"noi"

Între noi iubito se aștern tăceri,

Un noian de frunze pe poteci pierdute,

Prinde-mă de mână, du-mă nicăieri,

Crivățul din mine strașnic se ascute.

Glasul tău iubito, freamăt al pădurii,

Ochiul trist al lunii eclipsat de nori,

Prinde-mă de mână, dezvelește-ți nurii,

Și-ai să poți deodată spre iubiri să zbori.

Între noi iubito lacrima se așterne,

Visuri neîmplinite care strig și curg,

Prinde-mă de mână fără a te teme,

Şi vom fi lumina stelei din amurg.

Timpul se răsfiră în umbre și clipe,

Dorul ne rămâne un foc nesfârșit,

Prinde-mă de mână, inima să-mi ţipe,

În brațele tale să mă sting iubit.

Au trecut ursitele

În ziua nașterii mele

Au trecut ca nălucile,

Și au uitat să arunce

Atunci când am țipat prima oară;

Un grăunte de noroc

Sau o săgeată de foc...

Le-aș chema la judecată

Balanța lumii-i  stricată.

Ce ar trebui să vă dau vouă

Și voi  să-mi dați  mie 

Un grăunte de noroc 

Și la prima zi a nașteri 

Să mă întorc.

Sunt încă treaz când rana crepuscului se-nchide
Iar norii, ca o vată, cu foc s-au murdărit,
Și-aud deasupra păsări flămânde și stupide
Cum se întrec în jale cu vântul răgușit.
E un sublim amestec de farmec și de groază
Când umbrele fluide lovesc în stânci de fier,
Și-n ora blestemată o lună explodează
În locu-n care marea se prăbușește-n cer.
Prin noaptea sfâșiată, ciuperca de lumină
Anunță începuturi de Tartar și Parnas
Cu vechi hieroglife pe suflet și retină
Și doar poemul ăsta și saltul mi-au rămas.
  Spre dimineață totul e cufundat în roșu
  Și-aștept să îmi anunțe trădările cocoșul.

Cel mai trist prizonier,cel mai trist prizonier,

În lanțuri mai grele ca cele de fier,

In celula cea mai întunecată,

Cel mai trist prizonier

E omul ce a pierdut un suflet iubit.

Cel mai trist prizonier,

In întuneric,la zenit,.

Cel mai trist prizonier,

Mangaiat doar de al lui asfințit..

Pierdut printre stele,
Odată dorind ale tale doar gene,
Trecerea nopții, de neexprimat in litere

Să te caut prin razele lunii am încercat,
A mea repetată dorința am mizat,
Tot ce cerul ofertă am considerat,
Emblematice vise de neratat.

Viitoare stele în dar, am vrut să fac felinar,
Râvnitoarea doar de al cerului har,
Etern una prinsă, în gratii de stejar
Alte stele naive, n-au avut habar.
Uimite, împachetate într-un unic dar,

Acum stau și aștept dornic,
Pentru a ta prezență, ca a nopții crainic,
Răsărită dintre stele, să nu dispari
O întinsă mâna de compliment, să apari
A lunii petale să le îmbujorezi
Pentru a mea temniță să îndepărtezi
Exilare de dor, de-mi scăpa ai mei solzi?

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Let me see your face

It is a smile for a grace.

Happy moments to remind

To keep them in your soul and mind.

A window wide open to sky

An oportunity given to eye,

To look deeply into the haven

Without beeing a craven.

The rainbow after the rain

It is crowning your brain.

And your thoughts aim

To a silent song as a claim.

iubirea noastră?

distrusă.

zâmbetul tău?

o minciună.

ochii tăi?

otravă pură.

atingerea ta?

ca sarea pe rană.

sentimentele tale?

doar de fațadă.

iar eu?

un nimic care te-a iubit..

am înțeles în sfârșit 

că a te iubi,te distruge groaznic,

iar a fi iubit îți oferă viață.  

dar totuși..de ce mă simt ruinată?

de ce mă simt un nimic fără tine?

de ce sunt dependentă de tine?..

și de ce te las să dai cu mine de pământ

ca apoi sufletul să-mi fie distrus?

de ce te mai aștept,

după tot răul făcut?

de ce aștept scuzele tale false

că doar pe mine mă iubești?

de ce aștept acele minciuni copilăroase 

de care m-am îndrăgostit din prima secundă?

de ce îți aștept îmbrățișarea?

de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,

că voi fi bine?

de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,

doar cu acel zâmbet?

de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?

de ce......

cred că te voi uita,

pentru tot ce ai făcut si ce n-ai făcut.

căci plângând tu m-ai lăsat,

iar iubire nu ai dat.

te-am uitat pe jumătate,

dar dorul de tine încă doare.

încă îmi amintesc,

acele minciuni copilăroase,

ce fapte n-au devenit.

vreau să te uit,

pentru că m-ai trădat,

sufletul l-ai sfărâmat,

și pe mine m-ai aruncat.

te-am uitat,

sau de fapt nu te-am uitat..

pentru ca încă te scriu.

sentimente nu mai am,

iar viata culoare prinde.

încă te simt ca aminire,

care uitării trebuie să-i dau.

nu mai simt nimic pentru tine.

nici ură,dar nici iubire.