Poate apari...

Visez adeseori,

Că ploaia,

Mi te aduce înapoi

Și-atunci aștept cu-nfrigurare

Să plouă iar,

Poate apari…

 

Uneori, visez

Că ești o stea-ntre stele,

Însuși Luceafărul

Pe cerul vieții mele,

Și-aștept să vină noaptea iar,

Tu să apari.

 

Alteori, visez c-aștept

Pe-un țărm de mare,

Din valuri să răsari

Precum măretul Soare

Să mă mângâie razele tale,,

Dacă apari…

 

CB


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: CrissB poezii.online Poate apari...

Data postării: 4 aprilie 2022

Comentarii: 1

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 1700

Loghează-te si comentează!

Comentarii 1

author Servicii Curatenie

Servicii Curatenie

Poate apari... Visez adeseori, Că ploaia, Mi te aduce înapoi Și-atunci aștept cu nerăbdare Să plouă iar, Să fim in doi… Uneori, visez Că Luceafarul în noapte, Uneşte două soarte Pe cerul vieții mele, Și-aștept să vină noaptea iar, Să fim şi noi ca stele. Alteori, visez că aștept Pe un țărîm de mare, Din valuri să răsari Precum mărețul Soare Să mă mângâie razele tale Dacă apari…

Alte poezii ale autorului

Te știu...

Te știu dintr-o vară fierbinte,

fugară

Și de atunci te caut,

Seară de seară

Așteptând să apari, 

cu ploaia, pe-un nor,

Pe pleoapele mele 

să așezi ușor

Amintiri ancestrale,

Picuri de dor...

 

Te știu din povești,

nescrise, nespuse,

din pagini de carte,

din gânduri ascunse

 pierdute-n eter,

Din vise deșarte

 Privind către cer,

Așteptând să răsari

Cu Luna în noapte

Luceafărul meu pierdut printre șoapte...

 

                           CB

Mai mult...

Magie

Știi, 

de-ai fi lângă mine-acum,

Te-aș ține strâns de mână,

Al meu să fii!

Să nu mai pleci,

Măcar...o săptămână.

Aș construi pentru-amândoi,

O lume fermecată,

Cu luna, soarele și noi

Și cu "A fost odată..."

Te-aș desena-ntr-un colț de suflet

Și te-aș păstra o veșnicie,

De n-ai fi Tu, 

te-aș inventa

Și viața s-ar schimba-n magie.

Mai mult...

Mai mult...

Aroma florilor de tei
Pe-alei…
Un soare-blând,
O adiere caldă
De vânt…
Parfum de rai,
de luna mai,
De dulce primăvară…
Ah! De-ai fi lângă mine
acum,
Tu,
hoț de inimi și de vise,
Ce rătăcești în mintea mea  
Și locuiești la mine-n gând,
Ți-aș spune
pentru a mia oară
Că te iubesc azi
Mai mult ca oricând!

Mai mult...

Vrei?

Vrei să ne-ntâlnim

Pe-un colț de stea

Și să ne lăsăm

De raza lunii mângâiați?

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Sau poate-ai vrea să ne-ntâlnim

Pe-un țărm de mare

Și să ne lăsăm

De valuri sărutați,

Zorii să ne prindă îmbrățișați...

Hai, spune-mi,

Vrei să ne mai amăgim și azi?

Mai mult...

Mai vino!

Tu,

Mi-ai așezat pe buze

zâmbet,

Mi-ai pus lumină

în privire,

M-ai învățat ce e

iubirea,

Farmecul vieții,

Fericirea,

M-ai purtat pe-aripi de vis,

Mi-ai dăruit cândva

o floare,

Și-n viață mi-ai adus

doar Soare,

Mai vino o clipă

în visele mele

Și stinge-mi dorul

cu o ploaie de stele,

Lasă Luna să ne îndrume,

mâna în mână

Spre-o margine de lume...

Mai mult...

Nemuritor

Din când în când,

Cuprinsă de un dor adânc,

Ucigător, sfâșietor,

 Te strig,

Te chem să-mi vii în gând

Și te păstrez acolo, 

Până când îmi trece un pic.

Apoi, încerc să mă ridic,

 Mai fac un pas

Înspre abis

Dar...

Îmi apari din nou in vis,

Te prind de mână și mă-nalț

Mai sus de nori,

 Pierzându-mă într-un sărut

Nemuritor...

 

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Plictisit

Plictisit de povești pline de iubire,

plictisit de filmele pline cu crime,

plictisit de timpul fără tine,

lasă-mă un pic să-ți dăruiesc iubire.

 

Timpul fuge, cum fugi tu de mine,

stelele îți luminează a ta privire,

luna îmi ascunde copilul din mine,

visele mă fac nebun după tine.

 

Lasă-mă, Doamne, acolo în trecut,

lasă-mă, Doamne, că nu pot să o uit, 

ochii ei frumoși ca două stele,

zâmbetul ei ce îmi dădea putere.

