Paradoxuri

Nu trebuie să ne deranjeze performanța,

Pentru că noi nu suntem perfecți.

Nu trebuie să ne simțim mereu uimiți,

Pentru că întodeauna ne acuză rațiunea.

 

Nu trebuie să ne impresioneze durerea,

Pentru că nu suntem destul de puternici.

Nu trebuie să ne influențeze negativul,

Pentru că nu acționăm întodeauna pozitiv.

 

Nu trebuie să jucăm teatru pe scena vieții,

Pentru că nu ne-am îndeplinit rolul sortit.

Nu trebuie să ne afecteze calea destinului,

Pentru că nu-i înțelegem pe deplin menirea.

 

Trebuie să iubim mereu tot ce este viu,

Oricât de neajutorați suntem pe lume.

Să împărțim cu aproapele nostru binele,

Să înfruntăm cu ardoare sentimentele răului.


Categoria: Poezii filozofice

Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu poezii.online Paradoxuri

Data postării: 25 august 2023

Vizualizări: 521

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Pocal (Monocristal)

Marchez epocal

Servind din pocal

In timp ce in fundal

Se aude muzical

Cum se apropie maniacal

Din infernalul abisal

Un asa-zis feudal

 

Cu o privire in agonal

Se prezinta punctual

Dar cunosc la nivel mental

Ca m ar sfasia ca un sacal

Pentru nepretuitul monocristal.

 

Printr-un act teatral

Se naste un moment conflictual

In timp ce instictual

Lovesc intelectual 

Si rasar triumfal

Trimitandu-l procesional

Inapoi in infernalul abisal

 

Marchez epocal

Servind din pocal

Cu dispreț, privesc superficial

Pe raftul piedestral

In miezul monocristal

Savoir, penser, rever. Tout est lă

Rasuna din peretii de metal

Dar e alt cantec funeral

Lipsit de moral

 

Mai mult...

Neputință

Sunt îngeri, ce ne privesc zâmbind de sus

Sau triști ne mângâie obrazul, 

Sunt acele speranțe ce-ncet au apus

Sub plânsul nostru...amarul... și necazul... 

 

Sunt aripi frânte sub poveri prea grele

Ce sângerează-n stropi opaci de ploaie... 

Duc serenade, bătăi de inimi spre stele

Când sngele dintr-un suflet curge șuvoaie. 

 

Sunt lacrimi arse, ce nu pot sa mai cadă, 

Ci stau ferecate în suflet, ascuns și adânc, 

Sunt prinse-n lumină dar nu pot s-o vadă 

Sunt sigilate-n sicrie-nghețate de zinc. 

 

Sunt ape secate prin văi, lângă ochi, 

Ce ani le-adâncesc mai vizibil, mereu... 

Par urme lăsate de-a râsului stropi

Când ele sunt semne de plâns și de greu. 

 

Sunt cioburi căzute din geamuri de suflet

Ce taie adânc, dureros, în cadere

Reflectă-n lumina un cântec, un urlet

Și scot la iveală - în ochi - o durere. 

 

Sunt neguri uscate de-un plâns fără sunet

Ce-n cețuri de toamnă răsună profund

Și-n ceruri răspunde un glas ca de tunet

Ce-și cauta ecou-n al marii străfund. 

 

Sunt valuri ce surpă credințe înalte, 

Topesc cu-a lor spuma ce-i bun și frumos, 

Răcesc inimi ce păreau a fi calde 

Zdrobesc bolți albastre cu-n fulger tăios. 

 

Sunt oameni... 

Sunt fețe ce ies din tipare, 

Dar pierd din vedere sublim curcubeu 

Zdrobesc sub picioare momente amare

Se pierd sub văpaie de foc violaceu... 

Sunt oameni... 

Sunt inimi topite în prafuri de stele

Ce vor nemurire, iubire...

Vor cer...

Primesc doar o clipă ceruta-n tăcere, 

Speranțe 'nghețate-n al timpului ger.

Mai mult...

Propriul ucigaș

Se-ascunde libertatea-n mine,
Izvor barbar de nebunie,
Expus în viață ca să mor
Sunt prea lucid sau visător?


Când stelele se scutură de noapte,
Și luna plânge pe un colț de munte,
Îmi car cu-o resemnare mută
Sicriul putrezit printre morminte.


Un suflet prins într-o eternă formă
Ce naște ucigându-se aceeași formă,
Sunt solidar cu propria fantomă
Din ziua-n care am renunțat la om.

