Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cornelia Buzatu
Дата публикации: 27 декабря 2023
Просмотры: 568
Стихи из этой категории
Un vis lucid
Am un vis lucid .
Care l-aș numi stupid .
Totuș mai de mult .
Mil doream atăt de mult .
Eu pe tine te așteptam.
Căci atăt de mult mi te doream .
Că ai plecat de la mine .
Nu acceptam .
Că mai lăsat , și ai plecat .
Cănd împrejur totul era secat .
Un vis lucid a rămas .
Iar eu de la el m-am retras .
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Cub de gheață
Pământule oprește-te,
să privesc la steaua ei pe cer
o eternitate …
sau măcar o viață.
Și când o da înghețul,
ea să-și trimită lumina să se oglindească
într-un cub de gheață …
în mine!
Să vadă și ea cât de frumoasă este!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )
Mi-e bine-n ochii tăi
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Sfârșit
A fost o iarnă friguroasă,
Tu din priviri m-ai încălzit
Credeam că eu sunt cea aleasă
Dar totul are un sfârșit
Crezând că tu n-ai sentimente,
Am suferit neîncetat
Dar totuși ai trezit iubire,
Într-un suflet despicat.
Si totuși ce este iubirea?
Un sentiment de nedescris.
O iluzie, un vis
Ce tu copile mi l-ai zis.
A fost o dragoste profundă
Dar oarecum s-a terminat
Poate nu a fost acea iubire?
Care să meargă până la final.
Si totuși ție îți mulțumesc
Pentru acele sentimente
Datorită ție am înțeles
Că iubire pe acest pământ, nu este.
Tipa Rusalina
Un vis lucid
Am un vis lucid .
Care l-aș numi stupid .
Totuș mai de mult .
Mil doream atăt de mult .
Eu pe tine te așteptam.
Căci atăt de mult mi te doream .
Că ai plecat de la mine .
Nu acceptam .
Că mai lăsat , și ai plecat .
Cănd împrejur totul era secat .
Un vis lucid a rămas .
Iar eu de la el m-am retras .
Poveste
Sub mângâierea ta mă gudur,
Și-n ochii-ți negri rătăcesc,
Și zbor năuc precum un flutur,
Iar aripi tot mai lungi îmi cresc.
Pe pielea ta mă pierd în alb,
Și mă înalț, și punct devin,
Și-mi pari o boabă de smarald,
Crescută-n poala unui crin.
În ochii tăi îmi caut leac,
Amorul meu e numai rană,
Subit în lacrimi mi te-mbrac,
Ca să îmi stai în colț de geană.
Ne este visul pur și-nalt,
Și goi ne tăvălim prin iarbă,
Și ne privim cu ochii celuilalt,
În lumea noastră oarbă...
Cub de gheață
Pământule oprește-te,
să privesc la steaua ei pe cer
o eternitate …
sau măcar o viață.
Și când o da înghețul,
ea să-și trimită lumina să se oglindească
într-un cub de gheață …
în mine!
Să vadă și ea cât de frumoasă este!
(autor: Aurel Alexandru Donciu / Volum: Cub de gheață - 2020 / Editura Etnous, Brasov / ISBN: 978-606-712-760-7 )
Mi-e bine-n ochii tăi
Steaua pierduta
M-am stins și nu mai am vreo așteptare,
Și parcă tu acum străluci mai tare..
Mă învârteam in jurul stelei tale și încercăm s-o-ating..
Târziu e-acum,atâta timp trecut-a...
In inima-mi tristețile doar ning,
Acum,când steaua ta parca rasare
Mai vie,mai frumoasa,uimitoare...
Sfârșit
A fost o iarnă friguroasă,
Tu din priviri m-ai încălzit
Credeam că eu sunt cea aleasă
Dar totul are un sfârșit
Crezând că tu n-ai sentimente,
Am suferit neîncetat
Dar totuși ai trezit iubire,
Într-un suflet despicat.
Si totuși ce este iubirea?
Un sentiment de nedescris.
O iluzie, un vis
Ce tu copile mi l-ai zis.
A fost o dragoste profundă
Dar oarecum s-a terminat
Poate nu a fost acea iubire?
Care să meargă până la final.
Si totuși ție îți mulțumesc
Pentru acele sentimente
Datorită ție am înțeles
Că iubire pe acest pământ, nu este.
Tipa Rusalina
Другие стихотворения автора
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Semnele toamnei
Se așterne în poala toamnei
A naturii frunză galben-ruginie.
Miresmele strugurilor și a prunei
Se pregătesc pentru domnie.
În grădina de legume de la curte
Se etalează gogonelele și gogoșarii.
Castravetele și varza dau concerte
Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.
Mustul dulce care inspiră simfonia,
Pastrama mânuind arcușul pe grătar,
Compun arii animând monotonia
Și ardeiul acompaniază exemplar.
Mărul, nuca și cu para
Se împreună într-un dans
În livadă auzind fanfara
Iar gutuia joacă preferans.
Cândva regret
Clipe reci și triste se duc,
Floarea vieții se-ofilește.
Chibzuiesc ce drum s-apuc!
De ce inima-mi iubește?
Pe tine un chip de lut
Ce râvnești numai plăcutul,
Chinuind o floare, mut
Când tăcut este trecutul.
Nu vrei floarea din fereastră,
Ci glastra în care ea doarme.
Nu-i vrei zborul de măiastră,
Și nici parfumul unei karme.
Dar ajunge-va într-un timp
Apa din glastră să se scurgă,
Și-mpinsă parcă de-un înghimp
Glastra cioburi să se spargă.
