OMUL SĂPTĂMÂNII: Igor Guzun SCRIITOR, JURNALIST

„Bunelul meu avea o căciulă pe care, din când în când, o întorcea pe dos, o scutura și apoi o întorcea pe față. Probabil, ca să fie mai curată și ca să țină mai mult. Cărțile care mă inspiră au făcut cu mine ceea ce făcea bunelul cu căciula – m-au întors pe dos, m-au scuturat, m-au întors înapoi pe față. Poate ca să fiu apoi mai curat. Poate ca să țin mai mult. Să țin mai mult la oamenii dragi și la prieteni, ca să-i pun în cărți.”

Atât de sincer poate să scrie doar Igor Guzun, omul care zilele trecute a împlinit o vârstă frumoasă. Dar până atunci s-a născut mai întâi la 12 septembrie 1968, în s. Recea, r-nul Râșcani. După ce a crescut mare și a absolvit Facultatea de Jurnalism si Sttiințe ale Comunicării a Universității de Stat, a lucrat timp de zece ani în presa de la Chișinău. Alți zece ani, în perioada 2002-2012, a fost profesor la aceeași facultate. Este autor și coautor al mai multor cărţi de specialitate şi manuale: „Un ziar în şapte zile” (2007), „Jurnalismul în situaţii de criză” (2010), „Interpretarea datelor statistice în jurnalism” (2013).

Totodată, este fondator al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” și al portalului Stiripozitive.eu. Are și un blog, Aiciscriu.eu. A debutat literar în 1997, cu volumul „De azi într-o săptămână”. În 2014, a publicat cartea „LA BLOG”, scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi. Însă prima sa carte de răsunet a fost „VINIL”, numită de „Revista Literară” drept „una dintre marile cărți ale generației noastre”. În 2017, și-a scos cartea „BINE”, care conține 69 de texte scurte și opt cărți poștale despre oameni și obiecte, despre dragoste și acasă.


În acest an, i-au apărut deja două cărți: „VINIL COLLECTION” - o colecție de texte scurte axate pe lucruri emoționante și fundamentale din viața unui om, dar și volumul de poeme „Adio, lucruri”, editat la „Cartier”. „Poezia sa, o probă de orchestră – camerală, de coarde & instrumente de suflat din lemn – în timpul căreia mai răsună, în buzunarul unui sau altui interpret, câte-un telefon mobil, dar și asta face parte din spectacolul muzical”, spunea Emilian Galaicu-Păun despre poemele autorului nostru.

În afară de aceasta, Igor Guzun este inclus în antologia „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. Proză scurtă” (2017) și e autorul textului pentru hit-ul formaţiei „FurioSnails” „Oameni şi locuri dragi” (2011).

Pentru că a ajuns la jumătate de secol de viață și de literatură, redacția TIMPUL îi dorește lui Igor Guzun să-l sune cât mai des copiii, să fie iertat și iubit, să se simtă cel mai bine acasă, să se bucure de revederea cu oamenii dragi, să fie fericit nu numai de Crăciun, și cât mai mult timp să-i citim în pomelnic numele la vii. Si pentru că „dragostea este atunci când accepți necondiționat ca cel de alături de sub plapumă să pună tălpile lui mereu reci pe picioarele tale întotdeauna calde”, le dorim și picioarelor acelea să nu se încălzească. Dar mai întâi de toate să nu dispară zâmbetul de pe fața lui Igor Guzun, ca să ne molipsească pe toți de BINE!



Preluat de la: Timpul.md

Creaţii aleatorii :)

Iar ploua...

Iar ploua...

Mi se rupe inima-n doua

Daca cerul s-ar insenina

Poate si pasarile ar mai canta

Iar ploua...

Diminetile iar cu roua

Plantele se bucura

Dar ce sens daca sufletul nimic nu susura?

Omul nu scrie,nici nu citeste

Sta cu ochii in telefon,orbeste

Nu se deslipeste de el

Parca ar fi un robotel..

Din cauza lui

Am pierdut ale noastre pasiuni

Omul nu se mai bucura de viata lui

Hobby-urile si le-a pironit cu un cui

Iar ploua

Inima se sfasie-n sapte,ba chiar noua

Tinerii nu se roaga , nu postesc

Tot telefonul ii robesc

Ii mananca viata,timpul 

Posomorati ca vine frigul

Ce mai ploaie

Dar parca vad o farma din soare

Soarele luminos

Corp ceresc,frumos

Am sa inchiei aici

Ca sa fim logici.

