Hachi !

Secată de sărăcie,

De boală și anarhie,

C-o justiție  beteagă

Un popor ,o țară întreagă

Osândit la moarte lentă...

De corupție și șpagă.

Cremator pentru bătrâni 

Într-o lume de nebuni.

M-am trezit cu un gând în minte...

Ce ar fi dacă ...a-și încerca

Să le spun de la obraz :

D-lor , ajunge cât a-ți furat ,

Ajunge ,cât ne-ați mințit

Lăsați locul altora

Iubitori de țară și de neam .

Fiilor noștri și ai voștri

Să nu le crape obrazul

Că nu-au țară ,că nu-au neam!...

A-ți văndut țara pe un preț de nimic .

Mă revolt ,da-s prea mic ,n-am putere

Planurile voastre să le stric!...

Așa îmi vine câteodată

Să blestem  și să mă înfurii

Și să întreb;

De ce Doamne omului i-ai dat 

Minte și gândire să poată construi 

Cetăți, palate poduri pestr ape,

Creații ce durează peste viacuri,

Dar să se bucure de ele,nu?

Ai lăsat atâta frumusețe în lume

Dar timp s-o vadă n-are

De ce oare?

Ai lăsat bătrânețea,apusul ce doare,

Cine are de ea trebuință?

De ce ai lăsat boală,durere

Ce să facă omul cu ele?

       Poate stârnesc curiozitatea: cum se simte un om, care-și simte sfârșitul aproape ?

Ce idei îi trece prin minte, ce regrete are, mai are dorințe ?Mai poartă cuiva ură, dușmănie ?

Nu știu ce gândesc alții, dar eu regret mult că părinților mei le-am acordat puțin timp, am stat 

rar de vorbă și le-am dat puțin ajutor. Asta regret cel mai mult. Copiilor mei, am vrut să le dau și 

inima dacă le făcea trebuință, dar le-am dat multă tristețe, o copilărie nefericită, care i-a afectat

și asta încă mă doare. Datotită lor am o bătrânețe liniștită, ei se înțeleg, cu mine sunt protectori,

respectoși, ce-mi mai pot dori?

      Da, regret că o să plec în neființă, viața pe Pământ e scurtă, cere eforturi până prinzi rădăcini

și neantul te ia de lângă ce ai înjghebat sau construit, pentru totdeauna....

     Da, ma-am atașat de lucruri, de gospodărie și ceva doare, că totul rămâne în urmă, în părăsire,

înstrăinate.

     Cât suntem în putere, putem gândi, că totui trecător, să lăsăm răutatea...ducă-se în pustiu mai 

avem timp să cultivăm omenia, iubirea,bunacuviință, să nu plecăm cu regrete

Dacă  și-ar pierde Terra  orbita

În pulberea  stelei  albastre...

Oare cum va fi lumina

Ferecată  cu zăvoare?

Vântul priponit în lanțuri,

Flora ,fauna pierdute

Luncile ,pădurile...

S-ar  preface în nimic.

Ce ar fi atunci Pământul?

Un nimic  în univers

Și din Galaxie șter...

Simt că primăvara trezește 

Seva din inima mea 

Vreau să-mi caut cărarea,

Unde, vara trecută te-am așteotat

In foșnet de frunze, te-am sărutat.

Ghioceii, se înalță voioși către soare 

Vin și eu pe cunoscuta-mi  cărare

Iarna, sufletul mi-a fost mâhnit 

Deși te-am căutat, tu n-ai venit 

Pe ramururi cresc din nou frunze și flori 

Iubirea mea doar la tine visează 

Soarele-mi zâmbește printre nori,

Și din nou iubirea-mi e trează.

Pe un fir de păpădie

S-a suit un gândăcel

De culoare arămie,

Mic, firav, ca vai de el!

Bună dimineaţa, Soare!

Zise, întinzând un picioruş.

Bună inima să-ţi fie,

Mică gâză ca de pluş!

Şi, din roua dimineţii

Îi dădu o sărutare…

Magica putere-a vieţii

Ca o dulce alintare.

El, plăpândul gândăcel,

Se simţi cât tot Pământul!

Şi Natura-ncremeni

Pentru-o clipă-n veşnicii…

Dintr-odată se porni

Un vârtej ameţitor:

Soare, lună, stele mii

Se pierdură în decor!

E Nimic!

Şi totuşi,

Toate sunt la locul lor!

Şi e Totul!

Concentrat într-un izvor

De al vieţii dătător!

Făptura neînsemnată

A avut o tresărire:

Fără ea, Fiinţa toată

Nu există în simţire!

Dar, şi el ar fi … nimic

Făr-un spaţiu cât de mic

În hăul deşertului

La-nceputul timpului!

...

Ziua bună, măi frăţie!

Zise o furnică-n treacăt.

