Ce am fost eu?
Ce am fost eu?-se-ntreaba,pierdut in întunericul nopții.
-Un luptător,ai ținut piept sorții...
Si-atunci de ce nefericirea mă îneacă,
De ce sunt singur rătăcind in noapte?
-Cauti un suflet,poate...
Da,tu cu tine ești ca un vânt printre ruine,
Tu cu tine,ca tacerea într-un pustiu,
Ca cerul negru deasupra unui câmp ars,
Ca lira fara arcuri,clopotul fara glas.
Singuratatea-i chinul ce mi-a fost sortit..
In noapte rătăcește o biată silueta,
Cu gânduri grele,triste
Biet suflet neiubit...
Poezii din aceiaşi categorie
Nebunii
Stau si ma holbez la tavan
Parca nu mai sunt uman
Tot ce vad,ce aud, nu i acolo
Oameni si voci care misuna de colo colo
Nimeni nu vrea sa ma creada
Imi spun ca vor dovada
Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud
Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd
Presupun ca voi muri in nebunia mea
Nimanui nu i va pasa
Si cand chiar voi muri
Nimeni corpul nu mi l va gasi
Va fi luat de acele asa numite "nebunii"
Si dus in locuri pline de fantezii
Iluzie
Misticul lunii, negreşit, printre nori se iveşte
Un vânt rece, trece, ce-un vuiet însoţeşte peisajul și-l admiră...
Să las de-ndată totul, mintea să mi-o desluşesc
Prin cuvinte să exprim mister şi dramă
Lacrimi de-aş avea, cu ploaia contopite,
Sentimente nedorite, şterse cu-o năframă
Călător în timp şi noapte detaliile ce pot să le privesc
O ambianţă sumbră, zgomote ciudate ce simt că mă urmăresc
Să-nţeleg să mă-nţeleg, eu sunt dornic, dar n-aş vrea
M-ar distruge singurătatea, dacă nu mi-ar şi plăcea
Încă o seară se duce…
Un an nou va urma,
Schimbări majore se vor produce
Dar nimic schimbat, în inima mea…
Ființa
Atunci când o lacrimă
Spală un sentiment de mâhnire,
Un oftat adânc din inimă
Eliberează din suflet o jignire.
Sensibila fibră umană
Vibrează de pumnale lovită,
Dorind din căutarea-i vană
Să-nlăture clipa ivită.
Ale vieții firave spice
Crescute-n pământul omeniei,
Bătute-s de vânt ca de bice
În lin legănat al soliei.
Alunecă privirea pe o formă,
Pătrunde gândirea într-un fond,
În labirint fără noimă
Totul se învârte în rond.
Intrebari fara raspuns
În tăcerea nopții, un ecou se-aude,
Un suspin amar, ce cerul îl străbate.
"De ce, Doamne, ai luat ce-mi era drag,
De ce n-au apucat să vadă lumea-ntreagă?"
Ochii lor mici, lumini stinse prea devreme,
Visuri neîmplinite, flori fără de nume.
Pași timizi, ce-ar fi trebuit să danseze,
Acum sunt doar amintiri, ce-n suflet apasă greu.
De ce ai ales să-i chemi la tine,
Când lumea-i plină de frumuseți divine?
De ce n-au gustat din soare și din ploaie,
Din râsete și lacrimi și din iubire?
Întrebări fără răspuns, un dor ce nu se stinge,
O rană adâncă, ce-n inimă se strânge.
Dar poate, acolo sus, într-un loc neștiut,
Sunt îngeri zâmbitori, ce-au găsit un nou început.
