Falsa prietenie...
Am trecut prin nopțile pustii,
Să-mi dau seama ca erau nuanțe vii,
Că durerea ce-o simțeam,
Nu avea să stea un an.
Cu nostalgie apropiindu-ma de cel mai vechi copac,
Mi-am dat seama de cine era plantat,
De o specie mai "cristalină" a ființelor vii,
Care pe atunci se numeau "prietenii".
Când pe loc m-am oprit,
Brusc mi-am amintit,
Trădarea ce-o simțeam întâia oară,
Într-o furtunoasă noapte de vară.
Și deși am inima de sticlă,
Nu înseamnă ca port pică,
Persoanelor care pot,
În viața sa treacă peste tot.
Categoria: Poezii diverse
Toate poeziile autorului: Sergiu Dulgheru
Printre primele poezii scrise
Data postării: 24 mai 2024
Vizualizări: 472
Poezii din aceiaşi categorie
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Cartea
Cunoștințe nemărginite
Din carte provenite
Cu care biblioteca minți tu vei umple
Și lumea tu vei unge
Cu informații multe
De care lumea mult are nevoie
O să ai multe surprize
Pe care cărțile ți le vor zice
Acesta are un preț important
Timpul pe care l-ai acordat
Cărțile sunt importante
Ne ajută la învățare
Toată ziua ai citit
Și insomnie tu ai primit
Om și destin
Un foc s-a aprins între lut și destine,
Un suflet curat mai tresare în sine,
Lacrimi au curs peste vremi risipite,
Și taine ascund încercări ne-mplinite.
Un glas se ridică din abisul tăcerii,
Un strigăt răsună sub masca durerii,
Nimic nu rămâne și totul e scrum,
Un zbor se oprește la margini de drum.
Rădăcinile mor în pământu-nghețat,
Un vis se destramă sub cerul crispat,
Chemarea se pierde prin ploaia de chin,
Absentă-i Lumina dintre om și destin.
Să fiu ca o taină...
Du-mă Doamne-n lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Pune-mă-n pământ,
Să răsar ca vânt,
Toarnă-mă-n hârdoaie,
Să cad ca o ploaie.
Fă-mă răsărit,
Să mă știu iubit,
Ori un bob de rouă,
Lacrimi să mă plouă,
Să curg în izvoare,
Ca o taină mare,
Să mă bea cu sete,
Tinerele fete.
Fă-mă vis subțire,
Dus de amintire,
Să m-ascund în șoapte,
Rostite în noapte,
De-un tânăr fecior,
Ca un cald fior,
Și să duc pe pleoape,
Ale mării ape.
Fă-mă stea de ceară,
Să ard doar o seară,
Ori cuvânt uitat,
Într-un vers curat,
Să mă pierd în lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Mai lasă de la tine…
Mai lasă de la tine câteodată,
Și pune-ți lacătul la gură,
Că vorba odată aruncată,
Împrăștie venin și ură.
Mai rătăcește printr-o carte,
Și adulmecă cuvinte noi,
Şi începe zilnic a le împarte,
La cei mânjiți de tine cu noroi.
Mai pune capul jos pe pernă,
Şi fugi cu gândul în văzduh,
Şi lasă dragostea maternă,
Să te cuprindă ca pe-un prunc.
Mai lasă de la tine creștinește,
Atunci când ești obijduit,
Căci sufletul se îndumnezeiește,
Din oful celui oropsit.
Mai caută să cucerești pustiul,
Și poartă-ți crucea fără ofensă,
Și va veni la tine de îndată Fiul,
Cu veșnicia în ceruri, recompensă.
Toamna
Au început de ieri copacii,
A lor haină să îşi schimbe,
Tremură acum săracii,
Crengile încep să-şi plimbe.
A lor frunză verde, mare,
S-a uscat şi-a îngălbenit,
Şi-a început încet să zboare,
Cu un vânt din răsărit.
Plouă mult şi e răcoare,
Peste dealuri ceaţa-i deasă,
Pleacă păsări călătoare,
Să-şi găsească altă casă.
Toată lumea-i pe ogoare,
De cu ziuă până-n seară,
Strâng recolta în hambare,
Şi duc fructele-n camară.
