RELIGVE

NOPȚI  FĂRĂ  SOMN  ȘI  VISE

SE ȚES  ADES , ANOMALII

PE  UNDA  VISELOR  ,TRIMISE .

SE  SPARGE  ZIUA  ÎNTR-UN  CEAS ,

CLEPSIDRA  ÎȘI  PIERDE  PLINUL ,

MĂ  LAS  PIERDUT ,CĂCI  UNDEVA

ÎMI  VOI  GĂSI  DESTINUL!...

Tânăr aproape un copilaș ,

Lenevește printre flori

Și pândește  printre gene ,

Jucăușe  mingi  de pene .

Dar cu atât se alege ,

Că de-ar  întrece gluma

I-ar  sări  în cap găina

Că acuma e mâmică

Și de motan ,nu-i este frică.

Clonc ,clonc ,clonc ,

Și puii vin roată

Mama le dă câte-o râmă ,

O sămânță  ,o pietricică 

 Că așa face o mămică .

Și când somnul îi ademenește ,

Sub aripii îi încălzește!...

Era în vara anului 1943. Comuna era în doliu. Familiile primise vestea morții 

fiilor lor. Numai în mahalaua noastră se auzeau bocete, țipete, vaite, în cinci 

gospodării. Abia plecase cel ce adusese vestea. Au urmat zile de doliu, și 

tristețe.Pe front erau plecați cam 30 de tineri  și azi s-a aflat că 15 nu mai sunt.

Recoltele erau în câmp gata de cules, altfel foamea va face ravagii Forța de muncă 

dispare prin țării străine.În sat vin forțe noi ale armatei române ,niște tineri de 

sacrificiu, ce sunt găzduiți de sătenii satului.Mame de băieți îi plângeau de vii 

sigur nu se vor mai întoarce. Noi copii satului ședeam pe lângă ei le țineam de urât.

I-am văzut plângând, cântând de jale, își luau curaj cântânt cântece oștășești.

       Frontul se apropia de Prut, se auzeau zgomote, într-o seară soldații au fost 

încolonați și au plecat conduși de toți satul ca niște fii:îmbrățișați, îmbărbătați,

bociți. S-a mai întors vreunul?Sătenii mei i-au plâns și pe ei.

      Am văzut cum se retrage un front. La ieșirea din sat trecea șoseaua spre 

Galați. Coloane lungi, dezorganizate, disperate, fugeau...cu moartea pe urmele lor.

Unde Halați...unde? mașini avariate, pradă de război, mafă scumpâaruncată 

pe tot câmpul...

Așa mi-ai apărut în cale, într-o  seară

Erai gânditor, abătut, pentru prima oară

Când ai ajuns în dreptul meu precis

Te-ai oprit, trezit parcă din vis.

Ai tresărit și ai șoptit : bună seara

Dar, m-ai privit, adânc, mirat,

Eu am privit în ochii tâi,

Și m-am simțit foarte ciudat.

Să-i dau un nume n-am știut 

Dar inima de ce a bătut?

De atunci ies seara la portiță 

Poate trece acel cineva, aă-mi spună,

Seară bună.....

Mi-am ascultat inima

O vedeam ce greu jelea,

Nici nu bea nici nu mânca

Doar suferea.

M-am gândit să plec departe,

Să citesc, să scriu o carte?

Să cunosc băieți și fete 

Muzica sămă îmbete.

............................

Doar o clipă te-am zărit 

Inima-n piept s-a răzvrătit,

Ce să-i dau să-i fie bine?

Acum știu ...te vrea pe tine.

Și mi-am spus ...ce-o fi să fie...

Am fugit, dar m-ai găsit,

Poate așa a fost sortit. 

Dar să știi, că te-am iubit.

Sfârșitul  de septembrie aduce soalele după câteva  zile mohorâte, cu ploaie rece.

Razele soarelui își fac loc printre norii albi și fumurii,mângâind iarba încă verde.

