Ce am fost eu?
Ce am fost eu?-se-ntreaba,pierdut in întunericul nopții.
-Un luptător,ai ținut piept sorții...
Si-atunci de ce nefericirea mă îneacă,
De ce sunt singur rătăcind in noapte?
-Cauti un suflet,poate...
Da,tu cu tine ești ca un vânt printre ruine,
Tu cu tine,ca tacerea într-un pustiu,
Ca cerul negru deasupra unui câmp ars,
Ca lira fara arcuri,clopotul fara glas.
Singuratatea-i chinul ce mi-a fost sortit..
In noapte rătăcește o biată silueta,
Cu gânduri grele,triste
Biet suflet neiubit...
Poezii din aceiaşi categorie
23:23
În haosul din minte
Mai poți gândi ceva?
Mai poți vedea lumina
Ce cândva lumina?
Și-n haosul din minte
Ce mai poți auzi?
E liniște în juru-ți?
Sau un dezastru e?
Cândva, în mintea-aceasta
Zâmbete tu pictai
Iubire, fericire
Și totul roz era
Și-acum vine întrebarea
Oare ce s-a întâmplat?
Ce mi-a schimbat iar mintea
Din roz în negru, alb
Pentru tine
Nu știu ce sa întâmplă cu mine... a trecut atâta de mult timp și încă ma gândesc la tine.
A trecut atâta de mult timp și tot mai vreau sa te întâlnesc, sa te iau tare în brate și să încep să-ți povestesc.
Nu pot sa te uit, oricât as încerca ești gravat pe o parte din inima mea.
De asta mereu o parte din mine o sa ofteze greu când ma gândesc la tine.
As vrea să-ți spun tot ce gândesc, ce simt, cum sunt și cât de mult vreau să te privesc.
Dar nu am cum, acum cică sunt mare și trebuie să-mi controlez emoțiile cât pot eu de tare.
Nu am voie sa te sun, sau sa ma plâng, sa aștept sa ma liniștești ca atunci nicicum.
Of! Și cât mi-e dor de ieșirile de alta data când povesteam și ne plimbam, mai vreau încă o data!
Acum totul e schimbat nu mai sunt acel copil descreierat, acum când am probleme și vreau să-ți povestesc, îmi sun psiholoaga și ma liniștesc.
Dar vreau sa știi ca tu mereu o sa fi mai bun decât orice psiholog al meu.
Singur, din nou?
M-am căutat.
Nimeni acasă.
Am strigat.
Ecoul m-a întrebat:
„Chiar ai crezut că scapă cineva?”
Sunt toți plecați.
N-au fost niciodată.
Nici macar eu.
Dezacorduri
ceva mă ține ferecat între zidurile temii
atunci când îmi desfac gândurile
precum niște aripi uriașe de vultur
toate declarațiile mele de dragoste se întorc de fiecare dată
la capătul pistei
ca un avion cu reacție care nu se poate desprinde de sol
nu mă ajuți nici tu de la manșă
nici vântul potrivnic
singurul prieten credincios îmi este
instinctul
chiar dacă-mi înfige pumnalul în inimă
și-mi omoară speranța
el știe ceva ce mie îmi scapă
alinierea primejdioasă a planetelor
de pildă
sau dispariția subită a energiei în Cosmos
care ar pune Universul pe linie moartă
nu știu
eu îmi ascult înainte de toate inima
(aflată în dezacord cu spiritul!)
și nu-mi explic nicicum opinia ei separată…
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Sidef
vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse
femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept
spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche
neinteligibil
câteva becuri de pe marginea căii ferate
ne-mproșcă în față c-un galben bolnav
nu mai mult de-o secundă
apoi dispar
.
sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri
.
în timp ce dormeai
ți-a alunecat dintr-un ochi
o perlă
îi spun
iar ea ridică din umeri nepăsătoare
era probabil o perlă din vis
fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri
din amintiri triste
.
demult
demult
demult
abia dacă îmi mai aduc aminte
.
nu te cred
(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)
toate femeile
ascund amintirile triste
sub sideful speranței
și-și atârnă perla durerii la gât
.
vai
pe care voi bărbații o despicați cu securea
în două
ne omorâți încă o dată
și dați strălucirea amintirii deoparte
doar să aflați ce se ascunde-n trecut
.
iar trenul își vede de drum
strivind între roți și șine de cale ferată
timpul …
23:23
În haosul din minte
Mai poți gândi ceva?
