Noapte de vară
Întinsă pe patul moale, cu miresme aparte
Prin fereastră priveam către cer departe,
Într-o noapte caldă de vară, la luna plină
Și-n minte aveam cânturi ca de mandolină.
Un freamăt în suflet palpitând a izvorât
Căci în gând de mult timp era zăvorât,
Dând naștere unui sentiment romantic
Și simțuri dezvăluindu-se anacreontic.
Lumina misterioasă a lunii pătrundea
În interiorul camerei prin perdea,
Creând un joc magic profund liniștitor,
Dar în același timp destul de ispititor.
În caleidoscopul ritmului din inimă
Și al sentimentelor ce îl animă,
Încet pleoapele ochilor s-au îngreunat
Și dorințele cu visul s-au împreunat.
Category: Love poems
All author's poems: Cornelia Buzatu
Date of posting: 28 октября 2023
Views: 687
Poems in the same category
Sirop
Mă uit mereu la pozele ce eu însumi ți-am facut
Și te privesc mereu cu-aceiași ochi
Dar cred de fiecare dată
Că-i prima oară când te văd!
Te văd așa de dulce încercând să-ți gust al tau sirop ce-ți curge din priviri...
Te tot privesc și-mi vine brusc să te sărut!
Mă-ntreb mereu de unde vii
De ești norocul meu,
Ești oare tu destinul ce l-am prins,
Ori eu sunt doar trimisul tău
Și amandoi stăteam in gară așteptând același tren,
Eu pe al tău, tu pe al meu....
Fără să știi ce dragoste poți dărui,
Nu-mi spui încă nimic...
Ci doar frânturi de adevăr
Ce-ți stau prinse colorat în păr
Îmi spui că mă iubești și tu,
Ori nu....
Aștept siropul tău...
Ai glasul unui zeu
O să te-aștept mereu
Să-mi spui că mă iubești.
(3 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pierdut de noi
Mă îmbatam tot timpul,
În al tau parfum
Parfum de țigară
Ce-mi pătrundea sufletul
Tremurându-mi corpul,
Cuprinzându-te în brațe
Îți spuneam în miez de noapte,
Că te iubesc nebunește...
Cândva,demult,
Îmi spuneai că mă iubești
Pierdut de noi,în fluxul apei
Rătăcind în mare,lăsându-mă înlăcrimata...
Timpul trece dar nu cu noi,
Purtându-te pe aripi de vânt
Pierdut de noi...
Totul s-a dus și am rămas pierduți,
Pierduti ca la început
Străini cu amintiri
Îmbatati cu parfum de țigară,
Pierdut de noi
Reformare
Ne-am conectat cu alte simţuri,
Rupându-ne treptat de adevăr,
Dansăm lasciv pe alte ritmuri,
Mergând spre ţintă în răspăr.
Purtăm pe umeri lungi sicrie,
Cu nefilimi de prin geneză,
Călugări lângă noi încep să scrie,
Ecleziaste fără diateză.
Icoane vechi plâng în biserici,
Iar preoţi cântă fără de habar,
I-o luptă mare între clerici,
Asemenea păcatului originar.
Se strâmbă crucile de pe morminte,
La fel şi cele de la gâtul lor,
Scripturile rămân fără cuvinte,
Din ceruri trâmbiţe se-aud în cor.
Pământu’ încet se împământeşte,
Şi pomul vieţii prinde ram,
Din duhuri şi lumini celeste,
Se plămădeşte iar un nou Adam.
nemuritor
Vreau sa fiu nemuritor.
Sa ma Asculți ușor.
Sa ma iubești de mor,
Sa mi treacă din dor.
Vreau sa fiu nemuritor.
Sa nu fiu doar un călător.
De inimi,de iubire,
Orice pentru a ta zambire.
Vreau sa fiu nemuritor,
sa ma vezi căzând la sol.
Vreau sa fiu nemuritor,
Sa invat sa iubesc un scriitor
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
Prea târziu…
Ca o ploaie mănoasă în pământul uscat,
Îmi gâfâie-n minte amorul ce-l scriu,
Prăbușit la pământ cu mâna îți fac,
Și-mi spui: Prea târziu, prea târziu!
