Gânduri !

Ce înseamnă un sărut 

Niciodată n-am știut 

Poate nici măcar n-am vrut 

De poveste să ascult. 

E sărutul o prefață 

La ce va urma în viață?

Sau e doar un epilog 

Al iubirii nemurire zălog?

Ce n-aș da să fi știut 

Ce înseamnă un sărut 

În ziua când din întâmplare 

Am alunecat în a ta sărutare. 

E sărutul ce mi-ai dat 

Minunea la care am visat?

E sărutul o portiță 

Spre a fericirii coroniță?

Sau e doar o amăgire 

Petrecută din neștire

Între buzele-mi stângace

Și ale tale buze gingașe? 

Din inima ţărânii româneşti,

Acea Moldovă foarte veche,

S-a zămislit în Ipoteşti,

Luceafărul fără pereche.

Străluce falnic peste ţară,

Din valurile vremii pitoreşti,

Făcând mereu ca el să pară,

Prin poezie, Crăiasa din poveşti.

Singurătatea ţi-o risipă într-o clipă,

Pe loc te va răpune o Melancolie,

Şi cauţi răvăşit şi-n pripă,

Să devorezi a sa divină poezie.

Un Înger de pază pentru suflet,

Când amintirile… te părăsesc,

O oază de lumină într-un zâmbet,

O Floare Albastră pe câmpul românesc.

Atunci când trecem negrăbiţi,

Pe lângă plopii fără soţ,

Şi ne simţim trişti, neiubiţi,

Pajul Cupidon ne aşteaptă-n colţ,

Şi ne şopteşte la ureche,

Ce e amorul sau a sa poveste,

Tot prin ale sale versuri nepereche,

Ce-s pline de vorbe măiestre:

Iubind în taină mi-am aflat Dorinţa,

Să mă recite prunc şi cel bătrân,

Iar Criticilor mei le rog fiinţa,

Să nu mă mustre c-am fost bun român.

Nu vreau o Despărţire pentru noi,

Când însuşi glasul ne e unul,

Ci doar iubire în nevoi,

Căci asta ştie tot românul.

Povestea codrului să mă lăsaţi,

Să mi-o ascult ca-n tinereţe,

Scrisorile să mi le daţi,

Să le citesc printre fâneţe.

Iar Lacul, Noaptea să-l privesc,

Înger şi demon să mă fi simţit,

Să-mi dea puteri să-mi amintesc,

De- O Mamă…dulce mamă, ce-am iubit.

Şi-n Freamăt de codru agitat,

De câte ori iubito mi-am dorit,

O Revedere cu al tău chip curat,

Şi-a ta iubire de granit.

 Departe sunt de tine acum,

Adio nu-ţi voi spune niciodat,

Căci Doina mea de om nebun,

O lume întreagă a schimbat.

S-a dus amorul, s-au dus toate,

Atât de fragedă e amintirea,

Departe sînt de tine frate,

Dar tot la tine mi-e iubirea.

De-or trece anii peste mine,

M-ai am un singur dor români,

E Rugăciunea unui dac, ştiţi bine,

Iubiţi-vă şi fiţi pe voi stăpâni.

O clipă vom rămâne înmărmuriţi,

Nu ştim de-i vis sau o dorinţă,

Dar ştiu că toţi îi mulţumiţi,

Cu o dreaptă cuviinţă:

Mărite Eminescu îţi mulţumim,

Pentru iubirea ce ai arătat-o orişicui,

Ea ne inundă atunci când te citim,

Şi mult am vrea să-ţi spunem, O rămâi …

Să-ți cobor stelele de pe cer,
le-aș așeza pe față și aș face colaje.
Te-aș privi cum n-aș putea de sincer
și am trăi meschin, ca două personaje.

Dar mie-mi place marea s-o zăresc în ochii tăi,
să-ți strălucească lumina părului ud.
Te-aș mângâia blând cu ochii mei uscați și răi,
ca jocul nostru să continue tot mai mut.

