Luminătorul
Visurile mi-au crescut în cuptor
și mi-au topit oasele de dor
Că limitat sunt si nu-i ușor
Să transformi otrava in odor...
Las gândurile să mă poarte
la granița dintre vis și realitate
lent mă împrăști și mă adun
unde două lumi se suprapun...
Decolez cu aripile înțelepciuni
Până ating stelele minuni
Ca perlele Le adun, în minte
Comori cu valori infinite
Stors am fruntea înapoi
Să fac unguient pentru inimi moi...
Aduc mireasma florilor de vară
să poți expira toată ura afară
te purifică sita mea de cuvinte
asimilând gânduri iluminate-n minte...
Mâna mea iî izvor de lumină
Foaia mea ușor o așterne
Să ajungă dincolo de gene
La fel de galantă, la fel de sublimă
Am dat chip chiar și blândeții
Formă, la roua dimineții
Nimic nu-i ce nu pot îngloba
În solubila lumin' a mea
destinul meu, e ca al tuturor
și prevăd pe a lirei culme...
că florile mele scânteietoare
sufocate și stinse-n ceața nepăsării
nu vor ajunge in ghiveci...
să-l decoreze, să-l străpungă, să-l anime
Fi parte din Lumina Mea
Să împodobim ,împreună, lumea
Să nu mai fie exagerat de sobră
Ci un pastel pictat pe marmură
Poems in the same category
Primavara rece
Ploaia cade rece, rece,
Pe pământul încă adormit,
Un fior rece se strecoară,
Pe sufletul meu obosit.
Vântul bate cu putere,
Frunzele uscate le smulge,
Le duce departe, departe,
Ca un vis ce se rupe.
Soarele se ascunde după nori,
Lumina lui slabă abia se strecoară,
O zi tristă, o zi rece,
O zi de primăvară amară.
Dar ploaia e necesară,
Să ude pământul uscat,
Să dea viață florilor,
Să aducă verdele înapoi.
Chiar și în această zi rece,
Speranța încă înflorește,
Știu că soarele va reveni,
Și primăvara va fi din nou frumoasă.
OMULE ,NU EȘTI SĂRAC !.
Ades ,aud : sunt sărac ,m-am trezit în sărăcie !
Cum poți să fii sărac , când ai o casă ?
La prânz ai ce pune pe masă ,
Haine groase să te apere de ger
Ai lumină ,ai căldură ai copilași cuminți
Tu mamă și tată i-ai învățat ce-i modestia
Știu ce înseamnă omenia
Știu care le este datoria
De la voi a învățat ce-i munca
Și ce-i mai important ,iubirea !
Omule, tu nici nu știi cât de bogat ești
Plânge-l pe cel ce are avere
Ce are el în afară de bani ?
Are altă mângâiere ?
Știe el ce e iubirea ,fie ea de orce fel ?
La urmă cu ce se alege ?
Somnul nopții zbuciumat
Dușmani mulți a adunat
Moștenitorii stau la pândă
Ei vin la totul de-a gata
Om bogat ,pentru ce ai adunat?
Vezi tu , asta îți va fi răsplata !...
Eclipse
Răsare umbra din pământ,
Făcând un tatuaj la soare.
Lună rece își ia de amant!
In zi din noapte o floare.
Șoapte reci fără lumina,
Pătrund adâncuri in pământ.
Luna in spate o alina,
Oceane capturând in gând.
Culorile pălesc,acum răcoare.
Pământul e cu sufletul impur,
Se doresc din nou cu adoare,
Soarele e acum imun.
Umbra zilei e de dorit,
Aici ma ascund acum in suflet.
Drumul meu,știu!e sortit...
Sub cortina ascuns pamflet.
Destin
Nu pot să nu recunosc împăcată,
Că viața-i un afluent al Destinului,
Și nimic în lume nu aduce vreodată
Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.
Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers
Pot să coloreze în noanțele hazardului
Destinul hărăzit de Univers
Și viața să urmeze calea curentului.