Inerție
Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi
în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu
exat în nuanța apusului care mă învăluie
cumva apa de ploaie și sângele meu se amestecă
într-un cenușiu tulbure
aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole
curgând ireversibil
din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele
în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr
țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului
(uhu, uhu, uhu!)
mă cutremură
ridic ochii spre cerul nopții fără contur
agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri
înjunghiat de fulgere
și te văd
în sfârșit
cum te apropii călare pe un cal alb
și-mi smulgi cuțitul din inimă…
Sclipiri de dovleci
În noaptea de Halloween, umbrele dansează,
Moliile vagi, cu forme ciudate, apar,
Corpuri ce râd, cu fețe vopsite,
Se pregătesc pentru câteva clipe de har.
Luminile palide străbat întunericul,
Cumpăna dintre viață și moarte e umbrită,
Firi de fantezie cu inimi pierdute,
Se-mbracă în frici, în umbre au viețuit.
Dar vine apoi ziua Luminării,
Cu lumânări ce ard pentru cei adormiți,
Și florile albe, în vase mărunte,
Se împletesc cu amintiri dulce-amărâte.
Deși Halloweenul ne arată mască,
În spatele râsului, nisipul se scurge,
Iar Ziua Luminării strigă supliciu,
Să aducem omagiu, chiar când sufletele urlă.
Sclipiri de dovleci și flori de crizanteme,
Zâmbete și lacrimi într-un joc efemer,
În lumea aceasta, plină de contrast,
Moartea și viața dansează la brat.
Halloween e o petrecere a misterelor,
Ziua Luminării, un moment de reflecție,
În fiecare tradiție, o poveste se țese,
Viața și moartea, în legătura lor secvență.
Nebunii
Stau si ma holbez la tavan
Parca nu mai sunt uman
Tot ce vad,ce aud, nu i acolo
Oameni si voci care misuna de colo colo
Nimeni nu vrea sa ma creada
Imi spun ca vor dovada
Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud
Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd
Presupun ca voi muri in nebunia mea
Nimanui nu i va pasa
Si cand chiar voi muri
Nimeni corpul nu mi l va gasi
Va fi luat de acele asa numite "nebunii"
Si dus in locuri pline de fantezii
Iluzie
Misticul lunii, negreşit, printre nori se iveşte
Un vânt rece, trece, ce-un vuiet însoţeşte peisajul și-l admiră...
Să las de-ndată totul, mintea să mi-o desluşesc
Prin cuvinte să exprim mister şi dramă
Lacrimi de-aş avea, cu ploaia contopite,
Sentimente nedorite, şterse cu-o năframă
Călător în timp şi noapte detaliile ce pot să le privesc
O ambianţă sumbră, zgomote ciudate ce simt că mă urmăresc
Să-nţeleg să mă-nţeleg, eu sunt dornic, dar n-aş vrea
M-ar distruge singurătatea, dacă nu mi-ar şi plăcea
Încă o seară se duce…
Un an nou va urma,
Schimbări majore se vor produce
Dar nimic schimbat, în inima mea…
Ființa
Atunci când o lacrimă
Spală un sentiment de mâhnire,
Un oftat adânc din inimă
Eliberează din suflet o jignire.
Sensibila fibră umană
Vibrează de pumnale lovită,
Dorind din căutarea-i vană
Să-nlăture clipa ivită.
Ale vieții firave spice
Crescute-n pământul omeniei,
Bătute-s de vânt ca de bice
În lin legănat al soliei.
Alunecă privirea pe o formă,
Pătrunde gândirea într-un fond,
În labirint fără noimă
Totul se învârte în rond.
Intrebari fara raspuns
În tăcerea nopții, un ecou se-aude,
Un suspin amar, ce cerul îl străbate.
"De ce, Doamne, ai luat ce-mi era drag,
De ce n-au apucat să vadă lumea-ntreagă?"
Ochii lor mici, lumini stinse prea devreme,
Visuri neîmplinite, flori fără de nume.
Pași timizi, ce-ar fi trebuit să danseze,
Acum sunt doar amintiri, ce-n suflet apasă greu.
De ce ai ales să-i chemi la tine,
Când lumea-i plină de frumuseți divine?
De ce n-au gustat din soare și din ploaie,
Din râsete și lacrimi și din iubire?
