O lume....
Trăim în lumea în care nunta e mai importanta ca iubirea...
În lumea în care înmormântarea e mai importanta ca cel înmormântat ... Unde mamele semidezbracate explică fetițelor despre decentă și modestie ...
Iar tații cu paharul în mână arată exemplu clar cum e să fii bărbat onorat....
O lume care caută să își perfecționeze imperfecțiunile trupești evitadusi lumea interioară și sufletul
Toți vor să devina mai buni în ochii altora .. Dar în ochii voștri suferă inecanduse în nelegiuiri ...
Poems in the same category
Trandafirii pacatului
Un înger feminin cânta cu vocea-i
de privighetoare,
Povesti de iubire și amintiri
de pe pământ.
Ascunse de timp prin viața
amăgitoare,
Pacate ce încalcă al dragostei jurământ.
Imbracata-n albul zăpezii
printre ghețari,
Cu flama iubirii între palme,
arzând!
Pe limba dragostei ii alina pe solitari,
Speranta se zarea in ochii ei sclipind!
In timp îndepărtat la un
monument acvatic,
Fericirea s-a imortalizat intr-o
poza de suflet.
Doi tineri îndrăgostiți se
priveau romantic,
Un tablou tomnatic,
al dragostei portret.
Cu rodul iubirii lor in pântec
se croia un nou destin,
Albastrul marii se unea cu
nisipurile fierbinți.
Sange dulce latin și un suflet
de cristal marin,
La prima vedere unul pentru
altul fauriti.
In dreapta se vedea pădurea iar
la stânga un lac verde,
Un loc sfintit de îngeri și inimi
care se unesc.
Amintirile din acest loc niciodată
nu se vor pierde,
Petreceri prin timp intr-un loc
și sufletului pitoresc.
Trandafirii sângerii erau simboldul
iubirii lor eterne,
Sentimente ce trec peste
hotarul rațiunii,
Scrisorile de dragoste și intalnirile
nocturne,
Romantici din fire își pictau
viața in culori.
Vorbind de trandafiri ne amintim
ca au și spini,
Indiferent de cât de ascuțiți ea
primea cu zecile.
Ele se deosebeau de lalele
garoafe sau crini,
Conturul petalelor catifelate erau
pasiunii lor docile.
Lentilele fotografului au capturat
un moment magic,
O poza ce avea sa fie întipărita in
sufletul fetiței lor.
Pe viitor iubirea lor o sa aibe parte
de un final tragic,
Viata urma sa pună la încercare
a lor poveste de amor.
S-a născut cu ochii căprui și sub
soare strălucind,
A lor fetița blonda părea a fi un
dar divin.
Cu sprâncene desenate părea
a fi gândind,
Le făcea lumea mai frumoasa,
paradisul fiind vivid.
Cum lecțiile de viața nu se dau
pe cer senin,
Toamna a ales-o pentru o cale
puțin nedreapta.
Frunzele cădeau pentru a schimba
al ei destin,
La al trei-lea an din viața a plătit
pentru a sortii fapta.
Strălucirea rodului iubirii părea
a se fi stins,
Parintii nu mai erau al ei și se
regăseau in alte chipuri.
Sangele ii s-a schimbat și orice
speranța era desearta,
Prin jertfele de suflete pustii se credea
ca răul a învins.
..............................................................
Îngerul privighetoare se bucura ca
iubirea s-a întâmplat!
O poveste de dragoste întipărita in
timpuri de mult apuse,
A fost o data când cele doua suflete
împreuna au dansat.
Flama iubirii s-a aprins pentru
povesti ce merita a fi spuse.
Eram...!
Calc pe-alee în Copou, de care
multe amintiri mă leagă,
Încă de când eram student
și-am întâlnit o fată dragă.
S-a întâmplat tare demult
pe anotimp de toamnă,
Când toți eram tovarăși și
interzis cuvântul doamnă.
Eram și eu și ea atât de tineri
și fără a simți grija cotidiană,
Și nici s-avem habar, că mintea
omului este vicleană.
Îmi amintesc cu câte mreje
am fost încins de Cupidon,
Că toată ziua la ea visam,
iar noaptea n-aveam somn.