Atunci când admiri natura sub un cer senin
Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,
Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,
Iar totul este scris într-un elan fără de avânt.
Test nuclear .... Mama
Pe locul fostei Mănăstiri
Pe locul fostului Palat,
Pe aleile fostului Parc,
Pe locul testului nuclear
În străfundurile pământului
Unde să te mai caut
Carne şi os?
Mama
Când m-am născut,
În prima clipă de viață,
În loc de scâncet,
În loc de plânset,
Am rostit cu putere:
Mama ….
Și am rămas mut pe vecie!
A fost jertfa mea închinată
Acestui cuvânt divin…
Indiferență
trecerea timpului îmi apare ca o exhibiție jalnică
ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini
submultiplilor
secundelor frivole
(dansatoare de can-can burlesque
care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)
minutelor grațioase în magicul lor
rond de jambe
orelor plictisite de ele însele
până la depresie
„ țineți aproape sau vă ia dracu!”
cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri
sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor
preafericitului Daniel
turnate în Austria
oare nu se poate trăi și altfel
în afara dictaturii timpului
boul acela cu redingotă și papion
care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări
turează la maxim motorul bormașinii Bosch
made in Federal Republic of Germany
„ ca să știți și voi nenorociților!”
și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…
Primavara rece
Ploaia cade rece, rece,
Pe pământul încă adormit,
Un fior rece se strecoară,
Pe sufletul meu obosit.
Vântul bate cu putere,
Frunzele uscate le smulge,
Le duce departe, departe,
Ca un vis ce se rupe.
Soarele se ascunde după nori,
Lumina lui slabă abia se strecoară,
O zi tristă, o zi rece,
O zi de primăvară amară.
Dar ploaia e necesară,
Să ude pământul uscat,
Să dea viață florilor,
Să aducă verdele înapoi.
Chiar și în această zi rece,
Speranța încă înflorește,
Știu că soarele va reveni,
Și primăvara va fi din nou frumoasă.
OMULE ,NU EȘTI SĂRAC !.
Ades ,aud : sunt sărac ,m-am trezit în sărăcie !
Cum poți să fii sărac , când ai o casă ?
La prânz ai ce pune pe masă ,
Haine groase să te apere de ger
Ai lumină ,ai căldură ai copilași cuminți
Tu mamă și tată i-ai învățat ce-i modestia
Știu ce înseamnă omenia
Știu care le este datoria
De la voi a învățat ce-i munca
Și ce-i mai important ,iubirea !
Omule, tu nici nu știi cât de bogat ești
Plânge-l pe cel ce are avere
Ce are el în afară de bani ?
Are altă mângâiere ?
Știe el ce e iubirea ,fie ea de orce fel ?
La urmă cu ce se alege ?
Somnul nopții zbuciumat
Dușmani mulți a adunat
Moștenitorii stau la pândă
Ei vin la totul de-a gata
Om bogat ,pentru ce ai adunat?
Vezi tu , asta îți va fi răsplata !...
Eclipse
Răsare umbra din pământ,
Făcând un tatuaj la soare.
Lună rece își ia de amant!
In zi din noapte o floare.
Șoapte reci fără lumina,
Pătrund adâncuri in pământ.
Luna in spate o alina,
Oceane capturând in gând.
Culorile pălesc,acum răcoare.
Pământul e cu sufletul impur,
Se doresc din nou cu adoare,
Soarele e acum imun.
Umbra zilei e de dorit,
Aici ma ascund acum in suflet.
Drumul meu,știu!e sortit...
Sub cortina ascuns pamflet.
Destin
Nu pot să nu recunosc împăcată,
Că viața-i un afluent al Destinului,
Și nimic în lume nu aduce vreodată
Schimbarea dulceții sau amarul pelinului.
Rațiune, fapte, sentimente adunate din mers
Pot să coloreze în noanțele hazardului
Destinul hărăzit de Univers
Și viața să urmeze calea curentului.
Atunci când admiri natura sub un cer senin
Și gândurile-s purtate de adieri de vânt,
Întreaga ființă se înobilează cu-un superb divin,
Iar totul este scris într-un elan fără de avânt.