Întrebări fără răspuns, un dor ce nu se stinge,
O rană adâncă, ce-n inimă se strânge.
Dar poate, acolo sus, într-un loc neștiut,
Sunt îngeri zâmbitori, ce-au găsit un nou început.
Inerție
Umblu cu un cuțit înfipt în inimă pe străzi
în urma mea sângele lasă o dâră spălăcită de roz-maroniu
exat în nuanța apusului care mă învăluie
cumva apa de ploaie și sângele meu se amestecă
într-un cenușiu tulbure
aud zgomotul rginit al vieții bolborosind în rigole
curgând ireversibil
din ce în ce mai încet îmi mișc tarsienele și metatarsinele
în timp ce o bufniță sinistră mi se-așează pe umăr
țipătul ei ca o sârmă ghimpată răsucită împrejurul creierului
(uhu, uhu, uhu!)
mă cutremură
ridic ochii spre cerul nopții fără contur
agonizând printre norii unui Infern al lui Dante Aligheri
înjunghiat de fulgere
și te văd
în sfârșit
cum te apropii călare pe un cal alb
și-mi smulgi cuțitul din inimă…
Sclipiri de dovleci
În noaptea de Halloween, umbrele dansează,
Moliile vagi, cu forme ciudate, apar,
Corpuri ce râd, cu fețe vopsite,
Se pregătesc pentru câteva clipe de har.
Luminile palide străbat întunericul,
Cumpăna dintre viață și moarte e umbrită,
Firi de fantezie cu inimi pierdute,
Se-mbracă în frici, în umbre au viețuit.
Dar vine apoi ziua Luminării,
Cu lumânări ce ard pentru cei adormiți,
Și florile albe, în vase mărunte,
Se împletesc cu amintiri dulce-amărâte.
Deși Halloweenul ne arată mască,
În spatele râsului, nisipul se scurge,
Iar Ziua Luminării strigă supliciu,
Să aducem omagiu, chiar când sufletele urlă.
Sclipiri de dovleci și flori de crizanteme,
Zâmbete și lacrimi într-un joc efemer,
În lumea aceasta, plină de contrast,
Moartea și viața dansează la brat.
Halloween e o petrecere a misterelor,
Ziua Luminării, un moment de reflecție,
În fiecare tradiție, o poveste se țese,
Viața și moartea, în legătura lor secvență.
Alte poezii ale autorului
Sensul vietii
De crezi,sensul vieții e limpede,clar,
Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,
Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.
In noapte-al meu gând caută un răspuns,
Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .
Ce fi-va in clipa finala un dar?
Averea,puterea sau faima?
Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?
Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..
E pace în inima,în gând e senin,
Și singurul zeu la care ma-nchin,
E dragostea..
Demon și inger
Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?
Privirea ta de înger eu o visez în noapte,
Și de ți-e aripa neagra,purpurie,
Mă bântuie ale tale albe șoapte...
Iubire suprema
Mai presus de stele ajunge o iubire-iubirea de părinte..
Mai sfântă decât cele sfinte,
Mai frumoasă decât un înger,
Mai pura decât fulgul de nea,
În inima noastră are rădăcini uriașe,eterne,
Iar când noaptea se-asterne și pleoapele cad,
Ultimul gând șoptește:,,Puiuț drag,
As vrea sa fiu îngerul care
Din zori pana-n noapte,
Te-acopera cu aripa lui protectoare...
Dar sunt doar un om...
Și lacrima cade,și inima doare...
O singura viata
Cred într-o singură viața,
De aceea privesc cerul,și marea,
Lăcrimez in această dimineață,
Tresar ascultând melodia clipei,
Dansez pe ritmul fericirii că sunt
Și al tristeții că nu voi mai fi..
Cred într-o singură viața,
Și o iubesc cu disperare,
Deși uneori obosesc trăind,
Dar e minunat a iubi,
A fi iubit,a simți frumos,
Mi-e frig uneori de temeri ,
Dar îmi deschid aripile și zbor
Deoarece cred într-o singură viața..
