OMUL SĂPTĂMÂNII: Igor Guzun SCRIITOR, JURNALIST

poezii.online OMUL SĂPTĂMÂNII: Igor Guzun SCRIITOR, JURNALIST

„Bunelul meu avea o căciulă pe care, din când în când, o întorcea pe dos, o scutura și apoi o întorcea pe față. Probabil, ca să fie mai curată și ca să țină mai mult. Cărțile care mă inspiră au făcut cu mine ceea ce făcea bunelul cu căciula – m-au întors pe dos, m-au scuturat, m-au întors înapoi pe față. Poate ca să fiu apoi mai curat. Poate ca să țin mai mult. Să țin mai mult la oamenii dragi și la prieteni, ca să-i pun în cărți.”

Atât de sincer poate să scrie doar Igor Guzun, omul care zilele trecute a împlinit o vârstă frumoasă. Dar până atunci s-a născut mai întâi la 12 septembrie 1968, în s. Recea, r-nul Râșcani. După ce a crescut mare și a absolvit Facultatea de Jurnalism si Sttiințe ale Comunicării a Universității de Stat, a lucrat timp de zece ani în presa de la Chișinău. Alți zece ani, în perioada 2002-2012, a fost profesor la aceeași facultate. Este autor și coautor al mai multor cărţi de specialitate şi manuale: „Un ziar în şapte zile” (2007), „Jurnalismul în situaţii de criză” (2010), „Interpretarea datelor statistice în jurnalism” (2013).

Totodată, este fondator al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” și al portalului Stiripozitive.eu. Are și un blog, Aiciscriu.eu. A debutat literar în 1997, cu volumul „De azi într-o săptămână”. În 2014, a publicat cartea „LA BLOG”, scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi. Însă prima sa carte de răsunet a fost „VINIL”, numită de „Revista Literară” drept „una dintre marile cărți ale generației noastre”. În 2017, și-a scos cartea „BINE”, care conține 69 de texte scurte și opt cărți poștale despre oameni și obiecte, despre dragoste și acasă.


În acest an, i-au apărut deja două cărți: „VINIL COLLECTION” - o colecție de texte scurte axate pe lucruri emoționante și fundamentale din viața unui om, dar și volumul de poeme „Adio, lucruri”, editat la „Cartier”. „Poezia sa, o probă de orchestră – camerală, de coarde & instrumente de suflat din lemn – în timpul căreia mai răsună, în buzunarul unui sau altui interpret, câte-un telefon mobil, dar și asta face parte din spectacolul muzical”, spunea Emilian Galaicu-Păun despre poemele autorului nostru.

În afară de aceasta, Igor Guzun este inclus în antologia „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. Proză scurtă” (2017) și e autorul textului pentru hit-ul formaţiei „FurioSnails” „Oameni şi locuri dragi” (2011).

Pentru că a ajuns la jumătate de secol de viață și de literatură, redacția TIMPUL îi dorește lui Igor Guzun să-l sune cât mai des copiii, să fie iertat și iubit, să se simtă cel mai bine acasă, să se bucure de revederea cu oamenii dragi, să fie fericit nu numai de Crăciun, și cât mai mult timp să-i citim în pomelnic numele la vii. Si pentru că „dragostea este atunci când accepți necondiționat ca cel de alături de sub plapumă să pună tălpile lui mereu reci pe picioarele tale întotdeauna calde”, le dorim și picioarelor acelea să nu se încălzească. Dar mai întâi de toate să nu dispară zâmbetul de pe fața lui Igor Guzun, ca să ne molipsească pe toți de BINE!



Preluat de la: Timpul.md
Postat 14 septembrie 2018

Creaţii aleatorii :)

Joc/2

reacții atrofiate,

imbolduri frânte,

dezechilibre incizate in

sinusoida pasivității...

%

sentimentul neputinței

e calibrat

între pereții unei celule

pătratice.

 

Mai mult...

A mai trecut un an!

