Vrei?

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

Aroma florilor de tei
Pe-alei…
Un soare-blând,
O adiere caldă
De vânt…
Parfum de rai,
de luna mai,
De dulce primăvară…
Ah! De-ai fi lângă mine
acum,
Tu,
hoț de inimi și de vise,
Ce rătăcești în mintea mea  
Și locuiești la mine-n gând,
Ți-aș spune
pentru a mia oară
Că te iubesc azi
Mai mult ca oricând!

Visez adeseori,

Că ploaia,

Mi te aduce înapoi

Și-atunci aștept cu-nfrigurare

Să plouă iar,

Poate apari…

Uneori, visez

Că ești o stea-ntre stele,

Însuși Luceafărul

Pe cerul vieții mele,

Și-aștept să vină noaptea iar,

Tu să apari.

Alteori, visez c-aștept

Pe-un țărm de mare,

Din valuri să răsari

Precum măretul Soare

Să mă mângâie razele tale,,

Dacă apari…

CB

Timpul s-a oprit în loc, când te-am zărit,

Când ai intrat neanunțat în viața mea

Și-ai devenit

Miracolul mult așteptat, dorit...

Navigam amândoi, aruncați de furtună

În valurile mării nimănui,

Zburam printre nori negrii, sau de vreme bună,

Ne rătăceam printre stele, alergând spre Lună.

Apoi, noaptea s-a așternut

Când brusc și dintr-o dată te-am pierdut,

Când printre valurile mării nimănui

Ai dispărut...

Dar... nu am renunțat, n-am disperat,

Te-am căutat și pe un țărm de mare te-am găsit!

Acum, Tu lasă-te de pescăruși călăuzit,

Revino, fii eroul, salvatorul meu.

Și azi și mâine și mereu,

Să navigăm pe marea nimănui,

Și să-nvățăm iar lecția iubirii-n doi,

Ce-alungă noaptea, întunericul din noi...

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

              CB

Unde să te caut

De-mi va fi dor de tine? 

Prin gândurile mele

Adesea rătăcești

Te caut printre stele,

Prin visurile mele

Neîncetat te caut...

Spune-mi, unde esti?

Prin vântul ce adie,

Prin florile de măr,

Prin stropii calzi de ploaie,

Esti unic adevăr.

Te caut și în cântec,

În file de povești,

Dar te găsesc în suflet,

Știu că acolo ești.

Când sângele își suie rotundul peste verde

Coboară seva toamnei ca ploaie în pământ 

Și mi te lași cuminte a foame de cuvânt 

Pe limba învelită de vinul ce ne pierde.

Când sângele își suie rotundul peste vise 

Consum felii de noapte din palma ta întinsă 

Spre fruntea mea albastră, sedusă și aprinsă

Din frunzele de galben în cearcăne închise. 

Când sângele își suie rotundul peste toamnă 

Cocorii duc speranța în primăveri eterne 

Spre sudul alegoric lăsând ușor sub perne

Un busuioc semantic de fapte ce condamnă. 

Iubito dă-mi mâna

Mâna ta dreaptă,

Să ți-o sărut într-una,

Ca un nebun..

Privește cerul de noapte

Se vede Luna

Ascultă vântul,

Vine furtna,

Se-adună roată norii-ncruntați,

Frumoasă-i natura ce joacă într-una,

Piese de teatru fără actori!

Iubito nu-ți fie teamă

E vremea noastră

Strigă într-una despre amor...

Ne știe bine,

Strigă pe nume,

Nici că ne pasă

De gura lumii ori altceva...

Moară rușinea,vină curajul

Asta-i povestea ce-o să rămână

Ca mărturie dar nu se știe...

Iubirea noastră pe timp de seară,

Dansează ritmic un dans pe sârmă,

Cum e la circ,

Și poartă titlul ce-i fără vină

Iubire nocturnă,

Așa am să-i zic!

(27 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu am văzut niciodată o lună mai frumoasă

Decât în noaptea în care am ales să-ți zic adio,

Nu am cunoscut atingerea razelor tale

Până ce am pierdut-o

Și chiar dacă m-aș întoarce în timp

De la primul sărut

Până la ultima privire

Nu regret nimic.

Mint.

Regret că nu am putut fi eu

Cea pe care să te sprijini când totul în jur se prăbușește

Sau am fost

Dar m-am prăbușit și eu susținându-te.

