Category: Love poems
All author's poems: Sergiu Dulgheru
Scrisă în ora de mate :)
Date of posting: 24 мая 2024
Added in favorites: 1
Views: 473
Poems in the same category
Colaps
Păcat, e că trebuie în fiecare zi să suport durerile sufletești
Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu
Și nu pot obține, suficientă apă limpede din izvoarele împărătești
Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra apusului de soare care mă încălzea mereu
Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente
Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare
Te văd în fiecare noapte, prin visuri dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente
Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare
Glasul tău liniștit și atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată
Tu trezești prin prezența ta, cele mai plăcute amintiri a zilelor trecute
Când dorința dragostei mele, a fost ieșită din propria limită destinată
Dorul și dragul, față de tine îmi înlocuiau orice delicatesă și băuturi plăcute
Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului
Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare
Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului
Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea blestemată și uimitoare
Scrâșnitul oaselor, îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite
Durerea rece și ascuțită, îmi străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal
Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite
Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și voi termină aceast spectacol cu un chip și glas liniștit total.
Trecut-au anii
Trecut-au anii ca o clipă,
Cuib îşi făcuse şi uitarea,
Şi doar fotografia de sub sticlă,
Îmi mai trezea ardoarea.
Străbat cu gându` împovărat de ani,
Încet a timpului cărare,
Căci pe băncuţă sub castani,
A mea iubire e... ori mi se pare?
Cu pasul lent şi mult prea mic,
Sfios ca-n anii tinereţii,
Mă simt un june de bunic,
Ce dă răscoală vieţii.
Şi îmi ridic rebel reverul,
Aprind şi o ţigară ca boem să par,
Prin fumul rotocoale priveam cerul,
Şi mă gândeam cam cum s-apar.
Şi în gândirea mea bătrână şi firavă,
Cum să îmi fac intrarea-n scenă,
Trecuse timpul prea în grabă,
Şi sparse clipa mea boemă.
Iar când privirea de pe cer am coborât,
Băncuţa era goală …
Îmi las reverul hotărât,
Şi suflu amar în fumul de ţigară.
Mă aşez pe bancă şi oftez,
Căci tristă-i viaţa spre sfârşit,
Să mă gândesc la tinereţe, nu cutez,
Căci gându-mi este obosit.
Mă scoți din minți
Si stii eu iarasi team vazut in vise
Ma chemai cu mini intinse
Iar eu nu voiam sa vin
Ca doaream doar sa termin
Dar stii acei ochisori
Cînd ii privesti simti ca mori
Dar incerc sa nu ma uit
Ca asa am obosit
Iar sarutul tau imbatator
Imi parea ocrotitor
Dar iarasi mam inșelat
Dar sa stii eu lam pastrat
Brațele tale doamne nu le voi uita
Cum ma numeai iubita ta
Stateam pe o banca in parc
Nu era ceva mai drag
Vocea ta lina ce trecea prin capul meu
Aș asculta-o mereu
Sa stii ca mor de dorul tau
De asta ma simt asa rau
SCRISOARE TĂRZIE
Copilă cu părul blond
Dintr-un timp de mult trecut
Mereu readuc în gând
Ochi albaștri,glas plăcut
Și-o rochie mătase albă.
Numele-ți aud strigând
Din zilele-n care adunam buburuze
Să-ți fac din ele roșie salbă,
Cerându-ți sărutarea de pe buze.
…………………………………………………..
Sunt luni, ani și-un dor
La vremea dansului în doi
Mi-ai refuzat tangoul,
Trifoiul cu patru foi
Îmbrățișându-mă în al tău vals,
Valsul primului fior
Când, pierduți intr-un decor diafan
Priveam lampadarul din flori de castan.
……………………………………………
Timpul sfâșie,
Ochii tăi sunt tot albaștri
Păru-i argintiu, rochia-i cenușie,
Scrutând doar amintirea mi-a răspuns
Și pașii mă duc în ceata de sihaștri
Când, clopote bat un plâns ascuns
Resemnarea-i un văl pierdut
Adun buburuze și-mi este dor,
Dor de ochii albaștri, de-al tău sărut...
Baiatul meu
Stiu ca imi apari in vise.
Imi apare sub forme de fantasme,
In cununii religioase,
Ca in basme.
Baiatul meu cu ochii calzi.
Mainile ti-s reci,
Gandurile ti-s calde,
Si speranta lor moare
Esti ca o floare,
Trebuie sa fi ingrijit si iubit
Pentru a nu fe ofilii.
