Paradoxuri
Nu trebuie să ne deranjeze performanța,
Pentru că noi nu suntem perfecți.
Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,
Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.
Nu trebuie să ne impresioneze durerea,
Pentru că nu suntem destul de puternici.
Nu trebuie să ne influențeze negativul,
Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.
Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,
Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.
Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,
Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.
Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,
Oricât de neajutorați suntem pe lume.
Să împărțim cu aproapele nostru binele,
Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.
Categoria: Poezii filozofice
Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu
Data postării: 25 august 2023
Vizualizări: 760
Poezii din aceiaşi categorie
Negru și alb
În prima parte a vieții,
Într-un decor de fast,
Apar două vedete: o fată și-un băiat
Atât sunt de frumoși, de tineri, de curați,
Privindu-i de departe, ai spune că sunt frați.
Sunt frați într-o iubire
Ce s-a înfiripat
Nimic nu m-ai contează, e totul minunat.
Renunță la părinți, la ordinea firească,
Iar școala se transferă în glastră la fereastră.
În partea a doua a vieții,
Pe-o scenă amenajată …
Aceleași personaje: se ceartă și se-mpacă.
El, plin de îngânfare, drogat și tatuat,
Deja e într-o gașcă, se crede împărat.
Iar, Eva cea modernă, aproape dezbrăcată,
În aburi de beție, ajunge dezaxată.
Povestea lor e tristă, dar personalizată,
Nu m-ai au niciun rol, pe scena-ntunecată!
Realitatea, însă, ne spune cu tărie,
Avem un tineret cu fală și mândrie!
Învăță-n școli înalte, în universități,
Și-ajung prin lumea toată profesorii și docenți.
Și ne mândrim cu toții că îi avem în țară,
Ei știu cum să separe neghina de secară.
Le celebram știința și munca-n cercetare,
PLANETA E SALVATĂ! Vom fi liberi sub soare!
Viorica E.
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Mulțumesc, Bătrâne!
Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Mânat grabnic de trecut
Atmosfera
Mânat grabnic de trecut
Care caută tăcut
Scăpări grave și morbide
Peste stratul ce se—ntinde
Un punct , o dâră stearsă
Un nebun cu mintea întoarsă
Temător de fel încearcă
Picăturile să stoarcă
Miliarde , constelații
Vieți umane , conspirații
Teorii și exclamații
Statui moarte ; malformații
Greșeli pretinse cu viață
Suflete , vie speranță
Indulgență , siguranță
Imposibilă ,chitanță!
Creat pentru nemurire
Bărbat jalnic referire : !!!
Fac la doamna : O femeie!
Mângâiare de scânteie!
Aparține atmosfera
Diferența , emisfera
Două părți , împreunate
Pentru timp , neînsemnate.
Efemer apari , sărmane
Sclipiri , gânduri și mormane
Metafore , un epitet și jale
Moralist , cu trei morale.
Glob sălbatic , rotitor
Minți bolnave , ghicitor ?
Balanța virgină pedeapsă,
S-a creat doar o sinapsă.
Moale tulpina de om ,
Invizibil , biet atom
A plutit , găsind abisul
S-a certat cu interzisul.
Șiretlic , puteri mărețe
Siluetă , multe fețe
Culori șterse sau semețe
Figurine des , glumețe!
Viața dau , apoi primesc
De la sacrul , țărănesc
Ridicat-au steag , orbesc
Femeia , dar dumnezeiesc.
Te lovești ; ca îmbibat
In armonie , gâdilat
Fluturași necontrolat
In iubire înrolat.
Misiune de soldat,
Greu iubitul , fascinant
Doamna , unui împărat
Templuri mari am ridicat
Ridicat-am lumi pustii
Vise smulse , jucării
Pierderi grele , dragi copii
Smoală , fericire , te-apropii
Am pătat cerneala vieții
Am cernut un fir viteaz
Murmurau sumbru Poeții
Sentiment înalt , cam breaz.
Iubiri veșnice , sporite
Plânsete obișnuite
Ocrotiri nemărginite
Aurul șocat se simte.
Lumea cade , eu presimt
Viitorul ce-l resimt
Un prezent atrofiat
Tu iubire , ai plecat ?