Mai poți vedea lumina
Ce cândva lumina?
Și-n haosul din minte
Ce mai poți auzi?
E liniște în juru-ți?
Sau un dezastru e?
Cândva, în mintea-aceasta
Zâmbete tu pictai
Iubire, fericire
Și totul roz era
Și-acum vine întrebarea
Oare ce s-a întâmplat?
Ce mi-a schimbat iar mintea
Din roz în negru, alb
Pentru tine
Nu știu ce sa întâmplă cu mine... a trecut atâta de mult timp și încă ma gândesc la tine.
A trecut atâta de mult timp și tot mai vreau sa te întâlnesc, sa te iau tare în brate și să încep să-ți povestesc.
Nu pot sa te uit, oricât as încerca ești gravat pe o parte din inima mea.
De asta mereu o parte din mine o sa ofteze greu când ma gândesc la tine.
As vrea să-ți spun tot ce gândesc, ce simt, cum sunt și cât de mult vreau să te privesc.
Dar nu am cum, acum cică sunt mare și trebuie să-mi controlez emoțiile cât pot eu de tare.
Nu am voie sa te sun, sau sa ma plâng, sa aștept sa ma liniștești ca atunci nicicum.
Of! Și cât mi-e dor de ieșirile de alta data când povesteam și ne plimbam, mai vreau încă o data!
Acum totul e schimbat nu mai sunt acel copil descreierat, acum când am probleme și vreau să-ți povestesc, îmi sun psiholoaga și ma liniștesc.
Dar vreau sa știi ca tu mereu o sa fi mai bun decât orice psiholog al meu.
Singur, din nou?
M-am căutat.
Nimeni acasă.
Am strigat.
Ecoul m-a întrebat:
„Chiar ai crezut că scapă cineva?”
Sunt toți plecați.
N-au fost niciodată.
Nici macar eu.
Dezacorduri
ceva mă ține ferecat între zidurile temii
atunci când îmi desfac gândurile
precum niște aripi uriașe de vultur
toate declarațiile mele de dragoste se întorc de fiecare dată
la capătul pistei
ca un avion cu reacție care nu se poate desprinde de sol
nu mă ajuți nici tu de la manșă
nici vântul potrivnic
singurul prieten credincios îmi este
instinctul
chiar dacă-mi înfige pumnalul în inimă
și-mi omoară speranța
el știe ceva ce mie îmi scapă
alinierea primejdioasă a planetelor
de pildă
sau dispariția subită a energiei în Cosmos
care ar pune Universul pe linie moartă
nu știu
eu îmi ascult înainte de toate inima
(aflată în dezacord cu spiritul!)
și nu-mi explic nicicum opinia ei separată…
Prezumții
faptul de a exista
de a fi real
( de a crede că ești real! )
Om
nu înseamnă nimic
omul n-are decât o viață
prea puțin
pentru câte căutări și eșecuri îl așteaptă
rațiunea
această povară a minții
este ruptă de viață
lumea rămâne o simplă aglomerare de lucruri
despărțită de drumuri
punctul din care privim spre infinit
fără să-l cuprindem
suntem prea mici pentru asta
prea scunzi
în raport cu Calea Lactee
cu alte căi
cu Cosmosul
cu Dumnezeu
ne-am născut dintr-o regretabilă eroare de calcul
dintr-o aberație accidentală a materiei
și nu contenim să ne mirăm că suntem
(așa cum ne place să credem!)
fără să fim…
Sidef
vagonul de tren se târâie gâfâind cu luminile stinse
femeia doarme cu jumătate de trup pe umărul meu drept
spune ceva prin somn despre o întâmplare mai veche
neinteligibil
câteva becuri de pe marginea căii ferate
ne-mproșcă în față c-un galben bolnav
nu mai mult de-o secundă
apoi dispar
.
sub noi roțile clănțănesc cuprinse parcă de friguri
.
în timp ce dormeai
ți-a alunecat dintr-un ochi
o perlă
îi spun
iar ea ridică din umeri nepăsătoare
era probabil o perlă din vis
fiindcă eu nu-mi mai fac asemenea lucruri
din amintiri triste
.
demult
demult
demult
abia dacă îmi mai aduc aminte
.
nu te cred
(nici nu mi-ai spus cum te cheamă!)
toate femeile
ascund amintirile triste
sub sideful speranței
și-și atârnă perla durerii la gât
.
vai
pe care voi bărbații o despicați cu securea
în două
ne omorâți încă o dată
și dați strălucirea amintirii deoparte
doar să aflați ce se ascunde-n trecut
.
iar trenul își vede de drum
strivind între roți și șine de cale ferată
timpul …
Alte poezii ale autorului
Viata
Lumina ochilor mei,ca un răsărit de soare,
Sufletul meu,ca o câmpie cu maci..
