Captiva

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

Am alergat prea mult
După himere,
Speranțe false,
Visuri efemere.
Dar am ajuns la capăt,
Mă opresc
Din acest joc stupid
Și nebunesc.
Am obosit prea mult
Să aștept,
Să cred,
Să sper,
Să te iubesc.

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

              CB

O rază timidă de soare
Mă trezește din visare,
Cafeaua fierbinte
cu-aromă de dor,
Mă ține captivă până-n zori,
Cuibărită într-un gând
ascuns,
nepătruns.

Și gândul...
Aleargă cu disperare
Spre tine din nou,
Spre brațele tale.
O nouă zi...
A câta fără tine
Oare?

Te știu dintr-o vară fierbinte,

fugară

Și de atunci te caut,

Seară de seară

Așteptând să apari, 

cu ploaia, pe-un nor,

Pe pleoapele mele 

să așezi ușor

Amintiri ancestrale,

Picuri de dor...

Te știu din povești,

nescrise, nespuse,

din pagini de carte,

din gânduri ascunse

 pierdute-n eter,

Din vise deșarte

 Privind către cer,

Așteptând să răsari

Cu Luna în noapte

Luceafărul meu pierdut printre șoapte...

                           CB

Ești dulce și suavă amintire,
Și visul meu din fiecare noapte,
Pierdut în zorii zilei,
Ești raza de soare
Ce mă trezește din visare,
Cu zâmbet și surâs
Și tandră îmbrățișare,
Cu foc și pasiune,
Dar și inocență în privire.
Ești lacrimă și suferință și durere
Și dor cumplit,
Ce-n timp nu piere,
Și picătura mea de fericire,
Și unică...
Și imposibilă iubire.

Parfum de mare ochii lăcrimau, 

Şi degete’mpletite în amor,

Pe nisip doar urme rămîneau,

Doar urme de speranţă şi de dor. 

Pierdut, pierdut eram in scări de lut,

Ce tot mai jos mă depărtau,

De faţa ta şi de acel smerit sărut,

De ochi, ce dragoste ameninţau.

Tu poți să îi iei locul lunii,

Să stai doar printre stele

Și nimeni nu te-ar bănui,

Că nu ești dintre ele

Nu ar ști soarele de fel,

Că i-a plecat consoarta

Să luminezi și fără el,

Și tot n-ar cere alta

Și peste lac în armonie,

Te-ai reflecta zâmbind

Cât poartă pomii-n brațe păsări,

Să le găsești dormind

Și-ai străluci,ca de-obicei

Peste un cadru feeric

Iar mie,deloc nu mi-ar fi,

Frică de întuneric

Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie

Ți-aș spune că de tine mi-e dor🫠,

Că nu vreau sufletul să mă mai doară🥲 

Ți-aș spune că vreau,să-mi dai o ultimă îmbratișare🤗, 

Să mă cuprinzi blând...fiorii să mă împresoare🥹...

Ți-aș spune cât imi doresc să citesc a ta poezie îmbuteliată🍷

Ți-aș spune toate astea... o dată și... încă o dată....😌

Am plecat în doi la drum

A fost greu, a fost ușor ?

Nu pot să spun...

A veam un crez și o dorință 

Să ne clădim o viață nouă.

Am văzut că tot se leagă,

De toate aveam; ființa-mi dragă,

Vedeam că sunt, un om fericit...

Toate au mers cu mulțumire

S-au împletit  munca cu iubirea,

Am cunoscut ce-i fericirea...

Tot ce-am clădit avea un preț,

Ne trebuia doi, trei copii

Să ne ducă mai departe

Numele...și munca noastră.

Câte vise, căte planuri, ne-am făcut 

Eram mândri, c-o să fim părinții

Viitorilor flăcăi...

Nu știu când au trecut, cele nouă luni...

Prin ce-am trecut?

Am ajuns la casa de nebumi...

Nu cred să fi ales bine momentul

Să-ți spun că mă opresc din drum,

Dar, prea mult am stat în carapace

Iar dragostea e doar un vis acum.

Nu știu cum, unde s-a produs ruptura

Și nici s-acuz pe cel ce poartă vina,

Dar simt că ne purtăm ca doi străini

Și între noi s-a strecurat minciuna.

Cândva visam cu ochii larg deschiși

Că în sfârșit mi-am aflat jumătatea,

Și nu credeam în despărțiri vreodată

Și să-mi trăiesc iarași singuratatea.

Vorbim în doi dar nu ne înțelegem

Și zilnic apare tensiune între noi,

Că fiecare crede în dreptatea sa

Și din nimic se iscă imediat război.

Mă voi retrage să-mi aflu liniștea

Pentru un timp ce nu-l pot estima,

Să reflectez și să-mi șterg lacrima

Dar fără a uita că-n joc...e inima!