Mulțimea de gângănii părăsește locurile ascunse și se pregătește pentru iarna ce

va veni ,bucurându-se de căldura soarelui.Salcâmii își pierd zilnic frunzele mici ,

lăsând în urmă ramuri goale.

          Doamna Alina ,pensionară ,nu își găsește locul în camera mică. Privind la

televizor ,se simte obosită de aceleași știri și aceleași minciuni .Își bea ceaiul  pe

balansoarul din fața casei și se lasă cuprinsă  de visare .Nu sunt doar vise ,mai

curând amintiri  Sunetul strident al  sonerii o trezește din visare.Cine poate fi la ora asta

se întreabă ? se întreabă ea.Rămâne surprinsă  când o vede la poartă pe buna ei prietenă

Ioana ,fostă colegă de serviciu .Ea cea care venea cu vești despre cunoștințele comune:Cum

o mai duc ,cine s-a dus ,cine a mai rămas .Alina îi pregătește o cană cu ceai ,iar Ioana se

așează comod în scaunul cu spătar înalt.

          -Ce vești noi  ai azi?-întreabă Alin .

          -Nu vești bune -răspunde Ioana .A murit nevasta lui Victor ,Maria

          -Dar era tănără ,ce s-a întâmplat?

          -A fost un șoc pentru pentru mulți ,Maria arăta chiar foarte bine Ne-am întânlit nu de mult

la cumpărături .Cine ar fi bănuit că numai două luni  o să plece  pe ultimul drum ? A avt o înmormântare

frumoasă .A avut cine să o plângă - copii ,nurori ,nepoți .Victor era distrus .El știa că tu nu prea  ieși

din perimetru  tău de aceia nici nu te -a sunat .

          -Știu ,Ioana. tot mai des ,aflăm că ,unul  căte unul ,din generația noastră ne părăsesc.Știm că

ne va veni  și nouă rândul Nu ne este teamă .Rostul vieții  l-am îndeplinit -Am trăit alături de copiii mei

de nepoți și chiar de strănepoți . Ce-mi pot dori mai mult ?Soțul ,jumătatea mea ,a plecat ,lăsând un mare

gol în urmă.Zilele trebuie umplute cu ceva ,că amintirile nu sunt de ajuns .

          -Alina ,am o veste bună .Adică eu ,Sanda și Mirela vrem să mergem undeva in concediu  la

tratament ,nu vrei să mergi cu noi ?

          -Îmi pare rău dar nu sunt în stare .Aceiași propunere mi-a făcut-o și sora mea ,exact acum un an

Cine ar fi crezut că nu voi mai avea altă ocaze să fiu cu ea ! Să-ți povestesc cum s-a întâmplat !

          -Ne petreceam verile împreună la țarâ .Aveam căsuțe una lângă alta și comunicam  printr-un

gard  despărțitor,din dorința de a fi aproape .Am fost fericite că putram fi aproape măcar în timpul

verii.Cine ar fi bănuit că ne vedem pentru ultima oară?

          -Surioară te las singură  pentru o săptămână sau două  că-mi vin copiii  din afară  în concediu

și să stau cu ei câteva zile ,apoi ei se duc la mare .Mai vorbim la telefon ! A plecat făcându-mi  semne

din mână .Era o zi de luni .Marți a început o ploaie mocănească ,tot în jur era ud ,deci nu puteam

intra în grădină ,și m - am hotărât să plec și eu acasă și i -am comunicat surioarei mele că m-am

întors și eu în oraș și să nu-mi poarte de grijâ ;În fiecare dimineață ne salutăm  la telefon .Ea îmi

spune că are musafiri care vor pleca la mare ,rămâne doar nepotul ei preferat să depene amintiri .

Sora mea își propusese lui Marius nepotul ei să meargă la cumpărături  să-i cumpere un ceas de

valoare ,drept cadou de ziua copilului ,fiindcă pentru ea tot copil este .E ziua de vineri , ei au vizitat

magazinile  până ce au găsit ceva să le placă  Bunica era obosită dar și foarte fericită că nepotul

său pare să se bucure de cadouri .Marius o strânge în brațe și-i spune : Cât mă bucur mamaie ,

pentru cadouri și ce dor mi-a fost de tine spune el ,cu emoție

            -Marius , eu sunt firavă pentru brațele tale antrenate spune bunica răzând .

