Iubitei mele
Iubita mea fără egal,
Degeaba-ncerci să mă alungi,
Eu sunt ca frunza-n vânt ce tot revine
Ce se lipește infinit de tine...
Văzut-ai frunzele cum mor și intră în pământ,
Ca mai apoi să tot revină iarăși,
Aceleași frunze colorate dar și moi,
Așa e dragostea mea ce ne vrea pe-amândoi,
Iubita mea nu încerca să fugi de mine
Mă voi întoarce iar si iar la tine,
Ca nori sau ploaie sau mai degrabă vânt
Să te sărut fără să știi fără rostire de cuvânt!
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Horia Stănicel
Data postării: 4 februarie 2024
Vizualizări: 625
Poezii din aceiaşi categorie
Lacrima Timpului
Pe ceasul vechi, în taină se prelinge,
O lacrimă ce timpul vrea să-nvinge.
Din clipe stinse se naște un oftat,
Amintiri ce-n suflet s-au păstrat.
Secundele-s petale ce se scutur,
Trecutul șterge tot, ca un sărut fur.
Dar lacrima rămâne, purtând povara,
Un gând pierdut, o rază-ntristătoare.
În zori de zi sau umbrele târzii,
Ea plânge doruri ce nu pot muri.
Pe firul vieții curge ne-ncetat,
Un râu de vise-n negură uitat.
Trec ani ca frunza dusă de furtună,
Dar lacrima își poartă taina bună.
E glasul mut al clipelor ce pier,
Un martor tainic peste-al vieții cer.
În lacrima ce timpul o dezvăluie,
E dor de ieri și teamă de ce nu e.
E bucurie, plâns și alinare,
O carte veche-nchisă-ntr-o uitare.
Ea știe tot, dar tace neclintit,
Din răni ce timpul nu le-a tămăduit.
Căci fiecare strop ascunde-n el
Un vis pierdut sau un înger rebel.
Din ochii sufletului curge lin,
Ca o chemare-n zori de argint fin.
Și-n fiecare picur ce se stinge,
Se naște-un dor ce viața-l învinge.
Lacrima timpului, șoaptă divină,
Îmbracă clipa-n mantia senină.
E punte peste vise destrămate,
Un cântec vechi, al clipelor uitate.
Și totuși, ea ne-nvață să iubim,
Prin stropi de dor să-nvățăm să trăim.
Căci timpul trece, dar lacrima rămâne,
Un semn etern că totu-n suflet ține.
Așa se scurge viața ca o apă,
Lacrima timpului o mai îngroapă.
Dar ea păstrează-n taină adevărul,
Că-n fiecare strop se naște cerul.
Suflet
І. Cadranul întâi
1.Suflet pur și bland,
În inimă purtând ,
O dragoste adevarată,
Care nu va fi spusă niciodată.
2.Tu iubește, indiferent de drum,
Orice suflet bun;
Pentru că iubirea este grea,
Iar inima mea rea..
3.În doi ochi pot vedea,
Toată fericirea mea;
Un suflet ce îmi vrea doar binele,
Pentru o simplă sclipire.
4.Focul dragostei se aprinde ,
În această lume fără cuvinte;
Pentru o inimă rătăcită,
Într-o lume atât de prihănită..
5.Și toate aceste sentimente,
Pierdute și uitate,
Vor fi ascunse sub o piatră magică,
Pentru o clipă de speranță..
6.Tu ,suflet ,ce nu m-ai părăsit niciodată,
Te voi îngropa sub o altă piatră,
Protecția ta fiindu-mi prioritară,
Lipsindu-te de această povară.
7.Așteptând în zadar,
Un suflet cu dar,
Ce te va elibera de această închisoare,
Dar va trebui să ai rabdare.
8.Un nou suflet vei devenii,
Pentru a nu te mai rănii,
De suflete cu păcate,
Care speram să fie uitate.
