Beauty in soul

Off,iubire, nu -mi dai pace

Nici în tăcerea nopții, 

Când mă-nchid în carapace

Și pun lacăt porții.

Mă tulburi,îmi dai fiori,

Când îmi plouă-n suflet 

Din paravanul cu nori,

Umbrindu-mă în cuget .

Vrei să mai cred în tine, 

Să-ți dau inima zălog,

Pt fericirea de mâine, 

Să sper și să mă rog.

Să m-avănt cu îndrăzneală, 

Sfidând teama de eșec;

Să-ți fiu,amorule, loiala,

Chiar de simt că mă înec  .

Și-mi șoptești pasional,

Că jumătatea mi -e sortită 

Și să mă las dusă de val;

Să iubesc, să fiu iubită..

Adesea stam si ne gandim

Viata de unde o primim

Stam ne gandim si cugetam

Ce este viata -o meritam

Cu drag si dragoste -o primim

Chiar daca -n viata mai gresim

Viata in sine nu-i un gresi 

Eu -n dar divin carel primesti

Un dar divin ce-i floare in zare

Ca toti avem o ursitoare

Un astru ca sa-ti daruiasca

E steaua noastra norocoasa

Si vezi minununi inaltatoare

Ai orizontul la piciore

Le vezi si crezi ca e un vis

Este al doilea paradis

Cerul cu tot ce are en el

Ni la pus sa-l cercetam

Si tot intregul universu

E dat de creatorul nostu

Ne naștem din fire

Din surâsul primăverii, 

Însetați de iubire 

Până n cerul gurii 

Și pornim la drum,

Râvnind o jumătate,

Purtați de zbucium 

Spre o zeitate...

Ne amorezăm în pripă, 

Cuprinși de amețeală 

Și fericirea se -nfiripă

Prin piele, senzuală.  .

Cu fiori de fierbințeală

Ne hrănim din iluzii,

Că făptura ideală 

E în spatele oglinzii.

Si din ploaia cu petale,

Și vise sfărâmate 

Cad sufletele goale

Cu aripile tăiate  ..

Auzi inima mea cum bate tare?

E pentru tine, să mă simți aproape,

Să ne veghem somnul pe rând,

Să ne trezim zâmbind.

Aș vrea să simt buzele tale dulci și răsfăț în doi,

Să ne lăsăm purtați de val,

Fără să ne deranjeze nimeni.

Tu nu poți să fi înlocuit de nici unul,

Fiindcă ti-am promis că te voi aștepta,

Și nu am mințit, m-am ținut de promisiunea mea.

Îngerul îngenuncheat plangea,
Iubirea nu o mai atingea,
Dupa ea se uita nedumerit,
Dar era de negăsit.

Din ochii verzi ca măslina
Curgeau lacrimile amare,
Se uita, nu gasea straina,
Ce candva era o chemare.

Noaptea a trecut pe furiș,

Și razele de soare strălucesc.

Iar păsările vesel în luminiș,

Ciripesc și viața o îndulcesc.

Aș putea gândi la o scrisoare,

Dar mi-e frică de răspuns.

Ca-l meu dor să îl măsoare,

Iar s-ar pierde în nepătruns.

Oare în sufletu-mi s-a strecurat

Simbolul clipei de emoționare,

Subconștientul meu s-a bucurat

Și s-a înclinat spre înduioșare?

Dar soarele se-ascunde la apus,

Și o priveliște ca a unui vârstnic

La care luna sus pe cer s-a interpus

Gândului meu unic și năstrușnic.

Nu știu dacă magice miracole

Trebuiau s-apară fără obstacole,

Sau destinul unei vieți triumfale,

Soarta să nu o scoată în cale.

Oare în calea destinului mereu

Va flutura în vânt ca un clișeu,

Sămânța presărată a speranței,

Aducând pe cea a siguranței?

De ce atunci când dorim în viață

O lume plină de toleranță,

Ne lovim și întâlnim intoleranță,

Și ne scăldăm în nesiguranță.

