Șobolani

Vreau să am tatuaj cu numele tău pe pielea mea,

Așa îți dovedesc că te iubesc,

Prin fapte nu vorbe,

Și te vreau acum să ne iubim că în filme,

Așa nebuni cum suntem amândoi.

Vreau să trăiesc cu tine toată viața,

Și nu îmi pasă ce zic alții,

Când iubirea este mai puternică,

Lupt cu toată puterea,

Împotriva celorlalți.

Aștept momentul reîntâlnirii,

Când ne vom vedea față în față,

Emoțiile mă vor da de gol din prima,

Dar nu imi mai pasă,

Fiindcă sentimentele sunt sincere și voi plânge de fericire.

Urmez pașii lui pe cărare,

Mi-e bine,dar vad cum se-nalta frumoasele păsări în zare.

Deasupra,cu aripi uriase,zbori tu.

Îmi zâmbești și-mi întinzi perechea de aripi albastre.

Privesc fascinata.M-opresc.Un vis minunat sta in fata-mi.

Departe,mă strigă un glas.O lacrima grea cade pe aripa-albastra.

Alerg pe cărare,mi-e bine,mi-e bine,

Din ochii-mi cad stropi ca de ploaie.

Privesc spre înalt și surâd si-apoi iar urmez pașii lui 

Dar inima mea e străpunsă de tristețe,nehotărâre,visare.

O parte din ea mă urmează,

O parte e departe,păzind aripa-albastra.

Mi-e bine...,și lacrima cade,

În mine jumătăți de inimi se zbat

Mi-e bine,de sus n-o sa cad,

Și plâng,vreau sa zbor cu aripi albastre spre zare..

Şi afară plouă a jale,
lacrimi mari ca de argint.
Se rostogolesc la vale,
pe al tău chip frumos și blând.
Buzele se încleştară,
inima ți-a împietrit.
Ochii mei vor să te vadă
si în brațe să te-alint.
Părul tău, mătase deasă,
despletit, lăsat pe spate.
Printre degete-mi răsfiră,
suvițele-ți parfumate.
Tu să știi că ești iubită,
eu mai sper că mă iubești.
Atunci când cerul suspină,
stiu că şi tu mă dorești.
Şi pe buzele-ncleștate,
tu sărutul meu să îl simți.
Că ai în inimă văpaie,
dorul tu poți să îmi aprinzi.
Când norii se risipesc
si când soarele răsare.
Eu la tine mă gândesc,
insă lipsa ta mă doare.
Dragoste , iubirea-i oarba,
nici odata nu se spune,
Ori ce ar fi in asta lume,
iubirea nu ne rapune,
Vreau şi soare, vreau şi ploaie
si vreau vântul să adie.
Gerul sper să nu te-ndoaie,
să-mi lași inima pustie

Lângă tine
...
Lângă tine uit
Grijile soartei incerte.
Lângă tine simt
Liniștea armoniei perfecte!
..
Lângă tine-s viu,
Pătruns de natura-ți divină.
Lângă tine știu
Că toate ne duc spre lumină!
...
Lângă tine sunt
Mai mult decât aș fi putut eu visa,
Acel amănunt
Fără de care nimic n-ar conta!
...
Lângă tine-s eu,
Un eu ce se simte-mplinit
C-același etern Dumnezeu,
Să-l găsesc, te-a găsit!

Mă duce gândul fără să-mi spună,

departe în copilăria mea din sat,

Și mă oprește lângă o poartă

zicându-mi, deschide ești așteptat.

Fac doi pași rapid pân' lângă gard

și privesc în curtea părăsită,

Totu-i pustiu nu simt nicio mișcare

și casa pare a fi nelocuită.

Doar câinele mă latră dintr-o cușcă

și furios se uită către mine,

Parcă ar vrea ham, ham să spună,

nu te cunosc, pleacă străine.

Nu mai strig, privesc pe drum,

dar și pe-aici nimeni nu trece,

Treabă îmi fac scot o găleată

și sorb paharul plin cu apă rece.

Bag mâna în buzunarul hainei

și-ntrebător iau telefonul,

Îl sun pe tata și-i zic că am venit,

îmi zice da și-oprește tonul.

Trece un timp până deschide ușa

în mână cu un baston cu tijă,

Ochii îi plâng când chipu-mi vede

și-i șterge-ncet cu mare grijă.

Trage ușor zăvorul porții și vorbă

aspră aruncă înspre câine,

 Ne-mbrățișăm și îmi șoptește....

să știi că te-așteptam pe mâine.

Ne așezăm pe banca de la drum,

ca să-și îndrepte spatele,

Și trist îmi spune de dureri și,

c-a-ncercat..toate tratamentele.

Este seară și se lasă cu răcoare,

așa că amândoi intrăm în casă,

Stăm de vorbă și ne povestim,

dar tristețea greu ne-apasă.

Deodată, mă trezesc și gândul

mi-l întreb nedumerit,

De ce m-a dus fără de știre la

locul unde am copilărit.

