Sărbătoare sfântă
Gândul bun nu pleacă din minte
Dacă sufletul nu-i dă un impuls.
Și spiritul momentelor sfinte
Ce aduce cu sine al inimii puls.
Atmosfera creată în jurul familiei
Oferă darul de preț la care visăm.
Împreună aducem omagiul veseliei
Și într-un ritm divin, în rond, dansăm.
Luminițele vii și mirosul de vanilie,
Și dulciurile cu gust de scorțișoară,
Noaptea sfântă memorată în Biblie,
Toate dau iubirea care ne înconjoară.
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: Cornelia Buzatu
Дата публикации: 27 декабря 2023
Просмотры: 561
Стихи из этой категории
Ce doare când te doare
Ce doare când te doare
Să fie mâini, picioare
Sau sufletul te doare
Când dorul strigă tare
În loc să plece-n lume
Să-nchidă-n urmă timpul
Tristețea-i tot mai vie
Durerea-i tot mai cruntă
Iubirea stoarce lacrimi
Și-n inimă-i durere
Apleacă orice suflet
Îngenunchiat te cere
De aș putea iubi
Fără să simt iubire
De aș putea trăi
Fără să am simțire
Și-am întrebat un secol
Și-am întrebat un veac
Și-am întrebat toți sfinții
De dragoste-i vre-un leac?
Ce doare când te doare
E când iubirea-i piatră
De inim-atârnată
Pe suflet așezată
Un băiat și-o fată!
A fost odat' în sat o fată
Pe când eram tânăr fecior,
Visam să-mi fie ea aleasa
Nuntă să fac și să mă-nsor
Am vrut să-i zic că-mi place
Și mult doresc să îi vorbesc,
Dar cum de ea să mă apropii
Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc
În fiecare zi ne întâlneam
Și ne zâmbeam unul la altul,
Cred că și ea mă îndrăgea
Dar nu dorea să afle satul
Din sat, mama m-a dus la studii
Dorind să fiu cât mai departe,
Știind că ochii nevăzuți se uită
Și doar așa o să mă țin de carte
Un timp mi-a fost destul de greu
Să-nvăț cu ea ca semn de carte,
Multe-ntrebări, doar un răspuns
Că eu de fată n-am avut parte
Ușor, ușor am început s-o uit
Fără a ști vreodată a ei părere,
Dacă am fost sau nu pe lista ei
Și-așa să îmi alin a mea durere
Am revenit în satul meu natal
De fata dragă m-am interesat,
Prietenii mi-au spus are iubit
Și se mărită, umblă vorba-n sat
....................................
A fost odată un băiat și-o fată
Într-un sătuc, pe malul unei ape,
El a dorit s-o facă a lui mireasă
Soarta a spus Nu...atât de-aproape!
Vis lucid
Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.
Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.
Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?
Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.
Artista
Îmi place cum reciţi
Poeme, diafan,
Cum cânţi la mandolină,
Chitară şi pian.
Îmi place cum scrii versuri
Şi cu şi fără rimă,
Cum excelezi în proză,
Care îţi e sublimă!
Îmi place cum pictezi
Şi în ulei şi-n guaşe,
Cum realizezi portrete,
Diverse peisaje.
Îmi place tot ce faci
În diferite arte,
Dar cel mai mult artisto
Îmi placi tu, de departe!
Îmi placi așa
Îmi placi așa cum ești,
Tu preafrumoaso crede!
Căci nu te mint cu vorbe aurite,
Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!
Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,
E doar răspunsul tău!
Cum aș putea să spun,
Că tu nu ești cea care vine,
Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?
Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,
Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,
Nu ești misterul viselor mele?
Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?
(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Ce doare când te doare
Ce doare când te doare
Să fie mâini, picioare
Sau sufletul te doare
Când dorul strigă tare
În loc să plece-n lume
Să-nchidă-n urmă timpul
Tristețea-i tot mai vie
Durerea-i tot mai cruntă
Iubirea stoarce lacrimi
Și-n inimă-i durere
Apleacă orice suflet
Îngenunchiat te cere
De aș putea iubi
Fără să simt iubire
De aș putea trăi
Fără să am simțire
Și-am întrebat un secol
Și-am întrebat un veac
Și-am întrebat toți sfinții
De dragoste-i vre-un leac?
