Te știu...

O,tu,femeie,ce adesea ți plângi de milă,

Și l târăști în spatele tău mic ca o cămilă .

O,tu,femeie,ce-ți lași acasă zâmbetul tău strălucitor,

Ce ieri,te-dragosteai  doar d-un muritor.

Tu,fii,te rog,independenta,

Si țineți mereu rujul în poșetă.

Și nu-l lasa pe el să te doboare ,

Și nici aripile albe să ți le omoare.

Fii mereu sic și zâmbitoare, 

Poartă zilnic fuste,rochii și zorzoane.

Oferă ți timp,iubire și-energie,

Mereu fii tu prea sus și el doar o ființă vie.

Nu plânge când a ta mâna îți este lăsată -n vânt,

Tu stai dreaptă,serioasă,fără a spune vreun cuvânt.

Și nu mai șterge cu al tău burete-nflorat,

Toate răutățile ce l fac pe el acum bărbat.

Zboară tăcerile în stol plutind frustrate

Vântul cuvintelor suflând introvertit

Ascunse gânduri clocotesc îngrijorate

Poartă delirul sentimentului rănit

Visele ard păcătuind necenzurate

Umblă  vopsite povestind adăpostit

Conturbă noaptea delirând exagerate

Spre dimineață fumegând s-au risipit

Zilele curg orbecăind îndurerate

Caută stelele privirilor grăbit

Apar năluci ademenind idei ciudate

Delirul naște adevăr închipuit

Au înflorit dezamăgirile uscate

Durerea veștedă rodește ascuțit

Rumegă caii tulburările plantate

Aleargă liberi delirâd  nemărginit

Pădurea norilor stropește ploi bogate

Soarele umbrelor pășește alungit

Tritețea umedă șoptește de sub pleoape

Delirul crește amețind rostogolit

Dulci îți sunt oceanele de azur, premărețe ce se mai închină doar la lumina petalelor mele de trandafir înmiresmate 

Și dulce e totul ce îți închină grație și splendoare căci tu alini fără să atingi măcar o singură rană 

Ești izvor de balsam tămăduitor cu săruturi infinite de iertare și alinare, iar buzele tale îți sunt divine prin balsamul cel mai vindecător

Și de și propria lacrimă ce-ți fragilă precum o floare, niciodată nu ți-a secat izvorul de iubirea ta arcadiană

Ești mare mea iubire, pură și splendidă de sublimă

Ești singura lalea căruia îi port mireasma și mă îmbracă în veșmântul vindecător

Iar aromele tale line de pace sunt parfumul meu preferat, în eternitățile ce plâng cu ecou printre pereți sufletului uman 

Mă simt stingher și întristat,

De când te-ai dus pe Căi Celești.

De ce-ai plecat, de ce n-ai stat?

De ce cu mine nu mai ești?

De ce-ai plecat 'naintea mea?

De ce cu mine n-ai mai stat?

De când te-ai stins Polară Stea

Mă simt stingher și întristat.

Aât de mult eu mi-aș dori,

Măcar în vise aș vrea să-mi vii

Ca să îți spun de mii de ori

Că-n veci cu mine vreau să fii.

Scumpei mele soții Valeria, 14 Decembrie 2022 ora 7:30

Din vreme în vreme un an se adună,
ştia doar bunica în palmă să-l pună,
cu vorbe precise socoata se-ncinge,
un deget, alt deget, un an mai atinge.

În serile grele, când noaptea e lungă,
se-aprinde o rugă în ceruri s-ajungă,
în pumn amintirea zâmbeşte în taină,
copilul bunicii mereu mi-este haină.

Pe tine când printre fete te-am văzut,

Era în anotimpul toamnă, pe la-nceput,

Nu îmi explic de ce pe loc tu mi-ai plăcut,

Și cât de dulce-a fost al tău sărut

Îmi amintesc mereu, cum tu mi-ai spus,

Că ai venit la Iași să îți încerci norocul,

Și cât de mândra-i fost când lista s-a adus,

Cum ai sărit în sus și mai călcat cu tocul

Am tresărit simțind un pic de durere,

Ce mi-a trecut când tu mi te-ai scuzat,

Privirea ta suavă m-a lăsat fără repere,

Și instinctiv cu drag eu te-am îmbrățișat

Nu te-ai retras, ai acceptat a mea pornire,

Pe mână m-ai atins, eu iute m-am aprins,

Și-n mine-a năvalit un torent de iubire,

Mulțimile de mreje, puternic m-au încins

Ce a urmat a fost o lungă poveste,

Scrisă zi cu zi, fără punct în iubire,

Iar când în viață a apărut tristețe,

Nu am căzut, sperând în fericire

Vă spun acum că a fost la prima vedere,

O dragoste ce a rămas cu noi peste ani,

Din dăinuirea ei, noi ne-am extras putere,

Și i-am învins pe-acei ,,prieteni"...deveniți

dușmani!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Vrei să ne-ntâlnim

Pe-un colț de stea

Și să ne lăsăm

De raza lunii mângâiați?

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Sau poate-ai vrea să ne-ntâlnim

Pe-un țărm de mare

Și să ne lăsăm

De valuri sărutați,

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Hai, spune-mi,

Vrei să ne mai amăgim și azi?

Azi plec.

Am insistat și m-am luptat

Cu mori de vânt,

Dar ce păcat...m-ai ignorat...

Așa că, plec...

M-am hotărât, nu are rost

să mai încerc. 

Mai fac un pas, iar mă opresc.

Aș vrea să plec...

Dar ochii tăi mă țintuiesc.

Tu îmi zâmbești,

Eu mă topesc .

Jocul acesta nebunesc

Ma tine-n loc, mă-nvârt în cerc

Și uite-așa, mai stau și azi,

Încă nu plec...

Azi, mă retrag în bula mea,

Captivă-n gândurile mele 

Care se ceartă furioase între ele,

Îmi iau creionul și-o hârtie,

Prieteni buni, pe veșnicie.

Cuvintele se-aștern

încet,

M-ascund în umbra lor și 

încep

În liniște, o lume paralelă 

să-mi clădesc.

Mă trec fiori când te zăresc

Zâmbind dintr-o fotografie

Și-n versuri îți șoptesc

Că te iubesc.

                                     CB

Unde să te caut

De-mi va fi dor de tine? 

Prin gândurile mele

Adesea rătăcești

Te caut printre stele,

Prin visurile mele

Neîncetat te caut...

Spune-mi, unde esti?

Prin vântul ce adie,

Prin florile de măr,

Prin stropii calzi de ploaie,

Esti unic adevăr.

Te caut și în cântec,

În file de povești,

Dar te găsesc în suflet,

Știu că acolo ești.

Știi, 

de-ai fi lângă mine-acum,

Te-aș ține strâns de mână,

Al meu să fii!

Să nu mai pleci,

Măcar...o săptămână.

Aș construi pentru-amândoi,

O lume fermecată,

Cu luna, soarele și noi

Și cu "A fost odată..."

Te-aș desena-ntr-un colț de suflet

Și te-aș păstra o veșnicie,

De n-ai fi Tu, 

te-aș inventa

Și viața s-ar schimba-n magie.

Am alergat prea mult
După himere,
Speranțe false,
Visuri efemere.
Dar am ajuns la capăt,
Mă opresc
Din acest joc stupid
Și nebunesc.
Am obosit prea mult
Să aștept,
Să cred,
Să sper,
Să te iubesc.