Test nuclear .... Mama
Pe locul fostei Mănăstiri
Pe locul fostului Palat,
Pe aleile fostului Parc,
Pe locul testului nuclear
În străfundurile pământului
Unde să te mai caut
Carne şi os?
Mama
Când m-am născut,
În prima clipă de viață,
În loc de scâncet,
În loc de plânset,
Am rostit cu putere:
Mama ….
Și am rămas mut pe vecie!
A fost jertfa mea închinată
Acestui cuvânt divin…
Indiferență
trecerea timpului îmi apare ca o exhibiție jalnică
ca o arătare a degetelor mijlocii de la ambele mâini
submultiplilor
secundelor frivole
(dansatoare de can-can burlesque
care-și ridică fustele la finalul spectacolului!)
minutelor grațioase în magicul lor
rond de jambe
orelor plictisite de ele însele
până la depresie
„ țineți aproape sau vă ia dracu!”
cum să nu alungi toți cucii insolenți din ceasuri
sau să nu smulgi limbile veninoase ale clopotelor
preafericitului Daniel
turnate în Austria
oare nu se poate trăi și altfel
în afara dictaturii timpului
boul acela cu redingotă și papion
care se-ntorce în fiecare seară pe șapte cărări
turează la maxim motorul bormașinii Bosch
made in Federal Republic of Germany
„ ca să știți și voi nenorociților!”
și-nfige c-o plăcere nebună burghiul în peretele nopții…
Other poems by the author
Fiara se arată !
Frumusețea altora,
umblă moartă inaintea celorlalti
neputând cunoaște
lacrima lor amară...
si lumea amarată se topește ologită,
sub răceala lor.
Frumusetea ta,
eclipseaza tot ce am vazut
in umbrosul meu trecut,
caci e inrădacinata, in inima ta
in inima aceea de copil sensibil...
Frumusețea ta, nu se pierde in mulțime
pentru ca naște viată, cu razele ei calde,
precum soarele primăvara
topește zăpada si înverzește natura
ca să-i intretină viața plăpândă.
În ochii tăi,
am văzut mai mult decât sclipiri...
Deslușit-am aripile morții
ce te ascundeau în întunecime
și îndoiau lumina dimprejurul tău,
ca nimeni, să nu înțeleagă
strălucirea ta blândă
Aceasta sa fie fiara nimicitoare ?
Vipera Gaboon otravitoare
Ha ,ha ! îmi vine sa râd !
Așa că n-o să-mi stingheresc eu libertatea
Păzind o sută de porunci biblice
Ce o tin legată, strâns incătușată
Și am auzit lanțurile pocnind una câte una
Cădeau zăngănind la pământ !
Am ascultat simfonia terorii !
Iubirea, mister neînțeles
se dezvăluia, sub ochii mei pătrunzători;
ca un pumn de petale în vânt
Dansa... tot mai aproape de mine
Iar eu o ademeneam subtil
să renunțe la coaja ei dură
ca să mă pot înfrupta, din miezul ei
vulnerabilitatea ei depășise un fluture
prins într-o pânză de păianjen
În timp ce eu cu o notă de sadism
îmbătat de curiozitate
preziceam mișcarea ei ritmică
o tăiam, tot mai adânc pân' ce
plăcerea mea devenise kriptonita ei;
Am privit iubirea iarăși
forma și-o schimbase ?
sau in umbră ambalajul lepădase ?
Dispăruse lăsând in urmă o piele năpârlită
m-a fulgerat din spate-ntro clipită
Ochii ei deveniseră vicleni,
și cu puterea ei neîmblânzită
parcă neafectată de cursele mele;
se repezea ca o furtună să mă imobilizeze,
cât timp se încolăcea printre noi
și ne trăgea, mai aproape de ea;
cu suflarea tăiată...
Colții ei otrăvitori de dulci,
mi-au injectat, în rărunchi veninul ei
nu murisem căci tu Iubito te-ntindeai
să-mi fi singurul antidot.