Ce doare când te doare
E când iubirea-i piatră
De inim-atârnată
Pe suflet așezată
Un băiat și-o fată!
A fost odat' în sat o fată
Pe când eram tânăr fecior,
Visam să-mi fie ea aleasa
Nuntă să fac și să mă-nsor
Am vrut să-i zic că-mi place
Și mult doresc să îi vorbesc,
Dar cum de ea să mă apropii
Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc
În fiecare zi ne întâlneam
Și ne zâmbeam unul la altul,
Cred că și ea mă îndrăgea
Dar nu dorea să afle satul
Din sat, mama m-a dus la studii
Dorind să fiu cât mai departe,
Știind că ochii nevăzuți se uită
Și doar așa o să mă țin de carte
Un timp mi-a fost destul de greu
Să-nvăț cu ea ca semn de carte,
Multe-ntrebări, doar un răspuns
Că eu de fată n-am avut parte
Ușor, ușor am început s-o uit
Fără a ști vreodată a ei părere,
Dacă am fost sau nu pe lista ei
Și-așa să îmi alin a mea durere
Am revenit în satul meu natal
De fata dragă m-am interesat,
Prietenii mi-au spus are iubit
Și se mărită, umblă vorba-n sat
....................................
A fost odată un băiat și-o fată
Într-un sătuc, pe malul unei ape,
El a dorit s-o facă a lui mireasă
Soarta a spus Nu...atât de-aproape!
Vis lucid
Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.
Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.
Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?
Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.
Artista
Îmi place cum reciţi
Poeme, diafan,
Cum cânţi la mandolină,
Chitară şi pian.
Îmi place cum scrii versuri
Şi cu şi fără rimă,
Cum excelezi în proză,
Care îţi e sublimă!
Îmi place cum pictezi
Şi în ulei şi-n guaşe,
Cum realizezi portrete,
Diverse peisaje.
Îmi place tot ce faci
În diferite arte,
Dar cel mai mult artisto
Îmi placi tu, de departe!
Îmi placi așa
Îmi placi așa cum ești,
Tu preafrumoaso crede!
Căci nu te mint cu vorbe aurite,
Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!
Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,
E doar răspunsul tău!
Cum aș putea să spun,
Că tu nu ești cea care vine,
Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?
Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,
Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,
Nu ești misterul viselor mele?
Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?
(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)
Pod din rime
Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe
nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...
Nu imi e frig, dar imi e frica
In fiecare zi ma pierd putin
Mă răzbun, si ii port pica
Sticlei din dulap.de vin.
Zi ce trece sunt mai rece,
Insensibila si cruda...
O racoare ce nu-mi trece..
sticla goala-mi face-n ciuda.
Nu E e frig...parca mi-i mila
E un tremurat subtil de nervi..
Ma simt ca vremea....instabila.
Tu cel ce stai la distanta
Altceva, ce mai observi?.
Extremităţi mai reci?tipice mie
Scriu si plang cu-n nod în gat
Ma răzbun pe poezie,
Ma-ntelege ea..atât!
2024-08-06
Другие стихотворения автора
Inima, un vulcan
Inima este ca un nestins vulcan.
Strânge în suflet multe momente
Și întreg alaiul de sentimente,
Și în timp izbucnește ca un hurican.
O hrănești cu lieduri și versuri,
Prin care muzica și poezia
Lasă să intervină amnezia
Clipelor nedorite în sensuri.
Bătăile inimii îmi sunt orchestra,
Și gândurile un sunet de viori.
Sentimentele-s un cuplu de fiori,
Bagheta destinului este maestra.
Clocotește în suflet nădejdea
Că mai poți obține de la soartă
Cheia care deschide o poartă
Prin care gonești deznădejdea.
Arcușul jucăuș pe coardele vieții
Provoacă destinul să vibreze,
În inimă palpitații să genereze,
Dăruind un dulce aspect dimineții.
Zbor de pescăruș
Atunci când privești în zare,
Sufletul se-mpreună cu marea.
Și când totul este o simbolizare,
Se aprinde-n gând chemarea.
Lași să plutească visarea
Chibzuind la fapte îndelung,
Și-ți controlezi nepăsarea
Asupra clipelor care străpung.
Un zbor de pescăruș, apropiat
De valurile stării ce se-agită,
Sunetu-i calm te trezește din visat
Și inima-ți puternic palpită.
