Mareea gândului

Astăzi ai împlinit o nouă vârstă.

Optzecișicinci de ani frumoși,

Sărbătoriți cu dragostea noastră

Și toți îi întâmpinăm bucuroși.

Invitații-s în alai la aniversare.

Au sosit pe rând și oaspeți.

Soarele cu lumină ca o revărsare

Putere și căldură să le capeți.

Fluturi și flori strânse-n buchete

Copiii le-adună ca să le ofere.

Urări magice spuse sub baghete

Voia bună, veselia să-ți transfere.

O cutie legată-n fundă de cadou

Aduce clipele strânse-n amintiri,

Și-s ilustrate toate într-un tablou

Privindu-l l-am descris în povestiri.

Un petit garçon est très joli.

Il a sept ans aujourd'hui.

Et pour ça, je dois lui y faire

Un cadeau qu'il lui y plaire.

Toutes les fleurs sont fanées,

Les sucrés bonbons sont mangés.

Ces paroles dureront toujours

En rappelant de ces ans purs.

Petit garçon, je te souhaite le meilleur!

Ne pas connaître dans la vie la douleur!

Prends l'amour et l'apanage d'une poétesse

Que son désir donne beaucoup d'allégresse.

Vin negru pentru nopțile albe,

Flori roz pentru zilele negre,

Lumina stelelor pentru tenebre,

Să-mi fie mereu toate salbe.

Natura toată să-mi inspire

Un gând născut în conștiință,

Oferit de suflet ca dorință

De multe drumuri fără oprire.

Să dăruiești mereu cu prietenie,

O picătură din iubirea magică,

Cu care să înalți în viața pașnică

O fântână a bucuriei și de armonie.

Let me see your face

It is a smile for a grace.

Happy moments to remind

To keep them in your soul and mind.

A window wide open to sky

An opportunity given to eye,

To look deeply into the haven

Without being a craven.

The rainbow after the rain

It is crowning your brain.

And your thoughts aim

To a silent song as a claim.

Ieri m-am trezit cotrobăind

În cufărul sufletului meu,

Și m-am trezit gândind

La acel joc al mingiei la fileu.

Sentimentele impuse-n joc

Se caută, se simpt, se regăsesc

Dar nu reușesc deloc

Să le păstrez și să le liniștesc.

Timpul neobosit arbitru

Îmi ordonează-n minte viața.

Și într-un moment neutru

Încerc să îi alătur prefața.

Cuvinte și trăiri ivite-n zori de zi,

Se definesc într-un târziu amurg,

Și-apoi le las, fără a le mai păzi,

Sub sentimentele ce-n liniște decurg.

Melodia sufletului mi-ascult,

Mă-năbușe un strigăt lăuntric,

Și-ncerc sentimentul partinic

De-a evada tot mai mult.

Dorința, gândirea și faptă

Împletite într-un arc al voinței,

Săgeata-i spre culmea căinței

Cuprinsă-n privire și șoaptă.

Sentimente curate și-adânci

Înfiripate-n abisul din mine,

Se-nalță, năzuind către tine

Floare de colț crescută-ntre stânci.

Bucuria ce acum iar cutează,

Răscolind o ființă efemeră,

Un geamăt, oftat sau himeră

Femeia pare că visează.

Cununa-i de vise împodobesc

Al inimii cântec de viață,

Topind încleștarea-i de gheață

Protejând boboci ce-nfloresc.

Zilele trec, se scurg în nisip.

Lipsit de timp, dispar în ruine.

Câteodată mă cert, ca nu-s cinstit

Și ca mă mint, singur pe mine…

Nici nu mai scriu, creionu-i aspriu

Dorința-i copac, cuvântu-i funie

Efuzez cenușiu, respirând în sicriu

N-am scris de mult, foaia-i pustie…

Frica-i un punct și mă-npinge să pic

Dar ce e la fund, turme în costume?