Colaps
Păcat, e că trebuie în fiecare zi să suport durerile sufletești
Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu
Și nu pot obține, suficientă apă limpede din izvoarele împărătești
Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra apusului de soare care mă încălzea mereu
Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente
Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare
Te văd în fiecare noapte, prin visuri dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente
Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare
Glasul tău liniștit și atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată
Tu trezești prin prezența ta, cele mai plăcute amintiri a zilelor trecute
Când dorința dragostei mele, a fost ieșită din propria limită destinată
Dorul și dragul, față de tine îmi înlocuiau orice delicatesă și băuturi plăcute
Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului
Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare
Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului
Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea blestemată și uimitoare
Scrâșnitul oaselor, îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite
Durerea rece și ascuțită, îmi străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal
Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite
Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și voi termină aceast spectacol cu un chip și glas liniștit total.
Trecut-au anii
Trecut-au anii ca o clipă,
Cuib îşi făcuse şi uitarea,
Şi doar fotografia de sub sticlă,
Îmi mai trezea ardoarea.
Străbat cu gându` împovărat de ani,
Încet a timpului cărare,
Căci pe băncuţă sub castani,
A mea iubire e... ori mi se pare?
Cu pasul lent şi mult prea mic,
Sfios ca-n anii tinereţii,
Mă simt un june de bunic,
Ce dă răscoală vieţii.
Şi îmi ridic rebel reverul,
Aprind şi o ţigară ca boem să par,
Prin fumul rotocoale priveam cerul,
Şi mă gândeam cam cum s-apar.
Şi în gândirea mea bătrână şi firavă,
Cum să îmi fac intrarea-n scenă,
Trecuse timpul prea în grabă,
Şi sparse clipa mea boemă.
Iar când privirea de pe cer am coborât,
Băncuţa era goală …
Îmi las reverul hotărât,
Şi suflu amar în fumul de ţigară.
Mă aşez pe bancă şi oftez,
Căci tristă-i viaţa spre sfârşit,
Să mă gândesc la tinereţe, nu cutez,
Căci gându-mi este obosit.
Mă scoți din minți
Si stii eu iarasi team vazut in vise
Ma chemai cu mini intinse
Iar eu nu voiam sa vin
Ca doaream doar sa termin
Dar stii acei ochisori
Cînd ii privesti simti ca mori
Dar incerc sa nu ma uit
Ca asa am obosit
Iar sarutul tau imbatator
Imi parea ocrotitor
Dar iarasi mam inșelat
Dar sa stii eu lam pastrat
Brațele tale doamne nu le voi uita
Cum ma numeai iubita ta
Stateam pe o banca in parc
Nu era ceva mai drag
Vocea ta lina ce trecea prin capul meu
Aș asculta-o mereu
Sa stii ca mor de dorul tau
De asta ma simt asa rau
SCRISOARE TĂRZIE
Copilă cu părul blond
Dintr-un timp de mult trecut
Mereu readuc în gând
Ochi albaștri,glas plăcut
Și-o rochie mătase albă.
Numele-ți aud strigând
Din zilele-n care adunam buburuze
Să-ți fac din ele roșie salbă,
Cerându-ți sărutarea de pe buze.
…………………………………………………..
Sunt luni, ani și-un dor
La vremea dansului în doi
Mi-ai refuzat tangoul,
Trifoiul cu patru foi
Îmbrățișându-mă în al tău vals,
Valsul primului fior
Când, pierduți intr-un decor diafan
Priveam lampadarul din flori de castan.
……………………………………………
Timpul sfâșie,
Ochii tăi sunt tot albaștri
Păru-i argintiu, rochia-i cenușie,
Scrutând doar amintirea mi-a răspuns
Și pașii mă duc în ceata de sihaștri
Când, clopote bat un plâns ascuns
Resemnarea-i un văl pierdut
Adun buburuze și-mi este dor,
Dor de ochii albaștri, de-al tău sărut...
Baiatul meu
Stiu ca imi apari in vise.
Imi apare sub forme de fantasme,
In cununii religioase,
Ca in basme.
Baiatul meu cu ochii calzi.
Mainile ti-s reci,
Gandurile ti-s calde,
Si speranta lor moare
Esti ca o floare,
Trebuie sa fi ingrijit si iubit
Pentru a nu fe ofilii.
Other poems by the author
Remnants of us
Who’s there to stop us from bets we can’t win,
chasing the thrill as we’re bound to give in?
Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,
we cradle what scorches and cling all the same.
You said we were timeless, souls intertwined,
I thought I’d be yours—some piece of me sighed.
Yet the fires we fed burned bright and then died,
a fever that faded, left cold by your side.
You loved me in pieces, all dressed in disguise,
sweet-talking forever with empty-eyed lies.
And I, like a fool, took a rose by its thorn,
believed in the beauty, ignored that I’d mourn.
You spun me dreams that dissolved into haze,
promised me solace yet left me ablaze.
Now I sift through ashes, each ember a ghost,
tracing the ruins of what I loved most.
Și stelele mor...
Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.
În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.
În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.
Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.
Thorns
Every rose has its thorns.
Show me yours—
I have hands
willing to bleed.
Petals fall,
scars remain;
proof of the path
we dared to take.