N-a fost ușor s-o cuceresc
și să-mi accepte prietenia,
Așa c-a trebuit neortodox,
să-mi folosesc și viclenia.
Dar fapta mea n-a fost ceva
de care să mă rușinez,
Și doar mici tertipuri,
s-ajung la ea și să flirtez.
Erau pe-atunci alte principii,
în perioada greu apusă,
Pe care mulți români n-o înțeleg,
decât dacă e spusă.
Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa
și o pereche am format,
Și simt că-n astă viața scurtă,
sunt omul și soțul...binecuvântat!
Ciuuu ciuuuu!...
Un tren şi multă lume
Ce-aşteaptă-n el să urce,
Mă mir, locomotivă
Cu roţi de turtă dulce!
Vagonul un borcan
Cu miere de salcâm,
Stă pregătit să plece
La cel mai dulce drum.
Trec printre călătorii
Aflaţi pe un peron
Din cuburi mici de zahăr
Şi-ajung lângă vagon.
Citesc pe tren ce scrie,
Mă umplu de uimire
Să văd la destinaţie
Că e trecut: Iubire!
Ce dacă n-am bilete,
Sar repede-n vagon,
La tine vin iubire
Cu naşu' Cupidon.
Ciuuu ciuuuu!...
Ea, nu eu
Oare tanjesc asa mult după iubirea încât sa nu am somn?
De ce ma supar când nu răspunzi la telefon?
Cred în iubire chiar dacă-n ea m am rătăcit
Aștept sa mi vina bucuria, sa rad la nesfârșit
Tânjesc după o alinare
O iubire ce-mi poate deschide ochii
Dar nu sunt deloc tare
Asa ca ma las în voia sortii
Aștept, dar pare ca-i departe
Destinul e scris într o carte
Și de ar fi sa mor fără-o pagina sa citesc
As vrea măcar în ochii tai sa ma rătăcesc
Sa găsesc cărarea spre inima ta
Sa bat ușor, și sa ma lași sa intru-n ea
Dar se pare ca aceasta casa mai e locuita
De o fata ce-ti lasa privirea umbrita
E închisa intr-o camera frumoasa
Amenajata chiar de mana voastră
Însă de la atâta amar și suspin
Casa s a cutremurat puțin
As putea s-o reconstruiesc
Dar trebuie sa ma lasi sa întru
Pe ea în camera sa n-o găsesc
Ar distruge ce am muncit eu înăuntru
Ți distrus munca ta de ani
Ai cladit-o cu manuta ta
Și n-a fost investiție în bani
Ai Invest doar cu iubirea
Lasă ma sa îți arat cum arata fericirea
As vrea sa ți vad zâmbind privirea
Și sa razi cu mine mai mult decât cu ea
Sa te fac sa zâmbești cum ea trebuia
Dar ți e greu sa crezi ca nu te iubeste
Inima ta doar pe ea o dorește
Și-o ți strâns în palmele tale
De frica sa nu-ți lase o rana mare
Iar eu sunt doar o frimitura lăsată pe masa
Ea e pâinea ce costa la baza
Dar naiva cred ca te voi avea
Dar știu ca asta-i doar în mintea mea
Sunt doar un pansament ce-apasă pe rana
Dar ea a avut cuțitul de te-a injugiat
Te comporți de parca-as fi vreo fana
Dar nu e vina mea pentru ce s a întâmplat
Încă n ai realizat,
ești asa perfect încât mă doare
Căci oricât as încerca
Nu vezi în mine nici umpic din ce ea are.
Trandafirii pacatului
Un înger feminin cânta cu vocea-i
de privighetoare,
Povesti de iubire și amintiri
de pe pământ.
Ascunse de timp prin viața
amăgitoare,
Pacate ce încalcă al dragostei jurământ.
Imbracata-n albul zăpezii
printre ghețari,
Cu flama iubirii între palme,
arzând!
Pe limba dragostei ii alina pe solitari,
Speranta se zarea in ochii ei sclipind!
In timp îndepărtat la un
monument acvatic,
Fericirea s-a imortalizat intr-o
poza de suflet.
Doi tineri îndrăgostiți se
priveau romantic,
Un tablou tomnatic,
al dragostei portret.
