1  

Nepoatei mele

O perlă dintr-o frumoasă scoică,

Ce oceanul a făcut-o rodnică,

A acostat la malul vieții

Strălucitoare în zorii dimineții.

 

Un boboc de floare înmiresmată

Ai răsărit în viață entuziasmată,

Pe drumul ce destinul l-a călăuzit

Și de îngerii din ceruri bine păzit.

 

Azi ai șaptesprezece ani

Sper cel puțin pe-atâția fani.

Sunt câțiva care te iubesc

Și mulți ani îți și doresc.

 

Să ai primăveri în suflet,

Vorbe dulci ca de poet,

Mintea plină de înțelepciune

Și spiritul mereu o vioiciune.

 

 


Категория: Посвящены стихи

Все стихи автора: Cornelia Buzatu poezii.online Nepoatei mele

Дата публикации: 6 сентября 2024

Timp de citire: ~1 min.

Просмотры: 1326

Авторизуйтесь и комментируйте!

Другие стихотворения автора

Noapte de vară

Întinsă pe patul moale, cu miresme aparte

Prin fereastră priveam către cer departe,

Într-o noapte caldă de vară, la luna plină

Și-n minte aveam cânturi ca de mandolină.

 

Un freamăt în suflet palpitând a izvorât

Căci în gând de mult timp era zăvorât,

Dând naștere unui sentiment romantic

Și simțuri dezvăluindu-se anacreontic.

 

Lumina misterioasă a lunii pătrundea

În interiorul camerei prin perdea,

Creând un joc magic profund liniștitor,

Dar în același timp destul de ispititor.

 

În caleidoscopul ritmului din inimă

Și al sentimentelor ce îl animă,

Încet pleoapele ochilor s-au îngreunat

Și dorințele cu visul s-au împreunat.

 

 

 

 

 

Еще ...

Timpul și castanul

Nisipul dintr-o clepsidră,

Se scurge-n minute și sigur.

Iar timpul, în clipa tandră

Îl dorești mai lent, desigur.

 

Poate că-n anii tinereții

Nu-l simți ce iute trece,

Și-i acorzi de-a lungul vieții

Momente numai a-l petrece.

 

Dar timpul îți măsoară anii

Prin firele de nisip, în clipe,

Și înțelegi de ce castanii

Se tem de tăișul de toaipe.

 

Castanul bătrân mult dorește

Să-și păstreze simbolurile sale.

Vindecarea, protecția crește

Cu noroc, în sfere universale.

 

Așa și omul în viață, tânjește

Ca timpul să-l păstreze viu,

Chiar și când îmbătrânește

Sângele să fie un limpede fluviu.

Еще ...

La orizont

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie nuanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

 

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.

 

 

 

Еще ...

Balanța sorții

Idealismul mereu apare o utopie.

Principiile-s mereu marginalizate.

Valoarea este ținută sub călcâie,

Cinstea, bunul simț sunt avertizate.

 

De ce sunt create pe pământ

Câmpuri cu flori dar și cu buruieni.

De ce slăvim iubirea-n cânt

Iar ura și necinstea-n huiduieli.

 

De ce sunt suflete ce se frământă

Și-ncearcă lumea să o îndrepte.

De ce sunt unii care înfruntă

Și nămolesc idei de bine, fapte.

 

De ce viața este o ecuație

Prin care se descoperă-n final,

Necunoscutele puse-n fracție

De un destin ce l-anceput pare banal.

 

De ce ființele sunt efemere

Și numai Universul este infinit.

De ce ne înduioșăm doar la durere

Și ne bucurăm la ceea ce-am dorit.

 

Sunt gânduri sub semnul întrebării,

Sentimente în balanța sorții,

Fapte la îndemâna cugetării,

Reperele vieții la tăișul judecății.

 

 

 

Еще ...

Iubire

Să poți avea o clipă

Muiată-n stropul fericirii,

Și să răsară un fir,

O floare a simțirii.