9.Suflete ce te vor rănii fără remușcare,
Fără nici-o ezitare,
Pentru un sacrificiu ce nu se merită,
Și devii din nou folosită.
10.În inimi,pansament de dragoste și iubire ești,
Pentru câteva suflete îngerești;
Ce te vor prețuii la nesfarșit,
Pentru un sacrificiu nelipsit.
11.Pentru o dragoste ce va exista,
Vreodată în lumea ta,
Pentru o iubire ce nu va conta,
Pentru persoana din imaginația ta.
12.Și visele,realitate vor devenii,
Pentru cei cu suflete pustii,
Într-o lume fără rușine,
Hai,să ne iubim pe sine…
13.Și totul va începe cu un sentiment,
Pe care îl vei simții ca pe o placă de ciment;
Propriul suflet, merită iertare ,
Pentru un suflet, fără scăpare.
14.Iubește-ți sufletul fără scăpare,
Care are nevoie de o evadare;
Spre lumea viselor,
Pentru un cântec în cor..
ІІ. Cadranul al doilea
15.Aducându-ți fericirea ce îți lipsea,
Și nu te vei mai gândi la pierderea ,
Unor suflete pierdute din realitate,
Din cauza unor clipe de bunatate..
16.Suflete, ce și-au găsit bucuria,
Într-o viață fără pedeapsă,
Într-o lume fără rușine și mândrie,
Pentru acele suflete rănite..
17.Iubind aceste suflete rănite,
Inimile fiind bântuite ,
De amintiri de dragoste și dor,
Pentru acest cântec în cor…
18.Îngerii bucurându-se de aceste suflete,
Rătăcite și pierdute,
Pentru care noi plângem zi de zi..
Nefiind clipă în care nu te poți gândi…
19.Și tot ce ne-a rămas,
Sunt amintiri care au ars,
Pe cenușa inimii mele,
De la atâta durere..
20.Gândindu-mă mereu,
La ce este mai bine ,dar și la rău;
Pentru o vizită în lumea ta,
Pentru scara pe care n-o voi avea..
21.Această dragoste parentală,
Care este una mortală,
Îmi va lipsi mereu,
Din cauza unor orori..
22.Și singura dorință la care visez,
Pentru o mândrie ,ce probabil nu are sens,
Dar pentru mine mereu va conta,
Părerea și prezența ta..
23.În vise să îmi apari neîncetat,
Să îmi arăți drumul pe care îl am de urmat,
Să îmi dai puterea necesară,
Pe care o aveai Tu odinioară..
24.Și veghea ta de sus,
O sa o am mereu,așa cum ai spus,
O clipă de răbdare să am,
Pentru tine suflet,care nu va fi în zadar!
Marea mea
Hai să ne sinucidem!
M ai crezut nebună în delir
Când țigara o aprindem
Nu desfășor firul fictiv
Parcă îți aud gândurile
Și simt ca înnebunesc
Când nici furtunile
Nu mă lasă să trăiesc
Tu mi ai spus să ucid
O lume nemiloasă
Să mă aleg pe mine,translucid
Să mă regăsesc acasă
Uite mă aici,mare dragă,
M ai învățat să mă iubesc,
Să devin o filoloaga,
fără să te vad,cum îmi zâmbești
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște
Pasărea
Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,
zboară o biată pasăre cu aripa frântă.
S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,
Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.
A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,
Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.
Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,
Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.
Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,
Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.
Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,
Si își privește aripa cu o mare vanitate.
Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?
Nici asta nu mai știe,biata mamă.
Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,
N-ar mai face ea din asta o dramă.
Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,
Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.
Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,
Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.
E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,
Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.
Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.
Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.
La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,
Bufff!!! Si pasărea nu-i...
Puiii speriați au luat-o la alergătură,
Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.
Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:
- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !
Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :
-Cui ne lași,mamă???! Cui?
Despărțire
Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,
Fereastra închizi în urma mea,
Și parcă aud un zumzăit de șoapte,
Cum zgârie pe geam și pe perdea:
Adio, nu te-oi mai vedea!
Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,
Iar locuri preumblate-mi par străine,
Întorc privirea-mi tristă înspre casă,
Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:
Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!
Port luna în priviri și inima pe targă,
Și caut un spital de inimi tinere, ucise,
Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,
Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:
Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!
Lacrima Timpului
Pe ceasul vechi, în taină se prelinge,
O lacrimă ce timpul vrea să-nvinge.
Din clipe stinse se naște un oftat,
Amintiri ce-n suflet s-au păstrat.
Secundele-s petale ce se scutur,
Trecutul șterge tot, ca un sărut fur.
Dar lacrima rămâne, purtând povara,
Un gând pierdut, o rază-ntristătoare.
În zori de zi sau umbrele târzii,
Ea plânge doruri ce nu pot muri.
Pe firul vieții curge ne-ncetat,
Un râu de vise-n negură uitat.
Trec ani ca frunza dusă de furtună,
Dar lacrima își poartă taina bună.
E glasul mut al clipelor ce pier,
Un martor tainic peste-al vieții cer.
În lacrima ce timpul o dezvăluie,
E dor de ieri și teamă de ce nu e.
E bucurie, plâns și alinare,
O carte veche-nchisă-ntr-o uitare.
Ea știe tot, dar tace neclintit,
Din răni ce timpul nu le-a tămăduit.
Căci fiecare strop ascunde-n el
Un vis pierdut sau un înger rebel.
Din ochii sufletului curge lin,
Ca o chemare-n zori de argint fin.
Și-n fiecare picur ce se stinge,
Se naște-un dor ce viața-l învinge.
Lacrima timpului, șoaptă divină,
Îmbracă clipa-n mantia senină.
E punte peste vise destrămate,
Un cântec vechi, al clipelor uitate.
Și totuși, ea ne-nvață să iubim,
Prin stropi de dor să-nvățăm să trăim.
Căci timpul trece, dar lacrima rămâne,
Un semn etern că totu-n suflet ține.
Așa se scurge viața ca o apă,
Lacrima timpului o mai îngroapă.
Dar ea păstrează-n taină adevărul,
Că-n fiecare strop se naște cerul.
Suflet
І. Cadranul întâi
1.Suflet pur și bland,
În inimă purtând ,
O dragoste adevarată,
Care nu va fi spusă niciodată.
2.Tu iubește, indiferent de drum,
Orice suflet bun;
Pentru că iubirea este grea,
Iar inima mea rea..
3.În doi ochi pot vedea,
Toată fericirea mea;
Un suflet ce îmi vrea doar binele,
Pentru o simplă sclipire.
4.Focul dragostei se aprinde ,
În această lume fără cuvinte;
Pentru o inimă rătăcită,
Într-o lume atât de prihănită..
5.Și toate aceste sentimente,
Pierdute și uitate,
Vor fi ascunse sub o piatră magică,
Pentru o clipă de speranță..
6.Tu ,suflet ,ce nu m-ai părăsit niciodată,
Te voi îngropa sub o altă piatră,
Protecția ta fiindu-mi prioritară,
Lipsindu-te de această povară.
7.Așteptând în zadar,
Un suflet cu dar,
Ce te va elibera de această închisoare,
Dar va trebui să ai rabdare.
8.Un nou suflet vei devenii,
Pentru a nu te mai rănii,
De suflete cu păcate,
Care speram să fie uitate.
9.Suflete ce te vor rănii fără remușcare,
Fără nici-o ezitare,
Pentru un sacrificiu ce nu se merită,
Și devii din nou folosită.
10.În inimi,pansament de dragoste și iubire ești,
Pentru câteva suflete îngerești;
Ce te vor prețuii la nesfarșit,
Pentru un sacrificiu nelipsit.
11.Pentru o dragoste ce va exista,
Vreodată în lumea ta,
Pentru o iubire ce nu va conta,
Pentru persoana din imaginația ta.
