Prezențele-n absență
Trecut-au zile fără urmă ca un fum
Singurătatea risipindu-le uitate
Absența caută prezențele nocturn
Călătorind printre făpturile abstracte
În vise umblă transparențe de parfum
Iluzii oarbe celuind imaculate
Splendide zâmbete mă scutură nebun
Exuberant sufletul tremură în noapte
Pe cer o stea mă urmărește dintr-un turn
Lumini vopsite strălucind falsificate
Aruncă razele-mbrăcate la costum
Gătite umbre hoinărind întunecate
Spre dimineață urcă soarele imun
Trezește ochii din poveștile-ncurcate
Privirea umblă în absență pe un drum
Călcând desculță între vis și realitate
Orele trec îngrămădindu-se postum
Mătură timpul amintirile uzate
Fără prezență existența-i oarecum
Într-o absență ascunzându-se de toate
Category: Love poems
All author's poems: Silvian Costin
Date of posting: 1 апреля
Comments: 1
Views: 109
Comments
Poems in the same category
Gând tăcut
Tremură inima când te simt mai departe,
Ecvestră teamă mă strânge, mă roade în noapte.
Vegherea-ți fuge și mă lasă-n tăcere,
Răpitoare umbre de îndoieli ce mă sperie, mă cere.
Eclipsă de lumină, prins în lanțuri de gânduri,
A te cucerii în nevăzute fapte și dulci rânduri.
Unice minuni din dorință, din teamă profundă,
Literele să-ți capteze atenția ce pare să ascundă.
A inimii bătaie, înfrântă și goală,
Novice dragostei mele e un cântec ce cheamă.
Gânditor sperând că va răspunde, că va veni,
A o îmbrățișă, spunându-mi a mă odihni.
-Mi este dor s-o văd, și frica mă apasă,
Iar timpul trece iute, că clipa e sfioasă,
Numai sper ca-ntr-o zi, când zorii vor veni,
Emancipare a ochilor, și teama va pieri.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Tu, îngere căzut din rai
Oh, dulce amor,îmi aparții?
N-ai putut pleca până acum
Însemnând că nu mai pleci.
Tot la mine vii?
Glasu’-ți vorbește
Brațele mi te așteaptă
Urechile mi te ascultă
Buzele mi te sărut.
Căci ai un farmec
Greu de venerat
Suflet greu de înghițit
Trup greu de explorat.
Nu mă satur să-l ating,
Să-ți ating mâinile
Până-ți încleștezi picioarele,
Să te scap de farmece.
Te slăvesc,iubirea mea
Ține bine ascunsă cheia
De la inima noastră,
Să nu ți-o fure Libidinosul.
Mulțumește-i Domnului,
El ne-a unit într-un singur trup,
Nimeni nu ne-a oprit căsnicia
Mulțumește-i Fiului Lui.
Am fost binecuvântat
Să te găsesc în viața aceasta.
Până să te iau pe calea dreaptă,
Am fost îndatorat.
Munca mea s-a sfârșit
Iubirea mea pentru tine e eternă.
Cu promisiunea mea solemnă
Atenția mea a sporit.
Înger tu fiind
Căzut-ai din Rai
Pe un mare covor de pai’
Lăsându-mă fără grai.
Venit-ai cu daruri la mine,
Le-am respins pe loc
Ți-am dat darurile mele,
Căci sunt băiat de împărat.
E seară iar...
E seară iar...
Privesc luna cum mușcă cerul
Se vrea plină, împlinită...
Încerc...
Din răsputeri să nu mă muște dorul
Să am o noapte liniștită...
Simt...
Cum razele ei imi pălesc în privire
Nu pot să uit si îmi pare rău,
Dar pot să iert și îmi pare bine
Și mă port mândră de sufletul meu.
Că te păstrează chiar și azi
Ca un parfum ce reînvie amintirea,
Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine
Chiar de lipsești și clipele-s străine...
Și mă gândesc...
Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți
În care-am strâns la piept, eterne rugăminți
Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde
Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...
Parfumul iubirii
Ce parfum oare ni s-ar potrivi
Dacă-n viață mereu am iubi?
Esența lui ne-ar face emotivi,
Și cu dragoste-n glas am vorbi.
Am alege în viață o esență
Dintr-un buchet de anemone.
Culegând a lor inflorescență,
Creem clipe de vis homocrone.
Pășind curioși pe această cale,
Cu iubire-n sentimente am croi
Suflete calde pe note muzicale
Și nu am mai urâ și nici a învrăjbi.