Hold out your wounds,
bare and true—
I’ll cradle them softly
in evening’s dew.
Now I behold—
no thorns to bear,
for she is a tulip
amidst roses rare.
Vârsta contradicțiilor
În zori de zi, în lumina răsăritului,
Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.
În suflete tinere, pasiuni se aprind,
Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.
Cu inima plină de curaj și cutezanță,
Tânărul adolescent se avântă cu speranță,
În lumea lipsită de nuanță,
În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.
Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul
Doar acolo unde gândul
Poate-ajunge-ntr-un minut,
Un minut și nu mai mult.
Dar oricum, ești mic, ești mare,
Tot ce faci un rost își are.
Când vei crește-ți va fi dor
Fiindcă totu-i trecător.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
August
În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,
La clipele dulci, când împreună eram o artă.
În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,
O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.
Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,
De momentele petrecute, când eram în armonie divină.
Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,
Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.
Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,
Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.
Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,
Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.
Și totul începe
Și se termină cu tine,
Prima ploaie de vară nu ține,
Prima dragoste nu se uită niciodată.
Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,
Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.
Îndurerat,suspin și plâng,
Fragmente de inimă spartă eu strâng.
Privesc în ochii tăi, eternitate,
Şi văd acelaşi tainic anotimp;
O dragoste mai mare decât toate,
O dragoste ce nu cunoaşte timp.
Vântul rece al schimbării a suflat,
Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;
Critici și reproșuri au pătruns,
Între noi și-al iubirii răspuns.
Pe cerul dragostei am scris,
Cântec de dor ultima oară,
Va rămâne oare doar un vis,
Iubirea noastră de o vară?
Remnants of us
Who’s there to stop us from bets we can’t win,
chasing the thrill as we’re bound to give in?
Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,
we cradle what scorches and cling all the same.
You said we were timeless, souls intertwined,
I thought I’d be yours—some piece of me sighed.
Yet the fires we fed burned bright and then died,
a fever that faded, left cold by your side.
You loved me in pieces, all dressed in disguise,
sweet-talking forever with empty-eyed lies.
And I, like a fool, took a rose by its thorn,
believed in the beauty, ignored that I’d mourn.
You spun me dreams that dissolved into haze,
promised me solace yet left me ablaze.
Now I sift through ashes, each ember a ghost,
tracing the ruins of what I loved most.
Și stelele mor...
Când noaptea coboară, în mantie de dor,
Ne șoptește misterul: și stelele mor.
Lumini căzătoare din ceruri senine,
Își sting existența, printre destine.
În vastul albastru, un licăr divin,
Sclipire și cântec, în infinit plin.
Dar timpul le prinde, pe cele mai vii,
Și stelele mor, lăsând amintiri.
În viața lor scurtă, cu străluciri rare,
Aduc bucurie, visări și candoare.
Pe boltă dansează, în vals de fiori,
Și stelele mor, dar nasc noi splendori.
Când privim spre înalt, în noaptea adâncă,
Gândim la sfârșituri, dar și la izbândă.
Căci din moarte renaște, un nou început,
Și stelele mor, dar nu mor de tot.
Thorns
Every rose has its thorns.
Show me yours—
I have hands
willing to bleed.
Petals fall,
scars remain;
proof of the path
we dared to take.
Hold out your wounds,
bare and true—
I’ll cradle them softly
in evening’s dew.
Now I behold—
no thorns to bear,
for she is a tulip
amidst roses rare.
Vârsta contradicțiilor
În zori de zi, în lumina răsăritului,
Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.
În suflete tinere, pasiuni se aprind,
Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.
Cu inima plină de curaj și cutezanță,
Tânărul adolescent se avântă cu speranță,
În lumea lipsită de nuanță,
În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.
Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul
Doar acolo unde gândul
Poate-ajunge-ntr-un minut,
Un minut și nu mai mult.
Dar oricum, ești mic, ești mare,
Tot ce faci un rost își are.
Când vei crește-ți va fi dor
Fiindcă totu-i trecător.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
August
În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,
La clipele dulci, când împreună eram o artă.
În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,
O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.
Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,
De momentele petrecute, când eram în armonie divină.
Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,
Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.
Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,
Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.
Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,
Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.
Și totul începe
Și se termină cu tine,
Prima ploaie de vară nu ține,
Prima dragoste nu se uită niciodată.
Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,
Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.
Îndurerat,suspin și plâng,
Fragmente de inimă spartă eu strâng.
Privesc în ochii tăi, eternitate,
Şi văd acelaşi tainic anotimp;
O dragoste mai mare decât toate,
O dragoste ce nu cunoaşte timp.
Vântul rece al schimbării a suflat,
Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;
Critici și reproșuri au pătruns,
Între noi și-al iubirii răspuns.
Pe cerul dragostei am scris,
Cântec de dor ultima oară,
Va rămâne oare doar un vis,
Iubirea noastră de o vară?