12.Și visele,realitate vor devenii,
Pentru cei cu suflete pustii,
Într-o lume fără rușine,
Hai,să ne iubim pe sine…
13.Și totul va începe cu un sentiment,
Pe care îl vei simții ca pe o placă de ciment;
Propriul suflet, merită iertare ,
Pentru un suflet, fără scăpare.
14.Iubește-ți sufletul fără scăpare,
Care are nevoie de o evadare;
Spre lumea viselor,
Pentru un cântec în cor..
ІІ. Cadranul al doilea
15.Aducându-ți fericirea ce îți lipsea,
Și nu te vei mai gândi la pierderea ,
Unor suflete pierdute din realitate,
Din cauza unor clipe de bunatate..
16.Suflete, ce și-au găsit bucuria,
Într-o viață fără pedeapsă,
Într-o lume fără rușine și mândrie,
Pentru acele suflete rănite..
17.Iubind aceste suflete rănite,
Inimile fiind bântuite ,
De amintiri de dragoste și dor,
Pentru acest cântec în cor…
18.Îngerii bucurându-se de aceste suflete,
Rătăcite și pierdute,
Pentru care noi plângem zi de zi..
Nefiind clipă în care nu te poți gândi…
19.Și tot ce ne-a rămas,
Sunt amintiri care au ars,
Pe cenușa inimii mele,
De la atâta durere..
20.Gândindu-mă mereu,
La ce este mai bine ,dar și la rău;
Pentru o vizită în lumea ta,
Pentru scara pe care n-o voi avea..
21.Această dragoste parentală,
Care este una mortală,
Îmi va lipsi mereu,
Din cauza unor orori..
22.Și singura dorință la care visez,
Pentru o mândrie ,ce probabil nu are sens,
Dar pentru mine mereu va conta,
Părerea și prezența ta..
23.În vise să îmi apari neîncetat,
Să îmi arăți drumul pe care îl am de urmat,
Să îmi dai puterea necesară,
Pe care o aveai Tu odinioară..
24.Și veghea ta de sus,
O sa o am mereu,așa cum ai spus,
O clipă de răbdare să am,
Pentru tine suflet,care nu va fi în zadar!
Marea mea
Hai să ne sinucidem!
M ai crezut nebună în delir
Când țigara o aprindem
Nu desfășor firul fictiv
Parcă îți aud gândurile
Și simt ca înnebunesc
Când nici furtunile
Nu mă lasă să trăiesc
Tu mi ai spus să ucid
O lume nemiloasă
Să mă aleg pe mine,translucid
Să mă regăsesc acasă
Uite mă aici,mare dragă,
M ai învățat să mă iubesc,
Să devin o filoloaga,
fără să te vad,cum îmi zâmbești
Întind mâna
Întind mâna, e liniște
Adun întuneric în palmă
Alunecând în pori mă condamnă
Strigând lumina ard
Răspunde luna aprinsă
Căutând soare întind mâna
Îngheață printre stele în beznă
Mă retrag să ascult tăcerea
Șoptește visul cu raze
Undeva e totuși lumină
Întind mâna degeaba și cad
Mă primește un nor să mă ploaie
Dacă-i soare ajung curcubeu
Mă trezesc înotând prin noroaie
Întind mâna să nu mă mai scurg
Nu e nimeni și-mi rămâne să plâng
Fremătând de durere mă scutur
Rămân eu risipit în adânc
Unde sunt încep să mă caut
Încet întind mâna, e liniște
Pasărea
Pe cerul înnourat,tulbure și întunecat,
zboară o biată pasăre cu aripa frântă.
S-ar opri și ar bea apă,că sufletu-i însetat,
Însă nu se oprește că inima a bucurie nu-i cântă.
A fost prin șapte sate pentru o fărmitură de pâine,
Ca să hrănească puțin sufletele celor zece pui ai săi.