Mai mult...

Povești

Simți? …uneori e prea târziu,

Oștirii tale semn să-i faci, să se oprească,

Din goana ei spre fluviu, prin pustiu,

Împinsă de o sete oarbă, strămoșească.

 

Stindarde în nisipuri mișcătoare,

Se clatină și cad uitate,

Sub vânturi printre dune călătoare,

Peste mirajul unei biruințe nesperate.

 

Știi? …uneori regretele-ngropate,

De vii, cumva se răsucesc,

Revin de undeva, departe,

Escadre printre nori, se rătăcesc.

 

Deșert izbind cu ură în turbine,

Bătăi de aripi rătăcite-n cești,

Primejdioase roiuri de albine,

Legionarilor, șoptindu-le povești.

 

Și pân-la umă, ce e adevărul?

Legat la ochi în miez de noapte sapă,

De undeva, o lovitură cu toporul,

Pe mâini Pilat își toarnă-ntruna apă.

Mai mult...

"Nosce te ipsum!"

"Cunoaşte-te pe tine însuţi!" (lat.)

 

E faptul dimineţii şi inima îmi bate,

Cunosc vecini şi prieteni. Şi despre mine ştiu...

Îmi amintesc mulţime de lucruri învãţate,

Aud, vorbesc şi judec: înseamnã cã sunt viu!

 

Am doruri, am voinţã, am grai şi am regrete

Şi caut a pãtrunde adâncul meu ascuns;

Îmi scriu dorinţe multe, pe-al inimii perete

Scriu ziua, scriu şi noaptea şi tot nu-i îndeajuns. 

 

Nu-s apã care curge, nici fiarã din pãdure,

Nu-s vânt care îndoaie copacii seculari!

Nu-s şoaptã ce se-ascunde în umbrele obscure

Dar am în mine temeri din ce în ce mai mari!

 

Pot sã susţin cu probe, ce cred, ce mi se pare

Şi pot deschide ochii, atunci când mã trezesc;

Am fraţi, pãrinţi şi prieteni şi am un rost sub soare,

Am chip de om şi nume şi spirit românesc!

 

Tu eşti oglinda-n care mã regãsesc pe mine:

Acelaşi suflet tandru şi-acelaşi chip de lut,

Atât de multe umbre! Lumini - aşa puţine!...

Dar, pe-amândoi, o mânã şi-o minte ne-a fãcut!

 

A cugeta, a spune, a crede şi-a cunoaşte

E-al meu, şi-al tãu, şi-al nostru, şi-al vostru ideal;

E-un foc care purcede, se-aprinde şi ne paşte

Din prima zi a vieţii şi pânã la final.

 

Nu sunt stejar sihastru, nici mãr ce stã sã cadã

Nu-s trandafir sãlbatic, uitat în loc pustiu!

Şi chiar de-aş fi, sã zicem, o viţã fãrã roadã,

Tot seva m-ar susţine şi-ar trebui sã ştiu!...

 

Nu ştiu, însã, prea multe de clipa ce se naşte

Şi se ascunde straşnic de mine-n VIITOR.

Deschid fereastra minţii, cu gândul sã demaşte

Suspinuri, neputinţe şi planurile lor.

 

Chiar dacã vine seara şi Luna se aratã,

Simt viaţa care-mi umple atom, dupã atom;

Şi, pânã a mã stinge, v-aş cere înc-o datã:

Lãsaţi-mi bucuria şi gândul cã sunt om!

Mai mult...

A nu mai putea trăi

 

Simt că mor de iubire, disperare, ură,

De tot ce lumea asta îmi poate oferi,

Mă dispersez în propria-mi făptură,

Mă îneacă sentinţa: a nu mai putea trăi.

 

Orice trăire e peste a mea rezistenţă,

Depăşesc graniţa fiinţei mele,

Sunt prins într-un vârtej de violenţă,

Ce mă târăşte prin chinuri rebele.

 

Trosneşte în mine prea multă intensitate,

Dar şi mult dezechilibru în acelaşi timp,

Sunt consumat până la absurditate,

Roiesc în mine forţe ce mă înving.

 

Flăcări mă ard, dar căldura nu poate ieşi,

Nici măcar o mică primejdie nu simt,

Nu mai am ce salva, nu mai am ce oferi,

Nu mai cunosc noţiunea de timp.