 

Apleacă-ți privirea,

Dă-mi speranțe așteptate,

Sentimentul ascuns

Al unei iubiri neuitate.

 

Culege lumina din stele,

Laur în patina vieții,

O umbră a bucuriei

Din ramura tinereții.

 

Plăcutele vise, dorite,

Leagănă o melodie

Pe firul unui gând

Ce sub sentimente adie.

 

 

 

Еще ...

Înlătură tristețea

O tristețe necruțătoare

Sufletu-mi vrea să doboare,

Și-și împlântă ghiarele

Precum colții fiarele.

 

Iară inima-mi suspină

Căci nu are o grapină

S-acosteze gândurile

Ca să-mi aline rănile.

 

Ziua totul se destramă,

Noaptea totul pare dramă,

Luna, nu mai luminează,

Soarele nu mă mai minunează.

 

O! Tristețe, haide fugi,

De la mine să te duci,

Tocmai într-un alt hotar,

De tine să n-am habar.

 

Fugi la alții ce te vor,

Căci, mie mi-e tare dor

Să văd câmpul plin cu flori

Și soarele ieșind din nori.

 

Să am zâmbetul pe buze,

Gândul vesel plin de muze,

Și în caldu-mi suflet să fie

Doar cântec și armonie.

 

Iară inima-mi să bată

Zgomotos, ca și-altădată,

Pentru un strop de convorbire

Și o clipă de iubire.

Еще ...

Стихи из этой категории

Felicitari

Sa rasara-n calea vietii numai zimbete si flori,


Sa ai parte de iubire, de un soare fara nori .


Stelele sa-ti lumineze, doar cu caldele urari


Sa urmezi o cale dreapta, si sa nu dai inapoi.

 

Еще ...

A Place to Call Home

I see myself through your onyx-moon eyes,

reflecting lifetimes beneath their dark, still surface.

I hear echoes of my past self in your voice,

soft as falling petals

a resonance of storms I once weathered.

 

I have walked nearly the same sacred path

though you move swifter than the wind,

speak with the thunderclap of Athena's shield,

and shine brighter than Apollo's first light.

 

Once, a quiet child,

afraid of the voices of angry birds,

haunted by monsters who wore mortal skin,

now stands like a mountain in stormlight

shaking stone, breaking iron,

unfolding wings carved from suffering.

Power rests within your heart.

 

You just have to set yourself free

and rise above your painful ashes

as the phoenix is always reminding us:

even darkness serves the bloom.

 

And with glory and grace,

it rises from the ugliest hell

a constellation redrawn across the sky

for others to witness and remember:

the girl once silenced

is now myth,

is now sovereign.

 

That pure soul, once wingless,

wove galaxies with trembling hands,

built a world from garden bones

and broken lullabies.

A kingdom rooted in empathy

and crowned with wild roses.

 

Here, laughter rings like chapel bells.

Here, loyalty is the highest spell.

And respect towers like golden pillars,

engraved with the names of those who dared to become whole.

No damsels here

only queens of the flame,

warrior-poets in velvet armor,

keepers of sacred fire and gentle law.

This is not just a dream.

It is a place to call home.

 

Еще ...

Dor înăbușit

Scumpa şi frumoasa mea,

Te iubesc! Ştii bine...

Şi ţi-aş spune, de-aş putea,

Cã mi-e dor de tine!

 

Tu mi-ai fost, de la-nceput

Grijã şi speranţã

Şi-al meu gând n-a conţinut

"Ultima instanţã".

 

Mã ajunge-un dor cumplit,

De nici n-ai idee!

Însã, asta ţi-e sortit:

Eşti şi tu femeie.

 

Domnu-aduce, dacã vrea,

Vremea potrivitã;

Pân-atuncea, draga mea,

Sã fii fericitã!