Dar dintr-un tufiș a ieșit un dușman de câine,
Si a distrus aripa păsării cu dinții cei hapsâni și răi.
Aripa distrusă de un fir de os îi atârnă,
Iar sângele negru se scurge pe florile uscate.
Nu vrea ca copiii fără mamă să rămână,
Si își privește aripa cu o mare vanitate.
Îi distusă aripa sau sufletul îi distrus?
Nici asta nu mai știe,biata mamă.
Ahhh !!! De i-ar fi cuibul puțin mai sus,
N-ar mai face ea din asta o dramă.
Acum zboară biata pasăre,tristă și îndurerată,
Nu o doare aripa,ci sufletul îi se destramă.
Nu,nu va lăsa inima copiilor înfometată,
Chiar dacă vuietul morții o cuprinde și-o cheamă.
E încătușată dragostea-n piept și n-are cum să explodeze,
Copiii o așteaptă acasă străini,singuratici și înfrigurați.
Îi sunt flămânzi și nu,nu are cum să cedeze.
Offf!!! De i-ar ști hrăniți și săturați.
La doi metri de cuib se auzi o împușcătură,
Bufff!!! Si pasărea nu-i...
Puiii speriați au luat-o la alergătură,
Căutând acei doi ochi blânzi,căprui.
Pasărea strigă cu o voce stăină și stinsă:
- Veniți,puii mamei,mâncați și fiți sătui !
Copiii urlau cu inima arsă și plânsă :
-Cui ne lași,mamă???! Cui?
Despărțire
Mi-s ochii plânși și încă-i noapte,
Fereastra închizi în urma mea,
Și parcă aud un zumzăit de șoapte,
Cum zgârie pe geam și pe perdea:
Adio, nu te-oi mai vedea!
Și calc greoi dar mersului nu-i pasă,
Iar locuri preumblate-mi par străine,
Întorc privirea-mi tristă înspre casă,
Din gură vorba-mi curge neînțeleasă:
Rămâi frumoasa mea, rămâi cu bine!
Port luna în priviri și inima pe targă,
Și caut un spital de inimi tinere, ucise,
Pe cer văd stele alarmate cum aleargă,
Iar mintea, foarte îngrijorată, îmi zise:
Îți voi reda-o în fiecare noapte-n vise!
Alte poezii ale autorului
Nebun de dorul tău
Frumoasă doamnă îți spun acum,
Sunt doar acel nebun de dorul tău,
Ce îți cersesc iubirea ce mi-o dai cu greu,
Iar de amor se pare că nu-ți pasă ,
Ce să mai zic de-n prost ce sunt
Cum bine stiu,adică eu!
Frumoasă doamnă ce-l ce-a fugit de la matale din frumoasa casă
Cu greu agonisită și cu multă trudă
Și ți-a jurat iubire-acum un sfert de secol
Eu îl declar un trădător ca orice trădător,
Și-i mulțumesc că astfel bunul Dumnezeu
Mi te-a trimis să te iubesc ca pe-o zeiță,
Visând noapte de noapte la matale!
Căci nu există-n lumea largă
Femeie mai frumoasă și deșteaptă,
Și adevarul este că te-aștept de-o viață!
De nu venei mă aruncam pe clasica fereastră
Uitând că sinuciderea-i păcatul cel mai mare,
Eu doar visându-mă în brațe la matale!
(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea).
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Portret poetic
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă cum ești tu...
Oh prea frumoasa mea iubită,
E timpul să-ți descriu portretul!
Posteritatea vrea mereu o zeitate,fie el și-un semizeu
Povești să-i facă pe bieții oameni
Să spere în necazul lor...
Chiar arta ce-i desăvârșită
Fie-n pictură, sculptură în orice,
Cu toții vor modelul tău!
Ochi,nas și buze dar și glasul
Ce sună ca o serenadă,
O-ntreagă aventură este
Să-ți pot descrie chipul cel frumos..!
