romantica se-nchina lumea

Iubito,prin tine-mi vine pace și iubire,

Ți-am spus că dragostea-i doar Dumnezeu,

Ținându-te de mână,

Simt Raiul nostru cum șoptește

Taina iubirii absolute

Și pe Hristos cu-a lui chemare,

Dar și pe Sfinții blânzi ai Cerului...

Iubito, te-am cerut în rugaciuni fierbinți,

Neștiind că tu exiști și porți tristețe dar și frumusețe,

Sau că destinul o să mi te-arate,

Așa cum îngerii tăcut sosesc,

Sau când va fi frumoasa zi..?

Dar iată, ziua aceea a sosit,

Când Maica Domnului prin tine mi-a găsit răspuns,

Și alinare la chinul ce-l aveam demult...

Ești darul meu sfințit,

Și mare grijă o să-ți port,

Iubito tu ești cea care iubirea mi-ai adus,

Pot eu să-ți mulțumesc cumva?

Cuvintele dar și vorbirea-i de prisos!

(29 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)

Sunt zile când înlocuiesc paharul de vin cu sticla

și zile când nu rămân urme de ruj pe ea;

când adaug și ultima țigară din pachet

sau când mă amețește doar fantoma parfumului tău.

Sunt zile când las lumina aprinsă

și când apare o a doua pernă lângă a mea;

când aștept să te văd pe unde n-ai mai pășit de mult

sau să ne întâlnim după ce adorm.

Sunt zile când îți spun lucruri pe care nu le auzi

și când te caut pe unde nu exiști;

când îți pictez zâmbetul în ceașca de ceai

și o uit lângă mine până se răcește;

când te strâng în brațe puțin prea tare

și apoi te las să dispari, pentru că nu ești aici;

când îți fac mai mult loc sub umbrelă

ca să realizez că nici măcar nu plouă.

Sunt zile când mi-e dor de tine

Zile și zile despre noi – eu și tu.

Am vrut să-ți fiu Eminescu,

Tu-mi erai Luceafăr

Am vrut sa ti dau stelele,

Tu voiai grădinile.

Grădini pentru ce?

-Pentru florile din ele,

SIi nucile sa le am!

Iarna când va veni

Vor dispărea, dar, 

Stelele si luna, 

Vor rămâne pentru totdeauna. 

Să-ți mai scriu, 

N-are rost. 

Oricum nu mi vei răspunde 

Tu ești acuma, 

O străină pe cer, 

Printre mulțime am sa te pierd 

Dar amintirea va rămâne aceeași. 

Povești fermecate am trăit, 

Albinele au murit, 

Florile s-au ofilit, 

Dar eu tot te vad zâmbind. 

Ești puternica, mă-ntreb' oare, 

Sau de iubit, n-ai fost in stare, 

Ci doar ai recitit

Ca iubirea noastră moare

Prea multe clipe fără tine,

Aduc tristețea ca o vreme rea,

E timpul să-ți sărut iar glezna,

Să-mi dăruiești îmbrățișarea ta!

Iubito,fară tine nu există existența,

Exiști doar tu în lumea mea,

Tu ești iubirea definită,

Iar dragostea n-are nici timp și nici valoare,

Dacă n-aud vorbirea ta!

Ce rost își are marea cu valurile toate,

Sau norii ce-s artistic risipiți pe cer,

Și nici semeții munți nu-mi spun prea multe,

Când eu am gândul doar la tine,

Și-s prins doar de al tău mister?!

(22 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Stai liniștit 

Suflet pur,

Și nu te mai îngrijora,

Lângă tine stă iubirea ta.

Dăruiește-mi inima

Știind că o s-o păstrez,

Și nicidecum nu o s-o mai pierzi,

Vei trăii în veci în inima mea

Pentru că pe tine nu te voi uita

Voi fi parte mereu 

Din inima ta

E un lanț gros 

Ce nu se va dezlega,

Iubirea noastră este pură

La fel ca sufletul tău

Un lac lin de apă,

Unde luna reflectă printre nori.

Nu poate-o lume să iubească

Aşa cum eu pot să iubesc

Nu poate-o lume să privească

Cum eu la tine mai privesc

Nu poate-o lume s-ănţeleagă

Astfel cum eu te-am inţeles

Nu poate-o lume să aleagă

Cum eu pe tine te-am ales

Nu poate-o lume sa gindească

Cum eu la tine ma gindesc

Nu poate-o lume s-amintească

Cum eu de tine-mi amintesc

Nu poate-o lume sa traiască

Mai mult ca dragostea din mine

Nu poate-o lume ca sa ţină

Aşa de mult cum ţin la tine

Nu poate-o lume s-amintească

Cum de tine-mi amintesc mereu

Nu a ştiut o lume aşa greutaţi

Cum fără tine imi e greu

Şi te iubesc cum lumea na ştiut

Te iubesc pină la infinit

Ca o lume impreună luată

Te iubesc cum lumea incă na iubit

Visurile mi-au crescut în cuptor

și mi-au topit oasele de dor

Că limitat sunt si nu-i ușor

Să transformi otrava in odor...