Când am auzit că dragostea-i mit

Am pus inima în plic și am trimis-o pe lume!

Sunt un om izolat, aruncat în mulțime

Dar am cugetat, să-aleg un vis de-împlinit;

Un abandonat, în efluvii străine

Acum încerc, să construiesc - castele în nisip.

Și dacă plec, vor risipi stele din cer?

Dacă-ți povestesc, ai să menții secret?

Dacă nu mai scriu, oare mai sunt poet?

Dacă nu iubesc, oare mai trăiesc?

Sus , sunt sfinții noștri duși ,

Printre nori și mai departe ...

Câte drumuri ne desparte ?

Și câți oare dintre noi 

Nu-și doreste ca să stie ,

Că sunt vii , și că sunt teferi ?

 Câți vorbim cu ei în gând ,

Nu cu cei ce-s în mormânt ,

Și cu cei ces călători

Lângă domnul așteptând ;

Învierea cea promisă

Poarta cerului deschisă ?.

nu-ți vine să crezi că exiști în afara memoriei  tale

că joci un rol principal într-o piesă de teatru stradal

cu statui vivante

(asemenea orgoliilor noastre!)

nici vorbă să te regăsești în jocul acesta infantil

care atrage cel mult zâmbete

îți simți sufletul ruginit

scârțâind ca o ușă nedeschisă de mult

prins la mijloc

exclus

neavând la îndemână alt mijloc de comparație decât mintea

adică tot mintea

cea care afirmă și neagă în același timp

complicând totul

denaturând totul

cu ani în urmă

am văzut um om sărutând o piatră

„ aceasta e singura mea certitudine!”

mi-a răspuns

„fericit e cel care se poate feri de ispitele minții!”…

  Cete doare acolo jos ,copil mic si voios

  Visul tau de a fi se zice a nu deveni

  Stiu ca doare,te îneci in regret si speranta dar cui crezi ca îi pasă?...

Ce înseamnă să nu fi trăit, să stai în fața foii albe, singur și tăcut, să n-ai nimic de scris, de simțit, nici o rană, nici un trecut.

Să scrii în neștiință, cu mâna împrumutată, să descrii cum doare prima iubire, fără să fi avut o inimă frântă vreodată.

Să furi din sufletul altora câte-o fărâmă, să o lipești de tine ca pe-un bandaj, să crezi că vindecă, că doare, că te cheamă, deși n-ai sângerat.

Să revendici ce nu ți-a costat nimic, să scrii despre iubire ca un orb despre culori, să juri că ai simțit-o, că te-a rupt, că te-a schimbat, dar înăuntru e același gol nelocuit, neîncălzit, neîncercat.

Și totuși scrii. Și totuși paginile se înnegresc. Dar undeva, adânc, ceva știe că nu ești tu acolo, printre rânduri.

Că locul tău e alb. Că lipsești.

Că n-ai trăit niciodată.

Un întreg buchet de asemănări

Au în comun aceste două ființe.

Cu forță duc greul pe spinări

Și cu rezistență înfruntă suferințe.

Își urmează cu abilitate a lor cale

Și cu inteligență capătă echilibru.

Găsindu-și simpatii cu zaharicale

Loialitatea lor este de bun „calibru”.

Cu sensibilitate se comportă-n viață

Dacă sunt iubiți și tratați cu blândețe.

Când sunt vânduți pe doi bani la piață

Memoria prinde viteză în umbra de tristețe.

Dar au în comun și multe defecte.

Aplomb și năravuri comportamentale.

Vicii, stări ce produc multe efecte

Și care-ncalcă regulile fundamentale.

Răspund la unele fapte cu agresivitate,

Răvășiți, cercetează fapta scormonind.

Crezând c-a lor modalitate este realitate

Și se comportă rău, și totul prigonind.

Dar aceste ființe pline de splendoare

Create pe pământ din picături divine,

Le iubim, căci au calitățile de valoare:

Sublimi și chiar cu nobil sânge-n vine.