OMUL SĂPTĂMÂNII: Igor Guzun SCRIITOR, JURNALIST

poezii.online OMUL SĂPTĂMÂNII: Igor Guzun SCRIITOR, JURNALIST

„Bunelul meu avea o căciulă pe care, din când în când, o întorcea pe dos, o scutura și apoi o întorcea pe față. Probabil, ca să fie mai curată și ca să țină mai mult. Cărțile care mă inspiră au făcut cu mine ceea ce făcea bunelul cu căciula – m-au întors pe dos, m-au scuturat, m-au întors înapoi pe față. Poate ca să fiu apoi mai curat. Poate ca să țin mai mult. Să țin mai mult la oamenii dragi și la prieteni, ca să-i pun în cărți.”

Atât de sincer poate să scrie doar Igor Guzun, omul care zilele trecute a împlinit o vârstă frumoasă. Dar până atunci s-a născut mai întâi la 12 septembrie 1968, în s. Recea, r-nul Râșcani. După ce a crescut mare și a absolvit Facultatea de Jurnalism si Sttiințe ale Comunicării a Universității de Stat, a lucrat timp de zece ani în presa de la Chișinău. Alți zece ani, în perioada 2002-2012, a fost profesor la aceeași facultate. Este autor și coautor al mai multor cărţi de specialitate şi manuale: „Un ziar în şapte zile” (2007), „Jurnalismul în situaţii de criză” (2010), „Interpretarea datelor statistice în jurnalism” (2013).

Totodată, este fondator al Agenției de PR și publicitate „URMA ta” și al portalului Stiripozitive.eu. Are și un blog, Aiciscriu.eu. A debutat literar în 1997, cu volumul „De azi într-o săptămână”. În 2014, a publicat cartea „LA BLOG”, scrisă împreună cu Sergiu Beznițchi. Însă prima sa carte de răsunet a fost „VINIL”, numită de „Revista Literară” drept „una dintre marile cărți ale generației noastre”. În 2017, și-a scos cartea „BINE”, care conține 69 de texte scurte și opt cărți poștale despre oameni și obiecte, despre dragoste și acasă.


În acest an, i-au apărut deja două cărți: „VINIL COLLECTION” - o colecție de texte scurte axate pe lucruri emoționante și fundamentale din viața unui om, dar și volumul de poeme „Adio, lucruri”, editat la „Cartier”. „Poezia sa, o probă de orchestră – camerală, de coarde & instrumente de suflat din lemn – în timpul căreia mai răsună, în buzunarul unui sau altui interpret, câte-un telefon mobil, dar și asta face parte din spectacolul muzical”, spunea Emilian Galaicu-Păun despre poemele autorului nostru.

În afară de aceasta, Igor Guzun este inclus în antologia „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. Proză scurtă” (2017) și e autorul textului pentru hit-ul formaţiei „FurioSnails” „Oameni şi locuri dragi” (2011).

Pentru că a ajuns la jumătate de secol de viață și de literatură, redacția TIMPUL îi dorește lui Igor Guzun să-l sune cât mai des copiii, să fie iertat și iubit, să se simtă cel mai bine acasă, să se bucure de revederea cu oamenii dragi, să fie fericit nu numai de Crăciun, și cât mai mult timp să-i citim în pomelnic numele la vii. Si pentru că „dragostea este atunci când accepți necondiționat ca cel de alături de sub plapumă să pună tălpile lui mereu reci pe picioarele tale întotdeauna calde”, le dorim și picioarelor acelea să nu se încălzească. Dar mai întâi de toate să nu dispară zâmbetul de pe fața lui Igor Guzun, ca să ne molipsească pe toți de BINE!



Preluat de la: Timpul.md
Postat 14 septembrie 2018

Creaţii aleatorii :)

Tu

Aș vrea să încep ,

Cu un simplu mulțumesc,

Ai fost de la început,

Un om întrăzneț.

Nu există cuvinte,

Să îți mărturisesc,

Cât de mult te apeciez,

Pentru ceea ce ești.

Mi-ai fost alături mereu,

Chiar și în momentul greu,

M-am putut baza mereu,

Pe sufletul tău.

Pe final vreau să-ți dovedesc ,

Cât de mult te iubesc,

Așa că îți spun,

Un sincer te iubesc.

Mai mult...

Nu știi

Nu vrei să știi, ce simplu

Nu vrei s-auzi, ce trist

Nu vrei să vezi ce lacrimi

Nu simți cât om ai stins

 

Știi oare cât mă doare?

Știi oare ce-ai aprins?

Știi oare ce-i iertare?

Știi tu ce-nseamnă trist?

 

Cât suflet lași să piară

Cât inimă să ai

Cât omul mai contează

Cât mână poți să dai

 

Te caută privirea

Te caută prin ploi

Te caută speranța

Te-așteaptă-n prag cu flori

 

Iubesc fără de margini

Iubesc cât am să fiu

Iubesc  fără de șanse

Iubesc de nu mai știu

 

Rămân doar amintire

Lăsat pe-un fir de nor

Uitat zâmbetu-n vise

Acolo încă zbor

 

Tristețea mă doboară

M-arunci să cad în gol

Din ochi lacrimi coboară

Nu știi cum arde dor

Mai mult...

