ce-au pierdut credința,

Ea reaprinde blândă biruința.

Și-n inimi ce-au uitat să mai viseze,

Umbra speranței începe să creeze.

E veșnic vie, chiar și-n lumea mută,

O flacără ce-n noapte nu se-ascultă.

Din suflet crește, până la zenit,

O rază pură-n întuneric țintuit.

Și astfel merg, purtându-i urma vie,

Prin labirinturi, prin orice câmpie.

Umbra speranței e pavăza mea,

Un dar ce-n veci în suflet va dura.

Mai ții minte zilele-n care,

Vânam răsărituri de stele polare?

Când drumul, cu carnea sfâșiată de zare,

Era călăuza picioarelor tale?

Îmbătat din șoapte mai tari decât votca,

Te iubeam disperat sub luna lui Lorca.

Noaptea se scade, lumina e goală,

Ca într-o transă chirurgicală –

Sunt umbra din umbră, caut în lună,

Ochii tăi negrii ca zarea-n furtună.

O ! preamărite autor al vieții noastre, 

Făptuitorul tuturor viselor copiilor 

Ești precum o albină într-o floare, 

Precum o veveriță într-un pom. 

O! preamărite înger a cărților, 

Versificator al tuturor țărilor. 

De pe lume c-am repede te-ai dus 

Și cunoștințe multe ai adus. 

O! preamărite descriptor a poeziilor, 

Eroul neînfricat a tuturor elevilor, 

Înțeleptul bătrânilor și viitorul tinerilor, 

Dar și marele dezvoltator a poeziilor. 

O! Preamărite atotștiitorule Vieru ,  

Pentru noi alcătuiești tot ceru, 

Luna, stelele , soarele 

Ce îndrumi minunatele popoare ! 

O ploaie îngâmfată,

E mereu îmfumurată. 

O ființă orgolioasă 

E mereu pretențioasă. 

Puternicul accent

De cuvânt inocent, 

Mereu impertinent 

Memorat e permanent. 

Un sunet minunat

Cu gluma s-a-mpăcat,

La putere a urcat

Dar dur a ofensat. 

Frumos a triumfat 

La modul repetat 

Ideea de glumit 

Un factor anumit. 

O atenție sporită 

E-n mod clar, una lovită, 

De-ntuneric istovită, 

Poate fi una-ngrădită. 

Sus, pe-o orbită, 

Privirea-i țintită,

O voce ascuțită 

S-ar cerea auzită. 

Pe cerul nocturn 

Vazut-ai un turn,

Ce stele-nflăcărate 

Pașii să-ți arate.

Păsări zburătoare 

Cu aripi și cu motoare, 

Precum stele căzătoare 

Așteptai nerăbdătoare.

Accentul pe cuvinte, 

Bine-nfăptuite, 

Cu o mica rugăminte 

Să te reprezinte. 

09.05.24

Nu-i cer nimic lui Dumnezeu,

Doar clipa-n care te-am zărit,

Pe-o bancă-n parc, să se repete

De s-ar putea la infinit.

Nu vreau averi să-mi dea defel,

Doar ziua când te-am sărutat,

Sub un salcâm în miez de mai,

Să se reîntoarcă neîncetat.

Şi nu vreau gloria cea deşartă,

Doar vara-n care te-am iubit,

La malul mării lângă valuri,

S-o retrăiesc la nesfârşit.

obrajii imi ard,

talpile mi-s reci,

gândul imi fuge la tine,

nicicum nu îmi treci.

simt cum îmi fuge

lumea de sub picioare

e de la anotimp, sau..

anotimpul ești tu, oare?

inchid și redeschid,

pagini, poze,mesaje,

dorul doare mai mult

ca acu'-n tatuaje.

te visez, mă trezesc,

nimic nu-i real,

esti prea departe,

alt capăt, alt mal..

deschid ochii

nu te mai caut,

puţin te mai plâng

inima nu vrea

sa te mai simta

am gol în stomac,

fluturi morți,

am dorul hoinar

fără țintă..

Acum când ești departe și vorbele fi tac

Gândesc fără speranţă ce oare să mai fac..

Tăcerea ta mă doare, întrebările inundă mintea

Când inima-mi te cere..sufletu-mi te vrea.

Mă-ntreb în gând de-o să mai vii

Să-mi dai din vin dulce picături

..ŞTIU că regreți și tu si minți

Și-ai vrea c-o-mbratișare să m-alinți.

Deși-mi pari mai departe ca oricând

Îmi ești aproape în fiecare cuvânt

Mi-e dor de tine atât de mult

Mi-e dor vocea ta caldă să ascult..

Oare voi mai fi vreodată îmbrățișată

Fără să simt că mi-este dor de noi?

Oare voi mai gusta din vin vreodată 

Fără să-mi amintesc de gustul tău?...

Oare o să mă suni cu suflet cândva 

Să-ți pot răspunde cu al meu?

Oare voi putea să scriu cândva un vers

Fără în gând numele să îți șoptesc?

Oare iarna ce-o port în suflet

Se va schimba în primăvară?

Oare inima îmi va mai fi la fel

Când visa un ultim vin și-o-mbrățisare?

Oare...🥲😔

05.01.2025

OneWineWoman

Unpahardepoezie 

Eu nu regret ca te-am cunoscut 

Și nici focul ce-n mine tu l-ai stârnit 

Regret doar ca povestea s-a sfârșit 

Traumatic...cu-n dor ce va arde la infinit.

Ai fost bucuria ce n-am mai simțit 

Un vis ce părea a nu se sfarsi 

Si deși încerc să merg mai departe

O parte din mine te ține aproape.

Încă mai cred undeva în adânc

Ca vom mai bea un vin in doi

Ca visul acesta deși pare stins

Încă mai poate renaște din gol.

Cealaltă parte din mine, rece,

Știe ca totul e doar o părere 

Un vis pierdut in al iernii vânt 

Ce lasa-n urmă dor și cuvânt.

Între vis și real, pendulez și mă frâng 

Cu inima prinsa-n ce-i drept și nedrept

Și deși știu că noi nu vom mai fi

Intr-o parte din mine...esti visul ce va dăinui

Curg picături din iarna vietii

Grabite înspre eul meu,

Și te scriu precum poeții

Când dorul mi se  pare greu!

Iar când sufletu-mi suspină

De distanța dintre noi,

Nu e leac, nimic n-alină

Gandul meu pătruns de ploi!

Dimineața mi-e senin, am lumea la picioare ,

Seara mă sufoc în tăcerea prea mare

Azi îmi văd de drum, de vise, de zori

Mâine număr în noapte doar răni și fiori.

Mă frâng in bucăți și cad în pustiu,

N-am fost decât un pas făcut prea târziu 

Ochii lui nu sclipesc nicicum a regret

Eu îl păstrez ca cel mai tainic secret.

Si-n nopțile toate ma sufoc în amintiri 

Mi-apare-n vis, îl simt, îl respir...

Pentru el sunt doar un caz închis

O poveste trecută... pierduta-n asfințit.

Tot sper durerea să mă uite, să-mi treacă

De ce așa ne-am sfârșit, tot n-am aflat...

Si mă pierd prin iarna cu iz de primăvară 

Să uit promisiunile-ți făcute la... figurat.