De toamnă
Iar via trebuie culeasă.
Mi-e dor de tine dar, mă duc,
Cu drag de treabă să m-apuc.
Strâng un ciorchine, încă unul,
Îmi zboară gândul ca nebunul,
Și tot visez, și tot adun
Dar totuși trebuie să-ți spun:
La mine-aș vrea acum s-ajungi,
Să ne-nfruptăm din struguri dulci...
...................................................
Deci, iată-n astă zi de joi,
Culegem via amândoi.
Ah! vraja soarelui fierbinte,
De m-ar lăsa să fiu cuminte!
Cred că ceva n-am înțeles
Când din greșeală te-am cules
Și negândind nimic mai mult,
Din tine-acuma mă înfrupt
De parcă timpu-n loc ar sta,
Mă bucur de dulceața ta.
Cum stoarcem mustul ca de miere,
Îți storc suspine de plăcere,
Și, ne-nfruptăm cu mult nesaț,
Stând ochi în ochi și braț în braț.
Uitând de struguri și de vin,
Culegem dragoste din plin.
Iar după ce-am "muncit din greu",
Adormi încet pe pieptul meu.
În brațe-avându-te-am gândit:
"Of, nu mă satur de iubit..."
Și, nu știu, bine-i sau e rău,
Să te culeg aș vrea, din nou.
................................
Visez prea mult, n-am ce să zic
Și n-am cules azi mai nimic.
O iubire desăvârșită
Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne
Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet
Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele
Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării
Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie
Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare
Vorbe dulci, șoapte și promisiunii
pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire
Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima
Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om
Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire
Gând tăcut
Tremură inima când te simt mai departe,
Ecvestră teamă mă strânge, mă roade în noapte.
Vegherea-ți fuge și mă lasă-n tăcere,
Răpitoare umbre de îndoieli ce mă sperie, mă cere.
Eclipsă de lumină, prins în lanțuri de gânduri,
A te cucerii în nevăzute fapte și dulci rânduri.
Unice minuni din dorință, din teamă profundă,
Literele să-ți capteze atenția ce pare să ascundă.
A inimii bătaie, înfrântă și goală,
Novice dragostei mele e un cântec ce cheamă.
Gânditor sperând că va răspunde, că va veni,
A o îmbrățișă, spunându-mi a mă odihni.
-Mi este dor s-o văd, și frica mă apasă,
Iar timpul trece iute, că clipa e sfioasă,
Numai sper ca-ntr-o zi, când zorii vor veni,
Emancipare a ochilor, și teama va pieri.
Din "Volumul Ceai de portocale și scorțișoară"
Tu, îngere căzut din rai
Oh, dulce amor,îmi aparții?
N-ai putut pleca până acum
Însemnând că nu mai pleci.
Tot la mine vii?
Glasu’-ți vorbește
Brațele mi te așteaptă
Urechile mi te ascultă
Buzele mi te sărut.
Căci ai un farmec
Greu de venerat
Suflet greu de înghițit
Trup greu de explorat.
Nu mă satur să-l ating,
Să-ți ating mâinile
Până-ți încleștezi picioarele,
Să te scap de farmece.
Te slăvesc,iubirea mea
Ține bine ascunsă cheia
De la inima noastră,
Să nu ți-o fure Libidinosul.
Mulțumește-i Domnului,
El ne-a unit într-un singur trup,
Nimeni nu ne-a oprit căsnicia
Mulțumește-i Fiului Lui.
Am fost binecuvântat
Să te găsesc în viața aceasta.
Până să te iau pe calea dreaptă,
Am fost îndatorat.
Munca mea s-a sfârșit
Iubirea mea pentru tine e eternă.
Cu promisiunea mea solemnă
Atenția mea a sporit.
Înger tu fiind
Căzut-ai din Rai
Pe un mare covor de pai’
Lăsându-mă fără grai.
Venit-ai cu daruri la mine,
Le-am respins pe loc
Ți-am dat darurile mele,
Căci sunt băiat de împărat.
E seară iar...
E seară iar...
Privesc luna cum mușcă cerul
Se vrea plină, împlinită...
Încerc...
Din răsputeri să nu mă muște dorul
Să am o noapte liniștită...
Simt...
Cum razele ei imi pălesc în privire
Nu pot să uit si îmi pare rău,
Dar pot să iert și îmi pare bine
Și mă port mândră de sufletul meu.
Că te păstrează chiar și azi
Ca un parfum ce reînvie amintirea,
Îți simt privirea cum mai trăiește-n mine
Chiar de lipsești și clipele-s străine...
