Poezia, un hobby în rândurile adolescentelor 2021 (vox)

Ce semnifică poezia pentru câteva dintre elevele din Liceul Teoretic „Adrian Păunescu”? De când scriu? Vor să transforme această ocupație în mai mult decât un hobby? De unde se inspiră? Ce simt atunci când scriu și cum ar arăta în viziunea lor lumea fără poezie? La toate aceste întrebări veți găsi răspunsul în vox-ul ce urmează.

Adolescența este o perioadă greu de parcurs. Chiar dacă unii au trecut deja prin această etapă a vieții, iar alții abia o încep, totuși oricine se confruntă cu situații mai dificile sau greu de acceptat. Aceasta surprinde trecerea de la copilărie spre maturitate, ceea ce determină schimbări nu doar la nivel fizic sau psihic, ci și la nivel emoțional. Pentru a parcurge mai ușor spre cunoașterea de sine și spre aparenta opoziție din partea societății, adolescenții au hobby-uri care îi țin ocupați, dar și în continuă dezvoltare, unul dintre acestea fiind poezia

Paula Tihon, elevă în clasa a XII: „Poezia pentru mine este mai mult decât pot înțelege majoritatea oamenilor, este parte din mine. Am învățat să scriu la vârsta de șase ani, iar la șapte, deja cream poezii. La început, era o necesitate, întrucât pe atunci nu aveam calculator, trebuia să aduc informații pentru un proiect. Îmi amintesc și acum când învățătoarea ne-a divizat în echipe dându-ne câte o temă de job pentru viitor, toți colegii aduceau câte ceva, însă eu am compus o poezie de două strofe despre pictori. Apoi această activitate a devenit interesantă și scriam totul în rimă. În timp, mi-am schimbat stilul și am devenit mai atentă la structură și la figuri de stil. Mă gândisem să fac o carieră din asta, dar momentan, rămâne la nivel de hobby. Inspirația pe care o am să abordez în special tema iubirii vine din tot ce simt și trăiesc. Nu am poezii preferate, pentru că nu cred că există poezii care să nu te facă să conștientizezi ceva. Tot ce se scrie rămâne ca o amprentă, în urma noastră, în semn de trecere prin viață. Nu cred că ar exista o lume fără poezie, totul ar fi fixat, calculat, cântărit. De fapt, nu ar exista nimic fără artă, deoarece creativitatea rămâne să fie superioritatea înțelegerii creierului uman”.

Paula Guțan, elevă în clasa a X-a: „Poezia pentru mine este modul de a îmi exprima gândurile și sentimentele prin versuri. Scriu de mult timp, dar m-am apucat mai serios din toamna anului 2020. Talentul pe care îl am în poezie vreau sa îl dezvolt pentru a-mi împărtăși poeziile tuturor cititorilor interesați de acest gen literar. Cel mai des mă inspir de la Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi și Vasile Alecsandri. Deseori, scriu poezii din numele unui băiat. Totuși, scriu ceea ce simt sau ce cred că ar putea simți un anume el. Una dintre cele mai fermecătoare poezii citite până acum este «Glossă» de Mihai Eminescu, care a pătruns adânc în sufletul meu. În concluzie, pot spune că lumea fără poezie nu ar fi atât de colorată, atât de plină de farmec. Oamenii nu ar fi atât de tainici. Orice om poate scrie o poezie, însă doar poeții pot aranja sentimentele și trăirile în versuri ca să captiveze atenția cititorilor”.

Valentina Popistaș, elevă în clasa a XI-a: „Poezia, pentru mine, este o lume aparte în care eu pot să-mi expun propria părere fără să mă gândesc că voi fi judecată. Prima dată când am scris eram în clasa a III-a sau a IV-a, dar am făcut o pauză destul de mare ca mai apoi, în clasa a X-a, să o i-au de la început, în lumea creației. La momentul de față, este un hobby, poate în viitor o să fie altceva. Inspirație pentru asta am din mediul înconjurător, cele mai multe idei îmi vin înainte de somn sau când am insomnii. De obicei, scriu ceea ce simt legat de viața de zi cu zi. Nu aș putea spune că am vreo poezie preferată, toate îmi plac, pentru că toate mă fac să simt acel ceva imposibil de explicat în cuvinte. Eu sunt o persoană foarte timidă, iar dacă poezia nu ar exista, nu aș avea cum să-mi descriu emoțiile, trăite într-un anumit moment. Ar fi o lume incoloră în care Valentina nu și-ar găsi locul”.

Valeria Donțov, elevă în clasa a XI-a: „Poezia este muzica sufletelor mari și sensibile, în care tronează neantul. Aceasta e o formă subtilă a simțurilor omenești, combinată cu multe trăiri și sentimente. Acest lucru l-am înțeles de mic copil, pe la 12 ani, când am avut o experiență tulburătoare ce m-a făcut să evadez în lumea poeziilor. Am scris și mereu o sa scriu ceea ce simt. Poezia nu e un hobby, ea face parte din viața mea și aș vrea să mă dezvolt mai mult în această direcție. O lume fără poezie e o lume fără valori morale. De aceea, trebuie să recunoaștem că fără poezie suntem nimeni”.

Ana-Maria Șevciuc, elevă în clasa a XII: „De fiecare dată când sunt întrebată de ce iubesc poezia, eu răspund că aceasta pentru mine este o enigmă care reușește să surprindă în același timp tristețea și fericirea, durerea și zâmbetul, efemerul și eternitatea, viața și moartea. Aceasta este asemenea unei surse care ne ajută să pătrundem în sufletul celui care le-a scris și să descoperim ceea ce se ascunde în spatele versurilor. Chiar dacă nu am talentul de a scrie poezii, mie îmi place să asist la recitarea poeziilor și chiar să le rostesc de sine stătător. La fiecare recitare, eu încerc la maximum să transmit auditoriului ceea ce a dorit să ne sugereze scriitorul prin creația sa. Prin intermediul poeziilor, poetul are posibilitatea de a se înălța spre absolut și de a fi unic în felul său. În concluzie, pot spune că o poezie este moștenirea care e lăsată întregii lumi. O poezie frumoasă va rămâne mereu în memoria cititorilor, iar scriitorul nu va fi uitat niciodată, operele sale vor ocupa un loc de cinste într-o bibliotecă”.

Nicoleta Costandoi, elevă în clasa a XII-a: „Poezia pentru mine este o hrană a sufletului, o formă de cunoaștere, de inspirație și de relaționare. Lecturând, mă încarc cu emoții pozitive și de cele mai puternice trăiri interioare, îmbogățindu-mă spiritual și intelectual. Chiar dacă nu compun, îmi dau seama când citesc o poezie de valoare care mă face să simt tot ce a simțit autorul în momentul scrierii. Poezia este o inspirație a ideilor contra tuturor normelor societății. Astfel poeții încearcă să iasă din așa-zisele tipare convenționale ale lumii și să scoată în evidență tot ce de obicei se ascunde: frici, dureri, traume, complexe, sentimente și dorințe. Viața fără poezie ar fi tristă, acolo unde oamenii ar simți și nu ar mai înțelege anume ce simt, fiecare crezând că suferă în singurătate când, de fapt, ar suferi în colectiv”.

Autoare: Paula Tihon

Preluat de la: diez.md