Florile așa ca tine...
Ca o briză-n ziua pârjolitoare
mă înviora inima ta plină,tremurătoare
Doar un înger de lumină
Are vocea atât de lină
O ! iubito, ce n-aș da
să fi cu mine pe pământ
dar florile așa ca tine
sunt fărâmițate-n vânt...
risipite far' să zică un cuvânt
Mă așez în câmpia de flori
umbra se lungește...
Gândul meu reînvie fiori !
Când din nou te citește.
Pe calea mea aud un foșnet
Un pârâu fredonează note
dintr-o cântare cu măsuri frânte
Eu visător, în cuget
limpezesc atât de clar
vocea iubită făr' de hotar
Iar când zorii se revarsă
Țin in mână-o floare de gorun
Să pot cunoaște pe deplin
aripa blândeții întinsă
Iar când soarele coboară
Înegrind orizontul drept
te văd în pat bolnavă
murind încet, încet...
Lacrimile ce încep să cadă
nasc lanțuri de lumină
Gândind că într-o zi
te voi revedea, îmi dă putere
să parez sabia ce voi să secere
sufletul meu, ca un spic de grâu
Sufletul... va rămâne-n trupul rece ?
Sau ridica-se va să plece
La portul către stele
Razele lunii să îl spele...
O tornadă te ridică...
Să calci pe lift de nori
Printre abise, printre strâmtori
Praf de stele...lași în urmă
Deschide cerul pentru mine
să pot vedea lumina-ți blândă
atunci când luna-i o minune
iar fii cu mine împreună !
Coboară pe o scară constelată
În frunte vino, c-o nestemată
Nu-ți schimba înfățișarea !
Că e proaspătă ca primăvara.