Dar să lăsăm povestea să vorbească,
Și ce vreau eu....
Păi ce vreau eu se știe foarte bine,
O spun de șapte luni de zile,
Aștept poveștii un sfârșit,
Desigur cu sfârșitul fericit,
Ce sună ca la început...
Și totuși,
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă decât tine..
Și un nebun îndrăgostit..
(10 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Omul înger
Iubito,tu ești omul înger !
Îți mai rămâne să omori neîncrederea
Să poți rămâne doar înger
Acel înger pe care eu îl pot vedea și nimeni altcineva,
Tu știind de asemenea că ești un înger..
Iubito omoară neîncrederea
Chiar dacă oamenii sunt trădători
Mint și se prefac că iubesc!
Eu dacă te iubesc nu mă prefac
Pentru că vreau și eu să devin înger ca tine...
Dragostea mea nu poate exista unde este minciună
Neîncrederea se naște din răutatea lumii care iubește mincinos,
Noi nu vrem așa ceva,
Noi alergăm după Hristos,
Noi suntem altcineva!
(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă iarnă
Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!
Ce-i aia?
Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!
Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..
Culorile vii le poartă copiii
Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!
Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână
Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,
Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,
Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,
Fără oprire sau fără rușine!
Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,
Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,
Alungați de câinii de strajă,
Și totuși pusă pe fugă nebuna
Ne-amenință să revină la anul,
Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!
(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sărut
Te-ai intrebat iubita mea
Ce stă ascuns în spatele unui sărut?
De este cuibărită blând dorința ta
Ori nebunia unei iubiri târzii de-a mea
Ce prinde un răspuns sosit
Dintr-un sărut?
Al cui sărut?
Al tău, al meu,al nostru?
Este sărutul un copil ce ne-aparține nouă
Cei fără de copii?
Nu suntem amândoi din veșnicie prinși așa
Într-un sărut?
Nu crezi că dragostea cerșește
Lipsită de rușine săruturi mii si mii?
Contează oare mult mai mult
Ultimul sau primul tău sarut?
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Nebun de dorul tău
Frumoasă doamnă îți spun acum,
Sunt doar acel nebun de dorul tău,
Ce îți cersesc iubirea ce mi-o dai cu greu,
Iar de amor se pare că nu-ți pasă ,
Ce să mai zic de-n prost ce sunt
Cum bine stiu,adică eu!
Frumoasă doamnă ce-l ce-a fugit de la matale din frumoasa casă
Cu greu agonisită și cu multă trudă
Și ți-a jurat iubire-acum un sfert de secol
Eu îl declar un trădător ca orice trădător,
Și-i mulțumesc că astfel bunul Dumnezeu
Mi te-a trimis să te iubesc ca pe-o zeiță,
Visând noapte de noapte la matale!
Căci nu există-n lumea largă
Femeie mai frumoasă și deșteaptă,
Și adevarul este că te-aștept de-o viață!
De nu venei mă aruncam pe clasica fereastră
Uitând că sinuciderea-i păcatul cel mai mare,
Eu doar visându-mă în brațe la matale!
(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea).
Refrenul prostului cotidian
De crezi că moartea e-nconcediu blestemata,
Uitând poteca revenirii printre bieții muritori...,
Așa gândim cu toții cand privim un mort,
Crezându-ne pe noi nemuritori...
Dar înțeleptul ce-i coborât în a mormântului tăcere,
Este purtat din lumea-aceasta,
Nici el neștiind cum e posibil,
Privind aproape, vede depărtarea,
Iar de privește-n depărtare
Se regăsește chiar aici...!
Căci neputând pricepe lesne viața,
Noi cei ce suntem rătăciți
Ne agațăm de-a înțeleptului lumină,
Căci moartea stând ascunsă
Și ascuțindu-și coasa iar,
Tocită de câte vieți a secerat,
Revine blestemata!