 

~ Nepoatei noastre dragi.  ~

Еще ...

Fata cu foc în privire

Ea nu-i doar blândețe, dar nici furtună,

E vânt ce șoptește și mare nebună,

E focul ce arde, dar nu se consumă,

O taină păstrată sub piele de humă.

 

E verde în ochi, ca pădurea de vară,

Dar gândul îi fuge-n furtună amară,

E greu de citit, dar ușor de simțit,

E visul ce doare și dorul iubit.

 

Vrea pace, dar vrea și iubire nebună,

Să ardă, să simtă, să-nvie, să spună

Că-i mult prea aprinsă să stea într-un loc,

Dar mult prea profundă să ardă-ntr-un foc.

 

Ea știe că-i greu s-o înțelegi deplin,

Dar totuși rămâne, nu pleacă-n senin.

Căci vrea o iubire ce schimbă destine,

Și-o lume ce-ncepe și moare cu sine.

Еще ...

Majoratul

În prima săptămână de toamnă,

Pe cerul însorit păsările anunțau

Data de 5, ca fiind mereu solemnă,

Că prin nașterea unui boboc, ființau.

 

Astăzi, optsprezece ani au sosit.

Majorat, care pe toți ne-a cuprins,

Multe visuri și vise s-au împlinit

Și de copilărie ele s-au desprins.

 

Un nou drum se construiește în zare

Dorindu-l neted, trainic și cu succes,

Tot ce întreprinzi să fie cu realizare

Și benefic, pasul spre viitor să fie ales.

 

În suflet, mereu să păstrezi copilăria.

Pe acest sentiment zidește-ți viitorul,

Cu aptitudine să poți croi dantelăria

Unei vieți din care să se vadă autorul.

 

 

 

Еще ...

Jintishi pentru Mihai Eminescu

Spre lacul cu unda lină

Eu iarăși am pășit,

S-așez în a lui lumină

Gândul meu obosit.

 

Când soarele, trist și tăcut,

Pe boltă răsărea,

Eu, cu iubire, al meu trecut,

Veneam spre-al fereca.

 

Și stelele, mici, se zbăteau,

Prinse în bezna grea.

Pe ramuri, ciocârlii cântau

Și codru-ntreg jelea.

 

Când nufărul iar înflorea,

Dansau fluturi ce sorb

Nectar, iar dânsul înota-

Frumosul fără corp.

 

Când unda verde tremura,

Privea tăcut și trist

La raza ce se alungea

Pe cerul de-ametist.

 

Din ochii mari, lacrimi curgeau.

De ploaie-s norii plini.

Suspine se lichefiau;

Hrăneau noi rădăcini.

 

Doar nufărul se înfunda

Și aș fi vrut să-l rup,

Că-n suflet mi se așeza

Frumosul fără trup.

 

Și am promis c-am să revin

La blândul Ipotești,

La codrul cel de rouă plin,

La lacul din povești,

 

La scrisul lui simplu, firesc,

Ce-alină suferinți

Lăsate de cei ce-odihnesc

Sub rădăcini, cuminți.

 

Și totuși a rămas uitat

Frumosul fără corp,

Căci mințile au tot glisat

Pe-o aripă de corb.

 

Dar eu pașesc, din nou, cu dor,

Spre lacul vechi și drag,

Spre versurile ce nu mor,

Ci se dizolvă-n larg.

 

Un nufăr, sufletul speriat

Și valuri care-l rup;

În cripta grea, zace uitat

Un rest din al său trup.

 

Poezie de Marieta Maglas

22 august 2026

Еще ...

Поддержите Poezii Online

Ваша поддержка помогает Poezii Online красиво расти. Пожертвование помогает развитию, улучшениям и этому пространству, посвящённому личному творчеству — месту, где поэзия и литературный текст приносят вдохновение, спокойствие и глоток воздуха для души.

Спасибо, что помогаете поэзии жить дальше. 🤍