Sărbătoare sfântă

Ce doare când te doare

Să fie mâini, picioare

Sau sufletul te doare

Când dorul strigă tare

În loc să plece-n lume

Să-nchidă-n urmă timpul

Tristețea-i tot mai vie

Durerea-i tot mai cruntă

Iubirea stoarce lacrimi

Și-n inimă-i durere

Apleacă orice suflet

Îngenunchiat te cere

De aș putea iubi

Fără să simt iubire

De aș putea trăi

Fără să am simțire

Și-am întrebat un secol

Și-am întrebat un veac

Și-am întrebat toți sfinții

De dragoste-i vre-un leac?

Ce doare când te doare

E când iubirea-i piatră

De inim-atârnată

Pe suflet așezată

A fost odat' în sat o fată

Pe când eram tânăr fecior,

Visam să-mi fie ea aleasa

Nuntă să fac și să mă-nsor

Am vrut să-i zic că-mi place

Și mult doresc să îi vorbesc,

Dar cum de ea să mă apropii

Ca-i mei cu-ai ei nu își vorbesc

În fiecare zi ne întâlneam

Și ne zâmbeam unul la altul,

Cred că și ea mă îndrăgea

Dar nu dorea să afle satul

Din sat, mama m-a dus la studii

Dorind să fiu cât mai departe,

Știind că ochii nevăzuți se uită

Și doar așa o să mă țin de carte

Un timp mi-a fost destul de greu

Să-nvăț cu ea ca semn de carte,

Multe-ntrebări, doar un răspuns

Că eu de fată n-am avut parte

Ușor, ușor am început s-o uit

Fără a ști vreodată a ei părere,

Dacă am fost sau nu pe lista ei

Și-așa să îmi alin a mea durere

Am revenit în satul meu natal

De fata dragă m-am interesat,

Prietenii mi-au spus are iubit

Și se mărită, umblă vorba-n sat

....................................

A fost odată un băiat și-o fată

Într-un sătuc, pe malul  unei  ape,

El a dorit s-o facă a lui mireasă

Soarta  a spus Nu...atât de-aproape!

Era noapte si tu rară
Şi te auzeam in vis.
Şi sunai ca-n paradis,
Ca o coardă de chitară.

Lucea fereastra veche in noapte
Cu sticla-i crăpată prin care
Se strecura vie amintirea ta
Vibrându-mi urechea cu şoapte.

Intrai nepoftita si ma făceai
Să tremur la zumzete mici
Imi era frica sa-mi intri-n vis?
Sau deja intrasei si erai aici?

Şi nu mai esti o realitate..
În vis mi-e luna in eclipsă
Nu mai exişti si-acum te simt
Ca fumul de țigară stinsă.

Îmi place cum reciţi

Poeme, diafan,

Cum cânţi la mandolină,

Chitară şi pian.

Îmi place cum scrii versuri

Şi cu şi fără rimă,

Cum excelezi în proză,

Care îţi e sublimă!

Îmi place cum pictezi

Şi în ulei şi-n guaşe,

Cum realizezi portrete,

Diverse peisaje.

Îmi place tot ce faci

În diferite arte,

Dar cel mai mult artisto

Îmi placi tu, de departe!

Îmi placi așa cum ești,

Tu preafrumoaso crede!

Căci nu te mint cu vorbe aurite,

Chiar dacă stai învăluită-n tăcere!

Iar pacea ta, ce-i așternută ca fulgii de zăpadă, pe chipul luminos ce-n liniște îl cerne,

E doar răspunsul tău!

Cum aș putea să spun,

Că tu nu ești cea care vine,

Ca mesagerul Cerului ce-i coborât pe treptele iubirii mele?

Te plac așa chiar si atunci când vocea ta lipsește,

Sau când alegi în locul vorbelor tăcerea,

Nu ești misterul viselor mele?

Și ce-i iubirea dacă nu-i doar nevorbirea!?

(9 noiembrie2023 H.S Vasilica dragostea mea)

Rimele-mi fac pod către tine mereu, pe

nimic sprijinite, doar pe sufletul meu...

Nu imi e frig, dar imi e frica

In fiecare zi ma pierd putin

Mă răzbun, si ii port pica

Sticlei din dulap.de vin.

Zi ce trece sunt mai rece,

Insensibila si cruda...

O racoare ce nu-mi trece..

sticla goala-mi face-n ciuda.

Nu E e frig...parca mi-i mila

E un tremurat subtil de nervi..

Ma simt ca vremea....instabila.

Tu cel ce stai la distanta

Altceva, ce mai observi?.

Extremităţi mai reci?tipice mie

Scriu si plang cu-n nod în gat

Ma răzbun pe poezie,

Ma-ntelege ea..atât!

2024-08-06

Inima este ca un nestins vulcan.

Strânge în suflet multe momente

Și întreg alaiul de sentimente,

Și în timp izbucnește ca un hurican.