           -Eu ,plec în oraș să mă întânlesc cu prietenii mei ,nu sta cu grîjă, că mă întorc  devreme .

           -Bine ,Marius nu am să adorm pănă vii tu ,te aștept să mai stăm de vorbă .Într-un târziu ,Marius

intră în casă ca un vârtej ,o apucă pe bunică de umeri și o scoate pe balcon .Bunica se străduiește

să-i vadă ochii să înțeleagă ce se întâmplă ,dar vocea străină a lui Marius o înspăimântă .

          -Nu țipa ! Nu țipa că te omor ! spune Marius  ,având un cuțit mare de bucătărie în mână .

În chi avea o privire neomenească .țintind locul unde vre să atace.Bunica ,înțelegând  ce se întâmplă ,

își apără disperată inima cu brațele ,dar criminalul își fixează ochii pe gâtul ei .O tăietură lungă de la ureche

la claviculă face ca sângele să curgă în voie.Bunica  leșină ,Marius o consideră moartă .Îi caută telefonul

banii și valorile în casă ,apoi pleacă încuind ușa .Bunica își revine ,avea telefonul într-un buzunar

interior  și apucă să sune la 112 apoi își pierde cunoștința .Poliția a fost promptă  și salvarea a ajuns repede .

Bunica a fost  dusă la spital  operată în timpul nopții  și a putut da relații cu ce s-a întâmplat .Am fost și am

văzut-o ,era de nerecunoscut .Lacrimile îi spălau fața  care era tumefiată de la lovituri ,dantura spartă  și multe

înțepături  pe gât și pe brațe .Vocea îi era înecată  de plânsul înterior .Câteva zile  am tras speranțe  .Pe 14 iulie

într-o zi de joi , sună telefonul iar vocea sugrumată a nepoatei  mele :

          -Tanti  Alina  nu știu cum să spun ....mama nu mai este ...Am rămas înlemnită ! Nu se poate , nu se poate

atât am putut  spune ...și întrebarea : De ce Marius  i-a luat viața celei care l-a iubit și crescut cu atâta  drag ?

          Nu am să înțeleg  ,niciodată !

                                                           șfârșit                                                                                                                              

Nu caut prințul fermecat

Ca alte fete ce l-au așteptat

Vreau unul pe motocicletă

Cu o cameră roșie secretă

Poate ca a lui Christian Grey

Să experimentez regula de trei

Cu o privire care divagă

"Pentru tine voi arde lumea întreagă!"

Tatuaje și zâmbet criminal

Să dețină un sărut mortal

O umbră a nopții întunecate

Cu un dosar plin de păcate

E antieroul meu preferat

Acest tip de bărbat

Efectul acela sonor

"Atinge-o și te omor!"

Posesiv și gelos

Poate și nemilos

În cărți îl întâlnesc

Dar în realitate unde-l găsesc?

Sunt o fată cu cărți

Care trăiește mii de vieți

Am nevoie de băiatul cu motocicletă

Ca fantezia să fie completă.

Să recreem scenele mele favorite

Mă refer la cele explicite

Am mii de idei

Fă cu mine ce vrei!

Accept orice nebunie

Cătușe, cravată sau funie?

Nu contează, oferă-mi plăcere

Altceva nu-ți pot cere.

Te-am văzut pe locul din față,

cu ochii tăi pierduți într-o lume

pe care n-am s-o cunosc niciodată.

Eu m-am agățat de bara rece,

dar tot ce voiam era să mă prind de tine,

de gândurile tale care alergau mai repede

decât tramvaiul ce ne ducea spre nicăieri.

Erai un străin,

dar în tăcerea ta am auzit o mie de povești.