 

Sunt rămas în trecut și nu pot să uit,

cum mă priveai lăcrimând,ca un înger blând,

și îmi șopteai pe rând, cuvânt cu cuvânt,

că îmi va fi alături pe acest pământ.

Mai mult...

RÂURILE TĂCERII ȘI LUNA DE HÂRTIE

Trecând râurile tăcerii pe sub luna de hârtie

La cumpăna visului nebănuit de nimeni

am lăsat mărturie urmele  petalelor de flori de iasomie  

Erau singurele rămase în palmele mele după atâtea ploi  

Dar parfumul lor, penetra pâna și prin pietrele de granit  

Adunate geometric în podul arcuit care uneori îmi cânta…

Era ca un fluierat hoinar, pornit de pe buzele râului

 Peste arcadele smulse  din orbitele vechilor ziduri

peste care nimeni nu poate trece de două ori

Rămân în urmă tăceri, iar luna de hârtie se face scrum

Purtat  în cercuri de alte râuri, peste alte tăceri și alt drum

 

(Pe Pont D’ Avignon)

Mai mult...

Die Geschichte von Ze und Lebe in einer traurigen Welt (iii) // Ze&Lebe; Nachwirkungen

Față de precedenta secvență, câteva luni au trecut
Lebe a căpătat înfățișarea și caracterul personajului mut
Majoritatea timpului pe Ze tratându-l ca pe un necunoscut
Nici măcar o vorbă, nici măcar un salut.

Din fericire, Ze a început să realizeze
Sursa durerii, ba chiar a inceput să o studieze
Si să o trateze.
Si încet-încet răsad de fericire să-și planteze
În adâncul sufletului.
Ze înțelege astfel legile trecutului:

Tot ce a trecut, tot ce ai avut și tot ce ai crezut
Acum se află într-un al tărâm, unul pierdut
Si dispărut
Într-un tărâm poate displăcut, insă absolut.

Regretele au fost, sunt și vor fii permanente
Însă niciodata nu vor fii omnipotente
Așa că Ze își adună milioanele de fragmente
Din fostele sentimente
Aducându-și aminte de câteva momente
Si de câteva stări de spirit ce acum sunt absente.
Prin minte îi trec gânduri violente
Necăjirile îi sunt abundente
Însă cu ajutorul ale orchestrei 20 de instrumente,
Ale pachetului 20 de medicamente
Ze face față acestor raționamente.

În trecut, Ze pentru Lebe murea
Cu moartea cunoștință să facă putea
Si de un fir de ață de asupra abisului se ținea
Însă adevărul este ca Lebe pe Ze îl deținea.
Lui Ze foarte tare nu îi păsa
Pentru că în totalitate nu înțelegea
Însă la urma urmei, toată greutatea
A devenit evidentă odata cu distrugerea
Si realizarea.

În trecut, Ze era ignorant,

Insă acum asupra viitorul său este total gerant.

-steinkampf

Mai mult...

Ateu

Îngerii apun cerul,
Misterios și sumbru,
Credeam că azi e soare,
Dar mai mult e neutru.

Trăsura se plimbă și bate din bici,
Căci omul e critic,
Niciodată nu-l simți.

Apune cuvinte peste sufletul tău,
Totuși, e atât de rău să fii ateu?

Oare gândim despre oameni la fel,
Sau simțul de creștin ne dă feste mereu?
Eu sunt echivoc
Și n-am stăruință,
Dar un Dumnezeu mă scoate mereu la căință.

Nu ne comparăm, mi-ar spune unii oameni,
Căci eu fac ce vreau fără să mă simt anost,
Dar tu simți frică și te numești păcătos.

Are dreptate cumva, dar nu o numesc frică,
Căci cerul e plin de recunoștință.

Mai bine fricos, dar cu umilință,
Decât critic fără voință.

De-ar veni cerul peste noi,
Eu am scut, o cruce pleacă spre voi.


Mai mult...

Poezie

Răceala ta.   
Tu ești tot ce mi-am dorit.   
dar timpul sa răzgândit.       
M-a făcut să văd în tine, 
o mare iubire. 
Acum tu ești confuz. 
și în singurătate te scufunzi. 
Tu ești tot ce mi-am dorit,
dar cred că m-am răzgândit.
Răceala ta mă lasă tristă. 

Mai mult...

Poezie

Fată cu ochii lunii,
cântec scris încet pe rândurile lumii,
caldă îmbrățișare in versuri de armonie,
muză a inscripțiilor de hârtie,

Versuri îngemănate ți-aș scrie,
dulci cuvinte, călătorie
despre înălțimea adorației ce-ți țin,
sunetul inimii, dansul cuvintelor deplin.

Dar imposibil de comparat,
și niciunul prea bun de a fi cântat.
Încât titlul numai ți-e ți potrivire
"Singura poezie de care am nevoie", nescrisă pe hârtie.

Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