Şi-l trezi din reverie

Pe micuţul ne-nfricat.

Pe un fir de păpădie

Stă gândacul îmbătat

Şi priveşte-n veselie

Universul colorat.

Dă bineţe furnicuţei

Ce grăbită-l ocoleşte:

Ce să ştie ea, săraca

Câte-s de aflat pe lume

Când te preocupă viaţa!

Murgule zeitate vie   
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.

Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă  urgisită.

Văd ochii tăi priviri cu ură ,    
Îmbrățișările-s  de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.

De fier în gură e zăbala
Povara-i  trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.

La șeaua ta bogații  au râvnit    
Cu semn de înfierare
E tot ce  viața ți-a hărăzit
Azi hamul  rău te doare.

Un ,, di,, în plină dimineață
Și  un tremurat  icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.

Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai  putu să mai reziști…

Nu există ceas în zi

O poznă ea să nu facă

Și cuminte de ar fi

Glasul nu o să îi tacă.

Fac eforturi să pricep

Lumea asta pisăcească

Zâmbetul forțat și sec

Pare să mă obosească.

O mișcare de aș face

Pe loc sunt descoperit

Deși cred că nu mă place

Fac un pas îs urmărit.

Și în liniște ,când toarce

Mă privește tot suspect

Simt în minte cum le coace

Stau în gardă și aștept.

Zvăpăiată ești tu Luna

Cât să pot răbda și eu

Ești mereu precum furtuna

Mături tot în jurul tău.

Scoți gheruțe la atac

La orice îți iese-n cale

Cu nuia îți vin de hac

Mă provoci ,așa îmi pare.

Liniște să am aș vrea

Pisică prea zăpăcită

Nu vrei cred a mă testa

Mai bine stai potolită.

La m

.

Am acasă un cățel talie mare

Toată ziua vrea scos la plimbare,

Cănd în casă-l bag mârâie tare

Latră și mă prinde de picioare.

Numele e Ghost și-i șmecher

La comenzi cu greu răspunde,

De-i nervos muscă  din ștecher

Când îl cerți, ochii sunt umezi

Când suntem plecați la muncă

Comandant gradat este în casă,

Iar când vrem să-i dăm poruncă

E rebel, n-ascultă și nu-i pasă.

Pe cameră îl urmărim tot timpul

Să constatam cum se descurcă,

Mânâncă, bea și-și freacă trupul

De mobilă, de pat și-apoi se culcă.

De doua ori pe zi e scos afară

Să alergăm și să ne ușurăm,

Altfel, îmi fac nevoile în scară

Și pe vecinii noștri-i bucurăm.

Când de la joacă ne întoarcem

Cu piciorușele negre, murdare,

La duș în cadă ușor ne ducem

Și-atunci să vezi cum apa sare.

Săptămânal plecăm la rude

Unde primim rații bogate,

Și nu mâncăm bucate crude

Le refuzăm dacă-s sărate.

După ce burta îmi plesnește

Sar cât mai sus pe canapele,

 Marce cu mult amar zâmbește

Când vede urmele înfipte-n ele.

Apoi vioi prin dormitor mă plimb

Pe pat, subpat, covor și pe parchet,

Iubesc perna lui Marce și mă-ntind

Și-adun tot ce găsec și fac pachet.

O raită scurtă trag pe la balcon

Să văd aici ce rufe pot s-apuc,

Și dacă ușa e deschisă la salon

Mă culc puțin cu botul pe cultuc.

Dar să nu credeți că nu mi-i greu

Să mă abțin să nu sfâșii ce prind,

Că sunt cățel, nu piesă de muzeu

 Și tare-mi place, când vă surprind.

Mă deplasez mereu cu limuzina

Că doar nu cheltui din chenzină,

Habar nu am ce preț are benzina

Refuz mersul pe jos că am mașină.

Am pedigree de câine, Samoyed

Puțin cam agitat și foarte curios,

Mai niciodată nu ascult să șed

Totuși sunt blând și credincios

De vreți un Pet cuminte să aveți

Și nici vreo pagubă să nu simțiți,

Mai lesne, pofta-n cui v-o puneți

Că noi cățeii, de voi...vom fi  iubiți!

Doamne,ocrotește-o pe pisica mea,

Să nu se ducă de la stăpân și ea

Caci ieri a fost adoptată 

Pentru că într-un colț de vale statu' izolată. 

Și astăzi ea fericită 

Cu chipul tău de felină 

N-ai nevoie de odihnă 

Caci nu ești deloc ostenită ,

Dar la apus de soare 

Ghemotoc roșcat de floare 

Tu deodată ai dispărut 

Prin bezna de nevăzut 

Și necăjit,și frustrat 

Doame,nădejdea mi s-a luat

Când blajinul meu motan ,

S-a dus din nou pe maidan.