Nu-i puteam ține piept
pentru că a declanșat in mine un razboi civil
pentru că se hrănea din mine nesățios
ca să-și încalzească inima ei arctică
mă murdărea cu mocirlă !
părând să iși întinerască înfățișarea
pentru alte victime naive...
Iubirea-i rea
Dar fața ta îi atât de bună
Găsește-mi o cale să pot fugi
Să rup lanțurile făcute din solzi
Libertatea să nu mi-o pierd...
Să mă ascund la umbra de lună
În pârâu să pecetluiesc a mea urmă
Să nu guste a mea căldură
Ca să mă poată urmării
Dar Iubirea aceasta nebună
Ce o atrag chiar eu cu prihana-mi neîngrădită
Și cu mintea tot mereu hoinărind
Ea mă prinde când vreau s-o ating
Ea mă arde când vreau s-o sting
Și devin astfel fluturele din capcană.
Devoarece Iubito, tu mi-ai arătat
ce-i iubirea...
Și de atunci am devenit o viperă Gaboon
Făcând ture-n trun castron
salivând, căutând să ajung necurmat
cu sângele rece clocotindu-mi în vase
dorind să se încălzească iarăși
pe tărâmul încununat cu flori de lumină
unde munții ating cerul,
și cântece se pierd în infinit,
lângă marea de cristal
Dar aici șerpii nu au loc.
Cerul cere jertfe !
1.Eu nu strivesc
Corola de spini a lumii
Nici condamn petala ei de mizer
Ce joacă pe ochii și buze
Albul unui caracter
2.La cruce se află rămășițele
Unui om ce a călcat
Afară din paradisul său
A pășit ca să extindă ca un râu
O iubire fără frâu...
Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă
Pribegise pe o cale umilitoare, lungă
3.Nu lăsa paradisul artificial
Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden
Căci edenul clădit de oamenii
E înălțat pe inimi frânte
Distruge viața din sufletul tău
Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu
4.O voce blândă-ți spune ție
Pe un ton melodios
''Erai o floare ce nu-nflorise
Te-am cules din câmpie...
Sub ocrotirea-mi vei ajunge
Să te îmbraci cu dragostea dintâi
Mai albă ca neaua
Mai proaspătă ca roua
Scumpă ca parfumul rafinat
Mai vie ca licărirea unui nestemat
Într-o încăpere obscură''.
5.Dar Cerul cere jertfe
Nu sânge de animal
Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu
Ca să poți zbura spre cer
Cu aripi născute din Iubire
6.Rupe ce te ține legată de pământ
Lasă, lasă cojile să cadă
Ce îți țîn aripile o epavă
Crezând în ele le vei vindeca
Lumea va privi, se va mira
Că deveniseși o lumin' în noapte
Ei rămaseră cu aripile moarte.
7.Chiar dacă aripile tale
vor fi arse în cuptor
Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri
Se va desprinde în flăcări
Așa de asurzitor va înflori cerul
Parcă ai fi deja la nunta mult visată
8.Munții se vor clătina
Clădirile se vor prăbuși
Chiar când pământul se va întuneca
Dumnezeu nu te va părăsi !
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
Întoarce-te la El
Singur în lume și rătăcit
Ca o oaie căzută-n râpă
Eram murdar, obosit și rănit
Doar mâna ta mă poartă
Afară din groapa morți
Să privesc iar zorii dimineți
Iubirea mea nu se compară
Cu cât m-a iubit El întâia oară
Trăiesc prin Credință și prin Har
Primisem cel mai mare Dar
După fiecare scufundare în rugăciune
Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune
Parcă particip într-o poveste de Dragoste
Nici moartea nu ne poate despărți
Încrederea mea iî ca un munte
Nimeni nu poate să o mute
Credința că planul Tău e Desăvârșire
Nu-i doar deșertăciune sub soare
M-am născut din apă și foc
Om nou cu gusturi noi
Lucrurile vechi le văd ca un gunoi
Orice ar fi înapoi nu mă întorc
Dansăm în doi dansul iubiri
Fără secrete este arta simțiri
O înțeleg prin prisma gândiri
Emoție rară e esenta fericiri
Ascultă vibrațiile iubiri
Cântă inimile prin perechi de corzi
Ca o singură voce în armonie
Se înalța până in cer glorie.
iubirea e trecătoare...