Iar eu poetic glăsuiesc...
Nicicum că moartea este personaj de basm,
Dar nici că-i realitate înfricoșată,
Precum de mici am învățat!
Are vreun rost să personifici un blestem,
Să spui "nimicului" sau "morții"
Că-i "Cineva",ea nefiind decât himeră?
Să nu-ți auzi Conștiința ce-i dar divin?
Voi repeta refrenul nebunului ce îl prezint aici:
Bea,mănănâncă dar și chefuiește...!
Tristețea n-am s-o las să stea în preajma mea!
Căci viața oricât de lungă ar fi tot scurtă este,
Chiar dacă pare fără de sfârșit!
Nota de plată tot sosește;
Moneda ce plătește veșnicia Nu-i bătută încă pentru toți!
Ce vreau să spun?
Vorbesc de Mântuire și Nemurire...
Hristos te strigă-n gura mare,
Iar tu stai cocoșat,te clatini pe picioare,
Ca un bețiv ce-i rătăcit pe drumul noroios din sat!
Vei spune,tu nebune:
Chiar dacă Cerul mă cheamă și pe mine,ce-mi pasă mie!
Se zvonește că Dumnezeu a coborât aici,
Dar eu sunt prins cu ale mele fleacuri,
Îmi zic refrenul ce de suflet l-am legat:
Bea,mănâncă ,chefuiește!
*
Dragi cititori,îmi sună trist povestea asta,
Vedeți voi cum gândește cel ce-i izgonit precum un drac din Rai....?
*
Există oare adevărul...?
Își spune cel nebun!
E treaba mea să știu mai multe?
Nu-i simplă viețuirea asta?
Să fie toate doar atât?
Aud o voce ce glăsuiește:
Tu lasă lumea în nimicul ei!
Căci fiecare se cufundă zilnic
Doar în ce-i place sau pricepe,
Precum frumoasele domnițe,
Ce-așteaptă să fie adorate și iubite,
De cavalerii cei viteji sau chiar de zei!
Iar despre oameni,se știe bine..
Unul visează la titluri,faimă și avere,
Altul vrea omenirea-ntreagă să-i fie la picioare,
Cuceritor dar și viteaz precum toreadorul din arenă
Dorindu-se iubit de-o mie de femei!
Umanitatea întunecată asta arată;
Imperii ce cresc ca mai apoi să moară,
Nebuni conducători visându-se trimiși de Providență, salvatori,
Și câte și mai câte lumea asta oglindește,
Fie din aur sau din simplă tinichea,
Le vrea cuprinse-n sânul său pe toate!
Iar despre omul din povestea mea,
Când boala-i dă târcoale,
Rătacitul fuge la doctori renumiți,
Sperând ca viața să-și păstreze
Spunând șoptit în sinea sa:
"Ce știu eu ce-o să se-ntâmple mâine",
Că de murit tot am să mor!
Nu-i asta soarta tuturor?
Mor liniștit și parcă-mi place mai mult încurajarea
Ce-mi sună glorios a imn de stat:
Mănâncă,bea și chefuiește!
Eu încă viețuiesc așa cum bine-mi place,
Nu-mi plec urechea la oricine,
De pocăit s-o facă cine poate,
Eu am atâtea încă de făcut!
Trăiesc cum vreau,
Ce-i bine sau ce-i rău, eu hotărăsc...!
Așa că beau,mănânc și chefuiesc!
Sunt încă rege pe pămant....
Scenariul ăsta l-am ales,
Nu-mi pasă de mă amăgesc!
Să fie asta o poveste tristă
Din care nimeni,mare lucru n-anțeles?
Să fie lumea-ntreagă cuprinsă
De nesimțirea ce-o aruncă în abis?
Trăim cu toții doar un straniu vis
Ce nu se termină cu viața asta
Trezindu-ne ori în Infern,ori Paradis?
