Aș....fi...

O altă toamnă ce-minvorbește despre tine,

Deși ne-am pierdut pe drumuri diferite,

Din senin, un gând spre tine iar revine,

Căci în suflet am rămas cu doruri infinite.

Că de-ar fi să ne-ntâlnim o clipă

Cu-n vin de soi să ne petrecem timpul,

Să stăm strâns în brațe, fără de risipă,

Că-i toamnă-afară și e rece anotimpul.

Ploaia bate-n geamuri cu stropi de rugină,

Frunzele pe străzi încep să se adune,

Vântul de afară cântă în surdină,

Gândul meu spre tine vrea să mai răsune.

Și de-o fi vreodată să nu ne-ntâlnim,

Voi păstra speranța, alungând suspinul,

Toate trec și vin, noi doar le privim...

...Doar că ne trece timpul...

Nu-i zi lăsată să nu-mi amintesc de tine

Că suntem doi straini..(sắ plâng iarași îmi

vine)..

Nu-i seară să mă rog la Univers

Prin vers..

Se risipes c amintirile cu noi în plâns

Unele s-au frânt....au rămas doar un vis

De-as putea să te-ntorc o clipă să stai

Să ma..

Mi-e dat de-un timp s-adorm în lacrimi

Somnul să-mi fie un șir de patimi

Doar să revii pe-a vântului aripă

O clipă..

Și mă trezesc cu gândul doar la tine

Și-ncep din vise să cos rime

Despre o poveste uitată în trecut

Ce s-a pierdut..

Nu-ți scriu rime, ci note de degustare,

Căci tu ești vinul ce nu se poate învăța,

Un cupaj de mister și de aspră mirare,

Pe care doar sufletul meu îl putea purta.

Dacă nu-ți place versul, privește în pahar,

Căci vinul e poezie în formă lichidă,

E rodul din soare, din pământ și din har,

O lume ce-n fața ta stă să se deschidă.

Ești Roșul sec, neîmblânzit și tăcut,

Cu asprime de pământ și gust de mătase,

O sfințire a tot ce-am trăit și-am știut,

O poveste în versuri rămasă.

Iar aici, în paharul de poezie,

Tăcerea e cupa ce sensul și-l știe,

Căci taina și vinul sunt o singură sfințenie

Adevărul ce n-are nevoie de vorbe... să fie.

Nu-ți cer să citești, ci doar să-ți simți mâna 

Ce-a mângâiat bobul, dând formă la vis,

Căci poezia e doar geamăna vinului

Amândouă spun tot... ce omul n-a zis.

privesc cu noi fotografia

ma uit la ea in orele tarzii,

prezenta ta cu gesturi mici

imi lipseste.de ce nu ești aici?..

de ce tu oare? de ce ma doare?

ca ai ales sa-mi fii străin

si ieri cu vinul, îmi faceai cerul senin?

de-ai ști ca mi-a fost frica

ca ai sa pleci fără o vorba mica,

fara sa-mi lasi amintire

vinul născut din tine..

de -atunci te scriu.. .ca-mi pasă

si scriu...finalul încă ma apasa....

jur! as vrea sa nu imi fie asa,

dar sufletul e contra mea.

mi-ai rămas dorința arzătoare

un gând sublim ..uneori chin

fți scriu căci uneori mi-e alinare

eu..femeia unui singur vin..

Şi-am pus tăcerea mea pe-o foaie

Așteptând cuvintele în zori.

Sunetul tăcerii, se simte doar in

ploaie.

lar versurile se văd doar printre

nori.

Cuvintele purtate prin vânturi

străine,

Se-așează pe ståncile inalte,

Se-aud ecouri de poezie,

Le vezi aici, dar sunt in altă parte.

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie.

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 

Zorii se strecoară în privirea ta,

Tremuri blând, nepământesc,

Și din umbrele fragile,

Ochii mei te urmăresc.

