Zidul

Îngenuncheat în fața unei porți,

La poalele fustei femeiești mă-nchin

Cu remușcarea și regretul unui criminal

Ori unui călău impunător, ales, nu din voința,

Ci de timp.

 

Ridicând privirea în eterul dulce

O, ce sus se-înalță a ta ființa,

Un zid clădit învederat

Ca să mă poticnească-n drum;

Drumul, iarăși, nu de mine-ales

Ci de-a ta stăruință.

 

Șezând cu lacrimi și suspine,

Îngânând o rugăminte-n șoaptă

Ating pământul dindărătul zidului

Și-l frământ frenetic între degete.

Zidule, sfărâmicios mai ești,

Și nu te clintești din loc.

Mă lași zăcând la baza ta

Cu mâini grele, palme-ntinse

Cugetul strivit de poverile căinței

Tu, munte neguros,tu mi te-ntinzi în cale.

 

Izbindu-mă cu trup puhav de a ta duritate

De carapacea ta masivă,

Lovind întruna ca nebunul

De te-ai mișca măcar un pic

Aș ști ca mi s-a-ndeplinit amorul.

 

Istovit, la pământ cad

Cu brațele deschise și picioarele, la fel,

Întinse.

Degete chircite, aspre de la atingerea ta

Tocite de mângâierea ta razantă,

Mi-ai furat până și încrederea, măi, fată!

 

Ispita tu mi-ai fost mereu

În lanul tău de grâu fremătând

M-ai ademenit ca să mă pierd

În șirul lung de speranțe și înșelăciuni.

 

Ce să mai cred ?

Atunci când zac ca un defunct

Deasupra piedestalului glacial

Abia atunci te-ntinzi deasupra mea

Și mă-îmbrățișezi cu drag.

Zidul s-a sfărâmat, iar eu…

 

Eu suflu printre crăpături

În maldărul de cărămizi ce mă strivesc acum

Apasă, apasă tot mai mult

Au, ce durere pătrunzătoare

Ce, parcă, iluzoriu, nu-mi aparține.

Cutez, mai degrabă, că pe tine te sfârtecă

Să stai aplecată asupra mea

Și să știi ca ai pierdut

Clocotul, ce din urmă l-ai stârpit.

 

Rămâi, femeie bună, asupra-mi

Și mângâie-mă până nu mai văd cu ochii,

Până mădularele mi se zbat

Și nu mai simt apăsarea ta.

Până ce convulsii mă răpun

Și simți tragicul meu suspin

Ce se-împleticește, dănțuind,

Printre ruinele tale.

Tu, ruină, acum când te simt așa aproape

Nu-mi mai pari divină…ce amăgire.


Category: Thoughts

All author's poems: Robert Ariasu poezii.online Zidul

#ganduri #tu #idiotul

Date of posting: 20 February 2024

Timp de citire: ~4 min.

Views: 1143

Log in and comment!

Poems in the same category

Inventarul pierderii

Pe buze purtăm zâmbet, o mască stricată,

Iar ochii ne sunt temple de doruri pustii;

Ne vindem iluzii pe-o clipă amară,

Și cumpărăm moarte în rate târzii.

 

Iubirea, o febră ce arde și minte,

Un drog ce promite un cer inventat;

Ne leagă de vise fragile, cuminte,

Ca apoi să ne lase mai goi decât am dat.

 

Adevărul? Un ciob înfipt drept în ființă:

Că tot ce iubim e menit să dispară;

Că viața nu-i dar, ci o scurtă sentință,

Iar moartea, singura noastră comoară.

More ...

O zi frumoasă am avut

O zi frumoasă am avut
O zi de patru stele
O zi plină ma durut
Inima, ce-mi cere

O bună și frumoasă stea
Ce trebuie s-apară
Să cadă iar din cer
Și ziua să dispară

Prima stea și cele două
Calea îmi vor lumina
Și a treia și a patra
Liniștea-mi lua

Vor aduce noaptea
Și ziua să dispară
Când stelele vor lumina
Noaptea cea de vară

More ...

Când vor cădea stelele

Toate stelele vor cădea într-o zi,

Într-un dans lent, aproape divin,

Vor plânge, vor regreta, vor muri,

Dar atunci, pentru noi, ce va veni?

 

Vor muri în tăcere, ca dorința purtată-n vânt

Fără ecou, fără nume, fără noroc,

Regretând că au ars pentru ochii unui muritor,

Care le-a privit și-a crezut că-i nemuritor.

 

Vor plânge-n culori reci și albastre,

Lumina ce a trebuit, dar n-a fost sa fie,

Sub privirea unui cer obosit de veșnicie

Iar tăcerea îi va fi singura rugăciune.

 

Din dorința haosului și lacrima universului,

Se va renaște-n timp un nou echilibru,

Cu sori mai triști, dar mai înțelepți,

Dar timpul, obosit, își va opri pasul.

More ...

Imperiul groazei

În imperiul groazei 

Ce îmi străbate inima 

Un singur lucru poate pătrunde 

Durerea!

Aud și acum strigătul durerii

Caut capătul uitării!

Privește soarele ce a răsărit pentru ultima oară 

Ce niciodată nu o să mai răsară 

Haosul din minte scoate-l dacă poți 

Și lacrimile durerii

Ce curg de atâtea nopți...

More ...

Fericire

Stau in rand la fericirea-I oarba,

Poate-i vad și eu a-l ei preț;

Să-mi las mințile sa fiarbă

Cu apa rece, în îngheț.

 

Vad muritori, cu fețe triste

Ce încearcă a trăi;

Ce incearca sa existe

Într-un rand, lung de vecii.

 

Vad copii ce nu au minte,

Dar așteaptă împietriți.

Vad părinți ce n-au cuvinte,

De gândirea lor topiți.

 

Vad puștani ce sobru spera

Sa-și cunoasca Julieta.

Vad copile ce-și pusera

Gând să-și toarcă silueta.

 

Mai sunt oameni; mici și mari,

Oameni buni, oameni fugari;

Oameni slabi, oameni mai tari;

Unitari, rudimentari.

 

Inca stau la rand la fericire,

Poate vad de ce-s trimis,

Poate vad și eu iubire...

Pentru mine, e închis.

More ...

Coșmar

mă trezesc într-o haltă pustie
stingher
așteptând
să iau către tine
un gând…

More ...

Support Poezii Online

Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.

Thank you for helping poetry live on. 🤍