Plouă

Eu sa te sarut in vise,

Si sa-ti simt buzele-ti aprinse,

N-ar intelege ce simte inima mea ...

Lumea!

Eu sa ma uit la soare,

Vazindu-te a mea,

M-ar intelege ce simt oare ..?

Lumea...?

Tu sa fii infinitul,

Eu doar secunda...

In care, nu te poate iubi nici cu tot timpul...

Lumea.

Plimbându-mă așa printre mesele aglomerate

De mulțimi neîngrijorate,

Mă bucur de farmecul festivalului anual al băutorilor de bere

Pesemne, oameni care au la ei tot, chiar și unghiere,

În lung și-n lat, cât cu privirea reușesc să străbat,

Trebuie să-mi croiesc drum cu coatele ca să răzbat,

Cu o pătrime a eforturilor mele

De toate formele,

Ajung și în zone mai solitare,

Ce îmi ațâță curiozitatea foarte tare.

Trec timid de porțile zugrăvite în nuanțe fistichii,

Lucrurile pe care le văzui îmi clătiră ochii,

De la jocurile cu popice,

La care lumea se distra propice,

Până la concertele toboșarilor din cartier,

Care mai decare, cu cazier,

Îmi place și mai mult,

Iar voința mi-o ascult,

Mergând mai departe, mai departe,

Până unde miresmele o să mă poarte,

Ajung în dreptul unor uși care ascund suspine

Și zgomote de botine,

Ridicând privirea, scria "Toilette",

O încăpere a doamnelor cochete,

Îmbrăcate la patru ace,

Cu câte trei-patru cojoace,

Deci, oricât aș fi căutat, nu-mi găseam locul,

Constatarea am făcut-o după ce am alunecat cu tocul,

De 15 cm, pe gresia de o finețe rară de turcoaz presărat cu coji de semințe,

Că nu au avut răgaz să molfăie în acele temnițe,

În care s-a ținut berea special pentru eveniment,

De la care nu poți fi absent,

Bifez totul, cu multă grijă și atenție,

Să constat că s-a produs o contravenție:

Nerespectarea normelor minime de igienă și bun-simț,

Pe care, de cum intri, le resimți,

Așa că părăsesc acel colaj,

Cu aminitiri și emoții,

Pe care le reduc în cele mai mici porții.

Cred că visez sau poate nu

La anii ce repede-au trecut,

La amintirile din facultate

Unde pe tine te-am cunoscut

Era o zi de toamnă

Pe care n-o s-o uit,

Că mi-ai ieșit în cale

Și m-am îndrăgostit

Și greul a-nceput

Cum pot să-i spun,

Că inima îmi zice

Cu ea să mă cunun

Dar pân' la cununie

Era o cale lungă,

Întâi s-ajung la ea

Și nu cumva să fugă

Curaj eu mi-am făcut

Să o invit la o plimbare,

Și fără a primi răspuns

Șiret i-am oferit o floare

O văd cât s-a mirat

De îndrăzneala mea,

Și cum m-a refuzat

Și mi-a întins floarea

Pe loc m-am rușinat

Și scuze mi-am cerut,

Capul mi-am înclinat

În semn de bun salut

Atunci vă spun că am trăit

O foarte mare dezamăgire,

Și trist pe loc eu am simțit

Că totu-a fost doar amăgire

Dar cum pe lume este-o soartă

În care eu tot timpul am crezut,

Când s-a făcut anul de studiu

Noi împreună, în grupă, am căzut

De-aici n-au fost prea multe piedici

Până ce noi prieteni buni am devenit,

Și nici să facem vreun efort prea mare

Să ne trezim unul de altul..îndrăgostit

Anii s-au perindat cu multe încercări

Cu bune, rele, bucurii și chiar regrete,

Până ce anul cinci a dat verdictul

E timpul pentru voi...la verighete!