A schimbat natura haina,
Şi-a pus rochie arămie,
Şi-a pus numele de Toamna,
Şi se plimbă pe câmpie.
Cartea
Cunoștințe nemărginite
Din carte provenite
Cu care biblioteca minți tu vei umple
Și lumea tu vei unge
Cu informații multe
De care lumea mult are nevoie
O să ai multe surprize
Pe care cărțile ți le vor zice
Acesta are un preț important
Timpul pe care l-ai acordat
Cărțile sunt importante
Ne ajută la învățare
Toată ziua ai citit
Și insomnie tu ai primit
Om și destin
Un foc s-a aprins între lut și destine,
Un suflet curat mai tresare în sine,
Lacrimi au curs peste vremi risipite,
Și taine ascund încercări ne-mplinite.
Un glas se ridică din abisul tăcerii,
Un strigăt răsună sub masca durerii,
Nimic nu rămâne și totul e scrum,
Un zbor se oprește la margini de drum.
Rădăcinile mor în pământu-nghețat,
Un vis se destramă sub cerul crispat,
Chemarea se pierde prin ploaia de chin,
Absentă-i Lumina dintre om și destin.
Să fiu ca o taină...
Du-mă Doamne-n lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Pune-mă-n pământ,
Să răsar ca vânt,
Toarnă-mă-n hârdoaie,
Să cad ca o ploaie.
Fă-mă răsărit,
Să mă știu iubit,
Ori un bob de rouă,
Lacrimi să mă plouă,
Să curg în izvoare,
Ca o taină mare,
Să mă bea cu sete,
Tinerele fete.
Fă-mă vis subțire,
Dus de amintire,
Să m-ascund în șoapte,
Rostite în noapte,
De-un tânăr fecior,
Ca un cald fior,
Și să duc pe pleoape,
Ale mării ape.
Fă-mă stea de ceară,
Să ard doar o seară,
Ori cuvânt uitat,
Într-un vers curat,
Să mă pierd în lume,
Fără chip și nume,
Fără trup și haină,
Să fiu ca o taină.
Desculț prin hârtie
Sunt umbra tăcută-a unei seri ce coboară,
Un vis rătăcit între noapte și zori,
Un om ce-și așterne pe file ușoară,
Povara tăcerii în vechi scrisori.
Din gânduri mi-am făcut o lume-n cuvinte,
Unde dorul se plimbă desculț prin hârtie,
Și fiecare vers e o rană sau punte,
Spre-o clipă de cer sau o melancolie.
N-am stele în frunte, nici faimă-n privire,
Doar inima plină de focuri nespuse,
Sunt simplu — dar scrisul îmi dă strălucire,
Și-mi poartă tăcerile-n zări nepătrunse.
Alte poezii ale autorului
Remnants of us
Who’s there to stop us from bets we can’t win,
chasing the thrill as we’re bound to give in?
Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,
we cradle what scorches and cling all the same.
You said we were timeless, souls intertwined,
I thought I’d be yours—some piece of me sighed.
Yet the fires we fed burned bright and then died,
a fever that faded, left cold by your side.
You loved me in pieces, all dressed in disguise,
sweet-talking forever with empty-eyed lies.
And I, like a fool, took a rose by its thorn,
believed in the beauty, ignored that I’d mourn.
You spun me dreams that dissolved into haze,
promised me solace yet left me ablaze.
Now I sift through ashes, each ember a ghost,
tracing the ruins of what I loved most.
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Thorns
Every rose has its thorns.
Show me yours—
I have hands
willing to bleed.
Petals fall,
scars remain;
proof of the path
we dared to take.
Hold out your wounds,
bare and true—
I’ll cradle them softly
in evening’s dew.
Now I behold—
no thorns to bear,
for she is a tulip
amidst roses rare.
Rămas-bun
Fluturii care zburau prin stomac, azi i-am uitat,
Odată cu ei, și pe tine în spate de tot te-am lăsat.
Ți-am șters amprentele pe care le-ai lăsat pe torace,
Cândva inima-mi bătea în ritm cu noi, azi tace.
Mi-am promis c-o să te uit, chiar dacă te mai simt în ploi,
Am acceptat că suntem „tu și eu" și că nu mai există „noi".
Vârsta contradicțiilor
În zori de zi, în lumina răsăritului,
Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.