     De-aș avea aripi și aș zbura,

De sus de acolo oare,ce aș vedea.

Aș vedea pământul roditor 

Și luncile pline mereu de flori 

Aș vedea munții, câmpiile întinse,

Pădurile care au fost distruse 

Aș vedea pământul înconjurat de ape 

Ce curg domol,dar învolburate.

Aș vedea lumea care se agită 

Pentru că niciodată nu e mulțumită.

     Nu e destul ce Dumnezeu le-a dat 

Că vrea mereu ce are celălalt.

Cum oamenii se învrăjbesc întruna 

Pentru că, unii vor să cucerească lumea 

Ar vrea să fie stăpânii tuturor 

Ca și când,ei niciodată nu mai mor.

      Și rog pe Dumnezeu atotputernic,

Să nu lase ca lumea să fie condusă de un nemernic.

Că vrea bisericile,ca să le închidă,

Pe noi,de Dumnezeu să ne desprindă 

Să ne transforme într-o turmă de oi îngenuncheate 

Care,cu greu să mai găsească putere și dreptate.

Ze, un haiduc în propriul său gând, încă își caută azil.
În mintea sa sunt derulate felutire amintiri.
Scăpând cateva lacrimi, Ze realizează cât este de fragil
Momentele trecute acum sunt doar niște povestiri.

--Ze este sfâșiat de dor--
--Dor pentru Lebe și pentru fostele momente de amor--

Personajul nostru își aduce aminte de Lebe și al ei chip frumos
Se gândește la diferența dintre ce au fost cei doi si ce sunt în prezent
Parcă-i aude glasul blând și își imaginează trupul ei grandios
De ea Ze este cu adevărat dependent.

Lebe și Ze, în trecut, erau extrem de apropiați
Ziua fiecăruia conținea a celuilaltui prezență
Însă circumstanțele lor i-au făcut să devină schimbați
Iar acum Ze este convins că va muri de a Lebei absență. 

--Distanța dintre cei doi in continuu crește--
--Ze, cu inima frântă, își imaginează cum al său puls se oprește--

-steinkampf

Februarie stă la ușă și bate,
Cu pumnii lui reci prin oraș,
Dar tu îmi cazi în brațe, și toate
Zăpezile fug din trupul meu laș.

Nu-i încă verde pe câmpuri, iubito,
Nici pomii nu știu să învie,
Dar sângele meu, când te strigă-n șoaptă,
Se rupe din iarnă și țipă: „Să fie!”

Miroase a fum și a seară târzie,
A drumuri cu pași înghețați,
Oh, dar gura ta caldă, o primăvară vie,
Îmi arde pe buze păcați.

Îți simt respirația. Caldă. Aproape.
Cum se zbate în pieptul meu greu,
Și frigul din mine se frânge, se sparge,
Ca gheața sub pasul tău.

Nu-i martie încă. Nici flori. Nici lumină.
E vânt și e ger peste tot.
Dar când îți aud inima lângă a mea,
Oh, februarie cade din loc.

Și dacă mă-ntrebi ce anotimp este,
Nu știu să-ți spun din calendar
Știu doar că atunci când mă strângi la piept
Primăvara începe brutal.

Sub pielea ta arde o rază-n ascuns,
În coapsele tale-i pământ,
Iar carnea mea simte cum gerul e strâns
Și spart de un mugur flămând.

Nu-i vremea caisului încă în ramuri,
Nici ierburile nu s-au trezit,
Dar noi înflorim cu o forță oarbă,
De parcă pământul ne-a vrut înainte de-a fi iubit.

Iar zăpada ne-ar prinde flămândă, fierbinte,
Cu umerii goi sub ninsori,
Dar sub albul ei crud ar zvâcni înainte
Două veri sfidându-i fiori.

Că-n sângele nostru e mugur și rană,
E sevă și vânt răzvrătit,
Și carnea ne este o flacără-n stană
Ce sparge pământul slăbit.

Nu-i lege, nici timp, nici hotar între noi,
Nici ger care să ne despartă,
Când tu îmi aprinzi primăvara din doi
Și lumea din jur se dă la o parte.

Oh, și dacă mă-ntrebi ce rămâne din toate,
Din ierni și din viscolul mut,
Rămâne un trup care-n brațe te scoate,
Și-un februarie căzut.