Thoughts

E umbra ta iubite și nu te văd.

Și-aș vrea nespus să te revăd.

Să-ți spun cât de iubesc

Că am un dor de tine nebunesc.

Și mereu să ne îmbrățișăm,

Pe alei să ne furișăm,

Duși de un gând sublim

Și împreună veșnic să iubim.

La bătrânețe aș vrea să fim

Aici, tot la fel să ne iubim.

Să admirăm flori de salcâm

Tot aici pe acest tărâm.

Întoarce-te din neant la mine,

Trecutu-ți să nu mai pomine,

Și vei afla că-n veci, tu plecând

Poți vedea ce ai lăsat plângând.

Noaptea a trecut pe furiș,

Și razele de soare strălucesc.

Iar păsările vesel în luminiș,

Ciripesc și viața o îndulcesc.

Aș putea gândi la o scrisoare,

Dar mi-e frică de răspuns.

Ca-l meu dor să îl măsoare,

Iar s-ar pierde în nepătruns.

Oare în sufletu-mi s-a strecurat

Simbolul clipei de emoționare,

Subconștientul meu s-a bucurat

Și s-a înclinat spre înduioșare?

Dar soarele se-ascunde la apus,

Și o priveliște ca a unui vârstnic

La care luna sus pe cer s-a interpus

Gândului meu unic și năstrușnic.

Unii nu înțeleg sensul negativ al cuvântului abuz.

Alții au transformat în sinonime, îndrăzneala cu tupeul.

Sunt persoane care nu au limite la felul în care percep modul de a-și trăi viața.

Se fac confuzii între a respecta un ideal, a pune în practică niște principii, cu înțelegerea eronată a conceptului de libertate.

Nu s-a înțeles că tradițiile unui neam și valorile istorice, spirituale, culturale ale unei nații trebuie păstrate, reevaluate și etalate permanent, pentru a sădi veșnic o sămânță roditoare.

Sunt prea mulți adepți ai moralei, în detrimentul acțiunii de a face un lucru să funcționeze sub apanajul performanței, eficienței și progresului.

Sunt prea puțini cei care simpt că rădăcinile native au o origine ce nu poate fi ignorată.

Nu știm dacă suntem cei mai mari sau poate prea mici în acest Univers.

Sunetele calme ale timpului ce în spațiu se transformă, dau rezonanțe ample fondului ce ia forme distincte și uneori confuze.

Se poate oare să descoperi în noapte ce-i ascuns luminii, și în zorii zilei ce nu se vede în noapte?

Cei ce nu înțeleg sensibilitatea, nu își acceptă duritatea, mimând cu multă aroganță superioritatea lor față de viață.

Nu tot ce simpte omul este util, și a fi tăcut nu înseamnă a fi umil.

Dacă unii râd mereu de cei din jur,

De ei înșiși și-au bătut joc destul.

Și-n modul de a se exprima fudul,

Generații întregi îi vor condamna dur.

Un caracter prin educație și cultură se obține.

Ploaia de stele ce cade din cer,

Hrănește rădăcina primei iubiri,

Înflorind în crepuscul de priviri

Precum florile unui vonicer.

Ramurile lui în patru muchii,

Inspiră iubirea prin jurăminte

În cuvinte blânde și sfinte

Ce-n bucurie oglindesc ochii.

Nuanțele albe-verzui de arbust

Împrăștie mirosul dulce al fericirii,

Și tu împărtășești efectul iubirii

Fără a ignora aspectul ei vetust,

Sentimentul iubirii este veșnic.

Îl păstrezi în inimă ca un tezaur,

Diamant într-o montură din aur,

Simfonie în suflet creată năstrușnic.

Privește către un cer senin,

Ascultă-ți sunetele inimii,

Rezemându-ți sufletul leonin

Pe fapte dăruite înălțimii.

Acceptă tot ce natura poate da

Mereu în viața petrecută în real,

Iertarea și iubirea a o acorda

Sentimentelor cu căldura-n floreal.

Miresmele pădurii înverzite

Să-ți parfumeze drumurile-n viață,

De stele și de aștrii să fie păzite

Iar soarta semeață ca o dimineață.

Doi munți înalți se privesc

Față în față, fiindcă-s măreți.

Formele lor se oglindesc

În apele lacului, zâmbăreți.

Deasupra lor un cer senin.

Păziți de pădurea de brazi,

Cu roci cristaline de penin,

Creând un grup de camarazi.

Din cerul albastru soarele

Își trimite razele multiple

Spre lac, căutând culoarele

Spectrului de culori centuple.

Imaginile Lacului Maroon

Și clopotele Maroon în față,

Baghetă a Colorado-n creion

Privirea mea din nou se răsfață.

El compune pentru a vă spune, 

A va transmite ceea ce simte. 

Stă cu el în taină și se gândește, 

Oare de ce lumea ne păcălește? 

Se uita în jur și speră ca visează

Atâția falși, superficiali, egocentrisme..