Las gândurile să mă poarte

la granița dintre vis și realitate

lent mă împrăști și mă adun

unde două lumi se suprapun...

Decolez cu aripile înțelepciuni

Până ating stelele minuni

Ca perlele Le adun, în minte

Comori cu valori infinite

Stors am fruntea înapoi

Să fac unguient pentru inimi moi...

Aduc mireasma florilor de vară

să poți expira toată ura afară

te purifică sita mea de cuvinte

asimilând gânduri iluminate-n minte...

Mâna mea iî izvor de lumină

Foaia mea ușor o așterne

Să ajungă dincolo de gene

La fel de galantă, la fel de sublimă

Am dat chip chiar și blândeții

Formă, la roua dimineții

Nimic nu-i ce nu pot îngloba

În solubila lumin' a mea

destinul meu, e ca al tuturor

și prevăd pe a lirei culme...

că florile mele scânteietoare

sufocate și stinse-n ceața nepăsării

nu vor ajunge in ghiveci...

să-l decoreze, să-l străpungă, să-l anime

Fi parte din Lumina Mea

Să împodobim ,împreună, lumea

Să nu mai fie exagerat de sobră

Ci un pastel pictat pe marmură

Iubirea noastră strălucea

Ca un soare-n viața mea

Tu natura, Eu pământul eram

Atâta de bine ne potriveam

Iar în câmpia vieții mele

Curgeau râuri de fericire

Păsările cântau doar iubire

Înfloreau orunde toate culorile

Focul iubiri ardea cu putere

Mi se topea inima de dor

Mi se topea și de iubire

Făceam jocul să pară prea ușor...

Îți atingeam părul mătăsos

Te sărutam pe buzele tale moi

Priveam la al tău chip frumos

Vorbeau inimile, nu noi

Aveai pielea așa de fină

Fină ca niște petale

Trupul tău, o formă divină

Parcă ai ieșit dintre romane.

După un timp ceva s-a schimbat

Iubirea-mi nu tea mai impresionat

Și te depărtai tot mai mult de mine

Nu știam că dragostea atâta ține...

Într-o zi ne-am despărțit

Inima mea de sticlă s-a zdrobit

Și am început să sufăr din iubire

Nimic nu-mi alină a mea durere.

Dar încă mai am cicatrici

Și mă tem să mai iubesc

Să nu ajung tot aici

Mă simt bătrân și mă vestejesc.

1.Eu nu strivesc

Corola de spini a lumii

Nici condamn petala ei de mizer

Ce joacă pe ochii și buze

Albul unui caracter

2.La cruce se află rămășițele

Unui om ce a călcat

Afară din paradisul său

A pășit ca să extindă ca un râu

O iubire fără frâu...

Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă

Pribegise pe o cale umilitoare, lungă

3.Nu lăsa paradisul artificial

Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden

Căci edenul clădit de oamenii

E înălțat pe inimi frânte

Distruge viața din sufletul tău

Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu

4.O voce blândă-ți spune ție

Pe un ton melodios

''Erai o floare ce nu-nflorise

Te-am cules din câmpie...

Sub ocrotirea-mi vei ajunge

Să te îmbraci cu dragostea dintâi

Mai albă ca neaua

Mai proaspătă ca roua

Scumpă ca parfumul rafinat

Mai vie ca licărirea unui nestemat

Într-o încăpere obscură''.

5.Dar Cerul cere jertfe

Nu sânge de animal

Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu

Ca să poți zbura spre cer

Cu aripi născute din Iubire

6.Rupe ce te ține legată de pământ

Lasă, lasă cojile să cadă

Ce îți țîn aripile o epavă

Crezând în ele le vei vindeca

Lumea va privi, se va mira

Că deveniseși o lumin' în noapte

Ei rămaseră cu aripile moarte.

7.Chiar dacă aripile tale

vor fi arse în cuptor

Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri

Se va desprinde în flăcări

Așa de asurzitor va înflori cerul

Parcă ai fi deja la nunta mult visată

8.Munții se vor clătina

Clădirile se vor prăbuși

Chiar când pământul se va întuneca

Dumnezeu nu te va părăsi !