Mi-ai lăsat pe buze un cântec ciudat,
Cu versuri ce ard într-un foc ce nu-l știu,
M-ai visat într-o noapte și brusc te-ai sculat,
Strigând: Prea târziu, prea târziu!
Îmi culeg din abisuri durerea râzând,
Caut spicele coapte, căzute-n pustiu,
Iar tu taci, însă eu, umblu plângând,
Fiindcă știu, că-i târziu, prea târziu!
Mi-e iubirea o rană ce nu s-a închis,
Un ecou ce răzbate din lut sângeriu,
Și aș vrea ca pe-un leac aici să te știu,
Dar îmi spui, că-i târziu, prea târziu!
Din icoana tăcerii ți-am frânt un cuvânt,
Dar căzu ca un fulger pe ceru-mi pustiu,
Ai zâmbit ca o umbră ascunsă-n pământ,
Și-ai șoptit: E târziu, prea târziu!
Am plecat, pribegind cu un dor de-nceput,
Ca o frunză purtată de-un vânt timpuriu,
Pasul îmi este încâlcit și mereu abătut,
Și aș vrea să mă-ntorc...Dar e târziu, prea târziu!
Sirop
Mă uit mereu la pozele ce eu însumi ți-am facut
Și te privesc mereu cu-aceiași ochi
Dar cred de fiecare dată
Că-i prima oară când te văd!
Te văd așa de dulce încercând să-ți gust al tau sirop ce-ți curge din priviri...
Te tot privesc și-mi vine brusc să te sărut!
Mă-ntreb mereu de unde vii
De ești norocul meu,
Ești oare tu destinul ce l-am prins,
Ori eu sunt doar trimisul tău
Și amandoi stăteam in gară așteptând același tren,
Eu pe al tău, tu pe al meu....
Fără să știi ce dragoste poți dărui,
Nu-mi spui încă nimic...
Ci doar frânturi de adevăr
Ce-ți stau prinse colorat în păr
Îmi spui că mă iubești și tu,
Ori nu....
Aștept siropul tău...
Ai glasul unui zeu
O să te-aștept mereu
Să-mi spui că mă iubești.
(3 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Pierdut de noi
Mă îmbatam tot timpul,
În al tau parfum
Parfum de țigară
Ce-mi pătrundea sufletul
Tremurându-mi corpul,
Cuprinzându-te în brațe
Îți spuneam în miez de noapte,
Că te iubesc nebunește...
Cândva,demult,
Îmi spuneai că mă iubești
Pierdut de noi,în fluxul apei
Rătăcind în mare,lăsându-mă înlăcrimata...
Timpul trece dar nu cu noi,
Purtându-te pe aripi de vânt
Pierdut de noi...
Totul s-a dus și am rămas pierduți,
Pierduti ca la început
Străini cu amintiri
Îmbatati cu parfum de țigară,
Pierdut de noi
Reformare
Ne-am conectat cu alte simţuri,
Rupându-ne treptat de adevăr,
Dansăm lasciv pe alte ritmuri,
Mergând spre ţintă în răspăr.
Purtăm pe umeri lungi sicrie,
Cu nefilimi de prin geneză,
Călugări lângă noi încep să scrie,
Ecleziaste fără diateză.
Icoane vechi plâng în biserici,
Iar preoţi cântă fără de habar,
I-o luptă mare între clerici,
Asemenea păcatului originar.
Se strâmbă crucile de pe morminte,
La fel şi cele de la gâtul lor,
Scripturile rămân fără cuvinte,
Din ceruri trâmbiţe se-aud în cor.
Pământu’ încet se împământeşte,
Şi pomul vieţii prinde ram,
Din duhuri şi lumini celeste,
Se plămădeşte iar un nou Adam.
nemuritor
Vreau sa fiu nemuritor.
Sa ma Asculți ușor.
Sa ma iubești de mor,
Sa mi treacă din dor.
Vreau sa fiu nemuritor.
Sa nu fiu doar un călător.
De inimi,de iubire,
Orice pentru a ta zambire.
Vreau sa fiu nemuritor,
sa ma vezi căzând la sol.