E dimineața?Îmi șterg lacrima și zâmbesc:
Trăiesc..,și deja mi-e dor de clipa de azi..
Tu
Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,
Ești raza născută în zorii dimineții,
Ești aripa ce mă ridica-n zbor,
Ești steaua ce-mi hrănește visul,
Mantia ce-mi încălzește inima,
Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,
Și viața mea s-ar transforma în nor..
Ramai,te rog,pan' la finala clipa,
Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,
Spre cerul ce ascunde necuprinsul..
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..
Sensul vietii
De crezi,sensul vieții e limpede,clar,
Dar eu,suflet trist,fara zei,fara-altar,
Mă zbat sa-nteleg rostul vietii-mi.
In noapte-al meu gând caută un răspuns,
Ei,oamenii,lupta că sa fie mai sus .
Ce fi-va in clipa finala un dar?
Averea,puterea sau faima?
Ce inima-nalta spre frumos,spre sublim?
Cu cearcăne grele un răspuns deslușesc..
E pace în inima,în gând e senin,
Și singurul zeu la care ma-nchin,
E dragostea..
Demon și inger
Și dacă ai fi demon,tu crezi că-mi pasa mie?
Privirea ta de înger eu o visez în noapte,
Și de ți-e aripa neagra,purpurie,
Mă bântuie ale tale albe șoapte...
Iubire suprema
Mai presus de stele ajunge o iubire-iubirea de părinte..
Mai sfântă decât cele sfinte,
Mai frumoasă decât un înger,
Mai pura decât fulgul de nea,
În inima noastră are rădăcini uriașe,eterne,
Iar când noaptea se-asterne și pleoapele cad,
Ultimul gând șoptește:,,Puiuț drag,
As vrea sa fiu îngerul care
Din zori pana-n noapte,
Te-acopera cu aripa lui protectoare...
Dar sunt doar un om...
Și lacrima cade,și inima doare...
O singura viata
Cred într-o singură viața,
De aceea privesc cerul,și marea,
Lăcrimez in această dimineață,
Tresar ascultând melodia clipei,
Dansez pe ritmul fericirii că sunt
Și al tristeții că nu voi mai fi..
Cred într-o singură viața,
Și o iubesc cu disperare,
Deși uneori obosesc trăind,
Dar e minunat a iubi,
A fi iubit,a simți frumos,
Mi-e frig uneori de temeri ,
Dar îmi deschid aripile și zbor
Deoarece cred într-o singură viața..
E dimineața?Îmi șterg lacrima și zâmbesc:
Trăiesc..,și deja mi-e dor de clipa de azi..
Tu
Tu ești corabia ce mă poartă pe valurile vieții,
Ești raza născută în zorii dimineții,
Ești aripa ce mă ridica-n zbor,
Ești steaua ce-mi hrănește visul,
Mantia ce-mi încălzește inima,
Daca te-ai pierde,cuprinde-m-ar abisul,
Și viața mea s-ar transforma în nor..
Ramai,te rog,pan' la finala clipa,
Când eu,sau tu,ne-om ridica în zbor,
Spre cerul ce ascunde necuprinsul..
As vrea sa fiu fluture
Când în noapte se-aprind felinare,
Gândul meu zboară departe,spre tine,
M-aș transforma într-un fluture de-aș putea,
Zburând,m-aș așeza la tâmpla ta,
Să te veghez,să-ți fie bine...
Când pe cer se aprind stele
Inima mea bate mai tare,
Vad chipul tău frumos în minte,
Lumina privirii tale,zâmbetul tău.
Iubirea mea e atât de mare
Atât de strălucitoare,
Nici cerul n-o poate atinge,nici magnificul soare..
Cati cunosc oare povara iubirii supreme,
Când lacrima cade,când sufletul doare..