M-afund tot mai adânc în întunericul ocean
și pot doar să observ ceea ce e neînsemnat.
Căci doar glasul tău mai este cântec de pian,
Iar ce avem noi nu este adevărat.

Mi-ai prezentat și marea, soarele, și spațiul protector,
Ființe nedumerite în fumuri de arsură.
Mi-ai furat inima asemeni unui infractor,
lăsând în urmă drumul fără de căldură.

Am căzut printre rândurile amestecate de dorințe,
când vorbele tale mi-au oferit siguranță.
Medusa ta sunt eu, aleasă dintre ființe,
Sau doar am fost, cândva, acum — doar ignoranță.

Vin dulce prelins de-a lungul gurii,
ca toate cuvintele rostite de tine.
Speranțe împietrite prin arta literaturii,
'medusa ta' ce-a distrus niște destine.

Canta pasarile-n cor

Un cantec dulce de amor

Sunt trista si mi-e tare dor 

De iubitul calator.

Unde esti inger divin

Cu chipul tau de serafim

Iubeste-ma sub a ta aripa

Sa uit ca traiesc, o clipa.

Prinde-mi mana diafana

Si pune-o pe a ta coroana

Du-ma-n paradis ,departe

Sa-ti ascult a tale soapte.

Glasul tau ma cheama-n noapte

Langa tronul tau de vis

Sunt acolo,sus pe-o stea

Si tu-mi vorbesti iubite-n scris.

Scrie-mi oda de iubire

Ce-o astept de-o vesnicie

Picteaza-ma pe al tau tron

Suflet iubit din Orion.

În venele mele încă simt al tău venin
Pompat nebunesc de a mea inimă
Devenind acum un simplu străin
Lăsându-mă fără nici-o sărutare ultimă.

Tu poate-l numești un simplu destin,
Dar eu o văd precum o amplă crimă,
Căci acuma mor câte puțin în chin,
Iar tu, doar mă privești din umbră.

Văd în a ta privire senină și blândă
Cum este pierdută în al meu suspin.
Pășești ușor ,peste-a mea inimă,
Urandu-i o moarte frumoasă sublim

Dă-mi un semn, dacă chiar ești tu
Sau mintea mea fictiv te proiectează sublim.
Mă regăsesc în arta ta poetică ca un atu
Sau sunt efectele ale al tău puternic venin…

Eu te iubesc si te voi iubi mereu,

Precum Dumnezeu iubeste, pe credinciosul sau.

Dar cind acela-l izgoneste din inima si suflet...

Pe fata Lui apare-o lacrima si-un cuget

Astfel eu iubindut-te pe tine,

De ce ma lasi mereu, iubito tu pe mine?!

Eu pling si alerg din urma ta,

Iar tu-n raspuns m-alungi la casa mea.

Si-apoi imi zici ca-s cea mai importanta persoana din viata ta,

Si-atunci la ce bun oare,ma tot alungi din ea?

Eu stiu ca ma iubesti si te iubesc si eu ...

Eu pentru totdeauna,iar tu macar mereu.

De unde știe neaua ca-i vremea 

Să se astearnă , pe ramuri și la tâmple

Și c-o să fie iarnă ?

De ce norul pânge în ploaie ?

De ce floarea trece în fruct ?

De ce umbra în noapte piere ?

De ce acești ochi zânbesc tristi ?

De ce iubitul meu ,pe al vieții drum

Clipa netrăită s-a prefăcut în scrum .

Ce cătușe ne mai despart , 

Și cât sunt de grele ?

Nici o pată de lumină 

Nu lucește în noaptea mea

Orce pas își pierde urma...

Obosiți ne destrămăm

Peste viacuri ce rămâne?

Doar religve...

Că am fost ,dar nunmai suntem...    

Mi-am  propus  să  zbor,

Pot s-o fac singur?

Pot  să-mi  caut  un  partener.

Printe  stele  și  sub  nori ,

Vom  găsi  alți murutori?

