Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Sergiu Dulgheru
Scrisă în ora de mate :)
Data postării: 24 mai 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 452
Poezii din aceiaşi categorie
VINURILOR TALE
Primul meu vin... Merlot!
Cu el a început tot...
Aș vrea să-i mai simt puțin
Mirosul și gustul fin..
Al doilea Sauvignon Blanc
Gustul verii într-un pahar
L-am savurat o vară întreagă
Vara când, îti eram dragă.
Barbera .. cel de-al treilea vin
Martor că-n brațe m-ai tinut!
Nu-i voi uita gustul didivin
Il plâng ades.. dulce tribut!
Ultimul ce mi l-ai dat
Cupaj....merlot cu Pinot Noir ?
Cu el dorul mi-am alinat
Când ai plecat și m-ai uitat.
Cabernet .. vinul promis
În gânduri I-am purtat,
Gustul I-am făurit în vis
Un an I-am tot așteptat..
Bordeaux...un vin simţit
Fin ca o mină de creion,
Roșul soarelui în asfințit
În versurile poeţilor.
Azi vinul de buze mi-e străin
Goale îmi sunt paharele de vin,
Il am în suflet..il scriu pe hârtie
Îmi umplu paharul cu poezie.
Cu ochii deschisi
Ochii tai lucesc in noapte
Reflectindu-mi dragostea
Ma iubesti si esti de departe
Nu m-auzi iubirea mea !
Iti soptesc cuvinte multe
Insa ele n-au folos
Dormi frumoaso, somn frumos
Poate stii, ca eu la tine
Ma gindesc neincetat
Ca iubirea mea nu are
Un sfirsit nelimitat
Ca roua tu ma vei uda
Ca soarele vei lumina,
Mereu imi vei fi steaua mea
Si steaua ma va indruma.
Doar tu vei fi lumina mea
Si-n zori de zi vei lumina,
Acum e seara-n viata mea
Te rog aprinde flacara.
Dorul din trecut
Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,
te scriu în ale mele gânduri,
încercând să te caut într-un alt el,
căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.
Te-am lăsat, fără de minte,
încă te puteam avea.
gândul ți-e la ea,
al meu la tine,
mi-am spus printre lacrimi și suspine,
căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.
Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,
căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,
ochii tăi zăresc asupra ei,
dar ai mei privesc în continuare către tine.
Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,
poate încă m-ai fi iubit,
te-aș fi avut lângă mine,
lacrimile mi-ar fi curs de fericire.
te puteam păstra doar pentru mine,
scumpa și tandra mea iubire…
te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.
N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,
și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,
căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,
te-ai învălui în lumina zilelor mele,
fiecare gând ar fi o adiere de dor,
fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.
Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –
neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.
Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,
ai înțelege că iubirea nu cere,
nu cere nimic altceva decât să fie –
simplă, pură, fără forme,
fără ziduri de apărat,
fără măști de purtat.
Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,
și tot ce am fost,
și tot ce voi fi.
Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,
în acele colțuri de lumina dimineții
în care eu mă regăsesc cu tine,
fără cuvinte,
fără planuri,
doar un puls comun între două inimi.
Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea
fără frică, fără teamă de-a pierde.
Dacă ai ține la tine,
ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,
ca un secret păstrat în pielea ta,
ca o fereastră deschisă către lume,
unde doar noi doi știm cum să iubim.
Dimineaţa fără tine
Îmi sorb cafeaua amară de dimineaţă
Singură, doar cu mine,
Mă gândesc la multe...la viaţă -
La tine!
Ieri, erai încă aici, aproape
Şi cafeaua ieri alt gust avea.
Acum eşti mult prea departe
Pierdut, pe undeva.
Am pregătit, totuşi, două ceşti de cafea,
Nu m-am obişnuit încă cu una!
Două am să fac şi mâine
Şi-ntotdeauna.