Ceasuri, veacuri, clipe apuse…

Dar tu oare mai știi

Câte stele te-au sărutat pe pleoape,

De ți-s ochii atât de vii?

Privirea ta se ascunde mereu,

După nori, după mirări, după ploi,

Și totuși lumea se oprește

Când te privesc… și mă privești înapoi.

Și simt cum ne cuprinde universul,

Pe mine de-o mână, pe tine de alta, când înoptând,

Te ascunzi printre oameni și flori,

Dar cel mai mult… la mine în gând.

Mă uit în timp și, îmi văd

Anii...ce repede s-au dus,

Socoată fac la ce-am făcut 

Și-s mulțumit, că dă cu plus  

Pe ici pe colo, mai am regrete 

Dar nu de ce am pus...deoparte,

Și pentru timpul...aiurea risipit

Până să-mi fii... a mea jumate. 

Nu știu de ce am amânat

Să-mi.. mărturisesc iubirea,

Când inima...strașnic bătea

Când, îi priveam...privirea. 

Și azi și mâine și încă-o zi

N-am îndrăznit să-i spun,

Că vreau, amica mea să fie

Și poate-apoi...să mă cunun. 

Mirat am fost, c-a ei colegă

Un bilețel mi-a...strecurat,

În care era scris...este a ta

Și-n visul ei...iubitul căutat. 

Curajul, mi-a venit pe dată

Și pași spre ea am îndrăznit,

Iar când am fost față în față

Salut ne-am zis și am zâmbit. 

N-am ezitat, mână să-i strâng

Și să pornim în doi pe o cărare,

Eu mut, iar ea puțin surprinsă

Când a primit, în dar...o floare. 

Mult timp, n-am scos o vorbă

Și doar unul la altul ne uitam,

Dar, amândoi făr ' a ne spune

Simțeam, că ne îndrăgosteam. 

.....................................

Ce a urmat, e o poveste...fericită

Pe care-o pun, pe vers de poezie,

Sunt om iubit și împlinit...trăiesc

Lângă a mea Mărie...astăzi soție!

Nu deschid încă ochii...

Încă n-ai ajuns,

Încă te ascunzi,

Te-am strigat și n-ai răspuns.

După tine am tot umblat,

Pe furiș pe acest meleag,

M ai dezamăgit o dată…

Tot te iert încă odată...

Inima mi o acoperă un fel de tiară,

Un fum negru ca de moară,

Fumul iese din țigară

Mască-n camera-i amară.

Mă întorc cu gândul la începutul drumului,

La clipa când mă mințeam că nu mă pot îndrăgosti.

Voiam să par de neatins, nonșalantă,

Dar blânda ta privire m-a prins și m-a topit.

Am încercat să rezist, să neg, să fug o vreme,

Dar zâmbetul tău oprea lumea la dans,

Iar vocea inimii îmi șoptea aceleași cuvinte,

Pe care le-am auzit într-un cântec vechi:

„Când îți privesc chipul…” de Bruno Mars.

Știi? Nu-i nevoie să complicam nimic,

Timpul nostru este atât de scurt pentru așa ceva,

Și poate par nebun să aștept, să sper, să visez în neștire,

Dar eu… sunt a ta.

Uită-te în inima mea și o să găsești iubirea mea pentru tine,

Știi? Nu-i nevoie să complicăm nimic,

Uită-te din nou și o să afli….

Ca fără tine-i cumplit!

Frumusețea altora,

umblă moartă inaintea celorlalti

neputând cunoaște

lacrima lor amară...

si lumea amarată se topește ologită,

sub răceala lor.

Frumusetea ta,

eclipseaza tot ce am vazut

in umbrosul meu trecut,

caci e inrădacinata, in inima ta

in inima aceea de copil sensibil...

Frumusețea ta, nu se pierde in mulțime

pentru ca naște viată, cu razele ei calde,

precum soarele primăvara

topește zăpada si înverzește natura

ca să-i intretină viața plăpândă.