Nici un zâmbet nu zăresc 

Pe chipul tău îngeresc 

Deși te-am iubit odată 

Tu m-ai părăsit îndată 

Ploaia rău m-a amărât 

Primăvara n-a venit

Sufletul meu e tot mâhnit 

De când tu m-ai părăsit 

Singur eu m-am răcit 

De lume am tot fugit

M-am ascuns mai mereu

Să nu îmi fie așa greu

Sa ma privesti as vrea,

Neincetat, in noapte,

Cand te primeste gura mea

Si inima in mine tare bate.

Sa ma saruti pe buze lent,

Sa-mi dai parul intr-o parte,

De fericire sa vibrez incet,

Ca si inima ta, langa a mea bate!

Sa ma strangi la pieptul tau,

Atunci cand mi-este teama,

Sa m-ocrotesti cu bratul tau,

Cand al meu suflet trist te cheama.

Sa ma alinti, sa-mi spui cuvinte dulci,

Ca sarutarea mea sa fie mai profunda,

Pe sanii mei sa vii si sa te culci,

Iubirea ta, trupul gol imi inunda.

Sa-mi zici mereu ca ma iubesti,

Ca nu rezisti o clipa fara mine,

Eu sa-ti raspund sub astrele ceresti

Ca te iubesc si ca voi fi mereu cu tine.

Ты хочешь чтоб я подошёл,

И медленно тебя спросил,

Глядишь на синее небо ты,

Или в душе туман сошёл,

Мельком, упала вся листва

И в голове самкнулась тьма

И тихо на балкон сидя,

Я жду, когда прийдёт весна

Весна прийдёт, и всё возьмёт

Грусть, тоску и даже боль

Но не хочу я всё терпеть

Пойду бухать, и всё пройдёт,

Бухаю, будто я свинья

Застрял на мыслях о тебе

И блик в глазах всё не пропал

И заново у нас ничья.

Neîncetat mă-ntreabă lacrima de tine

Când ai plecat, de ce-ai uitat, când o să știu

Nu am răspuns, ce am de spus arde în mine

Abandonat  m-ai aruncat să nu mai știu

Au mai rămas de numărat zilele scurse

De când nu sunt, de când nu ești, de când nu știu

M-aș căuta  dar nu mai știu, nu știu pe unde

Încerc s-adun dezorientat ce mai e viu

Aș vrea să știu dacă se poate ce e suflet

Dacă-l mai am, poate nu e, cine va ști?