Mai mult...

osândire

trăiesc în chinuri
viermi translucizi și gândaci aurii
îmi suflă în ureche ecouri vineții de moarte
nu aud
neant
piatra funerară adâncește corabia
cu urlete,
spaimă și tăcere,
morți, ca inima mea smulsă din carne
ce caută un răspuns
acum
la o întrebare retorică și iluzorie.
pământ sleit, creier răvășit
scufundă-mă în balta norilor de aramă
ș atinge-mă cum o făceai înainte să mă sting
împunge-mi inima cu un cuvânt sec.
pete de sânge stins,
roșii,
vișinii ca un tremur
pedepsește-mi venele care curg din vină
ia-mă în iadul etern al ființelor onirice
eu aștept propria-mi pierzanie
uitată sub ruină.

Mai mult...

Eu vreau să zbor!

 

Eu vreau să zbor!

Să-mi smulg din piept tăcerea grea,

Și clipele ce nu mă lasă,

Să rup din vremea ce apasă,

Să slobod viața mea.

 

Eu vreau să zbor!

Spre-un țărm pe care nu-l cunosc,

Unde durerea nu mai cere,

Să-i dau la suflet mângâiere,

Nu lacrimi fără rost.

 

Eu vreau să zbor!

Și dacă-ar fi să cad din nou,

Să știu că-n mine mai rămâne,

Un strop de cer, o rugăciune

Ce nu se stinge în ecou.

 

Eu vreau să zbor!

Din colivia orelor târzii,

Unde suspinul prinde rădăcină,

Și-și face-n pieptul meu grădină,

Din umbre cenușii.

 

Eu vreau să zbor!

Prin aerul de visuri necuprinse,

Să-mi fie gândul pasăre de foc,

Să zăbovesc în orice loc,

Cu aripi neatinse.

 

Eu vreau să zbor!

Spre marginea luminii de-nceput,

Unde-nserarea nu mai doare,

Iar timpul curge ca o mare,

Prin pieptu-mi desfăcut.

 

Eu vreau să zbor!

Și-n visul meu târziu și viu,

Îmi las iubirea să mă frângă,

Ca pe o ramură plăpândă,

Sub cerul arămiu.

 

Eu vreau să zbor!

Căci doar în zbor mai regăsesc,

Fărâma pură de ființă,

Izvorul cald de biruință,

Din care iarăși cresc.

 

Eu vreau să zbor!

Mai mult...

Cele limbi ale lumii

În lume sunt mii de limbi,

De exemplu albaneză,

Chiar nu știu toate,

De exemplu și engleză,

Toate sunt neobișnuite,

Română, rusă și franceză,

Greacă, coreeană și arabă,

Italiană, spaniolă și japoneză,

E o listă de cuvinte,

Trebuie să le ții minte,

Germană, daneză și portugheză,

Neerlandeză, Hindi și bengaleză,

Sunt mai multe dar nu le știu,

Cred că mai deșteaptă o să fiu...

 

 

 

Mai mult...

SINAXA TĂCERII

Nu prin cuvânt,

ci prin kenoză a fost găsită.

În trupul ei mărginit

a încăput Cel neîncăput,

iar firea n-a ars,

ca rugul care știa deja

numele focului.

 

În ea, Logosul nu se explică,

ci se întrupează:

logoi-i creației

își recapătă axa,

materia învață să se destrame.

 

Pântecele nu este simbol,

ci dogmă vie:

locul unde cele două firi

nu se amestecă, nu se despart,

ci respiră aceeași tăcere.

 

Maria nu urcă pentru a cere,

ci primește.

Nu cucerește lumina,

ci o lasă să o umbrească

umbra care nu întunecă,

ci face loc energiilor necreate.

 

Scară a lui Iacob,

dar fără mișcare:

Dumnezeu  coboară

fără să părăsească cerul,

omul este ridicat

fără să-și piardă lutul.

 

Sub Cruce, nu suferința e adâncul,

ci consecința:

Fiul Se dă,

Maica nu-l oprește -

libertatea nu mai stă împotriva lui Dumnezeu

ci împreună cu El.

 

Aici, moartea greșește locul:

intră în trup,

dar întâlnește Viața.

intră în durere,

dar găsește rugăciune.

 

Theotokos -

hotar neconfundat,

unde creația începe să se îndumnezeiască,

nu prin putere,

ci prin comuniune.

 

Prin tine

mântuirea nu devine idee,

ci trup;

nu concept

ci Lumină

care poate fi purtată

fără să fie stăpânită.

Mai mult...

AMORAȘ PISOI POZNAȘ

Tânăr aproape un copilaș ,

Lenevește printre flori

Și pândește  printre gene ,

Jucăușe  mingi  de pene .

Dar cu atât se alege ,

Că de-ar  întrece gluma

I-ar  sări  în cap găina

Că acuma e mâmică

Și de motan ,nu-i este frică.

Clonc ,clonc ,clonc ,

Și puii vin roată

Mama le dă câte-o râmă ,

O sămânță  ,o pietricică 

 Că așa face o mămică .

Și când somnul îi ademenește ,

Sub aripii îi încălzește!...

Mai mult...
Radio Poezii.online Apasă play
AUTO
Află mai multe 🎙 Live