El simte în inimă că vrea sa vadă

Doar oameni sinceri cu priviri magice. 

S-a luptat mult cu ale lui gânduri

Care îi spuneau..ca nu-i la teatru 

Poate este diferit față de alți oameni

Este un ciudat..doar un om simplu. 

Vine la toți, acel moment din viață

Cand cei ce pot conștientizează. 

Și-a dorit mult, colorat sa gândească 

Pana când s-a trezit..si merge în față. 

A stat și tipul...o viata aproape, 

În întuneric și de el departe

Fără sa vadă sau sa mai creadă 

Ce OM este el, față de hoardă. 

În gândul unui porumbel

se ascunde gândul unui copil.

În inima unui copil 

bate vântul aprig al batranului

care piveste spre cer cu ochii in pamant.

Totul in jur e bataie 

de aripi, de ganduri, de inimi

care se vor intoarce la fâlfâitul suprem

la o mica horă de păsări

jucată pe crengile rupte din cer.

Mâinile imi sunt prea calde

ca sa ma simt in viața,
Si spiritele nu ma încălzesc

prin rece furtuna.

Ceata imi cere mâna,

drumului sa-i fiu de soata,
Iar noaptea se apropie de

firea-mi prea nocturna.

Sufletul caută aer rece,

dulce acrișor!
Sa fie acru ca si inima-mi neagră.
Pasul imi e lin,

trupul il simt ușor.
Tot ce am trăit pana

acum se leagă.

Drumul e ud,ploua rece

si melancolic,
Dragostea a îngheatat,

focul e lichid!
Lichiorul e dulce in culori

de alcoholic,
Vântul încă bate in

aerul prea morbid.

Umbra mi se conturează

lasciv si întunecat,
Vocea mi se iubește in

poezii de amor.
Ma apropiu de viața intr-un

decor parca trucat,
Solitudinea e o stare

rece de ador.

Las totul in urma si

pasesc in balta,
Apa cerului ma poarta pe un

timp cu nor frumos,
Ma duc cu mine ca nu

o sa găsesc o altă,
Ma doresc cu trup si suflet,

nu vreau mai voluptuos.

Teleport prin timp si

lichior la fel de dulce,
Pe tărâmul morților picura

ploaie parca de lacrimi.
Pe buzele-mi sângerii

sarutul unui duce.
Trecutul face parte iubirii

si unor patimi.

Sentiment adolescentin

imi paste in suflet,
Ma plimb prin ierarhia

sufletelor căzute.
Pe lumea asta bizara uit

sa am triplet,
Uit si de timpurile

negre ce sunt făcute.

Sunt doar eu si dragostea

mea eterna,
Imi fac si cadou o matura

care e a mea!
In lumea mea nu e moale

nici o perna,
Totul e rece si îngheață,

când vrea e rea.

Deschid si cărți sa-mi spună

ce am pe suflet,
Dar eu deja știu,gândisem inainte!

Nu voi sa continui sa scriu si antet,

E liniște pe tărâmurile

prea sfinte...

  Cete doare acolo jos ,copil mic si voios

  Visul tau de a fi se zice a nu deveni

  Stiu ca doare,te îneci in regret si speranta dar cui crezi ca îi pasă?...

Lumina înfruntă orice întuneric

Ca Soarele în lobul său sferic,

Ce îți dăruiește energia în viață

Și-ți topește-n suflet sloiul de ghiață.

Depășești cu putere, ardoare

Orice eveniment care doare.

Lupți cu întunericul malefic

Și îți dorești un climat benefic.

Identifici s-apuci o cale măiastră

Precum a cerului culoare albastră.

Încerci să descoperi în suflet

Un drag sentiment și răsuflet.

Întunericului din noapte

Stelele și Luna-i sunt înțelepte,

Transformându-i paradoxul

Astfel ca magia să fie influxul.

Lumină-n suflet și în minte,

Iubire ce nu se dezminte.

Petreci momente fără de cusur

Chiar dacă părul ți-este sur.

Printre flori ori mărăcini 

Mă -ncoltesc ai vieții spini;

Mintea mi joacă feste 

Și mă umplu de regrete.

Privesc cu jale înapoi 

Pașii mânjiți cu noroi;

Umbre häde mă -nfioarä

Până n tălpi mă măsoară..

Mă uit în urmă cu dojană 

Și brusc o iau la goană,

Sä mă slobod de ghearele,

Ce -mi strâmbă picioarele.

Îmi pun piedică în calea,

Rotindu -mä-n spirale;

Mă ia pe sus amețeala,

Îmi prinse brâul oboseala.

La o răscruce -,am poposit,

Ascultând al meu ticăit,

Ce-mi zumzăie necontenit 

Și -mi repetă ce-am greșit.

Dar eu m-avänt la nimereală 

Și cer vremii socoteală;

De ce nu mi-a dat răgaz,

Să pot fugi de -al meu necaz..