Noțiuni de timp , aud...
Ecouri stinse și ud
Lanțuri vechi , croite veșnic
Legământul meu puternic.
Te cuprind , a mea ești doamnă
Universul mă condamnă
Să te port in piept cu har
Un tatuaj ereditar.
E liniște
E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.
Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.
E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.
Negru și alb
În prima parte a vieții,
Într-un decor de fast,
Apar două vedete: o fată și-un băiat
Atât sunt de frumoși, de tineri, de curați,
Privindu-i de departe, ai spune că sunt frați.
Sunt frați într-o iubire
Ce s-a înfiripat
Nimic nu m-ai contează, e totul minunat.
Renunță la părinți, la ordinea firească,
Iar școala se transferă în glastră la fereastră.
În partea a doua a vieții,
Pe-o scenă amenajată …
Aceleași personaje: se ceartă și se-mpacă.
El, plin de îngânfare, drogat și tatuat,
Deja e într-o gașcă, se crede împărat.
Iar, Eva cea modernă, aproape dezbrăcată,
În aburi de beție, ajunge dezaxată.
Povestea lor e tristă, dar personalizată,
Nu m-ai au niciun rol, pe scena-ntunecată!
Realitatea, însă, ne spune cu tărie,
Avem un tineret cu fală și mândrie!
Învăță-n școli înalte, în universități,
Și-ajung prin lumea toată profesorii și docenți.
Și ne mândrim cu toții că îi avem în țară,
Ei știu cum să separe neghina de secară.
Le celebram știința și munca-n cercetare,
PLANETA E SALVATĂ! Vom fi liberi sub soare!
Viorica E.
O pasăre de -aș fi..
O pasăre de-aș fi, atunci,
Când tânjesc să zbor
Peste valuri și stânci
Spre-al sufletului dor.
Și -n bătaia vântului
Printre nori să mă strecor,
Să fiu pion al timpului
În jurul lumii călător.
Să mă întorc la rădăcini
Când ecoul lor mă strigă,
Frunzărind printre pagini
Lacrima să nu mai frigă.
În culcușul meu revin
Sub năframa nocturnă,
Cu sentimentul divin
Și cu zâmbetul pe pernă..
Depărtarea nu mai doare,
O străbat cât ai clipi,
Cu avânt și sudoare
Pe neobositele aripi..
P
Mulțumesc, Bătrâne!
Mulțumesc, Bătrâne!
...
Dar va veni și clipa când fi-voi față-n față
Cu cel de-a cărui voie, m-am trezit la viață,
Și am să spun atunci, mulțumesc, Bătrâne
Că m-ai făcut părtaș la tainica-ți minune!
...
Iar de mi-ai dat durerea spre-a mă frânge,
Din Duhul tău să-mi pui un strop în sânge
Și pentru-această cruce, să mă dumiresc
Și pentru atâtea alte, Bătrâne, mulțumesc!
Binele de rău..
E comod să reproșezi,
Ieftin să faci rău;
Din prefață maschezi
Chipul viciului tău..
De ce izbești de piatră
Bărna de sub nas;
Nu te pișcă,nu te mustră
Din lăuntricul glas?...
Binele neprețuit,
Dificil de conceput,
E însușit și folosit
Că și personal avut.
Căci pizma prin vene
Stimula placerea
De-a ticlui scene,
Stârnind durerea..
Ideal ar fi să ierți
Din cugetul dezlănțuit
Și tardiv să nu regreți,
Când nu ai cum să fii mântuit..
Mânat grabnic de trecut
Atmosfera
Mânat grabnic de trecut
Care caută tăcut
Scăpări grave și morbide
Peste stratul ce se—ntinde
Un punct , o dâră stearsă
Un nebun cu mintea întoarsă
Temător de fel încearcă
Picăturile să stoarcă
Miliarde , constelații
Vieți umane , conspirații
Teorii și exclamații
Statui moarte ; malformații
Greșeli pretinse cu viață
Suflete , vie speranță
Indulgență , siguranță
Imposibilă ,chitanță!
Creat pentru nemurire
Bărbat jalnic referire : !!!
Fac la doamna : O femeie!
Mângâiare de scânteie!