Și mă gândesc...
Încă o iarnă-mi trece, scăldată-n suferinți
În care-am strâns la piept, eterne rugăminți
Să vii o clipă să stingi focul ce mă arde
Cu-n vin din crama ta și-o ultimă îmbrățișare...
Parfumul iubirii
Ce parfum oare ni s-ar potrivi
Dacă-n viață mereu am iubi?
Esența lui ne-ar face emotivi,
Și cu dragoste-n glas am vorbi.
Am alege în viață o esență
Dintr-un buchet de anemone.
Culegând a lor inflorescență,
Creem clipe de vis homocrone.
Pășind curioși pe această cale,
Cu iubire-n sentimente am croi
Suflete calde pe note muzicale
Și nu am mai urâ și nici a învrăjbi.
De toamnă
Iar via trebuie culeasă.
Mi-e dor de tine dar, mă duc,
Cu drag de treabă să m-apuc.
Strâng un ciorchine, încă unul,
Îmi zboară gândul ca nebunul,
Și tot visez, și tot adun
Dar totuși trebuie să-ți spun:
La mine-aș vrea acum s-ajungi,
Să ne-nfruptăm din struguri dulci...
...................................................
Deci, iată-n astă zi de joi,
Culegem via amândoi.
Ah! vraja soarelui fierbinte,
De m-ar lăsa să fiu cuminte!
Cred că ceva n-am înțeles
Când din greșeală te-am cules
Și negândind nimic mai mult,
Din tine-acuma mă înfrupt
De parcă timpu-n loc ar sta,
Mă bucur de dulceața ta.
Cum stoarcem mustul ca de miere,
Îți storc suspine de plăcere,
Și, ne-nfruptăm cu mult nesaț,
Stând ochi în ochi și braț în braț.
Uitând de struguri și de vin,
Culegem dragoste din plin.
Iar după ce-am "muncit din greu",
Adormi încet pe pieptul meu.
În brațe-avându-te-am gândit:
"Of, nu mă satur de iubit..."
Și, nu știu, bine-i sau e rău,
Să te culeg aș vrea, din nou.
................................
Visez prea mult, n-am ce să zic
Și n-am cules azi mai nimic.
O iubire desăvârșită
Ești zeul sufletului meu, tărâmul fericirii mele eterne
Ești steua mea căzătoare ce-mi atârnă fierbinte-n deșert razele auri, cu căldura ce se înăduie pătrunzător-n al meu suflet
Și deși am promis că n-o să te aștept, că nu o să mai iubesc pe nimeni imprevizibilul timp arde în nerăbdarea de a ne contopi sufletele
Și uite așa, prea multe promisiunii încălcate și prea mult dor vărsat cu mult prea devreme, dar nu ne alegem noi timpul vindecării
Și poate că nu mai cred în iubire cum credeam odată-n copilăriei, dar n-ai cum să nu iubești din nou atunci când sufletul pulsează pe hârtie
Hârtia pe care ți-am compus poezii s-a boțit de atâta dor și dorește în uitarea suferinței sale să se împrăștie peste ale tale brațe binecuvântate cu alinare
Vorbe dulci, șoapte și promisiunii
pe culmile extazului și cu toate că nu știi prin ce am trecut inima îmi bate cu putere-n piept, când mă gândesc că aici cu tine durerea s-a transformat doar într-o amintire
Îți ofer un legământ de iubire și recunoștință eternă pentru că mi-ai ales inima
Și nu îmi vine a cred cu ochii cât poate schimba iubirea inima unui om
Pentru că pentru prima dată am rămas căzută, după ce m-am înălțat, iar acum mă înalț cu propriile aripii pe al iubirii dar cu rodul ce-ți poartă numele, iubire
Other poems by the author
Și totuși
Aproape și totuși departe
În suflet și totuși e noapte
Nu-i cale și totuși se zbate
Grea inima totuși mai bate
Speranțe și totuși deșarte
Curg lacrimi și totuși uscate
În brațe și totuși visate
Și totuși te simt zi și noapte
Perfectă și totuși povară
Iubire și totuși otravă
În flăcări și totuși zăpadă
Și totusi mă arde degrabă
Vorbește și totuși nu spune
Ascultă și totuși n-aude
Prezenta și totuși nici-unde
Și totuși o simt chiar de nu e
Deschisă și totuși nu-i poartă
Nu-s aripi și totuși te-nalță
Iubire și totuși mă-ngheață
Și totuși aștept fără șansă
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Strigăte
Strigăte
