În toamna asta

Ți-aș strânge, cu dorul meu, fluturi,

Născuți gândind la chipul tău de primăvară,

Să-i presar în visele tale târzii,

Când lumea adoarme încet… pe seară.

Să visezi păsări cu aripi albastre

Și anotimpuri în care soarele se joacă printre flori.

Sub clar de lună să dansezi cu fluturii trimiși de mine,

Să-ți șoptească încet… că de tine mi-e dor.

Dezamăgită că fluturii au adormit,

Îmbătați de mireasma ta din privire,

M-am transformat într-un fluture, eu…

Să mă visezi… pe mine.

Ușor, în vise, să te cuprind,

Să te admir cum ești, în umbre de lună,

Cu ochii mei de fluture să îmi pictez, pe aripi,

Privirea ta blândă și bună!

Bat puțin mai tare din aripi și tu tresari.

Din somnul tău răsare iarăși viață.

Te urmăresc subtil și văd cum te încețoșezi.

Ce mult aș vrea să te mai iau o dată în brațe…

Dar nu apuc, că-n lumea ta deja...

E dimineață.

Liniștea ta se asează ușor peste lume

Și o înțeleg mai mult decât mă înțeleg pe mine,

De ce nu vezi că te înțeleg chiar și când nu spui nimic…

Ce mă fac eu cu tine?

Ai o privire care ar putea să oprească războaie,

Și oprindu-le nu ar părea ceva greu,

Tot timpul acesta, cum de nu ai  simțit

Că am fost lângă tine… mereu.

Când suntem într-un loc cu mai mulți oameni,

Decât tine, până și luna mi se pare mai accesibilă,

Și simt că orice aș spune, orice aș face,

(Chiar și dacă m-aș strâmba)

Pentru tine nu sunt vizibilă.

Nu vreau să mă plâng, nu fac asta acum,

Dar măcar o dată mi-aș fi dorit să nu trebuiască să-ți scriu,

Să vezi ca orice gest mărunt, orice absență îndelungată venind de la tine mă afectează profund,

Am fost aici de la început.

Aș vrea să vin înspre tine,

Să-ți spun ca te iubesc și că eu cred în noi,

Să nu lăsăm să crească această distanță,

De ce nu vezi că fără tine lumea cade în gol.

Mă răscolește acum ca întotdeauna

Gândul că nu pot să vin înspre tine fără tine,

Nu te mai întreb de ce nu vezi, știu că vezi

Că ești universul din mine.

Da, caut atenție, atenția ta,

Și da, prin pasivitatea ta mă enervezi,

Nici nu vreau să știu dacă mă iubești,

Vreau doar să mă vezi cu adevărat, să simt ca contez.

Da, e cert, aș vrea să te cert,

Că m-ai lăsat rătăcitor.

Când închid ochii, te implor:

Întoarce-te înapoi în visul meu,

Că m-am trezit...  nu ești, și-mi este dor.

Cred că mi-ai ieșit din vis prin urechi,

Sau poate, când am deschis ochii în zori

Te-ai prins de genele mele pe furiș

Și acum… lipsa ta îmi dă fiori,

Dar fii sigură că dacă te prindeam

Te strângeam tare în brațe și te alintam.

Te-aș prinde de mijloc și nu ți-aș da drumul,

Te-aș umple de pupici pe năsuc și pe ochi,

Te-aș strânge la piept în cearșafuri subțiri,

Să ne pierdem în calde și intense priviri,

Și abia atunci, când zori-o să stea

(o să te las să pleci)

Sper să ai o zi minunată, prințesa mea.

Pășesc pe holuri făcute din gând,

Aș vrea să pot să mă adun,

Dar nu există niciun cuvânt

Să exprime ceva ce înseamnă atât de mult.

La ora când o zi se stinge,

Și “astăzi” cade-n trecut,

Nu știu ce să-ți spun…

Ori poate te simt prea acut.

Nu știu ce să-ți scriu,

Nu știu să-ți spun nici ce însemni pentru mine,

Așa cum nu știu… nu cunosc,

Nici soarele cine-l aprinde.

