Iartă-mă mamă

MAMĂ! !Numele tău e viață.

MAMĂ! Numele tău e iubire.

Mereu te strig, mereu mă chemi…

Ești anotimpurile toate cu începutul in primăvara primului ghiocel. Lumina din razele de soare o culegi pentru mine ca să-mi dai căldura verii , păstrând culoarea cerului senin în ochii tăi, uneori din ei câte un nor lăcrimează… Mamă, ești toamna fără de rugină, ești un poem în care frunzele, una câte una căzătoare, sunt zile din anii tăi. Mamă, te strig pe albul sufletului curat, te privesc cum vii, cum pleci prin ninsoarea anotimpului ,lăsându-mi aceeași scrisoare cu un singur și unic conținut: ,, COPILUL MEU, MAMA TE IUBEȘTE,,. Mamă, acum, te-aștept pe treptele scării care te-au urcat către cer, în suflet păstrând cele patru anotimpuri ale tale : NAȘTEREA, IUBIREA, IERTAREA și BUNĂTATEA :

MAMĂ,

numele tău toți îl purtăm

cu rugăciune spre tine ne îndreptăm

să primim, să mai simțim

a ta îmbrățișare.

Mamă,

tu pentru noi ești sărbătoare

nimic nu ceri ,știi doar

să dăruiești,

din bunătatea ta, casa vieții ne-o zidești.

MAMĂ!

Azi, cea mai frumoasă floare-ți dăruiesc,
o stea acolo sus în UNIVERS.

                                  Mamă dragă, mama mea,

                                  Azi, cu drag de ziua ta

                                  Ți-aș da-n dar un ghiocel

                                  Alb, firav și mititel.

                                  Lâng-acest ghiocel mic

                                  Aș pune o scrisoare-n plic,

                                  Dar cuvinte nu găsesc 

                                  Să îți spun cât te iubesc.

Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.

Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.

Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.

Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.

Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.

Mama mea cu ochi de înger,

Care-mi da orice îi cer.

Mama mea cu chip de floare,

Care vieții-mi dai culoare .

Mama mea ce-n suflet pace și iubire îmi sădești,

Oh,atât de minunată și frumoasă ești!

Mama mea ce alături-mi este mai mereu

Și care mi este alături și la greu,

Mama mea care mă iubește și mă sprijină in toate ,

Care aici sus m-a adus târându-se pe coate.

Mama mea ce tare și puternică ai fost mereu,

Promit ca am să te ridic atunci când ai să dai de greu.

Mămica mea ce mă ajută și mă apără de oameni reci și duri,

Oh,câte ai putut să-nduri!

Mămica mea ce lumea ai întors pentru al meu chip,

Promit dacă am să cad puternică am să mă ridic.

Mama mea ce astăzi-mi stai în față

Și mi-ai topit a mea inima de gheață.

Te rog să fii mereu fericită si-iubitoare,

La mine vei găsi ale tale ajutoare.

Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,

Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.

Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,

Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.

Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,

și lucruri imateriale,

Și prezența ta.

Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.

Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,

Al tău fiu iubit,al tău băiat,

Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,

Un neînțeles geniu al propriei vieți.

RĂSARE LUNA...

Din cetină albastră tremurândă,

din doină, lacrimi şi dureri,

răsare luna cea plăpândă...

La poartă, tu... aştepţi de ieri!...

Din zbor de fluturi alb-albaştri,

din iarbă, noapte şi viori,

răsare luna printre aştrii...

La poartă, tu... aştepţi în zori!...

Din gânduri adormite pe-o cămaşă,

din vise rătăcite printre vremuri,

răsare luna nărăvaşă...

La poartă, tu... aştepţi şi tremuri!...

Din dimineţi ascunse în rouă,

din flori şi doruri ce înfrângi,

răsare luna, luna nouă...

La poartă, tu... aştepţi şi plângi!...

Din zumzet dulce de albină,

din floarea de salcâm şi crini,

răsare luna, luna plină...

La poartă, tu... aştepţi, suspini!...

Din doruri scrise în calendar,

din amintiri pierdute în noapte,

răsare luna de cleştar...

La poartă, tu... şi a' tale şoapte!...

Din flori de nufăr alb pe lac,

din lebede, conduri şi ciocârlani

răsare luna în hamac...

La poartă, tu... de mii de ani!...

Dintr-o poveste milenară,

din barba albă de pitic,

răsare luna iar şi iară...

La poartă, tu... nu zici nimic!...

Din neputinţe, patimi şi război,

din umbre, flăcrări şi tăciuni,

răsare luna peste noi...

La poartă, tu... în rugăciuni!...

Noi vrem să răsărim din soare

şi să ne iei de mână (ca atunci!),

dar suntem duşi în lumea care doare...

La poartă, tu... şi nu te culci!...

Noi vrem să răsărim din lună

şi să îţi trimitem sărutări,

dar suntem duşi în lumea cea nebună...

La poartă, tu... în depărtări!....

Noi vrem să răsărim din stele

şi să ne strângi cu braţul drept,

dar suntem duşi în lumea cu zăbrele...