A mai trecut un an și tot aștept

Să te întorci la mine toamna asta,

Să stăm de vorbă, să ne povestim

Și sper să poți, chiar, s-o uiți pe fosta

 

Nu pot să-ți cer să vii și să rămâi

Când știu ce mult eu te-am rănit,

Că am plecat fără să spun o vorbă

Iar tu în urmă, ai plâns și suferit

 

Acum și eu îmi trăiesc suferința

Când înșelat și părăsit am fost,

Aș îndrăzni, ție să-ți cer iertare

Și să accept că și prostia are cost

 

Mult mi-a trebuit să aflu unde stai

Dar n-am avut curaj să vin spre tine,

Doar mesage de pe telefon am dat

Făr' a se-ntoarce vreun răspuns la mine

 

Dar voi lăsa mândria mult în spate

Și voi călători s-ajung degrab' la tine,

Pentru că simt că încă se mai poate

Să-ne-mpăcăm și să-te-ntorci la mine!

Mai mult...

Звёзды

Смотри на небо, звёзды!

Они мечтают о тебе.

Я знаю зайка, поздно...

Не бойся, ты не одна во тьме.

 

Слышишь? Одинокий вой,

Это мой друг, он нас хранит.

Ты не молчи, мне тихо пой,

Твой голос для меня магнит.

 

Твои глаза мои ловушки,

Я в них попал ешё тогда.

Когда искали мы ракушки,

Когда не спали до утра.

 

Смотри на небо, звёзды!

Они уже бледны.

Я знаю зайка, поздно,

 

Смотри цвентые сны.

Mai mult...

Ce e mai prețios în viata

Am o balanta.

Pe un taler e un castel somptuos,mii de diamante,bogății neînchipuite și....singurătatea.

Pe altul e iubirea,doar ea..

Acum alege.

Ai cazut pe gânduri,nu-i așa?

Dar ai înțeles ce e mai prețios în viața,

Care e baza ce aduce fericirea.

Mai mult...

Evadare

Am târât un sac cu greutate mare,

și mă opream, și mă gândeam...

apoi,

în distanță am zărit un izvor,

curgea mai lent pe lângă mergător.

Mă dureau brațele așa de tare;

cui mai trebuia să-i cer eu iertare?!

și auzeam,

auzeam în depărtare un urlet, și nu era–

decât sufletul meu sătul, fără răbdare.

Am privit adânc la diavolul din plasă,

nu se mișca când pe jos carnea-i era trasă–

și mă înșelam singur,

simțeam că s-a trezit, și ceva, ceva mai tare–

mă ardeau puternic cele două palme.

M-am gândit atunci să-l car în spate,

și nu mă opream în a mea disperare,

și sus,

l-am luat apoi în cârcă să merg mai departe,

cu pașii mei mărunți, cu spatele la soare.

L-am tot cărat și mă uitam în zare,

să găsesc o umbră, un loc de iertare;

și-am plâns,

când mi-a luat foc spatele cu tot cu haine,

și le-am dat jos înainte de moarte.

Am trântit oroarea într-o groapă adâncă,

dup-am fugit în teroare undeva pe-o stâncă–

și-am obosit,

am obosit de picioare și m-am prăbușit aproape,

lângă un morman înfășurat de gheare.

Am privit înaintea mea să găsesc alinare,

să mă-ndrept din cădere, să urc spre altă cale,

și-am râs,

am râs în ultima-mi suflare, fără oprire,

și m-am trezit într-o vale, surzit de disperare.

Pe când m-am ridicat de pe salteaua tare,

au prins viteză spintecătoare ferocele javre–

și-am căzut,

am căzut lat, cu capul crăpat, lâng-o margine de mare,

iar picioarele-mi erau din nou trase prin foc și disperare

și mai mare...

Mai mult...

Arde

Fugind nebun de urma soarelui ce arde

La umbra norului mă stinge loc pustiu

Adăpostindu-mă de zilele uscate

Mă udă lacrima cărându-mi dor târziu

 

Cerul se umple de lumini plutind în noapte

Dar numai una-mi arde inima sclipind

Pătrunde-n vise inventând o realitate

Steaua departe, prea deprte strălucind

 

Privirea-nchide amintirile sub pleoape

Arzând retina cu imagini dogorind

Convoacă-n taină amăgirile deșarte

Pornind furtuna umblă cugetul dormind

 

Arzând cuvintele ce-au vrut să fie șopte

Le-aștern pe pagina tăcerilor mințind

Cenușa timpului scutindu-le de fapte

Între coperțile trecutului murind

 

Rămâne sufletul strivindu-se de poate

Caută sufletul pereche stăruind

Uită că timpul furișându-se va arde

La poarta umbrelor ajunge ispășind

Mai mult...