Sărbătoare sfântă

Aud clinchetul bucuriei

Ce aduce sunetul armoniei.

Zăresc răsăritul de soare

Și vântul ce împrăștie boare.

Paleta galben-roșcat-aurie

Acoperă natura ca o pălărie.

Foșnetul frunzelor pe alei

Imită geamătul surd al petalei.

Îmi imaginez o pădure de bambus

Asupra căreia plutește un nimbus.

Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu

S-au aplecat formând un vitraliu.

Îndepărtându-se norii de ploaie

Se-ntrezărește o lumină vioaie,

Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde

Și în altarul catedralei s-ascunde.

Liniștea creată de sunetul toamnei

Prin misterul naturii și-al tainei,

Te-nclini în semn de venerație

Și o saluți cu suflet plin de admirație.

Dai unei vieți culori din pastel,

Adieri de mistral spiritului,

Nuanțe profunde, clare gândului

Și-ncerci să evadezi din rastel.

Iubești tot ce-i viu și curat,

Și-aduci un omagiu-n pamflet.

Urmezi lumina din suflet

Și-ți dorești un vis adevărat. 

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie nuanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.

Ești prea înzestrată de Zei

Să dai valoarea pe slugărnicie,

Să schimbi virtutea-n viciu,

Sinceritatea gândului-n nemernicie

Și licuricii în negri gândăcei.

Gândirea, simțurile și voința

În mii de fărâme mărunțite,

Devin mici cioburi ale vieții

Ce vor croi îndreptățite

Obstacolul ce va-nfrunta dorința.

Strângând mereu tot firmituri,

Puterea fizică și a minții

Se vor împrăștia-n neant.

Și vei afla că bucuria vieții

Ți-apare palidă și în frânturi.

Idealismul mereu apare o utopie.

Principiile-s mereu marginalizate.

Valoarea este ținută sub călcâie,

Cinstea, bunul simț sunt avertizate.

De ce sunt create pe pământ

Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.

De ce slăvim iubirea-n cânt

Iar ura și necinstea-n huiduieli.

De ce sunt suflete ce se frământă

Și-ncearcă lumea să o îndrepte.

De ce sunt unii care înfruntă

Și nămolesc idei de bine, fapte.

De ce viața este o ecuație

Prin care se descoperă-n final,

Necunoscutele puse-n fracție

De un destin ce l-anceput pare banal.

De ce ființele sunt efemere

Și numai Universul este infinit.

De ce ne înduioșăm doar la durere

Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.

Sunt gânduri sub semnul întrebării,

Sentimente în balanța sorții,

Fapte la îndemâna cugetării,

Reperele vieții la tăișul judecății.

Lumina înfruntă orice întuneric

Ca Soarele în lobul său sferic,

Ce îți dăruiește energia în viață

Și-ți topește-n suflet sloiul de ghiață.

Depășești cu putere, ardoare

Orice eveniment care doare.

Lupți cu întunericul malefic

Și îți dorești un climat benefic.

Identifici s-apuci o cale măiastră

Precum a cerului culoare albastră.

Încerci să descoperi în suflet

Un drag sentiment și răsuflet.

Întunericului din noapte

Stelele și Luna-i sunt înțelepte,

Transformându-i paradoxul

Astfel ca magia să fie influxul.

Lumină-n suflet și în minte,

Iubire ce nu se dezminte.

Petreci momente fără de cusur

Chiar dacă părul ți-este sur.

Ceasul bate miezul nopții, în zadar eu stau ș-aștept

Pasul să-l înterpți spre mine, să te strâng iarăși la piept!

Ploaia bate lin fereastra și floarea parc-a ofilit,

Nu mai știu ce e cu mine căci fără tine sunt nimic!

Mâna mi-o îndrept spre poza ce-mi veghează al meu somn,

În această noapte tristă n-am putut nici cum s-adorm!

Doar ea încă-mi mai zâmbește și mă-ndeamnă să te sun,

Dar în suflet e durerea ce mă face să amân!

Orele trec în neștire, gânduri multe mă încearcă,

Clipa grea a despărțirii nu o pot lăsa să treacă!

De atunci multe zile parcă au trecut pe lângă mine,

Iar în inimă și-n suflet eu te am numai pe tine!

Soarele bate-n fereastră, floarea pare că-și revine,

Iar eu tot ce simt acuma e legat de-o amintire...

Sunt seri în care tăcerile dor

Și mor nespuse cuvinte..

...Distanţa sufocă amintirile

Ascunse fn suflet și-n minte,

Că nu mi-e dat să trăiesc

Sfârșitul unei povești fericite,

Să-mi rămâi dureros secret

Ce va muri odată cu mine.

P.S

Azi mi-a fost dor de tine

Și ieri, chiar de n-am scris

Și probabil îmi va fi şi mâine

Asa că stai fără griji!

Din pieptul meu iți dăruiesc

Petale nestemate

De flori frumos mirositoare

In roșu colorate.

Iar tu, să le primești in dar 

Și-n zilele cu soare

Să le privești , să le miroși 

Și să le-atingi cu-a tale mâini

În brațe să le strîngi.

Și atunci cînd dorul te apasă 

Privește gingășia 

Și nu lăsa spre ofilire

Cu un sărut tu poți salva 

Iubirea doar iubirea.

Din piept eu ție-ti dăruiesc 

O! Zîna mea frumoasă 

O mare de petale de cristal 

În roșu colorate și o iubire aleasă .

Ca o frunză frântă 

Ruginit-am timpuriu

Sub stropii ce frământă

Din cerul cenușiu. 

În vârtej mă poartă 

Pe căi întortocheate 

Bătătorita soartă 

De vise -nlăcrimate...

La răspăntie de drum 

Mă saltă văntul, aprig,

Suflând din bucium,

Mă-nvăluie de frig...

Lipsită de căldură, 

Mă pierd în neputință, 

Pe ramura ce tremură 

Sorbită n neființă..

Golașă de culoare

Ce ma-mplinea odată;

Azi mistuie sub soare 

Iubirea mea uitată...

Fiecare poză în care regăsesc o fărâmă din tine

Și portretele tale ce mă înfățișează pe mine 

Mă duc cu gândul la flori.

Flori ce poarta rochii ca ale tale,

Flori cu miresme dulci, îmbietoare,

Flori cu parfumuri ce se aseamănă puțin 

Cu aroma din al tău cămin..

Iar în a ta casa, vai, ce mirare, 

Iși fac veacul cesti ca ale mele 

Care păstrează cu sfială urmele

degetelor mele.

Și tablouri care privite cruciș

Ascund în îndepărtatul luminiș

o strălucire a chipului meu

ce o vad pe a ta față mereu..

Ne-am revăzut în Mall, 

Puțin surprinsă de astfel,

Tu erai cu ea,fericit păreai, 

Eu cu al meu, care de drag mă săruta. 

În acel moment,n-am simțit un anti-regret, 

Eram ca o sticla de vin demisec,ce se  se lasă cu o picătură, nu știi dacă vrei să mai bei un pic,

Cand blândețea ta ce o așteptai, vine la pachet și c-un trecut zbuciumat,poate și cu o supa la plic. 

E-un fel de vii sau nu te mai aștept,

Dar dorul a pătruns și-n oase,

Nu știu, cum l-aș putea scoate,

Din acel trecut simt doar un miros de lemn putred,

M-am rupt de acolo,de momentele acelea, cu greu și nimic, m-am ridicat.

A pătruns acea dezamăgire, și acum sunt tot iubită, dar parcă rece ca zăpada.