Poate-ar trebui să încep cu începutul,

Să-ți spun că ești melodia mea preferată,

Și că atunci când ești aproape

Inima mea își amintește să bată.

Sau să-ți spun că nu știu ce va fi, ce urmează,

Dar viitorul să mai aștepte puțin… puțin mai mult,

Vreau doar să mă bucur că exiști,

Ca ești aici și că… te-am cunoscut.

Astăzi strălucești mai mult decât oricând,

Și dacă mă străduiesc suficient,

Pot să te văd cum luminezi

Chiar aici, la mine în piept.

Ești cea mai frumoasă ființă de pe pământ,

Și ți-aș aduce-n dar toate florile de pe pământ… numai ție

Dar mă rezum la poezie… nu pentru ca n-aș vrea,

Ci pentru nu am atâția bani și dacă încerc aș sfârși probabil într-o pușcărie.

Datorită ție lumea e mai întreagă,

Poate nu știi, dar mă faci să vreau să fiu un om mai bun, mai onest,

Exceptând ce-am zis mai sus de pușcărie… dar…

Ce bine că ești!

Ce bine că viața e-o nebunie,

Că nu sunt nebun numai eu,

Că ne-am întâlnit poate nu e o întâmplare,

Poate-i un plan misterios al lui Dumnezeu.

Nu poate fi greșit să iubești pe cineva, nu?

Oricât de complicat ar părea totul și nefiresc,

Iubirea e-un lucru bun…

Iubesc să te iubesc.

Și știu că faci parte din alte lumi,

Galaxii necunoscute mie în care exiști,

Dar la fel de bine știu că lumile toate din care faci parte,

Sunt mai vii doar pentru că ești.

Nu te vreau doar pentru mine… ar fi egoist,

Te vreau și pentru păsări, și pentru ploaie,

Și pentru soare, și pentru nori,

Și pentru stelele toate.

Îmi doresc ca astăzi să fii cea mai fericită,

Să-ți curgă zâmbetul dincolo de cer,

Cum zâmbesc eu când îmi apari deodată în gânduri,

Și râd, pe stradă, fără să știu de ce.

La miezul nopții, imaginează-ți că te țin de mână,

Pentru că de cealaltă parte fac la fel,

Și că-ți șoptesc în ureche…

La mulți ani, sufletul sufletului meu.

Gândul meu are dreptate,

Te-ar gândi pe nesăturate,

Sunt martor la el și actor,

Eu îl gândesc și îi sunt și autor.

Eu îl adâncesc, eu îl dorm

Ca să te aduc la margine de vis,

În ochii tăi plini de somn,

Mă arunc în cel mai dulce abis.

Îl cutreier pe căi infinite,

Când la deal, când la vale,

Tot abisul ăsta se întâmplă

Pe linia apei tale.

Îmi mențin părerea,

Gândul meu are dreptate,

Te-ar gândi pe nesăturate,

Oricum, te gândea deja,

Chiar acum se gândește…

Oare cum sună poezia asta

Citită cu vocea ta.

Oare cum ar suna o poezie

Compusă din gândurile tale?

Aș putea să o scriu eu pentru tine…

Trebuie doar să mă lași într-o zi să fiu vocea ta,

Să-ți pun o capcană de gânduri pe frunte,

Să-ți prind gândurile într-un stilou

Și apoi să le așez pe o foaie cu amănunte.

Pe care să le citesc eu pentru prima dată,

Pentru că la cum te știu, și pe bună dreptate,

SARI DIRECT LA ULTIMUL VERS

(Ro-alert pentru ceilalți cititori)

Poezia o să fie una cu multă personalitate.

M-am trezit și primul meu gând e la tine,

Părul tău dezordonat, fața ta somnoroasă,

Chiar și-n haosul dimineților timpurii,

Te văd mereu… cea mai frumoasă.

Te-am purtat cu mine înainte să adorm,

Și în umbrele nopții te-am simțit ca o șoaptă,

Erai acolo, în respirația tăcerii mele,

Noaptea mea întreagă… și dimineața mea preferată.