Un imbold în esență îl cauți
Să-nvigorezi întreaga simțire.
Și asemeni unor selenauți
Dorești să găsești însuflețire.
Filozofia zilei
Filozofia zilei ne cuprinde
Și gândirea ne surprinde.
Analizăm fapte și expresii
Și ne întrebăm dacă-s impresii.
Totul se afundă în nevoit
Și ce oare drum este croit?
O cale ușor de hoinărit
Dar apoi greu de cântărit.
Atenți la multe evenimente
Ce trezesc tot felul de sentimente,
Abandonăm din start tabloul
Fiindcă ne influențează fiasco-ul.
Dorim ca alții să ne ajute,
Puterea lor să ne-mprumute.
Dar oare noi nu putem
Să arătăm cine suntem?
Abili în gânduri și creații,
Răzbind prin grele situații,
Ne ocrotim tradițiile-n viitor
Ce îl sperăm strălucitor.
Dorul împlinirii
Mi-e dor de freamătul mării,
Și-mi este dor de primii zori
Ce-nobilează tonusul chemării
De a alerga în câmpul cu flori.
Mi-e dor de mângâierea caldă
A ta, ca și a razelor de soare.
Iubirea-mi să fie ca o scaldă
În susur încântător ca de izvoare.
Sunt multe, vechile-mi dorințe,
Ce tot se-așează între noi,
Și ne îndreaptă spre suferințe
Ce le-ntâlnim numai noi doi.
Ce mi-aș dori să vii la mine
Suferințele să mi le alungi,
Iar eu cu pas grăbit spre tine
Să vin cu sărutări îndelungi.
Așa cum sub un clar de lună
Pescarul și-a găsit al său zăvod,
Așa și dragostea cea stăvilită
Să își deschidă drumul slobod.
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Un fel de legendă
Cândva, într-un cătun sărac,
Trăia o fată minunată
Care la toți le era pe plac,
Dar o vedeau mereu întristată.
Părinții ei se tot plângeau
La lume, și la bunul Soare,
Și tare mult ei că vroiau
Să n-o mai vadă gânditoare.
Băieți cu stare și de neam
Veneau ferice s-o pețească,
Dar ea mereu privea pe geam
Un mândru crai ca să zărească.
.................................................
Noaptea fugea după zi,
Și ziua era alungată de noapte.
Dar, se-ntâmplă într-o zi
Ca fata s-audă mici șoapte.
Curioasă să-nțeleagă mai bine
Se-aplecă peste zorele
Și-auzi venind spre sine
Foșnet surd și ciripit de păsărele.
Din grădină, păsările zgomotoase
Se așezară-n poala fetei,
Și în glasuri cristalin miraculoase
Amintiră de un tei și a margaretei.
Sub acel tei, Vlasă oftează.
În gându-i o margaretă boreasă,
Ca simbol, dar curajul nu-i cutează
Ca să o ceară de mireasă.
Fetei inima-i s-aprinse.
Cu condeiul pe hârtie
Rânduri către el trimise
Ca la ea de-ndat să vie.
Când cei doi se întâlniră,
Stele și luna plină,
Sus pe cer, că se stârniră
Trimițând o rază cristalină.
Ziua cu noaptea se uniră
Când acasă la fata aleasă
Nuntașii în alai o porniră
Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.
..................................................
Și mulți ani trecură
De când mândrii soți
Sub tei se-ntâlniră
Căci azi au nepoți.
Inima, un vulcan
Inima este ca un nestins vulcan.
Strânge în suflet multe momente
Și întreg alaiul de sentimente,
Și în timp izbucnește ca un hurican.
O hrănești cu lieduri și versuri,
Prin care muzica și poezia
Lasă să intervină amnezia
Clipelor nedorite în sensuri.
Bătăile inimii îmi sunt orchestra,
Și gândurile un sunet de viori.
Sentimentele-s un cuplu de fiori,
Bagheta destinului este maestra.
Clocotește în suflet nădejdea
Că mai poți obține de la soartă
Cheia care deschide o poartă
Prin care gonești deznădejdea.
Arcușul jucăuș pe coardele vieții
Provoacă destinul să vibreze,
În inimă palpitații să genereze,
Dăruind un dulce aspect dimineții.