Aparține atmosfera
Diferența , emisfera
Două părți , împreunate
Pentru timp , neînsemnate.
Efemer apari , sărmane
Sclipiri , gânduri și mormane
Metafore , un epitet și jale
Moralist , cu trei morale.
Glob sălbatic , rotitor
Minți bolnave , ghicitor ?
Balanța virgină pedeapsă,
S-a creat doar o sinapsă.
Moale tulpina de om ,
Invizibil , biet atom
A plutit , găsind abisul
S-a certat cu interzisul.
Șiretlic , puteri mărețe
Siluetă , multe fețe
Culori șterse sau semețe
Figurine des , glumețe!
Viața dau , apoi primesc
De la sacrul , țărănesc
Ridicat-au steag , orbesc
Femeia , dar dumnezeiesc.
Te lovești ; ca îmbibat
In armonie , gâdilat
Fluturași necontrolat
In iubire înrolat.
Misiune de soldat,
Greu iubitul , fascinant
Doamna , unui împărat
Templuri mari am ridicat
Ridicat-am lumi pustii
Vise smulse , jucării
Pierderi grele , dragi copii
Smoală , fericire , te-apropii
Am pătat cerneala vieții
Am cernut un fir viteaz
Murmurau sumbru Poeții
Sentiment înalt , cam breaz.
Iubiri veșnice , sporite
Plânsete obișnuite
Ocrotiri nemărginite
Aurul șocat se simte.
Lumea cade , eu presimt
Viitorul ce-l resimt
Un prezent atrofiat
Tu iubire , ai plecat ?
Noțiuni de timp , aud...
Ecouri stinse și ud
Lanțuri vechi , croite veșnic
Legământul meu puternic.
Te cuprind , a mea ești doamnă
Universul mă condamnă
Să te port in piept cu har
Un tatuaj ereditar.
E liniște
E liniște-n minte, în suflet, în viață,
Lumina străpunge sufletul,
Și mă simt a lumii creație.
Gândesc deseori ce-a fost în trecut,
Și joc în cap noi scenarii,
E fără sens, deși înțeleg,
Că trecutul e neschimbabil.
E liniște, doar tot mă frământ,
În suflet eu sunt o mare,
Ce trece furtunile tremurând,
Că voi îneca corăbii.
Alte poezii ale autorului
Sărutul toamnei
Aud clinchetul bucuriei
Ce aduce sunetul armoniei.
Zăresc răsăritul de soare
Și vântul ce împrăștie boare.
Paleta galben-roșcat-aurie
Acoperă natura ca o pălărie.
Foșnetul frunzelor pe alei
Imită geamătul surd al petalei.
Îmi imaginez o pădure de bambus
Asupra căreia plutește un nimbus.
Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu
S-au aplecat formând un vitraliu.
Îndepărtându-se norii de ploaie
Se-ntrezărește o lumină vioaie,
Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde
Și în altarul catedralei s-ascunde.
Liniștea creată de sunetul toamnei
Prin misterul naturii și-al tainei,
Te-nclini în semn de venerație
Și o saluți cu suflet plin de admirație.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Femeia, o floare
Femeia are o dornică viață
Sperând la stropul de dulceață,
Precum cea a unei firave flori
Ce natural înflorește în zori.
O admiri când este-n floare
Și totul în jur prinde culoare.
Parfumul lăsat în preajma ei
Stârnește admirația unui holtei.
De o întâlnești în calea ta,
Te-ntrebi cum ar exercita
Posibilul pe care nu-l credeai,
Viitorul în care pătrundeai.
Când patina timpului apare
Strălucirea lor oare dispare?
Gândurile că timpul petrecut
Duc spre un tărâm necunoscut?
Omul
Creezi cu ochii îndreptați spre cer.
Clădești cu spiritul coborând pe pământ.
Plantezi cu mâinile însângerate de spini,
Culegi roade cu sudoarea unui felcer,
Primești lovituri fără discernământ,
Răspunzi la întrebări cu ochi blajini.
Sărutul toamnei
Aud clinchetul bucuriei
Ce aduce sunetul armoniei.
Zăresc răsăritul de soare
Și vântul ce împrăștie boare.