Profund în judecată mi-a explicat,

că n-am mai fost demult prin sat,

Să-l văd pe tata ce-i bolnav și

să vorbesc cu mama ce-a plecat.

Deabia acum eu rușinat am înțeles,

că gândul doar a vrut să-mi spună,

Să merg la tata cât mai des, până ce

soarele și pentru el, nu urcă..să apună.

Te astept cu dor 

La a mea fereastra 

Sa privim dincolo de nor

Sa ne amintim de a noastră casa 

Sa ne lăsăm condusi 

De al amintirilor val 

Si ani cei trecuți 

Sa ii lăsăm in val

De trecutul ne-a fost greu 

Să îndrăznim să visam mereu 

Si trecutul învechit să-l inoim

Si amintiri noi sa construim 

Ohh lacrimă de dor

Ce inima mi-o frigi 

As vrea sa zbor

Spre alte galaxii

Pictor trist în visul meu

Mă pictez ca un erou

Salvându-te pe tine

Pentru mine.

Amândoi într-un tablou

Tu ești sunet, eu ecou

Extensia sufletului meu,

Mă pictez al tău erou.

Și prin negura uitării

Tu ești numele iubirii

În visul meu… eu visul tău,

Mă visezi al tău erou.

Și-n albastrul mării

În căderea serii
Gânduri zboară-ntr-un ecou
Mă visez al tău erou.

Te salvez de la uitare

Și te mângâi cu o floare

Eternitatea ne așteaptă

Într-o lume dreaptă. 

Tu ești pată de culoare

Eu sunt singur și mă doare

Te pictez cum te-am iubit…

Povestea mea fără sfârșit. 

(autor: Aurel Alexandru Donciu /  Creatie aparuta in volumul Soaptele Noptii ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 ) si in volumul Cub de gheață ( editura Etnous, 2020 ) Toate drepturile rezervate.

Pământule oprește-te, 

să privesc la steaua ei pe cer

o eternitate …

sau măcar o viață.

Și când o da înghețul,

ea să-și trimită lumina să se oglindească

într-un cub de gheață …

în mine!

Să vadă și ea cât de frumoasă este!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )

 Peste mine, peste toate

 Te numești “eternitate”

 Peste gândurile mele

 Tu ești toate cele.

 Atâtea vise călătoare

 Pe poteci nemuritoare

 Tu dragoste, divinitate…

 Te numești “eternitate”.

 Cu toate simțurile mele

 Te simt deghizată-n stele

 Și-acolo iar te-ndrăgostești

 În cer să mă primești.

 Infinitul nu se-abate

 Și cu-a lui naivitate

 Mă disipă gând de dor

 Cu chipul tău nemuritor.

 Iad îmi ești când mult mă doare

 O lume-ntreagă fără soare;

 Rai îmi ești, eternitate

 Să te uit! – Oh! – Nu se poate!

 Te numești “eternitate”!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

fragment

....

"cu fiecare pas pe care îl facem prin iubire,

sădim flori pentru eternitate

în grădina lui Dumnezeu."

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7 - Toate drepturile rezervate)

Tu ești aici, te simt departe
Între timp, fulgeră și tună,
Mă trezesc speriat în noapte
Te mai aud decât în șoapte
Afară... e furtună.
    
Pari pierdută, dispari prin vise
Unde îți cauți cavalerul,
Tu cu florile-n câmpii întinse
Îți zâmbește cerul, te vezi deja regina.
La mine... fulgeră și tună.
    
Chipul ți-e senin, soarele te-alintă
Și te-nvelesc când noaptea-i rece,
Pierdut suspin la geam
Timpul... parcă nu mai trece.
Încă fulgeră și tună.
    
Afară... e furtună.

    
Mă trezesc speriat în noapte
Tu ești aici și îmi zâmbești,
Dar printre ale tale șoapte
În depărtare parcă tună...
      Va fi furtună!

 (autor: Aurel Alexandru Donciu /  volumul Șoaptele Nopții ( editura Galaxia Gutenberg, 2020 - ISBN: 978-973-0-32645-1 / Toate drepturile rezervate )

Am coborât pe pământ stele și foc

Să-mi simtă Dumnezeu durerea,

Ca un fulger m-am prins într-un joc

La dans, la braț cu tine … cu o stea.

Te-am căutat, te-am găsit

și ți-am tras veșmântul

Te-am prins de-o aripă

și te-a durut,

Și un suspin de înger

răscolea pământul

Printre gânduri, printre lacrimi,

tu lumină … te-am cerut!

Ah … te-aș lăsa,

să te întorci prin astre

Să te-aprinzi de dor,

tu înger să-mi zâmbești

Cu foc de noi

și din amintirile noastre

Să mă chemi pe cer,

să-mi spui … că mă iubești!

Ca un muritor de tine,

te privesc pe cer cum strângi

Râuri, fluvii, toate …

cum se scurg prin viitor

Și la braț cu alte stele

plângi …

Pentru mine; o stea …

atunci când am să mor!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)