Atunci când visăm la fericcire

Ne-mpiedicăm de zădărnicire.

Suntem împinși spre buimăcire

Și ne afundăm în pipernicire.

Creezi cu ochii îndreptați spre cer.

Clădești cu spiritul coborând pe pământ.

Plantezi cu mâinile însângerate de spini,

Culegi roade cu sudoarea unui felcer,

Primești lovituri fără discernământ,

Răspunzi la întrebări cu ochi blajini.

Nu mai doresc privirea,

Nici gândul să mi-l porți.

Imagini ireale

Ce le aștept ca sorți.

Pătrund ca într-o sferă

Pe care n-o cunosc,

Și sentimente surde

Dintr-o durere nasc.

Ardoarea vieții, falsă,

Creată prin minciună,

Nu va putea aduce

Speranței o lumină.

Printre trestia din plaur

Ce cu luciul ei de aur

Se întinde ca o salbă,

S-a oprit o barză albă.

Aplecându-și ciocu-n jos

Chiar se pare, cu folos.

Căci în iarba verde, deasă,

S-a ascuns broasca râioasă,

Înștiințată prea târziu

De suratele-i din râu, 

Că o barză stând pe-o rână,

Se uita la ea cu râvnă.

Într-un fel se tot gândea

Oare barza n-o trecea

Peste trupul ei călcând

Fără să-i prindă de gând?

Sau poate cu ciocu-i mare,

Făr' să facă zarvă tare,

O va lua într-o secundă

Fără chiar să stea la pândă?

Dară berzei pare-se,

Tot așa uitându-se,

Îi veni milă deodată

De broasca cea îndurerată,

Și zărind berzele-n zbor

Că treceau peste un nor

Îndreptându-se grăbite

Către țărmurile-nsorite,

Aripile și le-ntinse,

Cu picioarele împinse

Iarba verde de mătase,

Și gândi broasca s-o lase,

Zburând sus și tot mai sus

Ca un soare neapus.

Iară broasca cea-ngâmfată

Se mândri către-o surată:

-Ai văzut că barza zboru-i

Și l-a luat s-ajungă stolu-i?

-De frică ca să nu fie

Măncată de noi de vie,

Zise cealaltă surată

Fudulă ca și-astălaltă.

Așa senină, calmă și duioasă,

Stai toată ziua închisă-n casă.

Tu nu ieși decât când e soare,

Și când vântul împrăștie boare.

Te-așezi dimineața pe prag,

Și-n taină gândești la cel drag.

Cu o carte în mână, visezi

La sentimentele ce le posezi.

Și așa gânditoare tu stai,

Până ce-ncet după plai,

Soarele roșiatic s-ascunde,

Și Luna cum iese din unde.

Și tot gândind cu ochii-n zări,

În pieptu-ți mic svâcnesc cântări.

Și cântecu-ți de dor e plin

Și-n inimă-ți înfipt un spin.

Ce dor nebun de el îți este.

Ai vrea să-l vezi săltând pe creste,

Și vântul și ploaia-nfruntând,

Doar dorul să-l aducă-n curând.

Dar vise sunt toate și fum.

Departe-i de tine acum.

Tu-ncearcă cât poți ca să uiți

De ochii căprui cei tăcuți.

Într-o lume plină de dileme

Oare suntem robii concepțiilor,

Victimele tuturor decepțiilor,

Afișând nepăsători embleme?

Așteptăm cu nerăbdare timpul

Să ne indice drumul de parcurs,

Ca și când viața ni s-a scurs 

Precum din clepsidră nisipul.

Evadăm din răcoarea gândului

În îmbrățișarea caldă a inimii,

Exclamând cuvinte-n acronimii

Și acceptăm ideea fondului.

Ne frământă adânci tradiții

Perpetuu în viața noastră,

Ca cerul de culoare albastră,

Urcând spre culmi în noi condiții.