COPILĂRIA MEA -continuare-

Mă ducea și mă aducea de la școală,rătăceam adesea prin pădure

pe poteci cunoscute.Vorbea mult cu mine,dorind să mă pregătească

pentru următoarea lovitură care mă va încerca.În rugăciunele sale ,mai

cerea încă puțin timp.  

            Au trecut aproape șase ani și,în noua mea familie ,mă simțeam 

în siguranță.Cei care jurase cu mâna pe Biblie că vor avea grijă de mine

s-au ținut de cuvânt și au devenit părinții mei -m-au înfiat- și mi-au oferit

dragoste și îngrijire Căsuța albă și frumoasă ,ca într-o  carte ilustrată ,și-a 

găsit liniștea. Bunicul era mereu sfătos ,dornic să îmi  împărtășească  tot 

ce știa.Mă pregătea să accept ultima lui călătorie  ca pe ceva firesc.știind 

că rămân pe mâni bune.

             A plecat pe ultimul drum  tot într-o zi de primăvară,iar acum erau 

trei morminte unul lângă altul în cimitirul de pe coasta dealului lângă  pădure.

Mă opresc la fiecare vizită pentru a planta flori ,semn că nu i-am uitat.

Îmi împrospătez  memoria cu chipul celor dragi și plec ,dar nu doborâtă de du-

rere ca altădată,ci melanconică și șovăitoare.Anii au trecut ,iar uitarea nu se 

așterne doar o perdea ușoară se strecoară între cei vii și cei morți.

              În rugăciunele mele îi spun bunicului  meu că a fost nedrept când a 

fost anihilată prezența lui Dumnezeu în viața mea,dar eu cred că EL mi-a 

oferit  familia cea nouă ,care m-a primit mereu cu brațele deschise și nu a fost 

nevoie  să mă desrădăcinez  de locurile copilăriei mele.

               Nu sunt singură  pe lume!...

                        Sfârșit   

Mai mult...

Sunt eu, numai eu…

 

Prăbușit undeva în abisul din mine,

Departe de orice trăire frumoasă,

Poarta iubirii am închis-o spre tine,

Amorul visat strivindu-l din faşă.

 

Picioarele-mi sunt jumătate-n pământ,

Un cântec urlat se aude din iad,

Tortura îmi chinuie și ultimul gând,

Grotescul lumii îmi e camarad.

 

Mister şi trufie îmbrac ca veşmânt,

Precum un vulcan arunc priviri reci,

Strivesc încercarea c-un despotic cuvânt,

Dezarmat, mă retrag într-o uitare pe veci.

 

Tinereţea îmi țipă strident pe sub riduri,

Alergătura îmi este calcifiată în os,

Dorm pe ruine de falnice ziduri,

Și privesc uneori, spre trecut, curios.

 

Lacrimi erup din ochiu-mi curat,

Trăirile avute cândva, se topesc,

Sufletul în ștreang îmi stă suspendat,

Iar eu sunt călăul ce alături zâmbesc.

 

Sunt eu, numai eu, un boț de pământ,

O suflare de viață pogorâtă din cer,

Ce-și caută-n liniștea serii mormânt,

Pe o bancă din parc într-un vechi cartier.

Mai mult...

Răsturnare de zicale

 

Atâtea cozi dau azi din câine,

Încât mirarea-i o ofensă,

Și-atâtea sfaturi s-au dat mâine,

Că azi prostia e imensă.

 

Atâți rahați pocnesc ca biciul,

Că măestria încet devine-o cale,

Și-ncununat e sacrificiul,

Când bici pocnești și sar fecale.

 

Atâția surzi ciulesc urechea,

Și drept urmare încep discuții,

Până-i apucă pe toți strechea,

Mergând apoi să îi împace muții.

 

Atâtea oiști sunt date-n gard,

Încât greșeala e o normă,

Înțelepciunea ține de hazard,

Pe când prostia e enormă.

 

Acum necinstea-i scrisă-n lege,

'Vopsea' când cumperi bunăoară,

Să nu comiți vreo fărădelege.

Primești de la guvern o cioară.

 

 

Mai mult...

-Pentru o zi-

Dacă doar pentru o zi

Aș putea să mă iubesc,
Tu ai ști să-mi colorezi,
Ziua toată, când zâmbesc.

Și dacă doar pentru o zi,
Aș putea să nu fiu eu,
Ți-aș aduce flori grămezi,
Și ai fi artă în muzeu.

Doar o zi să nu cunosc
Că-s pierdut în bezna minții,
Aș putea să-mi amintesc
Că tu ești la fel ca sfinții.

O zi să fiu un cer senin,
Să uit să plâng, să fiu imun,
Să nu mă vezi ca pe un străin,
Când vremea toată o descompun.

Doar o zi să-ți fiu chitară
Și să-ți cânt în felul meu.
Nu s-ar rupe nici o coardă,
Când te țin de mâna eu.

Ziua toată ți-aș fi soare,
Viața să ți-o încălzesc,
Când nu poți, să-ți fiu scăpare,
Și când poți, să te păzesc.

Pentru o zi să-mi fii mireasă,
O zi să cred că sunt al tău,
Ca pe o piatră prețioasă
Te-aș păstra la Dumnezeu.

 

 

Mai mult...