După tine...

Visam să zbor.

Spre zările albastre 

Curtată de un nor 

Luminată de astre.

Vroiam să ajung 

Pe culmi de răsărit 

Să privesc îndelung 

Chipul cel iubit.

Pierdut în mulțime 

Printre stropi de ploaie,

In val de adâncime 

Se prelingea șiroaie.

Sigmentat în fragmente 

Îl culegeam pe ghicite ,

Colorând Momente 

Din viață, fericite.

Și -l strângeam la piept 

Cu o teamă nebuloasă 

Din somn să mă deștept 

Cu spaima pe grimasă.

Îți aduci aminte oare

Cum soarele răsare,

Sau cum păsările cântă

Apropiindu-se de lună. 

Sau cum apa curge lin,

Până apăruse vântul

Ce cu un vuiet alăturându-se,

Încet, încet

Numai că lipsește,

A ta alinare,

A dispărut în neant

A ta iubire oare? 

Ma îngrijorez mereu

Neștiind ce să mai fac

Știind că nimic

Nu îți este pe plac 

Plimbările noastre 

Sau rărit și ele

Acum te văd doar prin telenovele

Te regăsesc în tot

Și nu vreau să te pierd

Vreau să vii înapoi,

Și să te văd iar.

Iubindune la fel

Cu o iubire pură

Neschimbând nimic

În a ta natură. 

Te caut în fiorul vântului de toamnă,

În frunza amorțită, căzută la pământ

Ești pasărea ce poartă pe aripi alinarea

Și visul de iubire, în sfântul jurământ.

Ești dragostea și ura, unui destin în stele,

Magia unei oaze în tainicul deșert

Atât ești de aproape, atât ești lângă mine,

În agonia nopții,

Mi-e frică să te pierd.

Ce rece-i depărtarea, ce viscol a stârnit,

Cand tu nu ești cu mine,

Te am numai în gând,

Ți-am construit o sferă, de aur și de vis.

Și am închis-o în suflet,

Să nu te pierd, nicicând.

Viorica E.

Люблю? Наверное... не знаю,

Не знаю думать ли об этом?

Я чувство это презираю,

Но как без этого поэту?

Я про любовь писать рискую,

Ведь я могу сказать не то...

Как и богатому буржую,

Заказывать простое и дешевое вино.

Его понять не смогут люди,

Что в тех-же почестях живут.

Вокруг него лишь злые судьи,

А мои судьи все вокруг.

Te-ai întrebat de unde-a coborât frumosu-ți chip de înger blajin,tăcut și liniștit...?

Ești oare adierea cu glas vrăjit

Ce vorbe multe nu aduce,

Dar știe prin tăcere să-mi vorbească,

Precum foșnește vântul primăverii ce-i alungată acum...?

De toamnă, de iarnă sau de-un târziu sărut?

Tu ești iubirea însăși,cea care suspinând,rănită,să moară ar fi vrut, dar astăzi ba!

Căci viața știe să meargă înainte și așa...

Nu-s îngerii doar vestitori pe-acest pământ?

Cum ai putea sa-mi fi iubită,

Când casa ta e-n Cer,

Eu fiind un muritor de rând ce-i rătăcit,

Ce crede-ntr-un ecou ce va urma sau nu,

Și-i agățat de ființa ta...!?

( 8 noiembrie 2023 Vasilica dragostea mea)

Inima,val zbuciumat 

Când doua iubiri ea cuprinde..

Dintre un crin alb si-un trandafir înfocat 

Poți alege oare?

Dar conștiința striga ,,Păcat".

Si-atunci trebuie sa ucizi o iubire..

Așa e cinstit,așa e curat.

Pe câmpul inimii poate fi doar o floare..

Dar,oare,in infinitul inimii 

Nu e posibil sa zboare doi fluturi?

Unul alb,altul plin de culoare?

Sa fie și munte,și mare?

Da,se întâmplă în viata 

Ca legile inimii tale 

Sa-nfrunte a lumii gândire,

Și totuși,conștiința te-obliga 

S-alegi o unică iubire..

Si-atunci,valul piere,

Și inima ta devine o mare lina,

Chiar daca în ea se ascunde-o durere...

Nu stelele aprinse

Pe boltă, mă uimesc,

Ci ochii tăi albaştri,

Atunci când mă privesc.

Nu mă uimesc nici Câinii,

Nici cele două Urse,

Ci gura ta cea dulce

Şi ale tale buze.

Nici ale lunii raze,

Din nori când se ivesc,

Ci nopţile cu tine

Alături, mă uimesc.

Cad florile-n fâneaţă,

Sub coasă secerate

Şi-mi pare că mă roagă

Să le scutesc de moarte.

Eu ştiu că nu se poate,

Că trebuie să le tai,

Ca să-mplinesc destinul

Fâneţei de pe plai.

Şi-ntruna ridic coasa

Şi-o-mplânt adânc în brazde,

Până-ntâlnesc cicoarea

Cu florile-i albastre.

Şi-atunci parcă-ţi văd ochii!

Şi-o clipă mă opresc...

M-aplec, sărut cicoarea

Şi după o cosesc.

Mi-e inima copacul

Pe care-ai scrijelit

Numele tău iubito,

Cu lama de cuţit.

Stă mărturie dâra

De sânge, acum uscat,

Ce a mai curs o vreme

Din rana ce-ai lăsat.

Şi azi încă mă doare

În locul unde-ai scris,

Chiar dacă tăietura

Pe trunchi s-a mai închis.

Dar te iubesc şi-acuma

Şi încă mai aştept

Să te întorci la mine

Şi să te strâng la piept.

Că doar atât iubito

Mai vreau până ce mor...

Oricum se aud din vale

O doină şi-un topor.

Probabil că te-ntrebi

De ce te tot privesc,

Fiindcă nu ştiu iubito

Şi mâine de trăiesc.

De ce te alint întruna

Aşa stăruitor,

Fiindcă orice-i posibil

Şi poate mâine mor.

Şi mă întrebi surprinsă

De ce de tine scriu,

Fiindcă mă tem ca mâine

Să nu fie târziu...

Vreau doar să mă asigur

Că mă comport cu tine

Ca şi cum niciodată

Nu va mai fi alt mâine.

Sunt dependent de tine,

Când vreau să mă droghez,

Nu iau amfetamine,

Te alint şi te curtez!

Nu-mi trebuie nici prafuri,

Pe nas ca să le trag,

Nu-mi trebuie cocaină

Când te sărut cu drag.

Şi te privesc cu sete

În ochii larg deschişi,

Nu-mi trebuie marijuana,

Nu-mi trebuie haşiş.

Nu vreau nici heroină,

Vreau doar să nu mă laşi,

Cum pleci pentru o clipă,

Cum intru în sevraj.

Sunt dependent de tine,

Când vreau ca să plutesc,

Nu bag seringa-n mine,

Te alint şi te iubesc!

Te rog Doamne nu pleca,

Nu Te mai alung de-acuma,

Te primesc în viaţa mea,

Rămâi pentru totdeauna.

Numai Tu-mi poţi da ce-Ţi cer,

SALVAREA şi-n ciuda firii,

Cu al meu trup efemer

Să-mbrac haina nemuririi.