Of, singurătate...casa e atât de mare,
Sunt doar eu şi ceaşca de cafea
Mai simt încă undeva, aievea,
Prezenţa ta.
De-acum aşa vor fi dimineţile mele -
Singură cu două ceşti de cafea
Cu suspine mii
După dragostea ta...
Mes yeux ne meurent pas
deux yeux qui m'aimaient
ils se sont fermés devant moi.
tes bras m'ont embrassé
et les pleurs semblent m'avoir quitté.
mes roses mortes ont refleuri
dans le rude hiver
parce que je t'aime encore aujourd'hui.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
VINURILOR TALE
Primul meu vin... Merlot!
Cu el a început tot...
Aș vrea să-i mai simt puțin
Mirosul și gustul fin..
Al doilea Sauvignon Blanc
Gustul verii într-un pahar
L-am savurat o vară întreagă
Vara când, îti eram dragă.
Barbera .. cel de-al treilea vin
Martor că-n brațe m-ai tinut!
Nu-i voi uita gustul didivin
Il plâng ades.. dulce tribut!
Ultimul ce mi l-ai dat
Cupaj....merlot cu Pinot Noir ?
Cu el dorul mi-am alinat
Când ai plecat și m-ai uitat.
Cabernet .. vinul promis
În gânduri I-am purtat,
Gustul I-am făurit în vis
Un an I-am tot așteptat..
Bordeaux...un vin simţit
Fin ca o mină de creion,
Roșul soarelui în asfințit
În versurile poeţilor.
Azi vinul de buze mi-e străin
Goale îmi sunt paharele de vin,
Il am în suflet..il scriu pe hârtie
Îmi umplu paharul cu poezie.
Cu ochii deschisi
Ochii tai lucesc in noapte
Reflectindu-mi dragostea
Ma iubesti si esti de departe
Nu m-auzi iubirea mea !
Iti soptesc cuvinte multe
Insa ele n-au folos
Dormi frumoaso, somn frumos
Poate stii, ca eu la tine
Ma gindesc neincetat
Ca iubirea mea nu are
Un sfirsit nelimitat
Ca roua tu ma vei uda
Ca soarele vei lumina,
Mereu imi vei fi steaua mea
Si steaua ma va indruma.
Doar tu vei fi lumina mea
Si-n zori de zi vei lumina,
Acum e seara-n viata mea
Te rog aprinde flacara.
Dorul din trecut
Te scriu în poezii de parcă încă ai fi al meu,
te scriu în ale mele gânduri,
încercând să te caut într-un alt el,
căci am pierdut tot ce mi erai la doisprezece ani.
Te-am lăsat, fără de minte,
încă te puteam avea.
gândul ți-e la ea,
al meu la tine,
mi-am spus printre lacrimi și suspine,
căci al meu nu vei mai fi, de te-aș căuta noapte și zi.
Și inima-mi rămâne prinsă-n tine,
căci tu ai fost prima și ultima mea iubire,
ochii tăi zăresc asupra ei,
dar ai mei privesc în continuare către tine.
Și de-aș fi gândit la momentul potrivit,
poate încă m-ai fi iubit,
te-aș fi avut lângă mine,
lacrimile mi-ar fi curs de fericire.
te puteam păstra doar pentru mine,
scumpa și tandra mea iubire…
te-am iubit, dar am greșit la ai mei doisprezece ani de zile.
N-am știut ce-i dragostea și cum se privește ea,
și-aș vrea să pot întoarce timpul, măcar un ceas măcar,
căci dorul meu de tine, e acum și mai amar…
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine
Dacă ai ține la tine cât de mult eu țin de tine,
te-ai învălui în lumina zilelor mele,
fiecare gând ar fi o adiere de dor,
fiecare pas, un cânt de alinare pentru sufletul meu.
Ai fi cu tine cum sunt eu cu tine –
neîncetat, cu fiecare clipă ca pe un dar.