Iubirea noastră strălucea
Ca un soare-n viața mea
Tu natura, Eu pământul eram
Atâta de bine ne potriveam
Iar în câmpia vieții mele
Curgeau râuri de fericire
Păsările cântau doar iubire
Înfloreau orunde toate culorile
Focul iubiri ardea cu putere
Mi se topea inima de dor
Mi se topea și de iubire
Făceam jocul să pară prea ușor...
Îți atingeam părul mătăsos
Te sărutam pe buzele tale moi
Priveam la al tău chip frumos
Vorbeau inimile, nu noi
Aveai pielea așa de fină
Fină ca niște petale
Trupul tău, o formă divină
Parcă ai ieșit dintre romane.
După un timp ceva s-a schimbat
Iubirea-mi nu tea mai impresionat
Și te depărtai tot mai mult de mine
Nu știam că dragostea atâta ține...
Într-o zi ne-am despărțit
Inima mea de sticlă s-a zdrobit
Și am început să sufăr din iubire
Nimic nu-mi alină a mea durere.
Dar încă mai am cicatrici
Și mă tem să mai iubesc
Să nu ajung tot aici
Mă simt bătrân și mă vestejesc.
romantica se-nchina lumea
Te vad
stai pe loc
incoronezi prezentul
trecutul
viitorul
se misoreaza
le uit
frumoasa
nepatrunsa
calma
altfel
nu te schimbi
esti
modelul
niciodata perfectiunea
nu moare
sa cada
stelele
pe pamant
sa nvie mortii
din morminte...
am pozat
frumusete
e instabila
dar nu se lipeste
alunecoasa este
printre randuri
goale si negre
saturate...
umbre
ceata
intrebari
carti intregi parca
nu spun nimica
albe masti
scena se goleste
ameteala
ochii ma inseala ?
fulgi de nea
unici, orginali
asteapta perechea
probabilitate
visul
primeste trup
si inima calda
o voce
scufunda-n
relaxare
lebede
valuri
bomboane
parfumuri
adrenalina
toate fara gust
si dulci
curajul si teama
ca yin si yang
alterneaza
se vaneaza reciproc
genunchii se topesc
sufletul tremura
pierdut in decor
clipesc
respira !
acuma stiu
puterea
ce clatina
si canta
se apropie
ma invadeaza
cucereste
scuturi
goluri
procesoare
capitale
furioasa
cauta si stanci
sa sparga
cine sunt
calatorul
curiosul
nesfarsitul
in absolut
gandurile mele
putrezit
ca un covor
de frunzee aurii
regina
paseste
nu reusesc
sa le ridic
si pomii se inchina
izviare le vorbesc
cuvantatoarele
te admira
realizez
sunt ceva
cand si tu
si eu
fumegam energie
acumulam prospetime
dansam
ne sufocam
gandim
asteptam
atacam necunoscutul
transpiram cenusa
bem raze
respiram culoare
in sfarsit
topim
oceane inghetate
racim vulcani
spargem cerul
cu aripile noastre(visurile noastre)
visul ce se intrupeaza
niciodata
nu moare
cand esti
cu mine
iubirea
inghenuncheaza
inaintea privirilor
a doi muritori
simpli si speciali
timpul
stelele
apele
vantul
viata
stau pe loc
paralizeaza
ceilalti saliveaza
noi traim
cu adevarat
in lumea noastra
ce se cutremura
arde
se cladeste
se surpa instabila
sparge diamante
ocroteste mistere
leaga stele
invarte galaxi
totul special
pentru a fi romantic...
imposibilul
este desfiintat
legile
devin elastice
buzele
se intind
sa ma inghita cu totul
mintile rezoneaza
inimile
se contopesc
pierzandu-si conturul
deci cine sunt ?
nu conteaza !