Am întâlnit un înger, ce mirare, ce minune

Fără de știre m-am trezit îndrăgostit

A-ntors privirea către mine cu un zâmbet

De-atunci mă arde bietul dor nemulțumit

În realitate a putea nici că se poate

Și-atunci cu lacrimă în suflet l-am rănit

Să-i fie zborul mai ușor l-am stors de poate

Lăsându-mi inima bătând dezamăgit

Aștept uitarea să mă scuture de înger

Dar ce-am uitat e doar prezentul aiurit

Trecutul strigă acuzându-mă de mâine

Speranța freamătă din aripi necăjit

Pierdut mă caut stabilit în rătăcire

Drumul spre casă arcuiește îndoit

Cărarea visului e-n altă dimensiune

Nu mai e înger să mă-ndrepte chibzuit

Să mă întorc aș vrea cu fața către mine

Privind spre astăzi universul oferit

Dar am rămas dezorientat în amintire

Îngerul meu rămâne vis neîmplinit

aş vrea să-mi fi dulce taină

as vrea să-ţi dau săruturile pe care le  meriţi

Ştiu eşti plin de cicatrci ,lasă-mă să te vindec,

Eşti bolnav de iubire,dar nu ştii cui să o dăruieşti,

te mai uiţi şa geam,eu la tine îţi admir ochii în lumina soarelui,

râzi alteori încep să te iubesc mai mult

iubessc tot ce eşti tu,nebunia ta o ador

îmi lipesc capul de umărul tău

mă săruţi uşor şi plăpând,

aş dori să ne iubim aşa pân în veşnicii

Am scris într -o zi o poezie Pe o coală albă de hârtie. Despre mine, despre tine, Despre iubirea care a unit ale noastre destine. Am scris acest vers Despre al nostru mic univers. Plin de fericire și amor... Și despre visele ce nu mor. Am scris un poem de dor Pe o foaie de hârtie. Despre un dor nemuritor, Am scris această poezie! (Poezie de Vladimir Potlog)

Am pus virgulă unde nu trebuia

Și acum inima îmi plânge,

N-am pus punct când trebuia,

Dar te-am picat în lumea mea.

În ale mele poezi te-am scris

În timp ce privem la stele.

Voiam să-i mulțumesc nespus

O viață, însă,nu-i de ajuns.

În liniște încă suspin.

Că dorul mă apasă tare

Aș vrea să ne iubim frumos

Data sau viața viitoare.

O umbră mereu dispare

Când pe cer nu este Soare

 Te iubesc atat de mult dar 

  Te rog eu, pune punct.

Dă-mi Doamne înțelepciune

Să pătrund în gândul omului,

Nu pentru-a afla ceva secrete

Și, să mă feresc de forța răului.

Dă-mi Doamne multă răbdare

Si-mi stopează a mea pornire,

Fă-mă blând precum e mielul

Și părtaș în Cer...la nemurire.

Dă-mi în casă Doamne bogăție

Dar, nu bani, averi și doar iubire,

Să pot dărui și face fapte bune

Din ce-am strâns și este ispitire.

Dă-mi și mie Doamne sănătate

Și în trup și-n mintea-mi rătăcită,

Iar când cad Te rog, Tu mă ridică

Și ferește-mă s-alunec în ispită.

Nu-mi da Doamne cât pot duce

Că sunt pe pământ copilul Tău,

Doamne, doar trimite-mi încercări

Să mă-ndrept...pe drumul meu.

Un secol și o zi, doar noi să știm,

Că am trăit și-am ars să ne iubim.

Când stele mor și cerul se destramă,

Noi vom rămâne, viața fără teamă.

Din vremea noastră s-au scurs clipe

Pe buze mute, jurăminți risipite.

Dar ochii tăi, o flacără albastră,

Răzbat prin timp, mă cheamă acasă.

În fiecare clipă ești o poveste,

Un dor care arde, un vis îngropat.

Dar cum să-ți spun, cuvintele-mi fug,

Și-mi rămâne doar ecoul unui oftat.

Un secol și o zi să mă ierți,

Să te-ntorci, să rămâi, să mă crezi.

Dincolo de timp, de moarte, de noi,

În nemurire să fim doar noi.