Dacă te-ai iubi, cum o fac eu,
ai înțelege că iubirea nu cere,
nu cere nimic altceva decât să fie –
simplă, pură, fără forme,
fără ziduri de apărat,
fără măști de purtat.
Te-ai îmbrățișa, știind că tu ești tot ce am,
și tot ce am fost,
și tot ce voi fi.
Te-ai cunoaște în adâncurile tăcerii,
în acele colțuri de lumina dimineții
în care eu mă regăsesc cu tine,
fără cuvinte,
fără planuri,
doar un puls comun între două inimi.
Dacă te-ai iubi, aș putea să îți dau toată iubirea mea
fără frică, fără teamă de-a pierde.
Dacă ai ține la tine,
ar însemna că tu mă porți în fiecare zi,
ca un secret păstrat în pielea ta,
ca o fereastră deschisă către lume,
unde doar noi doi știm cum să iubim.
Dimineaţa fără tine
Îmi sorb cafeaua amară de dimineaţă
Singură, doar cu mine,
Mă gândesc la multe...la viaţă -
La tine!
Ieri, erai încă aici, aproape
Şi cafeaua ieri alt gust avea.
Acum eşti mult prea departe
Pierdut, pe undeva.
Am pregătit, totuşi, două ceşti de cafea,
Nu m-am obişnuit încă cu una!
Două am să fac şi mâine
Şi-ntotdeauna.
Of, singurătate...casa e atât de mare,
Sunt doar eu şi ceaşca de cafea
Mai simt încă undeva, aievea,
Prezenţa ta.
De-acum aşa vor fi dimineţile mele -
Singură cu două ceşti de cafea
Cu suspine mii
După dragostea ta...
Mes yeux ne meurent pas
deux yeux qui m'aimaient
ils se sont fermés devant moi.
tes bras m'ont embrassé
et les pleurs semblent m'avoir quitté.
mes roses mortes ont refleuri
dans le rude hiver
parce que je t'aime encore aujourd'hui.
Autor Alina Zamurca
Poezia compusă pe 19.10.2024
Alte poezii ale autorului
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Vis de ceară
Sub cerul argintiu de stele,
Se-ntinde tainic peste zare,
Povestea ce-n visuri se pierde,
Și-n inimi lasă alinare.
Pe malul unui râu ieșise,
O floare albă cam plăpândă,
E luna-n cer, regină-n vise,
Ce-n ape clare se răsfrângă.
În vals de îngeri, doruri zboară,
Prin văi ascunse de mister,
Și glasuri tandre, lin tresară,
La marginea unui eter.
Timpul, parcă, 'și pierde rostul,
În dansul nopții fermecate,
Iar umbrele, în mii de clipe,
Se leagă-n doruri neuitate.
Tu, visător cu ochi de aur,
Privești la cer, cerând răspuns,
La tot ce inima îți cere,
În ritmul unui vechi disjuns.
Și-n dimineața ce-ți zâmbește,
Cu blânde raze te-nvrăjbește,
Rămâi cu gândul dus departe,
În lumea-n care totul arde.
Căci viața e un vis de ceară,
Topit în clipe de splendoare,
Și tot ce-i efemer ne-nvață,
Că dragostea-i nemuritoare.
August
În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,
La clipele dulci, când împreună eram o artă.
În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,
O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.
Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,
De momentele petrecute, când eram în armonie divină.
Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,
Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.
Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,
Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.
Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,
Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.
Și totul începe
Și se termină cu tine,
Prima ploaie de vară nu ține,
Prima dragoste nu se uită niciodată.
Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,
Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.
Îndurerat,suspin și plâng,
Fragmente de inimă spartă eu strâng.
Privesc în ochii tăi, eternitate,
Şi văd acelaşi tainic anotimp;
O dragoste mai mare decât toate,
O dragoste ce nu cunoaşte timp.
Vântul rece al schimbării a suflat,
Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;
Critici și reproșuri au pătruns,
Între noi și-al iubirii răspuns.