În ochii tăi,

am văzut mai mult decât sclipiri...

Deslușit-am aripile morții

ce te ascundeau în întunecime

și îndoiau lumina dimprejurul tău,

ca nimeni, să nu înțeleagă

strălucirea ta blândă 

Aceasta sa fie fiara nimicitoare ?

Vipera Gaboon otravitoare

Ha ,ha ! îmi vine sa râd !

Așa că n-o să-mi stingheresc eu libertatea

Păzind o sută de porunci biblice

Ce o tin legată, strâns incătușată

Și am auzit lanțurile pocnind una câte una

Cădeau zăngănind la pământ !

Am ascultat simfonia terorii !

Iubirea, mister neînțeles

se dezvăluia, sub ochii mei pătrunzători;

ca un pumn de petale în vânt

Dansa... tot mai aproape de mine

Iar eu o ademeneam subtil

să renunțe la coaja ei dură

ca să mă pot înfrupta, din miezul ei

vulnerabilitatea ei depășise un fluture

prins într-o pânză de păianjen

În timp ce eu cu o notă de sadism

îmbătat de curiozitate

preziceam mișcarea ei ritmică

o tăiam, tot mai adânc pân' ce

plăcerea mea devenise kriptonita ei;

Am privit iubirea iarăși

forma și-o schimbase ?

sau in umbră ambalajul lepădase ?

Dispăruse lăsând in urmă o piele năpârlită

m-a fulgerat din spate-ntro clipită

Ochii ei deveniseră vicleni,

și cu puterea ei neîmblânzită

parcă neafectată de cursele mele;

se repezea ca o furtună să mă imobilizeze,

cât timp se încolăcea printre noi

și ne trăgea, mai aproape de ea;

cu suflarea tăiată...

Colții ei otrăvitori de dulci,

mi-au injectat, în rărunchi veninul ei

nu murisem căci tu Iubito te-ntindeai

să-mi fi singurul antidot.

Nu-i puteam ține piept

pentru că a declanșat in mine un razboi civil

pentru că se hrănea din mine nesățios

ca să-și încalzească inima ei arctică

mă murdărea cu mocirlă !

părând să iși întinerască înfățișarea

pentru alte victime naive...

Iubirea-i rea

Dar fața ta îi atât de bună

Găsește-mi o cale să pot fugi

Să rup lanțurile făcute din solzi

Libertatea să nu mi-o pierd...

Să mă ascund la umbra de lună

În pârâu să pecetluiesc a mea urmă

Să nu guste a mea căldură

Ca să mă poată urmării

Dar Iubirea aceasta nebună

Ce o atrag chiar eu cu prihana-mi neîngrădită

Și cu mintea tot mereu hoinărind

Ea mă prinde când vreau s-o ating

Ea mă arde când vreau s-o sting

Și devin astfel fluturele din capcană.

Devoarece Iubito, tu mi-ai arătat

ce-i iubirea...

Și de atunci am devenit o viperă Gaboon

Făcând ture-n trun castron

salivând, căutând să ajung necurmat

cu sângele rece clocotindu-mi în vase

dorind să se încălzească iarăși

pe tărâmul încununat cu flori de lumină

unde munții ating cerul,

și cântece se pierd în infinit,

lângă marea de cristal

Dar aici șerpii nu au loc.

Cade-o ploaie liniștită
Pe-al tău neschimbat obraz,
Iară vântul ce adie
Îmi șoptește cu-al tău glas.

Codrul cel himeric sună
Pe când gura mică tace,
Nu știe cum să-mi mai spună
Că vrei să te las în pace.

El ne știe, dar nu vede
Simte, dar nu poate face
Nici nu poate ca să scrie,
Dară încearcă să ne împace.

Timpul ce gonește harnic
Căci ne vrea pe amândoi,
Nu mai e zadarnic când
Sărut a tale buze moi.