Din catedra de peste nori

Dumnezeu privește prin catalog

Așteaptă elevii, ei tot întârzie

În lumea mare pertrec ei azi

Ei cer note mari și bunătate

Dar fac absențe și răutate

Nu vor să asculte de bunul profesor

Ascultă doar de pornirile inimilor.

El privește ceasul său de har

Se închide curând poarta mântuiri

Puțin mai amână judecata dreaptă

Pentru toți fii nelegiuirii.

-Am suferit destul să văd

Degradarea creației mele scumpe

Virusul neascultări creează prăpăd

Milioane de suflete pierdute în nepăsare.

-Eu v-am iubit pe toți la fel

De ce ați ales voi altfel ?

Am risipit atâta har pe voi

Și nu ați devenit oameni noi.

-Acum însă, voi veți da socoteală

Pentru fiecare nedreptate de odinioară

Veți primi răsplata întreagă

Risipit ați și ultimul gram de milă

Toată viața mi-ați respins bunătatea divină

Și Ma-ți tratat încă și cu silă.

Viața e un greu Labirint

Iar printre nenumărate fundături

Căutăm neâncetat ieșiri

Prin probleme pășim lent.

Viața oamenilor aparent diferită

Dar e același Labirint de alegeri

Care defapt nu te duc nicăieri...

Capcană deasupra simturilor, e spirituală.

E o iluzie că ești liber

Doar pare că înaintezi

Dacă o clipă te-ai gândi sincer

Ai vedea...că te-nvârți in cercuri.

Când ne comparăm viața cu alții

Riscăm să devenim pierduți

În Labirintul dezamăgirii

Cădem victimele Întristării.

Dar rămâne întrebarea 

Cum ai putea să-ți găsesti calea?

Prin Labirintul amețitor

Când ești la capătul puterilor.

Urmările Labirintului sunt moartea spirituală

Dar căutarea ta tot continuă

Nimic parcă nu te satură

Te roade foamea imaterială.

Adevărul este cheia Labirintului

Broasca-i dragostea față de alții

Și toate Labirintele se vor prăbuși

Liber vezi lumea cu alți ochi.

Într-o zi așa banală

Am murit... ca să învie

Și-n cenușa incoloră

Scrisesem ultima poezie;

Lacrima tradus am în cuvinte

Cu suflarea-mi sublimată pe morminte;

Ei trăiesc ca să omoare

Fiecare rază de soare

''dar existența răului nu poate diminua

greutatea Slavei Domnului'' (C. S. Lewis filozof creștin)

Caractelul Său este descoperit teluricilor

''Căci el face să răsară soarele

peste cei răi și peste cei buni''( matei 5 cu versetul 45)

Ca ucigașii să n-aibă nici o scuză

Când vor da socoteală...

Mi-aș dori să prețuiască talentele lor

În loc să se compare cu ceilalți;

Să se afunde-n nemulțumire ca-n tro mlastină

Și să nu mai vadă-n veci luciditatea cerului...

Dacă sămânța minusculă nu moare

Nicio floare parfumată nu răsare;

noi nu înțelegem pe deplin

Caracterul Domnului cât este de senin.

Am murit ca o stea radioasă(radioasă=veselă, care răspândește raze de lumină)

Într-o explozie succintă, fabuloasă

Ca în lumina difuză degajată

Să las în noapte o speranță...

și toată frumusețea ce te sensibilizează

în natură, în iubire si-n speranță

rănile sufletului le cicatrizează...

să prindă contur în viața ta;

credința într-un dumnezeu inegalabil de bun

Am murit... ca să învie

Rostise scumpul mântuitor

Când în templul celest(Sanctuar) 

Lăcrima mijlocitor...

ca să întregească numărul celor aleși

El continua ispășirea păcatului agrest

Am murit... ca să învie

mulți, mulți au murit

Și-au pironit natura păcătoasă pe o cruce;

Și au vestit evanghelia și la răscruce

(răscruce=moment hotărâtor în viața unui om)

Pentru ca rugăciunea lor să se reflecte

În viața lor...

Și iubirea lor să acopere

Multe neajunsuri, multe dureri...

(a vesti evanghelia înseamnă și să îți trăiești viața in sfințenie și dedicare pentru alții)

Astfel toți ce vor primi solia harului

Și își vor spăla hainele în sângele mielului;(simbol din cartea Apocalipsa pentru Isus)

Vor învia in ziua de apoi

Nu își vor mai aminti gustul necazului.