Sau mai degrabă toate-s doar obscură amăgire,
Neexistând nimic de taină ori ascuns,
Căci astăzi prostul sau nebunul este la putere,
Și el ne spune toate câte sunt de spus!
Să fie viitorul lipsit de spirit
Iar Adevarul s-atârne spânzurat?
Așa că am decis să dau un nume,
Poemului ce l-ați citit deja,
Și veți rămane prizonieri o vreme bună,
Gândind la întrebarea mea!
(6/28 martie 2023. Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Portret poetic
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă cum ești tu...
Oh prea frumoasa mea iubită,
E timpul să-ți descriu portretul!
Posteritatea vrea mereu o zeitate,fie el și-un semizeu
Povești să-i facă pe bieții oameni
Să spere în necazul lor...
Chiar arta ce-i desăvârșită
Fie-n pictură, sculptură în orice,
Cu toții vor modelul tău!
Ochi,nas și buze dar și glasul
Ce sună ca o serenadă,
O-ntreagă aventură este
Să-ți pot descrie chipul cel frumos..!
Dar să lăsăm povestea să vorbească,
Și ce vreau eu....
Păi ce vreau eu se știe foarte bine,
O spun de șapte luni de zile,
Aștept poveștii un sfârșit,
Desigur cu sfârșitul fericit,
Ce sună ca la început...
Și totuși,
Nu-mi amintesc să fi văzut in viața asta
Femeie mai frumoasă decât tine..
Și un nebun îndrăgostit..
(10 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
Omul înger
Iubito,tu ești omul înger !
Îți mai rămâne să omori neîncrederea
Să poți rămâne doar înger
Acel înger pe care eu îl pot vedea și nimeni altcineva,
Tu știind de asemenea că ești un înger..
Iubito omoară neîncrederea
Chiar dacă oamenii sunt trădători
Mint și se prefac că iubesc!
Eu dacă te iubesc nu mă prefac
Pentru că vreau și eu să devin înger ca tine...
Dragostea mea nu poate exista unde este minciună
Neîncrederea se naște din răutatea lumii care iubește mincinos,
Noi nu vrem așa ceva,
Noi alergăm după Hristos,
Noi suntem altcineva!
(3 feb 2024 Vasilica dragostea mea)
O altă iarnă
Aici,acum,s-ar zice că-i iarnă!
Ce-i aia?
Oleacă zăpadă și frig dar și gheață pe stradă!
Acesta-i doar alb scenariu ce are și-albastru..
Culorile vii le poartă copiii
Și fetele tinere ce-s vesele și frumoase foc dragile!
Căci iarna spun gurile rele că-i hâdă bătrână
Cu părul alb ca de lână și-i rea de gură sărmana,
Bârfește la focul sobei minciuni Și tot ce-i trece prin minte,
Cu vecinele ce-s toate la fel ca și ea la cuvinte,
Fără oprire sau fără rușine!
Căci iarna suflă greu și pleacă- anevoie,
Dispare gonită precum lupii ce dau iama la stână,
Alungați de câinii de strajă,
Și totuși pusă pe fugă nebuna
Ne-amenință să revină la anul,
Cu ger,gheață,zăpadă și furtună!
(12 februarie 2023 Horia Stănicel-Irepetabila iubire)
Sărut
Te-ai intrebat iubita mea
Ce stă ascuns în spatele unui sărut?
De este cuibărită blând dorința ta
Ori nebunia unei iubiri târzii de-a mea
Ce prinde un răspuns sosit
Dintr-un sărut?
Al cui sărut?
Al tău, al meu,al nostru?
Este sărutul un copil ce ne-aparține nouă
Cei fără de copii?
Nu suntem amândoi din veșnicie prinși așa
Într-un sărut?
Nu crezi că dragostea cerșește
Lipsită de rușine săruturi mii si mii?
Contează oare mult mai mult
Ultimul sau primul tău sarut?
(2 feb 2024 Vasilica dragostea mea)