Dorul

Ce e iubirea?🤔

Pentru mine e acea persoana care apare in viata ta ca prin magie!Nu sti cand , nu sti cum , nu sti unde dar a intrat in viata ta ca uragan si nimic nu mai e la fel!

 Desi o cunosti de putin timp ai senzatia ca mereu a fost acolo,fara sa ti dai seama deja face parte din tine ,realizezi ca fara ea nu poti sta , fara ai asculta vocea ,fara sa i spui" noapte buna"!

 Cu un simplu buna ,ea iti schimba starea de la suparare la extaz, iti accelereaza bataile inimi e o senzatie unica care iti hiptonizeaza inima si corpul, cand esti cu ea te simti ca intr o vraja!

Ea e in mintea ta , merge cu tn peste tot, daca nu esti cu ea esti agitat ,iti lipseste ceva ,esti incomplet!

 Cu un simplu zambet ea te umple de fericire , nu te mai intereseaza nimic altceva decat sa o vezi zambind, fericirea ei e cel mai frumos cadou pentru tine!

 Ai vrea sa sti unde e , ce face daca , a mancat, daca e bn ,totul ... Ea e intregul tau simti ca daca ea n ar fii , tu nu vei mai fi ca inainte!

 Pentru mine asta e iubirea!

La podul crucilor se vinde

Un amor de semi-zei,

Iar mâna-mi tremurată prinde

Praf de stele-n locul ei!

Pe un arc de poleială verde

Privește jos tu ochi al ei,

Căci prin stele te tot vinde

Un amor de semi-zei!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Mult îi plăcea să stăm de vorbă,

Când pe acasă mai treceam,

Să afle dacă totul merge bine,

Și ce necazuri la servici aveam

Ducea cu greu a ei suferință,

Și foarte rar la cineva s-a plâns,

Era cu zâmbetul mereu pe buze,

Și sub năframă părul în coc strâns

Tot timpul avea ceva de făcut,

Prin casă sau cu florile din curte,

Și tare mult pe noi ne bucura,

Când ne-aducea în poală fructe

O văd și-acum cum ochii lăcrimau,

Când îi spuneam că noi plecăm,

Cu dosul palmei lacrima ștergea,

Și aștepta cu drag s-o-mbrățișăm

........................

Și într-o zi a sunat telefonul,

La care nu doream să răspund,

Șimțeam  că nu mă sună mama,

Și totuși am spus da...plângând!

Lumina apusului era o explozie de culori roz pal, metamorfozând cerul într-o picătură etereală ce se scurge în tabloul edenic al vieții noastre, care ne învăluiește în grația divină a amorului. Adierea serii, dulce ca un susur al zânelor, ne mângâia pielea, aducând cu ea arome paradisiace și promisiuni de veșnicie

Fiecare sărut pe buzele tale era o constelație de stele, o simfonie de dorințe ce dansa pe firmamentul cerului nostru interior

Sub cerul roz, noi doi eram imortalizați într-o capodoperă a iubirii, unde fiecare atingere era o pensulă delicată, trasând arabescuri de pasiune și tandrețe. Inimile noastre, două flăcări gemene, băteau la unison într-o armonie perfectă, creând o melodie sublimă a sufletelor îndrăgostite

Fiecare clipă petrecută împreună devenea o odă scrisă de mâna destinului, un vers ce intona despre fericire și împlinire În brațele tale, timpul se transforma într-o iluzie, iar noi pluteam într-un ocean de euforie, mângâiați de adierea blândă a serii și de sărutul veșnic al iubirii noastre

Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.

Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...

Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.

Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...

Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.

Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...

Zi de zi trăiește în mine

Interes în veșnicul codru,

Dragostea cea fără măsură 

Îmi aduce mulțumire.

Ramuri falnice vor să coboare.

A le urma în a lor bucurie.

De mă uit la tot ce-i verde.

Mă inspiră și mă mângâie.

Tot ce crește prinde viață 

Ce tămăduiește gândul rătăcit.

Liniștea și pacea blândă 

Se nasc din zborul domolit,

Iar cel ce aleargă mereu neîncetat 

Nu va cunoaște cer senin.