Fiara se arată !
Frumusețea altora,
umblă moartă inaintea celorlalti
neputând cunoaște
lacrima lor amară...
si lumea amarată se topește ologită,
sub răceala lor.
Frumusetea ta,
eclipseaza tot ce am vazut
in umbrosul meu trecut,
caci e inrădacinata, in inima ta
in inima aceea de copil sensibil...
Frumusețea ta, nu se pierde in mulțime
pentru ca naște viată, cu razele ei calde,
precum soarele primăvara
topește zăpada si înverzește natura
ca să-i intretină viața plăpândă.
În ochii tăi,
am văzut mai mult decât sclipiri...
Deslușit-am aripile morții
ce te ascundeau în întunecime
și îndoiau lumina dimprejurul tău,
ca nimeni, să nu înțeleagă
strălucirea ta blândă
Aceasta sa fie fiara nimicitoare ?
Vipera Gaboon otravitoare
Ha ,ha ! îmi vine sa râd !
Așa că n-o să-mi stingheresc eu libertatea
Păzind o sută de porunci biblice
Ce o tin legată, strâns incătușată
Și am auzit lanțurile pocnind una câte una
Cădeau zăngănind la pământ !
Am ascultat simfonia terorii !
Iubirea, mister neînțeles
se dezvăluia, sub ochii mei pătrunzători;
ca un pumn de petale în vânt
Dansa... tot mai aproape de mine
Iar eu o ademeneam subtil
să renunțe la coaja ei dură
ca să mă pot înfrupta, din miezul ei
vulnerabilitatea ei depășise un fluture
prins într-o pânză de păianjen
În timp ce eu cu o notă de sadism
îmbătat de curiozitate
preziceam mișcarea ei ritmică
o tăiam, tot mai adânc pân' ce
plăcerea mea devenise kriptonita ei;
Am privit iubirea iarăși
forma și-o schimbase ?
sau in umbră ambalajul lepădase ?
Dispăruse lăsând in urmă o piele năpârlită
m-a fulgerat din spate-ntro clipită
Ochii ei deveniseră vicleni,
și cu puterea ei neîmblânzită
parcă neafectată de cursele mele;
se repezea ca o furtună să mă imobilizeze,
cât timp se încolăcea printre noi
și ne trăgea, mai aproape de ea;
cu suflarea tăiată...
Colții ei otrăvitori de dulci,
mi-au injectat, în rărunchi veninul ei
nu murisem căci tu Iubito te-ntindeai
să-mi fi singurul antidot.
Nu-i puteam ține piept
pentru că a declanșat in mine un razboi civil
pentru că se hrănea din mine nesățios
ca să-și încalzească inima ei arctică
mă murdărea cu mocirlă !
părând să iși întinerască înfățișarea
pentru alte victime naive...
Iubirea-i rea
Dar fața ta îi atât de bună
Găsește-mi o cale să pot fugi
Să rup lanțurile făcute din solzi
Libertatea să nu mi-o pierd...
Să mă ascund la umbra de lună
În pârâu să pecetluiesc a mea urmă
Să nu guste a mea căldură
Ca să mă poată urmării
Dar Iubirea aceasta nebună
Ce o atrag chiar eu cu prihana-mi neîngrădită
Și cu mintea tot mereu hoinărind
Ea mă prinde când vreau s-o ating
Ea mă arde când vreau s-o sting
Și devin astfel fluturele din capcană.
Devoarece Iubito, tu mi-ai arătat
ce-i iubirea...
Și de atunci am devenit o viperă Gaboon
Făcând ture-n trun castron
salivând, căutând să ajung necurmat
cu sângele rece clocotindu-mi în vase
dorind să se încălzească iarăși
pe tărâmul încununat cu flori de lumină
unde munții ating cerul,
și cântece se pierd în infinit,
lângă marea de cristal
Dar aici șerpii nu au loc.
Cerul cere jertfe !