Pe cerul dragostei am scris,
Cântec de dor ultima oară,
Va rămâne oare doar un vis,
Iubirea noastră de o vară?
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Acasă
Primul sărut a fost pe strada mea,
Acum trebuie să merg singur pe ea.
Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,
Exact în același loc, îmi amintesc
Cât de fericiți eram amândoi,
Că vara se termina cu noi.
A devenit locul nostru, dar n-am știut
Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.
Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.
Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.
Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,
Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.
De când nu ești, strada-i tristă și pustie,
Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Vis de ceară
Sub cerul argintiu de stele,
Se-ntinde tainic peste zare,
Povestea ce-n visuri se pierde,
Și-n inimi lasă alinare.
Pe malul unui râu ieșise,
O floare albă cam plăpândă,
E luna-n cer, regină-n vise,
Ce-n ape clare se răsfrângă.
În vals de îngeri, doruri zboară,
Prin văi ascunse de mister,
Și glasuri tandre, lin tresară,
La marginea unui eter.
Timpul, parcă, 'și pierde rostul,
În dansul nopții fermecate,
Iar umbrele, în mii de clipe,
Se leagă-n doruri neuitate.
Tu, visător cu ochi de aur,
Privești la cer, cerând răspuns,
La tot ce inima îți cere,
În ritmul unui vechi disjuns.
Și-n dimineața ce-ți zâmbește,
Cu blânde raze te-nvrăjbește,
Rămâi cu gândul dus departe,
În lumea-n care totul arde.
Căci viața e un vis de ceară,
Topit în clipe de splendoare,
Și tot ce-i efemer ne-nvață,
Că dragostea-i nemuritoare.
August
În nopți tăcute și reci, gândurile mă poartă,
La clipele dulci, când împreună eram o artă.
În sufletul meu, Tu ești mereu prezentă,
O amintire frumoasă, veșnic vie și intensă.
Mi-e dor de zâmbetul tău, de privirea ta senină,
De momentele petrecute, când eram în armonie divină.
Aștept cu nerăbdare ziua-n care vei vedea,
Că nimeni altcineva nu-ți poate lua locul în viața mea.
Regrete mă-nconjoară, m-apasă chiar în piept,
Căci în dragoste, am greșit și-am fost nepăsător, de-a drept.
Iar în adâncul inimii mele, iubirea pentru tine încă arde,
Chiar dacă într-a ta El și-a găsit un loc aparte.
Și totul începe
Și se termină cu tine,
Prima ploaie de vară nu ține,
Prima dragoste nu se uită niciodată.
Și tare aș vrea să-ți spun c-am trecut peste,
Dar amândoi știm că adevărul nu ăsta este.
Îndurerat,suspin și plâng,
Fragmente de inimă spartă eu strâng.
Privesc în ochii tăi, eternitate,
Şi văd acelaşi tainic anotimp;
O dragoste mai mare decât toate,
O dragoste ce nu cunoaşte timp.
Vântul rece al schimbării a suflat,
Și anotimpul iubirii ne-a fost luat;
Critici și reproșuri au pătruns,
Între noi și-al iubirii răspuns.
Pe cerul dragostei am scris,
Cântec de dor ultima oară,
Va rămâne oare doar un vis,
Iubirea noastră de o vară?
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Acasă
Primul sărut a fost pe strada mea,
Acum trebuie să merg singur pe ea.
Ne văd pe noi peste tot și mă opresc,
Exact în același loc, îmi amintesc
Cât de fericiți eram amândoi,
Că vara se termina cu noi.
A devenit locul nostru, dar n-am știut
Că tot acolo vom avea și ultimul sarut.
Nu știu daca e noroc sau sunt blestemat.
Că trec prin locul ăla de fiecare dat'.
Dar mă doare că nu mai sunt cu tine,
Parca nu merg acasă, daca nu ești lângă mine.
De când nu ești, strada-i tristă și pustie,
Iar eu tot rătăcesc, căutându-te pe tine.