Afară-i iarnă, frig
În casă-i cald și bine
Se-adună toți la masă
Nu uită să se-nchine
Copiii merg la joacă
Au zâmbete senine
Se umple casa toată
De glasuri cristaline
Nimic nu îi apasă
Toți râd cu voioșie
Nu știu că a lor casă
E-o coală de hârtie
Se-aude-ntâi un muget
Urlând fuge pământul
Se scutură icnind
Strigăte cară vântul
Se năruie trosnind cutiile fragile
Căzând au pustiit familii și cămine
Hoția le-a zidit din furturi inutile
Le pasă de nimic, le pasă doar de sine
Le-a luat mintea și sufletul arginții
Îi strigă din țărână și părinții
Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții
Îi strigă din ruine urma vieții
De strigătul pământului nu-i doare
De strigătul copilului ce moare
De strigătul părintelui cu jale
Doar setea de putere nu mai moare
Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară! Poezie dedicata victimelor cutremurului din Turcia produs in 6/Feb/2023
De ieri a început să piară mâine
De ieri a început să piară mâine
Trecutul vrea prezent și viitor
Blestemul amintirilor supune
Osândă car durerile de dor
Târându-se merg zilele spre noapte
Urcând spre asfințit șovăitor
Desculț umblă speranțele deșarte
Pășind către un vis otrăvitor
Tăcute ard cuvintele uitate
Vibrând se prăbușesc dogoritor
Cenușă a rămas în loc de șoapte
Uscând roșul pe buze incolor
Privirile pălesc întunecate
Luminile orbesc amăgitor
Scânteile lucesc îndepărtate
Plângând lacrima curge sclipitor
Cărările gonesc întortocheate
Alerg fără prezent nepăsător
Pierdut mă dezlipesc de realitate
Un astăzi vrea trecut nemuritor
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere
Dreptul la iubire
Ai dreptul să iubești când ești iubit
De nu s-a nimerit ceva-i greșit
Și-atunci e interzis ce ai simțit
Să nu fii demodat pari fericit
Ai dreptul să iubești în așteptare
Ia visele și-aruncăle-n uitare
Ai dreptul să iubești făr-alinare
Învață să trăiești fără culoare
Ai dreptul să iubești din când în când
Cu ci-n te nimerești nu știi nicicând
Alegi sau ești ales ori stai la rând
Nu știi de-i prea târziu sau prea curând
Te caută iubirea nechemată
Corect ar fi să fie calculată
Sucită matematică-ngânfată
Aplică-i stricte reguli ca-n armată
A îndrăznit să vin-așa neaprobat?
Inima știm că e doar simplu aparat
Sufletul pare un cuvânt bun de uitat
Fii un robot, apasă ''reset'' și-ai scăpat
Și totuși
Aproape și totuși departe
În suflet și totuși e noapte
Nu-i cale și totuși se zbate
Grea inima totuși mai bate
Speranțe și totuși deșarte
Curg lacrimi și totuși uscate
În brațe și totuși visate
Și totuși te simt zi și noapte
Perfectă și totuși povară
Iubire și totuși otravă
În flăcări și totuși zăpadă
Și totusi mă arde degrabă
Vorbește și totuși nu spune
Ascultă și totuși n-aude
Prezenta și totuși nici-unde
Și totuși o simt chiar de nu e
Deschisă și totuși nu-i poartă
Nu-s aripi și totuși te-nalță
Iubire și totuși mă-ngheață
Și totuși aștept fără șansă
Fără de rost și gol
Răsare fără rost o altă dimineață
Las gol în patul gol, tot gol să mă primească
Găsesc poate un rost când voi pleca de-acasă
E musai să zâmbesc chiar dacă nu-mi mai pasă
Trec zilele gonind, se-neacă-n nopți tăcute
Doar visele plutind mai vin să mă sărute
Cu buze reci m-ating pe firele cărunte
S-adune albe stoluri în zbor de aripi frânte
Se duce azi ca ieri, tristețea nu mă lasă
Sătul o iau la rost dar plânge la fereastră
Mă-nțeapă fără rost și-apoi îmi râde-n față
Nu știu cum s-o alung, nu cred că mai e șansă
E sufletul plecat, în gol bate-ntr-o poartă
Tot strigă ne-ncetat privit în râs de gloată
Încearcă disperat să-nvingă crudă soartă
Iubind e vinovat, stă fără rost de gardă
Primesc răspunsul gol la întrebări ce-apasă