Cu rodul iubirii lor in pântec
se croia un nou destin,
Albastrul marii se unea cu
nisipurile fierbinți.
Sange dulce latin și un suflet
de cristal marin,
La prima vedere unul pentru
altul fauriti.
In dreapta se vedea pădurea iar
la stânga un lac verde,
Un loc sfintit de îngeri și inimi
care se unesc.
Amintirile din acest loc niciodată
nu se vor pierde,
Petreceri prin timp intr-un loc
și sufletului pitoresc.
Trandafirii sângerii erau simboldul
iubirii lor eterne,
Sentimente ce trec peste
hotarul rațiunii,
Scrisorile de dragoste și intalnirile
nocturne,
Romantici din fire își pictau
viața in culori.
Vorbind de trandafiri ne amintim
ca au și spini,
Indiferent de cât de ascuțiți ea
primea cu zecile.
Ele se deosebeau de lalele
garoafe sau crini,
Conturul petalelor catifelate erau
pasiunii lor docile.
Lentilele fotografului au capturat
un moment magic,
O poza ce avea sa fie întipărita in
sufletul fetiței lor.
Pe viitor iubirea lor o sa aibe parte
de un final tragic,
Viata urma sa pună la încercare
a lor poveste de amor.
S-a născut cu ochii căprui și sub
soare strălucind,
A lor fetița blonda părea a fi un
dar divin.
Cu sprâncene desenate părea
a fi gândind,
Le făcea lumea mai frumoasa,
paradisul fiind vivid.
Cum lecțiile de viața nu se dau
pe cer senin,
Toamna a ales-o pentru o cale
puțin nedreapta.
Frunzele cădeau pentru a schimba
al ei destin,
La al trei-lea an din viața a plătit
pentru a sortii fapta.
Strălucirea rodului iubirii părea
a se fi stins,
Parintii nu mai erau al ei și se
regăseau in alte chipuri.
Sangele ii s-a schimbat și orice
speranța era desearta,
Prin jertfele de suflete pustii se credea
ca răul a învins.
..............................................................
Îngerul privighetoare se bucura ca
iubirea s-a întâmplat!
O poveste de dragoste întipărita in
timpuri de mult apuse,
A fost o data când cele doua suflete
împreuna au dansat.
Flama iubirii s-a aprins pentru
povesti ce merita a fi spuse.
Eram...!
Calc pe-alee în Copou, de care
multe amintiri mă leagă,
Încă de când eram student
și-am întâlnit o fată dragă.
S-a întâmplat tare demult
pe anotimp de toamnă,
Când toți eram tovarăși și
interzis cuvântul doamnă.
Eram și eu și ea atât de tineri
și fără a simți grija cotidiană,
Și nici s-avem habar, că mintea
omului este vicleană.
Îmi amintesc cu câte mreje
am fost încins de Cupidon,
Că toată ziua la ea visam,
iar noaptea n-aveam somn.
N-a fost ușor s-o cuceresc
și să-mi accepte prietenia,
Așa c-a trebuit neortodox,
să-mi folosesc și viclenia.
Dar fapta mea n-a fost ceva
de care să mă rușinez,
Și doar mici tertipuri,
s-ajung la ea și să flirtez.
Erau pe-atunci alte principii,
în perioada greu apusă,
Pe care mulți români n-o înțeleg,
decât dacă e spusă.
Aici pe-alei mi-am cunoscut aleasa
și o pereche am format,
Și simt că-n astă viața scurtă,
sunt omul și soțul...binecuvântat!
Ciuuu ciuuuu!...
Un tren şi multă lume
Ce-aşteaptă-n el să urce,
Mă mir, locomotivă
Cu roţi de turtă dulce!
Vagonul un borcan
Cu miere de salcâm,
Stă pregătit să plece
La cel mai dulce drum.
Trec printre călătorii
Aflaţi pe un peron
Din cuburi mici de zahăr
Şi-ajung lângă vagon.
Citesc pe tren ce scrie,
Mă umplu de uimire
Să văd la destinaţie
Că e trecut: Iubire!
Ce dacă n-am bilete,
Sar repede-n vagon,
La tine vin iubire
Cu naşu' Cupidon.
Ciuuu ciuuuu!...