Când briza incertitudinii îmi mângâie fruntea

Când simt că drumul l-am rătăcit 

Privesc către cer și chiar zarea 

Suav îmi dezvăluie calea. 

Când tonurile de gri mă năpădesc 

Când parcă somnul nu-l găsesc

Valul dulceag mă învăluie

Și o speranță nouă îmi dăruie.

Când distanța mi se pare infinită

Când timpul e dușmanul meu tăcut

Îmi amintesc cum un vis s-a născut 

Dintr-un surâs și o privire discretă.

Când nu îndrăzneam să cer o șansă 

Când visul îmi părea interzis 

M-ai luat pe sus ca o avalanșă 

Și fericirea din nou m-a cuprins.

Ai bătut, ți-am deschis, dragă toamnă 

Și te-am poftit în viața mea, mare doamnă

Să-mi aduci în dar covor de frunze colorate

Care să îmi fie tovarășe de singurătate.

Să-ți așterni bruma argintie 

Peste sufletu-mi ca o mantie 

Și să mă învălui în aripi de cocor 

Să pot visa să plec cu ei în zbor. 

Să-mi decorezi casa cu tentă arămie 

Să mai schimb nuanța cenușie 

Să lași ploaia să cadă peste mine 

Să șteargă lacrimile de amar pline. 

Hai, dragă toamnă, mai rămâi 

Nu încerca ușa să o zgâlțâi

Rămâi și-mi fii prietenă de zi

Căci noaptea e a friguroasei ierni...

Mi-e dor de marea ce îmi vindecă sufletul

Mi-e dor de soarele ce îmi aduce zâmbetul

Mi-e dor de nisipul fin ce mă calmează 

Și de briza care mă îmbrățișează. 

Mi-e dor de diminețile cu parfum de uitare 

Mi-e dor să visez la întinse hotare

Mi-e dor să plutesc pe un val în larg 

Mi-e dor să simt cum mă cuprinzi cu drag... 

Cine oare a-înțeles ce e cu dragostea

Ce se-ntâmplă când îl vezi

Și nu mai poți trăi fără el?

Cine oare poate știi de ce apare 

Într-o seară, ca o boare 

Și apoi nu mai ai alinare?

Cine oare a crezut 

Că totul are doar început 

Și a fost încătușat de trecut?

Cine oare a greșit 

Când dintr-o dată s-a sfârșit

Si rămân doar lacrimi sclipind în zenit?

Ce înseamnă un sărut 

Niciodată n-am știut 

Poate nici măcar n-am vrut 

De poveste să ascult. 

E sărutul o prefață 

La ce va urma în viață?

Sau e doar un epilog 

Al iubirii nemurire zălog?

Ce n-aș da să fi știut 

Ce înseamnă un sărut 

În ziua când din întâmplare 

Am alunecat în a ta sărutare. 

E sărutul ce mi-ai dat 

Minunea la care am visat?

E sărutul o portiță 

Spre a fericirii coroniță?

Sau e doar o amăgire 

Petrecută din neștire

Între buzele-mi stângace

Și ale tale buze gingașe? 

Curgerea lină a Senei spune povești 

Povești de dragoste cum rar întâlnești 

Dar și povestea tristă a mantiei odioase 

Care ascundea lacrimi și crime ticăloase. 

Vocea de tunet ce face valurile să tremure

Izvorăște dintr-un om cu sufletul îndrăgostit 

Doar visele îl mai poartă singure 

Spre vremea când totul era liniștit. 

Nevasta îl uită cu fiecare secundă 

Își caută alinarea în brațe tinerești 

Iar clocotul de sub mantia sângerândă

Erupe ca un vulcan și nu poți să îl oprești. 

Umbrele se întind peste Sena 

Nici o respirație nu taie aerul crud 

Doar o figură șireată ca o hienă 

Se plimbă pe pontonul ud. 

Își flutură mantaua ca un vultur aripile 

Și așteaptă tăcut să se stingă lămpile 

La crăpatul zorilor să-ncheie povestea 

Cu sângele tânăr să-și spele necinstea.