În suflete tinere, pasiuni se aprind,
Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.
Cu inima plină de curaj și cutezanță,
Tânărul adolescent se avântă cu speranță,
În lumea lipsită de nuanță,
În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.
Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul
Doar acolo unde gândul
Poate-ajunge-ntr-un minut,
Un minut și nu mai mult.
Dar oricum, ești mic, ești mare,
Tot ce faci un rost își are.
Când vei crește-ți va fi dor
Fiindcă totu-i trecător.
Remnants of us
Who’s there to stop us from bets we can’t win,
chasing the thrill as we’re bound to give in?
Eyes wide to the risk, hands warm from the flame,
we cradle what scorches and cling all the same.
You said we were timeless, souls intertwined,
I thought I’d be yours—some piece of me sighed.
Yet the fires we fed burned bright and then died,
a fever that faded, left cold by your side.
You loved me in pieces, all dressed in disguise,
sweet-talking forever with empty-eyed lies.
And I, like a fool, took a rose by its thorn,
believed in the beauty, ignored that I’d mourn.
You spun me dreams that dissolved into haze,
promised me solace yet left me ablaze.
Now I sift through ashes, each ember a ghost,
tracing the ruins of what I loved most.
The cut that always bleeds
There lies a scar that cannot mend,
etched deep where yearning finds no end—
like salt upon a tender seam,
a silent scream, an endless dream.
It’s love—a blade both fierce and kind,
that strikes the heart, yet leaves it bind;
a place where rapture, sorrow blend,
where beauty cuts, but wounds transcend.
She slipped away like fading light,
her laughter gone before the night,
and in her wake, a hollowed ache,
a gash left raw, too real to shake.
How quick she turned, how swift she fled,
while I was bound by words unsaid;
she found new arms to pull her near—
I’m left with ghosts that linger here.
Her smile now beams for someone new,
a truth I face, yet can’t see through;
it’s not her absence but her ease—
that’s the cut that always bleeds.
I watch her laugh, I hear her name,
and still the hurt remains the same;
for love can end, and love can wane,
but not the mark her phantom made.
Frânturi din tine
În ochii ei albaștri, văd trecutul,
O umbră fină, o dulce amintire,
De parcă timpul a pierdut minutul,
Și-n ei văd iar a ta iubire.
Pe buzele-i de rouă, simt cuvinte,
Ce-odinioară îmi vorbeau de dor,
În gesturi tandre, regăsesc fierbinte
A ta chemare, suflet călător.
Și când lumina serii cade lină,
În ochii ei d-azur te-ntrezăresc,
Ca un vis vechi ce-n noapte se-anină,
Și-n profunzimea lor, iar te iubesc.
Thorns
Every rose has its thorns.
Show me yours—
I have hands
willing to bleed.
Petals fall,
scars remain;
proof of the path
we dared to take.
Hold out your wounds,
bare and true—
I’ll cradle them softly
in evening’s dew.
Now I behold—
no thorns to bear,
for she is a tulip
amidst roses rare.
Rămas-bun
Fluturii care zburau prin stomac, azi i-am uitat,
Odată cu ei, și pe tine în spate de tot te-am lăsat.
Ți-am șters amprentele pe care le-ai lăsat pe torace,
Cândva inima-mi bătea în ritm cu noi, azi tace.
Mi-am promis c-o să te uit, chiar dacă te mai simt în ploi,
Am acceptat că suntem „tu și eu" și că nu mai există „noi".
Vârsta contradicțiilor
În zori de zi, în lumina răsăritului,
Adolescența se ivește, un vis neîngrădit.
În suflete tinere, pasiuni se aprind,
Iar visele prind aripi,înspre cerul nesfârșit.
Cu inima plină de curaj și cutezanță,
Tânărul adolescent se avântă cu speranță,
În lumea lipsită de nuanță,
În care căutarea sinelui îi dă o siguranță.
Vrei s-ajungi, s-ajungi cu vântul
Doar acolo unde gândul
Poate-ajunge-ntr-un minut,
Un minut și nu mai mult.
Dar oricum, ești mic, ești mare,
Tot ce faci un rost își are.
Când vei crește-ți va fi dor
Fiindcă totu-i trecător.