Ea, nu eu
Oare tanjesc asa mult după iubirea încât sa nu am somn?
De ce ma supar când nu răspunzi la telefon?
Cred în iubire chiar dacă-n ea m am rătăcit
Aștept sa mi vina bucuria, sa rad la nesfârșit
Tânjesc după o alinare
O iubire ce-mi poate deschide ochii
Dar nu sunt deloc tare
Asa ca ma las în voia sortii
Aștept, dar pare ca-i departe
Destinul e scris într o carte
Și de ar fi sa mor fără-o pagina sa citesc
As vrea măcar în ochii tai sa ma rătăcesc
Sa găsesc cărarea spre inima ta
Sa bat ușor, și sa ma lași sa intru-n ea
Dar se pare ca aceasta casa mai e locuita
De o fata ce-ti lasa privirea umbrita
E închisa intr-o camera frumoasa
Amenajata chiar de mana voastră
Însă de la atâta amar și suspin
Casa s a cutremurat puțin
As putea s-o reconstruiesc
Dar trebuie sa ma lasi sa întru
Pe ea în camera sa n-o găsesc
Ar distruge ce am muncit eu înăuntru
Ți distrus munca ta de ani
Ai cladit-o cu manuta ta
Și n-a fost investiție în bani
Ai Invest doar cu iubirea
Lasă ma sa îți arat cum arata fericirea
As vrea sa ți vad zâmbind privirea
Și sa razi cu mine mai mult decât cu ea
Sa te fac sa zâmbești cum ea trebuia
Dar ți e greu sa crezi ca nu te iubeste
Inima ta doar pe ea o dorește
Și-o ți strâns în palmele tale
De frica sa nu-ți lase o rana mare
Iar eu sunt doar o frimitura lăsată pe masa
Ea e pâinea ce costa la baza
Dar naiva cred ca te voi avea
Dar știu ca asta-i doar în mintea mea
Sunt doar un pansament ce-apasă pe rana
Dar ea a avut cuțitul de te-a injugiat
Te comporți de parca-as fi vreo fana
Dar nu e vina mea pentru ce s a întâmplat
Încă n ai realizat,
ești asa perfect încât mă doare
Căci oricât as încerca
Nu vezi în mine nici umpic din ce ea are.
Other poems by the author
De-aș muri
Dacă aș muri și m-ar cerceta savanții,
ar descoperi un ocean de iubire în mine...
în fiecare celulă — dorințe pasionale,
născute din lipsa unui răspuns.
Dacă aș fi murit,
m-ar fi îngropat sub o salcie pletoasă,
ce plânge cu lacrimi amare,
în țara plopilor,
în acea lume fără speranță...
Pământul ar simți tristețea mea
și rădăcinile ar învăța să sufere.
Florile s-ar închide în tăcere,
iar vântul m-ar striga pe nume
cu glasul tău — pierdut...
Ar fi o moarte fără sfârșit,
căci dorul nu moare cu trupul
el se prelinge în neant
și arde tăcut în umbrele tărzii
ale unei iubiri neîmpărtășite.
A.Turcanu
@reper
🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
🎦 Testament: Să ma citiți în vers....
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
El 💙
Eu nu-l iubesc pe el,
Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...
Când eu nu văd nimic,
El vede în mine lumea întreagă....
Și atunci când eu sunt la pământ..
Mă alina vocea lui cea draga...
Eu nu-l iubesc ca trup ....
Și nicidecum ca bancomat
El pentru mine e esența....
Descrierea cuvântului bărbat ❤️
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Dacă ai ști❤️
Dacă ai ști cât doare dorul ....
Daca ai ști cât dorul doare...
Ca pasarea ce nu-si ea zborul
Ca un cer ce n-are soare...
Daca ai ști cum noatea cum suna
Dacă ai ști cum e în bezna
Cand durerea-n piept răsună
Te prefaci actor în scenă...
.....
Dacă ai ști....
Aut. A.Turcanu
@reper
De-aș muri
Dacă aș muri și m-ar cerceta savanții,
ar descoperi un ocean de iubire în mine...
în fiecare celulă — dorințe pasionale,
născute din lipsa unui răspuns.