Vei rămâne ca un pustnic.
Glastra, apa s-au sfârșit.
Ce să faci, acum ești vârstnic,
Iară floarea, păcat s-a ofilit.
Ce vei mai alege oare
Dintr-o viață, din nimic?
Vei rămâne cu ochii-n soare,
Un suflet îndurerat și-anemic.
Împlinire
Mi-e teamă s-ating fericirea,
Ascunsă -n aura orizontului.
Pășesc în bătaia vântului
Și îmi revin urmând gândirea.
Mă găsesc în fața unei porți,
Ezit să o trec cu emoții.
Senzația că depășesc munții
Ce au păduri cu brazi cărunți.
Sub neaua ce acoperă bradul
E viața naturii în verde,
Iar sufletul nimica nu pierde
Că dragostea o exprimă bardul.
Reiau sentimentul dorinței
De împlinire a unui vis,
Și nu consider idealul abis,
Căci mânuiesc sfera speranței.
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Mareea gândului
Telefonu-mi sună în noapte
Și-o voce rece se aude-n șoapte.
Te-ntrebi de ce ai mai răspuns
La un gând și un cuvânt ascuns.
Apelul este un abis necunoscut
Și îți dorești să nu fi fost înăscut.
Să îl înlături aprig din agendă
Și-ncet să devină legendă.
Poate dacă apelul ar fi ziua
Și în suflet nu ar mai ploua,
Ai încerca șoapta să o înțelegi
Și cuvintele să le dezlegi.
Să pot aduce prin speranță
Un sentiment de siguranță,
O garanție în aura de adevăr
Și-n inimă să nu mai sufăr.
La orizont
Lumina podețului, săgeată către orizont
Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.
Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării
Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.
Caut pe cer constelația aducătoare de vești,
Transmit telepatic dorința de cunoaștere,
Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul
Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.
Semnele toamnei
Se așterne în poala toamnei
A naturii frunză galben-ruginie.
Miresmele strugurilor și a prunei
Se pregătesc pentru domnie.
În grădina de legume de la curte
Se etalează gogonelele și gogoșarii.
Castravetele și varza dau concerte
Iar morcovii și țelina sunt toboșarii.
Mustul dulce care inspiră simfonia,
Pastrama mânuind arcușul pe grătar,
Compun arii animând monotonia
Și ardeiul acompaniază exemplar.
Mărul, nuca și cu para
Se împreună într-un dans
În livadă auzind fanfara
Iar gutuia joacă preferans.
Cândva regret
Clipe reci și triste se duc,
Floarea vieții se-ofilește.
Chibzuiesc ce drum s-apuc!
De ce inima-mi iubește?
Pe tine un chip de lut
Ce râvnești numai plăcutul,
Chinuind o floare, mut
Când tăcut este trecutul.
Nu vrei floarea din fereastră,
Ci glastra în care ea doarme.
Nu-i vrei zborul de măiastră,
Și nici parfumul unei karme.
Dar ajunge-va într-un timp
Apa din glastră să se scurgă,
Și-mpinsă parcă de-un înghimp
Glastra cioburi să se spargă.
Vei rămâne ca un pustnic.
Glastra, apa s-au sfârșit.
Ce să faci, acum ești vârstnic,
Iară floarea, păcat s-a ofilit.
Ce vei mai alege oare
Dintr-o viață, din nimic?
Vei rămâne cu ochii-n soare,
Un suflet îndurerat și-anemic.
Împlinire
Mi-e teamă s-ating fericirea,
Ascunsă -n aura orizontului.
Pășesc în bătaia vântului
Și îmi revin urmând gândirea.
Mă găsesc în fața unei porți,
Ezit să o trec cu emoții.
Senzația că depășesc munții
Ce au păduri cu brazi cărunți.
Sub neaua ce acoperă bradul
E viața naturii în verde,
Iar sufletul nimica nu pierde
Că dragostea o exprimă bardul.
Reiau sentimentul dorinței
De împlinire a unui vis,
Și nu consider idealul abis,
Căci mânuiesc sfera speranței.
Mântuirea
Așa senină, calmă și duioasă,
Stai toată ziua închisă-n casă.
Tu nu ieși decât când e soare,
Și când vântul împrăștie boare.
Te-așezi dimineața pe prag,
Și-n taină gândești la cel drag.
Cu o carte în mână, visezi
La sentimentele ce le posezi.
Și așa gânditoare tu stai,
Până ce-ncet după plai,
Soarele roșiatic s-ascunde,
Și Luna cum iese din unde.
Și tot gândind cu ochii-n zări,
În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.
Și cântecu-ți de dor e plin
Și-n inimă-ți înfipt un spin.
Ce dor nebun de el îți este.
Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,
Și vântul și ploaia-nfruntând,
Doar dorul să-l aducă-n curând.
Dar vise sunt toate și fum.
Departe-i de tine acum.
Tu-ncearcă cât poți ca să uiți
De ochii căprui cei tăcuți.
Mareea gândului
Telefonu-mi sună în noapte
Și-o voce rece se aude-n șoapte.
Te-ntrebi de ce ai mai răspuns
La un gând și un cuvânt ascuns.
Apelul este un abis necunoscut
Și îți dorești să nu fi fost înăscut.
Să îl înlături aprig din agendă
Și-ncet să devină legendă.
Poate dacă apelul ar fi ziua
Și în suflet nu ar mai ploua,
Ai încerca șoapta să o înțelegi
Și cuvintele să le dezlegi.
Să pot aduce prin speranță
Un sentiment de siguranță,
O garanție în aura de adevăr
Și-n inimă să nu mai sufăr.