Iubesc atât de mult clipa de-acum,
Transformata in trecut ,ca un ghimpe ma-npunge in suflet,și doare..
O lacrimă cade când gândul atinge imaginea apusului trist,
Un zambet apare când mă trezesc și spun ,,E încă acum".
Te iubesc,viața,atât de puternic încât bătăile inimii mele ucid plânsul clopotelor ce-anunta finaluri de drum...
Vârsta inimii mele
Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,
Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,
Că pot atinge stele..
Mă contopesc cu lumina din zori,
In urechi îmi pun perle,
Rad,mă scald in culori,
Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.
Stele
Stele pe cerul lumii,
Strălucim când zâmbim,iubim,
Să nu ardem ce e frumos ,
Conștiința e lumina gândului,
Prin ea el strălucește sublim,
Făcând din suflet o minunata floare..
Să fim precum un soare blând,și cald,
Ridicând inimi spre înalt,
Căci soarele atrage ,,soare":
Bucurie,bunătate,sentimente minunate.
Să fim stele fascinante,
Nu sori ce ard cu nepăsare..
Aripa mea
O pasare m-a întrebat:
N-ai vrea sa ai aripi ca mine?
Am zâmbit:
Aripa mea sunt pacea sufleteasca,gândurile senine.
În zadar zbor spre înalt
Daca sufletul se prăbușește în neant..
Daca n-ai fi tu daca n-ai fi tu
Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,
Gândul meu ar fi val zbuciumat,
Inima ar rătăci printre ruine..
Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,
Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,
Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..
Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..
Ce e mai prețios în viata
Am o balanta.
Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.
Pe altul e iubirea,doar ea..
Acum alege.
Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?
Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,
Care e baza ce aduce fericirea.
Viata
Lumina ochilor mei,ca un răsărit de soare,
Sufletul meu,ca o câmpie cu maci..
Iubesc atât de mult clipa de-acum,
Transformata in trecut ,ca un ghimpe ma-npunge in suflet,și doare..
O lacrimă cade când gândul atinge imaginea apusului trist,
Un zambet apare când mă trezesc și spun ,,E încă acum".
Te iubesc,viața,atât de puternic încât bătăile inimii mele ucid plânsul clopotelor ce-anunta finaluri de drum...
Vârsta inimii mele
Daca vrei sa mă cunoști privește vârsta inimii mele,
Ea-mi spune sa port coroniță cu flori,
Că pot atinge stele..
Mă contopesc cu lumina din zori,
In urechi îmi pun perle,
Rad,mă scald in culori,
Dansez in ploaie pe ritmul inimii mele.
Stele
Stele pe cerul lumii,
Strălucim când zâmbim,iubim,
Să nu ardem ce e frumos ,
Conștiința e lumina gândului,
Prin ea el strălucește sublim,
Făcând din suflet o minunata floare..
Să fim precum un soare blând,și cald,
Ridicând inimi spre înalt,
Căci soarele atrage ,,soare":
Bucurie,bunătate,sentimente minunate.
Să fim stele fascinante,
Nu sori ce ard cu nepăsare..
Aripa mea
O pasare m-a întrebat:
N-ai vrea sa ai aripi ca mine?
Am zâmbit:
Aripa mea sunt pacea sufleteasca,gândurile senine.
În zadar zbor spre înalt
Daca sufletul se prăbușește în neant..
Daca n-ai fi tu daca n-ai fi tu
Daca n-ai fi tu soarele s-ar stinge pentru mine,
Gândul meu ar fi val zbuciumat,
Inima ar rătăci printre ruine..
Daca n-ai fi tu, lumina din ochi ar pieri,
Te-as cauta ca un nebun printre amintiri,
Si-ntr-un final as adormi,devenind trecut..
Așadar,ramai,ramai te rog,ca sa pot trai..
Ce e mai prețios în viata
Am o balanta.
Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.
Pe altul e iubirea,doar ea..
Acum alege.
Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?
Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,
Care e baza ce aduce fericirea.