 

Sunt la marginea vieţii mele murdare,

Fiecare trăire este un salt în necunoscut,

Am consumat tot cu supremă ardoare,

Nu mai am ce trăi, nu mai am nimic de făcut.

 

Mai mult...

Alte poezii ale autorului

What Shakespeare would say

If Shakespeare were alive today

He would create another Ironic Play.

He would no longer target castles

But morals, bad events and vices.

 

The drama of Romeo and Juliet would be

A childish game but by no means free.

About the bitter of thousands of children

He would write an agony for the grandchildren.

 

Old language in modern slang

It would be like a chain gang.

The lack of good manners, no education

It would create an entirely different nation.

 

If we read another book today

And we still want to watch a play,

There are still people who love

And they follow the dawn of a white dove.

 

 

 

 

Mai mult...

Două păpuși

Două păpuși în colțul casei

Stau și mă privesc demult.

Două păpuși cu ochi albaștri,

Rochițe roz și pantofiori.

 

Două păpuși neînsuflețite

Cu inimile înmărmurite.

Păpuși ce nu știu a vorbi,

Păpuși ce nu pot a mișca.

 

Ele stau astfel nemișcate

În colțul casei întunecate.

Ele nu dorm și nu mănâncă,

Iar viața ele n-o cunosc.

 

Când cu atenție le privești,

Parcă ar ști ce este în jur.

Și ar putea s-asculte zumzetul

Și freamătul ce le-nconjoară.

 

Iar tu copilă cutezătoare

Ce totul vrei ca să cunoști,

Imaginându-ți-le ca ființe

Intri în jocul magic al minții.

 

Le inviți la o șuetă ca între fete,

La un ceai sau o bomboană.

Le întrebi ce le mai place

Și aștepți ca ele să-ți răspundă.

 

Într-un târziu Moș Ene

Pe la gene se abate.

Adormind, le visezi vorbind

Și dansând și cântând.

 

Dimineața în grabă te trezești,

Cu bucurie le îmbrățișezi.

Purtând visul mai departe

Ca un mister dintr-o carte.

 

 

 

Mai mult...

Dragoste-n tăcere

Sunt ca și o floare

Ce apă nu are

Și-adoarme, pălită

De vremea însorită.

 

Sunt ca și-o pasăre

Ce zboru-i zadarnic,

Căutându-și un loc

Unde-o fi cu noroc.

 

O firavă și dulce ființă

Ce-n suflet are credință,

Iar dragostea-i jură

Din inimă sincer și pură.

 

Mai mult...

Înțelegem?

Mă întreb uneori cum va fi viitorul.

Poate cineva să-l prezică în avans?

Reușim noi să ne echilibrăm în balans

Și să cântărim totdeauna adevărul?

 

Fiecare din noi visează într-un fel.

Dorim să reușim cu ardoare mereu,

Și ne luptăm să atingem acest țel,

Chiar dacă uneori drumul e greu.

 

Întâlnim căi și mulți oameni diferiți

Pe care unii încearcă să le-nțeleagă.

Dar se trezesc într-un haos, buimăciți

Și își pun întrebări existența-ntreagă.

 

Resemnați ne lăsăm duși de destine.

Cu înfrigurare și teamă decidem

Să nu mai analizăm dacă este bine

Și să excludem fără să răspundem.

Mai mult...

De ziua ta

Privește către un cer senin,

Ascultă-ți sunetele inimii,

Rezemându-ți sufletul leonin

Pe fapte dăruite înălțimii.

 

Acceptă tot ce natura poate da

Mereu în viața petrecută în real,

Iertarea și iubirea a o acorda

Sentimentelor cu căldura-n floreal.

 

Miresmele pădurii înverzite

Să-ți parfumeze drumurile-n viață,

De stele și de aștrii să fie păzite

Iar soarta semeață ca o dimineață.

Mai mult...

Zbor de pescăruș

Atunci când privești în zare,

Sufletul se-mpreună cu marea.

Și când totul este o simbolizare,

Se aprinde-n gând chemarea.

 

Lași să plutească visarea

Chibzuind la fapte îndelung,

Și-ți controlezi nepăsarea

Asupra clipelor care străpung.

 

Un zbor de pescăruș, apropiat

De valurile stării ce se-agită,

Sunetu-i calm te trezește din visat

Și inima-ți puternic palpită.

 

Un imbold în esență îl cauți

Să-nvigorezi întreaga simțire.

Și asemeni unor selenauți

Dorești să găsești însuflețire.

 

Mai mult...