Vreau sa fiu nemuritor,
Sa invat sa iubesc un scriitor
Aștept
Astept, indur,sunt abătut,
Sătul de această nerăbdare.
Ca multă vreme a trecut
Si tu nu îmi apari in zare.
Astept ziua ca s-apună,
Si-apoi noaptea să se scurgă.
Astept să fim iar împreună,
Dar pana acolo-i cale lungă.
Aștept si astept, e in zadar
Nu vreau speranța să dispară.
Aștept ca să te văd iar,
Chiar dacă oceane ne separă.
Aștept si sper că o sa vină,
Acea clipă minunată,
Nu vreau să imi devii străină,
Tu mie-mi ești destinată.
Prea târziu…
Ca o ploaie mănoasă în pământul uscat,
Îmi gâfâie-n minte amorul ce-l scriu,
Prăbușit la pământ cu mâna îți fac,
Și-mi spui: Prea târziu, prea târziu!
Mi-ai lăsat pe buze un cântec ciudat,
Cu versuri ce ard într-un foc ce nu-l știu,
M-ai visat într-o noapte și brusc te-ai sculat,
Strigând: Prea târziu, prea târziu!
Îmi culeg din abisuri durerea râzând,
Caut spicele coapte, căzute-n pustiu,
Iar tu taci, însă eu, umblu plângând,
Fiindcă știu, că-i târziu, prea târziu!
Mi-e iubirea o rană ce nu s-a închis,
Un ecou ce răzbate din lut sângeriu,
Și aș vrea ca pe-un leac aici să te știu,
Dar îmi spui, că-i târziu, prea târziu!
Din icoana tăcerii ți-am frânt un cuvânt,
Dar căzu ca un fulger pe ceru-mi pustiu,
Ai zâmbit ca o umbră ascunsă-n pământ,
Și-ai șoptit: E târziu, prea târziu!
Am plecat, pribegind cu un dor de-nceput,
Ca o frunză purtată de-un vânt timpuriu,
Pasul îmi este încâlcit și mereu abătut,
Și aș vrea să mă-ntorc...Dar e târziu, prea târziu!
Other poems by the author
Aniversare
Minunate momente de a trece o punte,
Semnele emoției inundă pe frunte.
Sentimentele adunate-n buchet
Dau mireazma anilor unui băiet.
Adolescența-i o haină frumoasă;
O porți, că de soartă-i aleasă,
Și-n brațe, pe umeri și-n creștet
Respiră căldura vieții din suflet.
Cu dragoste-n gânduri și gesturi
O mamă și-un frate sunt alături,
Pe drumul presărat cu speranțe,
Dorindu-i roade, bucurii și creanțe.
Life time
Indeed I need more time
Until to hear the chime.
I think that is really true
That the sky is still blue.
I need still see a green forest
To pick flowers for my wrist.
I think that all is very nice
That you may still roll the dice.
I need more joy moments,
All the event enrolments,
And a thrill get to my heart
Like a ladybug at the start.
Destiny shows me the story,
The length of my life and glory.
Thank God I'm still healthy alive
And giving me faith to thrive.
Dedicație 2
Ai mai trecut un podeț
Încrezător și îndrăzneț.
Să împlinești ani mulți!
Și tot greul să-l înfrunți.
Nu uita că poți avea
Bucuria în sănătate a trăi,
Și credința de-a putea
În veselie și iubire a grăi.
Clipe frumoase să petreci
Lângă toți ai tăi cei dragi.
Și-a ta dragoste s-apleci
Că a lor adorare o atragi.
Suflet ferice, cald și adorat
Iubitor, grijuliu și simțitor,
În inimile noastre te-ai ancorat
Precum și într-un viitor înfloritor.
Balanța sorții
Idealismul mereu apare o utopie.
Principiile-s mereu marginalizate.
Valoarea este ținută sub călcâie,
Cinstea, bunul simț sunt avertizate.
De ce sunt create pe pământ
Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.
De ce slăvim iubirea-n cânt
Iar ura și necinstea-n huiduieli.
De ce sunt suflete ce se frământă
Și-ncearcă lumea să o îndrepte.