Un tic nervos la mâna stângă,

un zâmbet schițat pe jumătate,

și ochii tăi care priveau

ca și cum căutai ceva ce nu-ți lipsea.

Poate că eram doar o umbră în reflexia geamului,

dar pentru o clipă, lumea întreagă s-a oprit

când ne-am întâlnit privirile.

M-ai prins, fără să vrei,

într-o călătorie pe care inima mea n-o înțelege.

Biletele noastre n-au fost validate,

dar am simțit că eram deja într-un alt univers,

unde timpul curgea doar pentru noi.

Mi-am dorit să-ți spun ceva – orice.

„Ce frumoasă e ziua când nu ești singur.”

Dar cuvintele mi-au rămas blocate în piept,

ca și cum aerul din tramvai era prea dens

pentru o declarație atât de simplă.

Stația ta a venit prea repede,

iar eu am rămas pe loc,

cu mâna agățată de bara rece,

dar inima mea alergând după tine.

Tu ai coborât fără să te uiți înapoi,

iar tramvaiul a plecat,

dar eu, străine,

am rămas acolo cu tine,

într-un gând pe care nu-l voi uita.

Acum mă întorc pe aceeași linie,

căutându-te printre fețe care nu contează,

căutând povestea noastră,

scrisă pe biletul de călătorie

pe care l-am păstrat în buzunar.

Se schimbă chipuri, locuri si destine,

lar pașii noștri bat cărări străine,

Dar prin tăceri, o inimă mai știe 

Să-ți poarte chipul ca pe o veșnicie.

Rămân în urmă caldele îmbrătisări,

Pierdute-n mări de dor si depărtări

Însă secunda care ne-a legat

E un altar în suflet, nepătat...

lubirea nu apune-n zeci de veri,

Ea doar se-ascunde-n șoaptele de ieri

Și-n orice colț de lume te-ai afla

Rămâi ,acasă" pentru lumea mea.

Nu orice basm e scris să fie trăit

Pe-acelasi drum, în doi, pân' la sfârșit,

Sunt oameni care-ntruna vor dura

Închiși în sfinte schituri din inima mea.

Și n-am cerut nimic...

Un pic de fericire....

Și am primit în schimb

Amar și chinuire...

Îmi ceri respect...

Dar nu cred că se poate...

Respectul tau a rămas că o carte....

Pierdut și aruncat pe un raft prăfuit

Îl vei găsi cindva tirziu....

Și îți vei aminti că te-am iubit...

Iar eu voi fi departe...

Din nou voi invia...

Va răsări frumos zimbetul pe fata mea...

Voi radia că soarele de fericire...

Și voi uita pe veci...

De a ta iubire...

Agățată -n cuie

Poza ta -mi surâde,

Subtilă -n Ironie 

Din ramă de desprinde;

Răzbați din trecut,

Te strecori sub ușă,

Mă privești tăcut,

Te scuturi de cenușă.

Mă apropii,te ating,

Fumegând,te pierzi;

Amintirile se sting 

În ochii tăi verzi..

Desculță în noapte 

Urmez a ta nălucă,

Te culeg din șoapte,

Dorul de tine usucă...

Trepidez in ecou,

Să te dau uitării,

Risipindu-mä în goluri 

Și -n liniștea zării...

Văd nopțile cum sunt tot mai grele,

Văd timpul cum zboară,

(parcă trece mai repede când te gândești la el)

Văd secundele cum dau pe afară,

(…ce moment urât să am vedere!)

Dar dincolo de astea văd pe cineva

speriat ca și mine de timp și de ploi,

de lucruri care nu țin de noi,

și te ascunzi, și apoi…

eu te găsesc pentru că te ascunzi în inima mea.

Și-mi dau seama că suntem la fel în lumea asta uriașă,

doar că tu ești mai drăgălașă.

Și nici somnul nu-mi vine…

noaptea asta pare să nu aibă margine,

Și mi-e dor tare de tine

(Și sigur o să am cearcăne)