Zbor de pescăruș
Atunci când privești în zare,
Sufletul se-mpreună cu marea.
Și când totul este o simbolizare,
Se aprinde-n gând chemarea.
Lași să plutească visarea
Chibzuind la fapte îndelung,
Și-ți controlezi nepăsarea
Asupra clipelor care străpung.
Un zbor de pescăruș, apropiat
De valurile stării ce se-agită,
Sunetu-i calm te trezește din visat
Și inima-ți puternic palpită.
Un imbold în esență îl cauți
Să-nvigorezi întreaga simțire.
Și asemeni unor selenauți
Dorești să găsești însuflețire.
Filozofia zilei
Filozofia zilei ne cuprinde
Și gândirea ne surprinde.
Analizăm fapte și expresii
Și ne întrebăm dacă-s impresii.
Totul se afundă în nevoit
Și ce oare drum este croit?
O cale ușor de hoinărit
Dar apoi greu de cântărit.
Atenți la multe evenimente
Ce trezesc tot felul de sentimente,
Abandonăm din start tabloul
Fiindcă ne influențează fiasco-ul.
Dorim ca alții să ne ajute,
Puterea lor să ne-mprumute.
Dar oare noi nu putem
Să arătăm cine suntem?
Abili în gânduri și creații,
Răzbind prin grele situații,
Ne ocrotim tradițiile-n viitor
Ce îl sperăm strălucitor.
Dorul împlinirii
Mi-e dor de freamătul mării,
Și-mi este dor de primii zori
Ce-nobilează tonusul chemării
De a alerga în câmpul cu flori.
Mi-e dor de mângâierea caldă
A ta, ca și a razelor de soare.
Iubirea-mi să fie ca o scaldă
În susur încântător ca de izvoare.
Sunt multe, vechile-mi dorințe,
Ce tot se-așează între noi,
Și ne îndreaptă spre suferințe
Ce le-ntâlnim numai noi doi.
Ce mi-aș dori să vii la mine
Suferințele să mi le alungi,
Iar eu cu pas grăbit spre tine
Să vin cu sărutări îndelungi.
Așa cum sub un clar de lună
Pescarul și-a găsit al său zăvod,
Așa și dragostea cea stăvilită
Să își deschidă drumul slobod.
Amprenta iubirii
Sărutul unei palme
Este un gest gingaș,
O mângâiere din basme
Ca un zbor de fluturaș.
O amprentă a suflării
Ce-n inimă sălășluiește,
Ținând ritmul încântării
Ce din gânduri isvorește.
Calm, cald, pur și pudic
Este sentimentul trăirii,
Dând inimii sunetul ritmic
Și-nobilind clipa însuflețirii.
Un fel de legendă
Cândva, într-un cătun sărac,
Trăia o fată minunată
Care la toți le era pe plac,
Dar o vedeau mereu întristată.
Părinții ei se tot plângeau
La lume, și la bunul Soare,
Și tare mult ei că vroiau
Să n-o mai vadă gânditoare.
Băieți cu stare și de neam
Veneau ferice s-o pețească,
Dar ea mereu privea pe geam
Un mândru crai ca să zărească.
.................................................
Noaptea fugea după zi,
Și ziua era alungată de noapte.
Dar, se-ntâmplă într-o zi
Ca fata s-audă mici șoapte.
Curioasă să-nțeleagă mai bine
Se-aplecă peste zorele
Și-auzi venind spre sine
Foșnet surd și ciripit de păsărele.
Din grădină, păsările zgomotoase
Se așezară-n poala fetei,
Și în glasuri cristalin miraculoase
Amintiră de un tei și a margaretei.
Sub acel tei, Vlasă oftează.
În gându-i o margaretă boreasă,
Ca simbol, dar curajul nu-i cutează
Ca să o ceară de mireasă.
Fetei inima-i s-aprinse.
Cu condeiul pe hârtie
Rânduri către el trimise
Ca la ea de-ndat să vie.
Când cei doi se întâlniră,
Stele și luna plină,
Sus pe cer, că se stârniră
Trimițând o rază cristalină.
Ziua cu noaptea se uniră
Când acasă la fata aleasă
Nuntașii în alai o porniră
Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.
..................................................
Și mulți ani trecură
De când mândrii soți
Sub tei se-ntâlniră
Căci azi au nepoți.