Doritori  de  zări  senine,

Și  de  soare  și  de  vânt ...

Și  de  dor , de  cel  Pământ ?

Robert mă priyește mirat,neînțelegând care îmi sunt intențiile. Din grămada de frunze

le aleg pe cele mai mari.Din ele alcătuiesc dou cupe.Ne apropiem unul de celălant să ciocnim.

-Stai să îmi pun o dorință ,spun eu.

-Pentru ce vrei să bem?mă întreabă el.

--Pentru prietenie,spn în șoaptă.

--Atunci  să fie pentru ,Ana,spune Robert ,întrând în jocul cuvintelor.

  Nu știu  cum, dar se leagă  o punte între noi,o punte pe care ne place să fim alături.

Îmi vine un chef de vorbă,poate de la gura de vin dulce.Vorbeam cu ușurință despre roate.

--Aș fi vrut să spun că beau pentru dragoste,șoptește la rândul lui Robert.--

--Din toate relațiile  ce se înfiripă  între o femeie și un bărbat ,eu aleg prietenia.

--De ce?

--Cred în ea, deoarece se bazează doar pe sentimente pure, curate,nevinovate.

--Ana ai fost îndrăgostită vreodată?

--Până acum am avut doar prieteni,dar adesea prietenia pregătește drumlmul spre dragoste.

--Dragostea aduce cu ea și fericire și durere.O vâd  mereu,la prietenii mei.Se aș terne  o tăcere

   caldă.Privim amândoi  cerul încărcat de stele.Lumina lor parcă  ne intra în suflet .E un moment 

   unic până acum  în viața mea,când văd și ascult liniștea nopții,stăpână peste tot.            

          Eu ,fiind cel mai mic ,eram responsabil cu cumpărăturile .Deunăzi ,la magazinul din

sat era zarvă mare :discuții,presupuneri,pronosticuri .Oamenii cumpărau bilete la loterie.

Premiul cel mare era ispititor .Dacă cei mari sperau să câștige ,de ce n-aș spera și eu?

Nu eram și eu un copil sărman? Nu mergeam noi duminica și la alte sărbători la biserică?

Nu ne închinam seara și spuneam toate rugăciunele pe care le știam? De ce n-am putea 

câștiga ?Toată săptămâna am făcut socoteli și mi se părea că timpul stă în loc Oamenii vorbrau

pe la colțuri că nu e bine să câștigi premiul cel mare,că banii mulți nu aduc fericire..-Ce să fac 

acum cu  ei când sunt bătrân? Dacă eram tânăr, eram  tânăr era altceva spuneau ei .Oare cum 

gândesc acești oameni?Sunt atâtea de făcut !...Doamne ,de ce nu-i câștig eu ? M-am gândit la

asta toatâ săptămâna și știu exact ce aș face.

          Mai întăi ,aș reconstrui podul de la intrarea în sat ,care trece peste pârâul  Horincea că se

clatină  când trece o căruță peste el .Aș asfalta șoseaua principală  până la noi acasă ,ca să nu mai 

fim nevoiți să scoatem cu greu  cizmulițele din noroil de pe drum când plouă.Biserica satului este așa

mică ,parcă plâng toți sfinții din ea .E veche și ar avea nevoie de reparații .Aș  construi un spital micuț ,

sau un dispensar mai mare pentru copii și bătrânii  din sat ,deoarece nu avem nici doctor  nici farmacie.

O cantină pentru cei bătrâni și nepuntincioși și s-ar creeia locuri de muncă ,inclusiv și pentru mama.

          Cel mai frumos ar fi să înființez o fundație care să poarte numele tatălui meu pe care nu l-am uitat !

Ce bine ar suna așa :-Fundația  Ștefan -Tudorel- ce mândru aș fi .