Dacă aș fi murit,
m-ar fi îngropat sub o salcie pletoasă,
ce plânge cu lacrimi amare,
în țara plopilor,
în acea lume fără speranță...
Pământul ar simți tristețea mea
și rădăcinile ar învăța să sufere.
Florile s-ar închide în tăcere,
iar vântul m-ar striga pe nume
cu glasul tău — pierdut...
Ar fi o moarte fără sfârșit,
căci dorul nu moare cu trupul
el se prelinge în neant
și arde tăcut în umbrele tărzii
ale unei iubiri neîmpărtășite.
A.Turcanu
@reper
🎤 Monolog: Ecouri de dor
Știi… cele mai adânci răni sunt cele pe care nimeni nu le vede.
Le ascund bine, în tăcere, în nopțile în care mă uit la tavan și mă întreb… de ce?
De ce unele suflete se întâlnesc doar ca să se iubească și-apoi să se piardă?
De ce ai fost furtuna din al meu cer, dar ai plecat, lăsându-mi doar o toamnă?
Încă îți aud pașii, încă îți simt prezența în aer, ca un ecou care refuză să moară.
Cel mai dureros adio nu e cel rostit… e cel simțit în suflet,
atunci când încă speri, dar știi că s-a sfârșit.
Și asta doare cel mai tare… că inima încă te vrea,
dar mintea știe că n-ai să mai fii aici niciodată.
Poate… poate într-o altă viață ne vom regăsi.
Poate atunci va fi altfel… fără regrete, fără lacrimi, doar noi doi.
Dar până atunci, îți păstrez amintirea ca pe-un ecou
ce se stinge încet… dar nu dispare niciodată.
Și poate timpul va șterge tot ce-a fost,
poate o să învăț să trăiesc fără tine…
Dar azi… azi încă trăiesc în umbra ta.
Și ecourile dorului…
ele nu mor niciodată.
🎦 Testament: Să ma citiți în vers....
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
El 💙
Eu nu-l iubesc pe el,
Eu mă iubesc pe mine-n ochii lui...
Când eu nu văd nimic,
El vede în mine lumea întreagă....
Și atunci când eu sunt la pământ..
Mă alina vocea lui cea draga...
Eu nu-l iubesc ca trup ....
Și nicidecum ca bancomat
El pentru mine e esența....
Descrierea cuvântului bărbat ❤️
Să ma citiți....
„Să mă citiți în vers”
de A.Turcanu
De-ar fi să mor, s-o fac sub cer curat,
Când pomii plâng și frunza nu mai spune,
Să fiu lăsată-n colțul cel uitat,
Sub doi cireși, cu rădăcini în lună.
Să nu-mi aduceți flori din piață, goale,
Nici panglici reci, cu nume ce nu știu —
Aduceți liniștea — s-o lase-n vale,
Și-un vers din mine, spus încet, târziu.
Nu vreau coroane grele, ruginite,
Ci o tăcere-n care să-ncăpem —
Să-mi citiți poemele rostite
Ca pe-o icoană scrisă din blestem.
Să-mi spuneți dorul doar privind hârtia,
Să nu strigați ce n-ați simțit nicicând —
Citiți-mi gândul, nu doar poezia,
Și-n fiecare cuvânt — fiți un legământ.
Să nu veniți cu slove de-nvățate,
Ci cu o inimă ce-a înțeles —
Că eu am ars în nopți neumblate
Și m-am făcut, încet, un singur vers.
Lăsați-mi lângă cruce o privire
Și poate-o carte, dacă vântu’-adie —
Am fost o rană plină de iubire
Ce a rămas doar liră-n poezie.
Și dacă vreți să știți — cine-am fost eu,
Priviți cireșii goi, în nopți cu lună —
Acolo sunt… în vers și în tăcere —
Semnez cu sufletul:
"Mica Poetă", tăcută și nebună.
Dacă ai ști❤️
Dacă ai ști cât doare dorul ....
Daca ai ști cât dorul doare...
Ca pasarea ce nu-si ea zborul
Ca un cer ce n-are soare...
Daca ai ști cum noatea cum suna
Dacă ai ști cum e în bezna
Cand durerea-n piept răsună
Te prefaci actor în scenă...
.....
Dacă ai ști....
Aut. A.Turcanu
@reper