La poartă, tu... cu mâinile pe piept!...

Nu incerca sa rîzi

Cînd fericire nu mai este

Nu incerca sa plîngi

Cind lacrima nu izvorăste

Nu încerca să schimbi ceva

Cînd ai schimbat totul in tine

Nu încerca să te convingi,

Că de mîine va fi mai bine

Nu încerca să dormi

Dacă nu poţi ca să visezi

Nu încerca să mori, să pleci

Caci din viata, e greu sa evadezi

Nu încerca să zbori

Căci oricum tu ai să cazi

Nu trăi cu ziua de ieri sau mîine

Traieşte-aşa cum poîţ cu ziua de azi

Nu incerca sa fii mai bun

Căci cum eşti aşa vei fi mereu

Pune-ţi masca şi zimbeşte

Şi n-arata la nimeni că ţii greu.

Mai desenez un an in cartea vietii
Mai adaug inca unul la gramada
Chiar de mii greu zimbesc ca totdeauna
Ca lumea, fericit azi sa ma vada

Am ingramdit vrio citiva ani
Si inca multi am sa mai gramadesc
Si unde am sa intilnec greutati
Am sa pling si iar am sa zimbesc

Am trecut mereu grabit prin viata
Dar azi pe loc eu ma opresc
Am sa ma ridic spre cer in zbor
Si cazind am sa zimbesc

Ii multumesc mamei ca sunt pe lume
Si am ajuns unde am ajuns
Si toate greutatile de pina acum
Cu zimbet pe buze li-am invins

De ziua asta cind toti de mine-si amintesc
Toti incearca-n felul lor sa ma iubeasca
As vrea sa fie ziua mea in toata ziua
Ca mereu de mine sa-si aminteasca

Mam trezit ramas in vise.

Printre ginduri ratacit

Cautam durerea vietii

Sa nu uit ca am trait

M-am trezit departe-n bezna

Descult prin pietrele insingerate

Cautam unde se naste visul

Sa infiez visele abandonate

M-am trezit printre morminte

Dezbracat prin spini calcam

Cautam undemi lasase-m somnul

Si patul din pamint unde dormeam

M-am trezit unde se naste ziua

Intre rasarit de soare, si noapte 

Eram rupt bucati,imprastiate

Plingeam,dar nimeni nu era aproape

M-am trezit de cite ori, ca sa adorm

M-am trezit ca sa nu dorm o viata

Corpul ca un fum se pierde-n noapte

Si iar adorm pin dimineata

Curge, ka la urma lacrimi.

Plec,adica sufletul imi pleaca.

Pling, sufletul imi plinge.

Singe, inima se-neka.

Gind, in ginduri viata trece.

Plin, sufletul mii plin de dor.

Dor, mii dor de tine mama.

Ascund, nu vreau sa te ranesc, si mor.

Mor, din viata moare.

Despart,ma despart de viata.

Moarte, nu ma lua moarte.

Mii, greu dar nu arat pe fata

.

Alung, de ce te mai alung.

Doar esti, mereu esti tu cu mine.

Moarte,esti moarte umbra mea.

Legat,ma tii legat de tine.

Cer, spre cer ma duce gindul.

Ma duc, adica sufletul se duce.

Si-adorm, durerea o adorm din mine.

Traiesc, dar am mormint si cruce.

De-ar trece timpul inainte

Iar viaţa pe loc de-ar sta

Aş culege amintirile

Şi de moarte aş uita

De-ar trece clipa inainte

Şi amintiri de nar rămine

Ai putea mai des ca sa zimbeşti

Trăind doar cu ziua de mîine

De-ar trece viaţa c-an poveşti

Cu inceput fară sfirşit

Aş putea trăi cum vreau

Dar nu cum trebuie de trăit

De-ar trece ziua ca şi noapte

N-ai intelege că trăieşti

Ai trăi numai in vise

 Şi nai putea ca să iubeşti

De-ar trece totul intr-o clipă

Să-mi văd sfirşitul şi să mor

N-aş regreta că am trăit

Doar că-mi va fi de casă dor

Nu am atitea lacrimi

Sa pling pe viata ce-o traiesc

Nu am atitea ginduri

Ca la tot sa ma gindesc

Nu am atitea zile traite

Ca restul sa arunc pe vint

Nu am atitea amintiri placute

Ca sa zimbesc atunci cind pling

Nu am atitea vise-n somul meu

Sa pot trai adinc in ele

Nu am atitea clipe fara numar

Ca sa uit de timpurile grele.

Nu am atita rabdare

Ca sa ajung la ziua de mîine

Nu am atita loc in suflet

Sa incapa toata durerea-n mine

Nu am atitea idei in cap

Ca sa stiu cum sa mai fiu

Nu am atita putere-n mine 

Sa ma vad mort in secriu

Nu am nimic ce pot sa las

Ce am putut de-am am lasat

Am lasat o viata si o amintire

Si o poveste ce nu s-a terminat