Dacă aș câștiga premiul cel mare , i-aș cumpăra fratelui meu mai mare un tractor ,pentrcă cel vechi  îl

necăjește mereu. Lui Mircea i-aș face cadou o seră mare spațioasă cum am văzut la televizor .Penrtu ca toți

oamenii să fie firiciți,aș deschide un atelier pentru mâini  îndemnatice . Femeile și fetele din satul meu sunt

harnice și pricepute.: fac minuni cu andelele și cu războiul de țesut.Cât de mult s-ar schimba  satul și de fericiți

ar fi oamenii antrenați în atâtea activități!

          Și ,dacă mai rămân bani,aș cumpăra un elicopter.Duminica ,după ce oamenii ies de la biserică ,eu sau

altcineva  i-am plimba pe cei cae vor să vadă  de sus cât de frumoasă este așezarea noastră ,cu Prutul  care 

curge lin la vale ,cu sălciile  plângătoae ,pădurea mare de ștejari,pârul subțirel care curge spre Prut ,lanurile

aurii  de grâu ,cele verzi de porumb ,viile de pe cealuri și lacul din vale Ce priveliște minunată !

          Și câte ,și câte  și câte gânduri nu-mi trec prin minte...                    

.

Cu mulți  ani în urmă să fie două-trei sute de ani

prin părțile noastre ,una din îndeletnicirile oamenilor

era creșterea animalilor ,mai ales cea a oilor .Cine nu

a crescut  oi nu știe cât sunt ele de docile și de pe urma

lor ,omul  , folosea tot : din lână își făcea haine și zestre

laptele și brânza , carnea era hrana lor de toate zilele .

Creșterea oilor era meseria celor harnici ,îndrăzneți ,cutezători .

Nu este o muncă ușoară ,să fii mereu departe de casă ,

de familie .Din primăvară până toamna târziu ,erau pe drum .

          Trashumanța  de prin Ardeal , Oltenia ,a ajuns  și prin

părțile noastre pe malul Prutului În  satul acela vechi ,era o fată

orfană ,care nu avea nici un rost.Au cunoscut-o ciobanii și au

făcut-o părtașă la paza oilor pe timp de vară .Această întânlire

i-a hotărât destinul .Era fericită ,avea un rost ,oile o iubeau .

Câ era fericită  Că era fericită o descoperă ,cei care o descoperă

cântând  la fluier .Până și oile se opreau să asculte doinele ,baladele

și dorurile  fetei singuratice .Povestea  spune că ciobănița Ileana

în zilele călduroase  se oprea la umbra  sălciilor de pe malul Prutului ,

și cântecul ei răsuna în toată valea .În toamnă turmele s-au retras la

iernat ,cu promisiunea  că se intorc la primăvaă .Povestea se repetă

,Ileana  ia turma în primire și-îș urmează destinul !,,,Pe malul stâng

al Prutului  era un tânăr Basarabean ce-ș pășrea  oile lui o turnă  mică .

          Încă din vara  trecută fusese fermecat de melodiile  ce îi 

mângâiau singurătatea .Începuse iar  să răsune valea de cântec .

Vasile  era curios  să vadă cine cântă ,se apropie  încet de mal și vede

cine era fluierașl .Cu picioarele în apa limpede o fată se răcorea și oile

în jurul  ei, se adăpau .S-a făcut nevăzut  în stufăriș ,meditând la ce văzuse!.

Până la urmă Ileana  și Vasile  s-au  văzut și au descoperit  că deși îi desparte un

hotar  de țară  ei  vorbesc aceiasi  limbă -limba  moldovenească -

          In toamnă  când  turmele  s-au retras  la iernat , Vasile  a trecut  Prutul

cu mica  lui turmă  de oi ,a luat-o pe Ileana de mână ,și au făcut casă nouă

și au avut  urmași  și urmașii lor alți  din generație în  generație  pănă  a ajuns la

mine .ILEANA   și VASILE  ALEXA  sunt strămoșii  mei  și ssunt mândră  că le

cunosc  povestea  și că  mai  trăiesc  cu tot neamul  ALEXA