Căci nu mai știu dacă sunt eu sau tu mai multe

Ce a rămas e sfărâmat  umblând pustiu

Măturător de amintiri printr-e ruine

Să umblu pot, s-adorm e greu, să fiu nu știu

E-ngrozitor să te hrănești cu vise mute

Ce mai sunt eu când nu ești tu nici că mai știu

Zilele trec sorbind încet timpul din mine

Ce-aud ești tu, ce  văd e gol, ce simt e viu

Sunt dispărut din ochii tăi, pierdut în lume

Cerșind uitării ce-i trecut să nu mai știu

Sunt întrebat de întrebări unde-i răspuns

Știu doar că sufletu-i răpus de o-ntrebare

Poate mai știi, eu nu mai știu unde-a ajuns

Pare că-i pus fără răspuns într-o uitare

Ce să mai fiu golit de suflet, parcă nu-s

Ce să mai știu când nu mai știi, și asta doare

Bătând în gol inima-mi spune că m-am dus

Fără de noi rămân o biată întrebare

Ce să mai caut întrebându-mă răspuns

Ce să mai uit abandonat în alungare

Ce să mai las când toate armele-am depus

Ce să mai ‚da’ când ‚nu’ e pus în acuzare

Ce să întreb dacă nu-mi vindecă răspuns

Ce să mai spun dacă n-aude întrebare

Ce să mai cad lipit de jos, totu-i mai sus

Ce să mai zbor când mă târăsc la întâmplare

Ce să mai azi dacă nu ieri sau în curând

Ce să mai eu dacă-mi lași tu o așteptare

Ce să mai nopți dacă nici zile și nicicând

Cine sunt eu când nu ești tu e condamnare

Te privesc și gânduri vin mii

În ochi arzi dar nu vrei să știi

De-aș putea cumva să mă mint

Nici iubire nici dor să nu simt

‘Te iubesc’ nu mai mișcă nimic

L-am trimis din suflet plutind

N-ai răspuns, l-ai înfipt în nisip

De-aș putea absentând, să-l desprind

Stau în pat să aștept dulcele somn

Zboară gândul, nu pot să adorm

Cine crezi că-i prin vise din nou

Mă trezesc, iar  mă chinui s-adorm

Noaptea-i lungă și grea fără șoapte

Ziua-i goală, pustie, mă arde

Seacă sufletul, țipă, se zbate

Ace-n inim-abia de mai bate

De-aș putea să-ți aduc soare-n zori

Conversând s-alung stropii din nori

Deschizând dimineața cu flori

S-aduc zâmbet și zile-n culori

De-aș putea să fiu fir de nisip

Talpa să ți-o sărut când m-atingi

De-ai fi doar un vis trecător

N-ar mai arde în inimă dor

De-ai putea să mă lași să te-alint

De-aș putea umbra ta să devin

Să m-ascunzi între aripi plutind

De-aș putea-n mâna ta să mă sting

Ce simplu curge viața

Când nu apasă dor

Poți lesne să dai lecții

Cum se alungă nor

Traești în echilibru

Nu-ți strigă-n gând trecutul

E simplu a fugi

Nu-ți arde-n tălpi pămîntul

Nu cauți o speranță

Nici visele nu dor

De inimă nu-ți pasă,

Ce simplu, ce ușor

În suflet nu te arde

În ochi străluce soare

Nu plănge amintirea

E totul o culoare

Ce simplu, ce ciudat

Iubirea cea albastră

E doar un gând speriat

Pe suflete apasă

Un vânt neașteptat

Ți-aduce amăgire

Te-aruncă exilat

Pe-o simplă amintire

Oare de ce e-atât de liniște pe buze

De ce-s uscate toate vorbele de-amor

Oare de ce cuvântul umblă să se scuze

Oare de ce tăcerea caută sonor

Oare de ce sunt amintirile ursuze

De ce privirile sunt umede de dor

Oare de ce lacrima nu învie frunze

E toamnă-n suflet îmbrăcată incolor

Oare de ce răsar luminile difuze

De ce ard stelele plutind amăgitor

Oare de ce visează nopțile confuze

În grabă zilele gonesc ucigător

Oare de ce tristețea vrea să mă recuze

De ce trecutul pune umbră-n viitor

Oare de ce prezentul n-are călăuze

Se pierde urma rătăcind întâmplător

Oare de ce iubirea pare să se-amuze

De ce lovește clevetind umilitor

Oare de ce simte nevoia să refuze

Zâmbind mi-aruncă existența în decor

Călcând nisipul mișcător se-ascunde timpul

Șoptește valul povestind strălucitor

Plutind departe am uitat unde-i pământul

Vâslește sufletul mințit amăgitor

Privind o stea speranța caută prezentul

În așteptare se topește viitor

Zburând incert gândul descalecă pământul

Orbit de patimă lipsesc rătăcitor

Mă cuceresc troiene-abrubte de albastru

Lumina umblă prin abisul visător

Îngheață urmele impar călcând sihastru

Fuge pământul de sub tălpi amețitor

Strivit de umbră curge-n lacrimă trecutul

Prin amintire hoinăresc otrăvitor

Biată ființă ce întunecă pământul

Interpretând propria viață spectator

Din început crește-ncolțit deja sfârșitul

Mă sapă razele furtunilor de dor

Nu mai ating cu rădăcinile pâmăntul

Uscate zilele rănesc îngrozitor