Să umplu-nlocuiesc un gol cu o fereastră
Scrutând prin ea-i tot gol, doar zarea cea albastră
Deși nu-i nici un nor rămân umblând prin ceață
Se pierde om din om, devine o paiață
Un corp amorf din lut, statuie fără față
Tablou în amintiri, decor lipsit de viață
Trimis în loc străin se vinde într-o piață
Prin vene curge dor lăsând inima stoarsă
S-adune timpul gol scurtând firul de ață
Lipsit de noi mă dor toți pașii către casă
Doar Ea mi-ar umle gol în rostul meu de viață
Strigăte
Strigăte
Afară-i iarnă, frig
În casă-i cald și bine
Se-adună toți la masă
Nu uită să se-nchine
Copiii merg la joacă
Au zâmbete senine
Se umple casa toată
De glasuri cristaline
Nimic nu îi apasă
Toți râd cu voioșie
Nu știu că a lor casă
E-o coală de hârtie
Se-aude-ntâi un muget
Urlând fuge pământul
Se scutură icnind
Strigăte cară vântul
Se năruie trosnind cutiile fragile
Căzând au pustiit familii și cămine
Hoția le-a zidit din furturi inutile
Le pasă de nimic, le pasă doar de sine
Le-a luat mintea și sufletul arginții
Îi strigă din țărână și părinții
Din cer strigă cu lacrimă toți sfinții
Îi strigă din ruine urma vieții
De strigătul pământului nu-i doare
De strigătul copilului ce moare
De strigătul părintelui cu jale
Doar setea de putere nu mai moare
Nu uitați! Hoția, indolența și corupția omoară! Poezie dedicata victimelor cutremurului din Turcia produs in 6/Feb/2023
De ieri a început să piară mâine
De ieri a început să piară mâine
Trecutul vrea prezent și viitor
Blestemul amintirilor supune
Osândă car durerile de dor
Târându-se merg zilele spre noapte
Urcând spre asfințit șovăitor
Desculț umblă speranțele deșarte
Pășind către un vis otrăvitor
Tăcute ard cuvintele uitate
Vibrând se prăbușesc dogoritor
Cenușă a rămas în loc de șoapte
Uscând roșul pe buze incolor
Privirile pălesc întunecate
Luminile orbesc amăgitor
Scânteile lucesc îndepărtate
Plângând lacrima curge sclipitor
Cărările gonesc întortocheate
Alerg fără prezent nepăsător
Pierdut mă dezlipesc de realitate
Un astăzi vrea trecut nemuritor
Povestea stinsă
Când mă privești o floare-n inimă-mi sădești
Rostind mi-e dor cu aripi calde mă topești
Și-un „te iubesc” plutind să-ți bată la ferești
S-atingă sufletu-n adânc, să îmi zâmbești
În palme-ți pun inima mea să o-nvelești
Cu o iubire ca-n povești să o-ncălzești
Cuvinte calde și un suflet să primești
Mă trec fiori când îmi șoptești la ce gândești
Zâmbind se-aprind în ochi tăi lumini de stele
Buzele-ating sorbind cu sete dulcea-ți miere
Aripi se-ntind plutind spre calde emisfere
Mâinile-nchid două ființe între ele
Inimi gonind împing nebun sângele-n vene
Curge fugind nestăvilit unflând artere
Dezlănțuind năvalnic foc arzând sub piele
Aleargă mâinile flămând strivind bariere
Tremură ceru-n asfințit, noaptea se cerne
Scutură bezna-n răsărit, lumini să cheme
Când mă trezesc e patul gol, doar două perne
Visul s-a stins, tot ce-ampletit în noapte piere
Dreptul la iubire
Ai dreptul să iubești când ești iubit
De nu s-a nimerit ceva-i greșit
Și-atunci e interzis ce ai simțit
Să nu fii demodat pari fericit
Ai dreptul să iubești în așteptare
Ia visele și-aruncăle-n uitare
Ai dreptul să iubești făr-alinare
Învață să trăiești fără culoare
Ai dreptul să iubești din când în când
Cu ci-n te nimerești nu știi nicicând
Alegi sau ești ales ori stai la rând
Nu știi de-i prea târziu sau prea curând
Te caută iubirea nechemată
Corect ar fi să fie calculată
Sucită matematică-ngânfată
Aplică-i stricte reguli ca-n armată
A îndrăznit să vin-așa neaprobat?
Inima știm că e doar simplu aparat
Sufletul pare un cuvânt bun de uitat
Fii un robot, apasă ''reset'' și-ai scăpat
Silvia Mihalachi