O hrănești cu lieduri și versuri,

Prin care muzica și poezia

Lasă să intervină amnezia

Clipelor nedorite în sensuri.

Bătăile inimii îmi sunt orchestra,

Și gândurile un sunet de viori.

Sentimentele-s un cuplu de fiori,

Bagheta destinului este maestra.

Clocotește în suflet nădejdea

Că mai poți obține de la soartă

Cheia care deschide o poartă

Prin care gonești deznădejdea.

Arcușul jucăuș pe coardele vieții

Provoacă destinul să vibreze,

În inimă palpitații să genereze,

Dăruind un dulce aspect dimineții.

Atunci când privești în zare,

Sufletul se-mpreună cu marea.

Și când totul este o simbolizare,

Se aprinde-n gând chemarea.

Lași să plutească visarea

Chibzuind la fapte îndelung,

Și-ți controlezi nepăsarea

Asupra clipelor care străpung.

Un zbor de pescăruș, apropiat

De valurile stării ce se-agită,

Sunetu-i calm te trezește din visat

Și inima-ți puternic palpită.

Un imbold în esență îl cauți

Să-nvigorezi întreaga simțire.

Și asemeni unor selenauți

Dorești să găsești însuflețire.

Filozofia zilei ne cuprinde

Și gândirea ne surprinde.

Analizăm fapte și expresii

Și ne întrebăm dacă-s impresii.

Totul se afundă în nevoit

Și ce oare drum este croit?

O cale ușor de hoinărit

Dar apoi greu de cântărit.

Atenți la multe evenimente

Ce trezesc tot felul de sentimente,

Abandonăm din start tabloul

Fiindcă ne influențează fiasco-ul.

Dorim ca alții să ne ajute,

Puterea lor să ne-mprumute.

Dar oare noi nu putem

Să arătăm cine suntem?

Abili în gânduri și creații,

Răzbind prin grele situații,

Ne ocrotim tradițiile-n viitor

Ce îl sperăm strălucitor.

Mi-e dor de freamătul mării,

Și-mi este dor de primii zori

Ce-nobilează tonusul chemării

De a alerga în câmpul cu flori.

Mi-e dor de mângâierea caldă

A ta, ca și a razelor de soare.

Iubirea-mi să fie ca o scaldă

În susur încântător ca de izvoare.

Sunt multe, vechile-mi dorințe,

Ce tot se-așează între noi,

Și ne îndreaptă spre suferințe

Ce le-ntâlnim numai noi doi.

Ce mi-aș dori să vii la mine

Suferințele să mi le alungi,

Iar eu cu pas grăbit spre tine

Să vin cu sărutări îndelungi.

Așa cum sub un clar de lună

Pescarul și-a găsit al său zăvod,

Așa și dragostea cea stăvilită

Să își deschidă drumul slobod.

Sărutul unei palme

Este un gest gingaș,

O mângâiere din basme

Ca un zbor de fluturaș.

O amprentă a suflării

Ce-n inimă sălășluiește,

Ținând ritmul încântării

Ce din gânduri isvorește.

Calm, cald, pur și pudic

Este sentimentul trăirii,

Dând inimii sunetul ritmic

Și-nobilind clipa însuflețirii.

Cândva, într-un cătun sărac,

Trăia o fată minunată

Care la toți le era pe plac,

Dar o vedeau mereu întristată.

Părinții ei se tot plângeau

La lume, și la bunul Soare,

Și tare mult ei că vroiau

Să n-o mai vadă gânditoare.

Băieți cu stare și de neam

Veneau ferice s-o pețească,

Dar ea mereu privea pe geam

Un mândru crai ca să zărească.

.................................................

Noaptea fugea după zi,

Și ziua era alungată de noapte.

Dar, se-ntâmplă într-o zi

Ca fata s-audă mici șoapte.

Curioasă să-nțeleagă mai bine

Se-aplecă peste zorele

Și-auzi venind spre sine

Foșnet surd și ciripit de păsărele.

Din grădină, păsările zgomotoase

Se așezară-n poala fetei,

Și în glasuri cristalin miraculoase

Amintiră de un tei și a margaretei.

Sub acel tei, Vlasă oftează.

În gându-i o margaretă boreasă,

Ca simbol, dar curajul nu-i cutează

Ca să o ceară de mireasă.

Fetei inima-i s-aprinse.

Cu condeiul pe hârtie

Rânduri către el trimise

Ca la ea de-ndat să vie.

Când cei doi se întâlniră,

Stele și luna plină,

Sus pe cer, că se stârniră

Trimițând o rază cristalină.

Ziua cu noaptea se uniră

Când acasă la fata aleasă

Nuntașii în alai o porniră

Cu cimilituri și-o tulnicăreasă.

..................................................

Și mulți ani trecură

De când mândrii soți

Sub tei se-ntâlniră

Căci azi au nepoți.