Poate apari...

Un plus în fiecare zi

Sau poate o altfel de iubire,

Mai colorată cu noi nuanțe

Ce-mi vestesc,

Aceeași dragoste alcătuită din optimista nemurire,

Cu ființa ei ce-a renăscut

Din vocea-ți ce iubesc,

Iubire fără vreo măsură,

Nemăsurată îmi ești îți jur,

Adevărate jurămintele îmi sunt,

Și-aștept să crezi în mine...

Iar buzele-ți frumoase îmi spun să le sărut ,

Dar surd îmi zic că sunt,

Știind că nu-i pe stradă momentul care-ți place să te sărut,

Și mă prefac că nu vreau să te-ating,

Dar eu vreau să te fur definitiv

Să te iubesc fără măsură!

Un plus fie oricât de mic

Chiar și-o sclipire ce pleacă de la tine,

Înseamnă același infinit

O veșnică iubire pentru mine,

Și totusi te sărut!

(21 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Încet în chipul tău străin
Îmi văd a mea soartă
prin frunzele trecute de vânt
și din vorbele tale rostite odată.

Observ că a noastră viață
ușor își i-a zborul
spre locul ce odată visam,
ce odată, ne era sortit să fie al nostru.

Degeaba ne mințeam că este,
Când știam amândoi că a fost
aripile dulci ale verii
au apus ca soarele ce era veșnic.

Briza ce o resimt acum
e o străină în viața mea,
Dar sincer o prefer pe ea
decât o briză de vară ce ai fost tu.

Ai putut găsi în mine
O pajiște a unei păduri veșnice
dar ai ales să o ignori,
dorindu-ți tundra blestemată din est.

Toamnă dragă îți vorbesc din al meu suflet
rămai o viață și încâ o zi,
Fi-mi locul meu de scapare
când căldură dură a vieții mă sufocă.

mă pierd în ale tale frunze
printre crengile ce îmi acopereau inima,
acum goale de vântul aspru al timpului
în care mă pierd pe mine prin tine.

A fost el, cel care te-a răcit
prin care ai văzut oarbă visul tău
blestem ce e acum pe tine
Îndurând al asprei ierni din est.

Îți văd lacrimile dulci
Tu minți și spui că sunt de fericire,
când amândoi știm adevărul
sau poate doar eu, tu prefăcându-te că e încă vis.

Degeaba crezi că te-aș judeca
greșit, deja ai primit ce ai vrut
erai al veșnicului codru
dar tundra te-a prins în slăbiciunea ta.

Mă sting ca ultima frunză
obligată de vântul aspru al tău
să cadă pe pământul dur și rece
așteptând o briza a toamnei să o mai plimbe printre timp.

Eu te-am iubit și n-ai știut

Cât pot să sufăr pentru tine,

Aș fi vrut să nu mă fi mințit

Când îmi spuneai că ții la mine

Veneam la întâlniri cu tine

Cu inima pulsând nebună,

Chiar dacă-n jur era senin

În trupul meu era furtună

Buchetul îl alegeam cu grijă

Să-ți placă florile aduse,

Poate de mine ți-or aminti

Când în vază vor fi puse

Iar săptămâna părea o lună

Și greu se scurgea timpul,

Până să mă-ntâlnesc cu tine

Să te ating și să-ți văd chipul

Credeam că și tu simți la fel

Și ești nerăbdătoare să mă vezi,

Prin cap nu-mi trecea că mă-nșel

Iar tu zâmbind iubirea o mimezi

Mult timp a trebuit să treacă,

Să înțeleg că inima ți-e dată,

Către colegul meu din liceu

Cu care te vedeai și măritată

Acum este târziu pentru regrete

Și poate nici n-a fost multă iubire,

Astăzi lângă soție sunt omul fericit

Și viața-mi este o mare împlinire!

Cum ai dori să îți vorbesc

Și poate chiar să mă ferești,

Să nu mai sufăr atât de mult

Pentru că simt că mă iubești.

Deacolo de undeva din piept

Mă-mpingi contra voinței mele,

Și cu bătăi ce sar peste o sută

Mă-ndemni spre fapte tare rele.

Îmi spui că vina este în privire

Ce vede și îți schimbă pulsul,

De nimeni nu vreți să ascultați

Iar mintea spuneți că e intrusul.

Vai cât de păcătoase mai sunteți

Și tu privire și mai ales inima mea,

Când știți că stavilă nu pot să pun

Nici cordului, nici ție... privire rea.

Încerc din greu să am controlul

Și de ispite mereu să mă păzesc,

Să fug de ,,ele" că inima mi-i plină

De dragostea ființei...ce-o iubesc!

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

De ce-am venit aici

În lumea asta strâmbă

Condusă doar de mâini

Cu reguli într-o dungă

De ce gândesc că poate

De ce dragostea doare

De ce-i atât de greu

S-aduci o alinare

De ce nu înțelegi

Că lumea e pustie

Topit de dorul tau

Mă scurg pe o hârtie

Ce-nseamnă echilibru

Un egoism aparte?

De ce să-l folosim

De ce nu-l dăm de-o parte

De ce se zbate suflet

De ce n-are lumină

Respins să-l ardă-ncet

Iubirea fără vină

Nu știu de ce-ai fugit

Când știi că asta doare

De ce-mi cere răspuns

De ce-i pun întrebare

Azi, mă retrag în bula mea,

Captivă-n gândurile mele 

Care se ceartă furioase între ele,

Îmi iau creionul și-o hârtie,

Prieteni buni, pe veșnicie.

Cuvintele se-aștern

încet,

M-ascund în umbra lor și 

încep

În liniște, o lume paralelă 

să-mi clădesc.

Mă trec fiori când te zăresc

Zâmbind dintr-o fotografie

Și-n versuri îți șoptesc

Că te iubesc.

                                     CB

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

Știi, 

de-ai fi lângă mine-acum,

Te-aș ține strâns de mână,

Al meu să fii!

Să nu mai pleci,

Măcar...o săptămână.

Aș construi pentru-amândoi,

O lume fermecată,

Cu luna, soarele și noi

Și cu "A fost odată..."

Te-aș desena-ntr-un colț de suflet

Și te-aș păstra o veșnicie,

De n-ai fi Tu, 

te-aș inventa

Și viața s-ar schimba-n magie.

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

              CB

Vrei să ne-ntâlnim

Pe-un colț de stea

Și să ne lăsăm

De raza lunii mângâiați?

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Sau poate-ai vrea să ne-ntâlnim

Pe-un țărm de mare

Și să ne lăsăm

De valuri sărutați,

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Hai, spune-mi,

Vrei să ne mai amăgim și azi?

Tu,

Mi-ai așezat pe buze

zâmbet,

Mi-ai pus lumină

în privire,

M-ai învățat ce e

iubirea,

Farmecul vieții,

Fericirea,

M-ai purtat pe-aripi de vis,

Mi-ai dăruit cândva

o floare,

Și-n viață mi-ai adus

doar Soare,

Mai vino o clipă

în visele mele

Și stinge-mi dorul

cu o ploaie de stele,

Lasă Luna să ne îndrume,

mâna în mână

Spre-o margine de lume...