De ce sunt unii care înfruntă
Și nămolesc idei de bine, fapte.
De ce viața este o ecuație
Prin care se descoperă-n final,
Necunoscutele puse-n fracție
De un destin ce l-anceput pare banal.
De ce ființele sunt efemere
Și numai Universul este infinit.
De ce ne înduioșăm doar la durere
Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.
Sunt gânduri sub semnul întrebării,
Sentimente în balanța sorții,
Fapte la îndemâna cugetării,
Reperele vieții la tăișul judecății.
Drumul vieții
Viața este un joc al magicului.
Începi prin a arunca zarurile.
Soarta ți-arată drumurile
Și intri în jungla destinului.
Sunt drumuri ce te îndreaptă
Spre poieni însorite,
Grădini înflorite,
Și speri că-i calea cea dreaptă.
Alte drumuri te-mping
Spre un imens deșert,
Unde totul este pe sfert,
Și miile de griji înving.
Poți ajunge în păduri tropicale
Unde bogăția naturii e-n floare.
Dar lupți cu liane și fiare
Să te menții pe această cale.
Aniversare
Minunate momente de a trece o punte,
Semnele emoției inundă pe frunte.
Sentimentele adunate-n buchet
Dau mireazma anilor unui băiet.
Adolescența-i o haină frumoasă;
O porți, că de soartă-i aleasă,
Și-n brațe, pe umeri și-n creștet
Respiră căldura vieții din suflet.
Cu dragoste-n gânduri și gesturi
O mamă și-un frate sunt alături,
Pe drumul presărat cu speranțe,
Dorindu-i roade, bucurii și creanțe.
Life time
Indeed I need more time
Until to hear the chime.
I think that is really true
That the sky is still blue.
I need still see a green forest
To pick flowers for my wrist.
I think that all is very nice
That you may still roll the dice.
I need more joy moments,
All the event enrolments,
And a thrill get to my heart
Like a ladybug at the start.
Destiny shows me the story,
The length of my life and glory.
Thank God I'm still healthy alive
And giving me faith to thrive.
Dedicație 2
Ai mai trecut un podeț
Încrezător și îndrăzneț.
Să împlinești ani mulți!
Și tot greul să-l înfrunți.
Nu uita că poți avea
Bucuria în sănătate a trăi,
Și credința de-a putea
În veselie și iubire a grăi.
Clipe frumoase să petreci
Lângă toți ai tăi cei dragi.
Și-a ta dragoste s-apleci
Că a lor adorare o atragi.
Suflet ferice, cald și adorat
Iubitor, grijuliu și simțitor,
În inimile noastre te-ai ancorat
Precum și într-un viitor înfloritor.
Balanța sorții
Idealismul mereu apare o utopie.
Principiile-s mereu marginalizate.
Valoarea este ținută sub călcâie,
Cinstea, bunul simț sunt avertizate.
De ce sunt create pe pământ
Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.
De ce slăvim iubirea-n cânt
Iar ura și necinstea-n huiduieli.
De ce sunt suflete ce se frământă
Și-ncearcă lumea să o îndrepte.
De ce sunt unii care înfruntă
Și nămolesc idei de bine, fapte.
De ce viața este o ecuație
Prin care se descoperă-n final,
Necunoscutele puse-n fracție
De un destin ce l-anceput pare banal.
De ce ființele sunt efemere
Și numai Universul este infinit.
De ce ne înduioșăm doar la durere
Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.
Sunt gânduri sub semnul întrebării,
Sentimente în balanța sorții,
Fapte la îndemâna cugetării,
Reperele vieții la tăișul judecății.
Drumul vieții
Viața este un joc al magicului.
Începi prin a arunca zarurile.
Soarta ți-arată drumurile
Și intri în jungla destinului.
Sunt drumuri ce te îndreaptă
Spre poieni însorite,
Grădini înflorite,
Și speri că-i calea cea dreaptă.
Alte drumuri te-mping
Spre un imens deșert,
Unde totul este pe sfert,
Și miile de griji înving.
Poți ajunge în păduri tropicale
Unde bogăția naturii e-n floare.
Dar lupți cu liane și fiare
Să te menții pe această cale.