Paleta galben-roșcat-aurie
Acoperă natura ca o pălărie.
Foșnetul frunzelor pe alei
Imită geamătul surd al petalei.
Îmi imaginez o pădure de bambus
Asupra căreia plutește un nimbus.
Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu
S-au aplecat formând un vitraliu.
Îndepărtându-se norii de ploaie
Se-ntrezărește o lumină vioaie,
Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde
Și în altarul catedralei s-ascunde.
Liniștea creată de sunetul toamnei
Prin misterul naturii și-al tainei,
Te-nclini în semn de venerație
Și o saluți cu suflet plin de admirație.
Indispoziție
Ești tu devină soartă?
Sau poate nu-mi dau seama
Ca și-o ființă moartă
Ce nemai știind teama
Târziu se pierde între ciulini.
Soartă, ce-n tăcere ai plăsmuit
Unii să sufere oare fără încetare,
Lăsându-și visul aghesmuit
Sedus și secat de întristare,
Și pierzând dorința în țelini.
De ce ai făcut oare ca-n viață
Unii să aibă-n suflet ghiață,
Și totul în jur să îi lovească
De nu au loc în inimi să iubească,
Și trec în amintire perfect hialini.
De ce-ai prezis mereu omului
Să îți urmeze bătăile ritmului
Ce le-ai compus printre semeni,
Și cu o baghetă magică-i ademeni,
Și le oferi vederea-n ochii cristalini.
Dar nu, profeție nu ești soartă,
Tu, știind că vina lor o poată.
Pe cei înconjurați de micșorimi
Îi osândești multor asprimi.
Dar apoi tu în viață poți să îi alini.
Așteptarea primăverii
Vântul puternic bate în geam.
Soarele mai puțin arzător alină.
Din întreaga natură mă amăgeam,
Că Primăvara în curând va să vină.
Aștept ca blând Zefirul s-adie,
Și raza de soare intensă în Florar.
Iar foșnetul frunzelor, o melodie
Însoțită de trilul păsărilor în umbrar.
Să văd cireșii-n livadă înfloriți,
Din pământ să răsară albii bujori,
Nalbe purpurii ca niște meteoriți,
Lalele, iasomie și petunii în culori.
Pârâul croindu-și cărare-n pădure,
În susur calm și clipocitul mierlei,
Acompaniază un fâlfâit de fluture
Și mersul săltăreț al șopârlei.
În gând, mireasma plăcută a naturii
De pe câmpuri, livezi, păduri și munte,
Îmi zugrăvesc în nuanțele picturii
Și reușesc ca toate să mă încânte.
Frământări interioare
Frumos este gândul
Cu care îmbrățișezi cuvântul.
Vioaie ți-e privirea
Cu care cuprinzi marea.
Caldă și dulce-i vorbirea
Cu care destăinui iubirea.
Inima gingaș tresaltă
La amintiri de altădată.
Freamăt e-n suflet acum
Ca frunza-n plopul din drum.
Bucuria risipită-n culori
Preia nuanța mată din nori.
Visuri, dorințe-s cuplate
Principii și gânduri curate.
Destinul din nou se amuză
Și nu-ți acordă o scuză.
Ți-e pură și vie credința
În care-ngenunchiezi umilința.
Albastrul superb al speranței
Te-ndepărtează de chinul căinței.
Femeia, o floare
Femeia are o dornică viață
Sperând la stropul de dulceață,
Precum cea a unei firave flori
Ce natural înflorește în zori.
O admiri când este-n floare
Și totul în jur prinde culoare.
Parfumul lăsat în preajma ei
Stârnește admirația unui holtei.
De o întâlnești în calea ta,
Te-ntrebi cum ar exercita
Posibilul pe care nu-l credeai,
Viitorul în care pătrundeai.
Când patina timpului apare
Strălucirea lor oare dispare?
Gândurile că timpul petrecut
Duc spre un tărâm necunoscut?
Omul
Creezi cu ochii îndreptați spre cer.
Clădești cu spiritul coborând pe pământ.
Plantezi cu mâinile însângerate de spini,
Culegi roade cu sudoarea unui felcer,
Primești lovituri fără discernământ,
Răspunzi la întrebări cu ochi blajini.