1.Eu nu strivesc
Corola de spini a lumii
Nici condamn petala ei de mizer
Ce joacă pe ochii și buze
Albul unui caracter
2.La cruce se află rămășițele
Unui om ce a călcat
Afară din paradisul său
A pășit ca să extindă ca un râu
O iubire fără frâu...
Neîntrecută splendoare în ochii noștri să ajungă
Pribegise pe o cale umilitoare, lungă
3.Nu lăsa paradisul artificial
Să te amăgească cu umbra perfecțiunii din Eden
Căci edenul clădit de oamenii
E înălțat pe inimi frânte
Distruge viața din sufletul tău
Căci tehnologia îl înlocuiește pe Dumnezeu
4.O voce blândă-ți spune ție
Pe un ton melodios
''Erai o floare ce nu-nflorise
Te-am cules din câmpie...
Sub ocrotirea-mi vei ajunge
Să te îmbraci cu dragostea dintâi
Mai albă ca neaua
Mai proaspătă ca roua
Scumpă ca parfumul rafinat
Mai vie ca licărirea unui nestemat
Într-o încăpere obscură''.
5.Dar Cerul cere jertfe
Nu sânge de animal
Ci inima s-o aprinzi pe rugul lui Dumnezeu
Ca să poți zbura spre cer
Cu aripi născute din Iubire
6.Rupe ce te ține legată de pământ
Lasă, lasă cojile să cadă
Ce îți țîn aripile o epavă
Crezând în ele le vei vindeca
Lumea va privi, se va mira
Că deveniseși o lumin' în noapte
Ei rămaseră cu aripile moarte.
7.Chiar dacă aripile tale
vor fi arse în cuptor
Și tot Penajul tău ce atrăgea priviri
Se va desprinde în flăcări
Așa de asurzitor va înflori cerul
Parcă ai fi deja la nunta mult visată
8.Munții se vor clătina
Clădirile se vor prăbuși
Chiar când pământul se va întuneca
Dumnezeu nu te va părăsi !
Ceasul de Har
Din catedra de peste nori
Dumnezeu privește prin catalog
Așteaptă elevii, ei tot întârzie
În lumea mare pertrec ei azi
Ei cer note mari și bunătate
Dar fac absențe și răutate
Nu vor să asculte de bunul profesor
Ascultă doar de pornirile inimilor.
El privește ceasul său de har
Se închide curând poarta mântuiri
Puțin mai amână judecata dreaptă
Pentru toți fii nelegiuirii.
-Am suferit destul să văd
Degradarea creației mele scumpe
Virusul neascultări creează prăpăd
Milioane de suflete pierdute în nepăsare.
-Eu v-am iubit pe toți la fel
De ce ați ales voi altfel ?
Am risipit atâta har pe voi
Și nu ați devenit oameni noi.
-Acum însă, voi veți da socoteală
Pentru fiecare nedreptate de odinioară
Veți primi răsplata întreagă
Risipit ați și ultimul gram de milă
Toată viața mi-ați respins bunătatea divină
Și Ma-ți tratat încă și cu silă.
Întoarce-te la El
Singur în lume și rătăcit
Ca o oaie căzută-n râpă
Eram murdar, obosit și rănit
Doar mâna ta mă poartă
Afară din groapa morți
Să privesc iar zorii dimineți
Iubirea mea nu se compară
Cu cât m-a iubit El întâia oară
Trăiesc prin Credință și prin Har
Primisem cel mai mare Dar
După fiecare scufundare în rugăciune
Înțeleg mai mult Viața, ce tainică minune
Parcă particip într-o poveste de Dragoste
Nici moartea nu ne poate despărți
Încrederea mea iî ca un munte
Nimeni nu poate să o mute
Credința că planul Tău e Desăvârșire
Nu-i doar deșertăciune sub soare
M-am născut din apă și foc
Om nou cu gusturi noi
Lucrurile vechi le văd ca un gunoi
Orice ar fi înapoi nu mă întorc
Dansăm în doi dansul iubiri
Fără secrete este arta simțiri
O înțeleg prin prisma gândiri
Emoție rară e esenta fericiri
Ascultă vibrațiile iubiri
Cântă inimile prin perechi de corzi
Ca o singură voce în armonie
Se înalța până in cer glorie.
iubirea e trecătoare...
Iubirea noastră strălucea
Ca un soare-n viața mea
Tu natura, Eu pământul eram
Atâta de bine ne potriveam
Iar în câmpia vieții mele
Curgeau râuri de fericire
Păsările cântau doar iubire
Înfloreau orunde toate culorile
Focul iubiri ardea cu putere
Mi se topea inima de dor
Mi se topea și de iubire
Făceam jocul să pară prea ușor...
Îți atingeam părul mătăsos
Te sărutam pe buzele tale moi
Priveam la al tău chip frumos
Vorbeau inimile, nu noi
Aveai pielea așa de fină
Fină ca niște petale
Trupul tău, o formă divină
Parcă ai ieșit dintre romane.
După un timp ceva s-a schimbat
Iubirea-mi nu tea mai impresionat
Și te depărtai tot mai mult de mine
Nu știam că dragostea atâta ține...
Într-o zi ne-am despărțit
Inima mea de sticlă s-a zdrobit
Și am început să sufăr din iubire
Nimic nu-mi alină a mea durere.
Dar încă mai am cicatrici
Și mă tem să mai iubesc
Să nu ajung tot aici
Mă simt bătrân și mă vestejesc.
romantica se-nchina lumea
Te vad
stai pe loc
incoronezi prezentul
trecutul
viitorul
se misoreaza
le uit
frumoasa
nepatrunsa
calma
altfel
nu te schimbi
esti
modelul
niciodata perfectiunea
nu moare
sa cada
stelele
pe pamant
sa nvie mortii
din morminte...
am pozat
frumusete
e instabila
dar nu se lipeste
alunecoasa este
printre randuri
goale si negre
saturate...
umbre
ceata
intrebari
carti intregi parca
nu spun nimica
albe masti
scena se goleste
ameteala
ochii ma inseala ?
fulgi de nea
unici, orginali
asteapta perechea
probabilitate
visul
primeste trup
si inima calda
o voce
scufunda-n
relaxare
lebede
valuri
bomboane
parfumuri
adrenalina
toate fara gust
si dulci
curajul si teama
ca yin si yang
alterneaza
se vaneaza reciproc
genunchii se topesc
sufletul tremura
pierdut in decor
clipesc
respira !
acuma stiu
puterea
ce clatina
si canta
se apropie
ma invadeaza
cucereste
scuturi
goluri
procesoare
capitale
furioasa
cauta si stanci
sa sparga
cine sunt
calatorul
curiosul
nesfarsitul
in absolut
gandurile mele
putrezit
ca un covor
de frunzee aurii
regina
paseste
nu reusesc
sa le ridic
si pomii se inchina
izviare le vorbesc
cuvantatoarele
te admira
realizez
sunt ceva
cand si tu
si eu
fumegam energie
acumulam prospetime
dansam
ne sufocam
gandim
asteptam
atacam necunoscutul
transpiram cenusa
bem raze
respiram culoare
in sfarsit
topim
oceane inghetate
racim vulcani
spargem cerul
cu aripile noastre(visurile noastre)
visul ce se intrupeaza
niciodata
nu moare
cand esti
cu mine
iubirea
inghenuncheaza
inaintea privirilor
a doi muritori
simpli si speciali
timpul
stelele
apele
vantul
viata
stau pe loc
paralizeaza
ceilalti saliveaza
noi traim
cu adevarat
in lumea noastra
ce se cutremura
arde
se cladeste
se surpa instabila
sparge diamante
ocroteste mistere
leaga stele
invarte galaxi
totul special
pentru a fi romantic...
imposibilul
este desfiintat
legile
devin elastice
buzele
se intind
sa ma inghita cu totul
mintile rezoneaza
inimile
se contopesc
pierzandu-si conturul
deci cine sunt ?
nu conteaza !