Animale și păsări la circ

--Încotro zbori, vrăbiuță,

fără pui, fără surori,

tocmai când se lasă noaptea

și e cerul plin de nori?

--Puii dorm și merg la mama,

sus în paltin, să-i duc mei

că de-o vreme nu mai zboară

și-i sunt, ochii, tare grei…

Și mi-e dor de glasul mamei

cum ne ciripea duios,

învelindu-ne sub aripi

să putem visa frumos!...

Îmi aduc aminte ziua

când m-a învățat să zbor

și mi-a dăruit o fragă

pe floarea unui bujor.

Apoi, câte și mai câte

mângâieri, cum numai ea

știa să ni le împartă

în timp ce ne adormea…

Ne-a adus și o petală

de cais, în cuib, cândva,

să bem picături de rouă,

în zori, când se lumina.

Dac-ar fi să zbor cu mama

iarăși, ca de-atâtea ori,

ne-am opri încă o dată

printre fragi, printre bujori…

Nu e noapte pentru mine

și nici nori nu sunt destui

ca să nu ajung la mama

și apoi, din nou, la pui!

Când ești ,sau te simți pierdut

Nu - ți srica ziua plângând ,

Că n-ai rude ,că n-ai prieteni,

Că te auzi ,singur vorbind.

Un prieten  devotat poate fi  un cățeluș

Unul viu, nu cel de pluș

Un companion  grozav .

Te salută  din codiță ,

Te măngâie cu lăbuța ,

E pe post de sonerie....

Și câte alte nu știe ...

Câte acestea vi le spun

Le-am trăit cu adevărat !.

Nu mai  sunt înstrăinat .

Am un prieten mititel ,

Și mi-e tare drag de el ,

Știe când îmi fac cafeaua ,

Și o beau ,stând lângă geam

Lui îi dau o gustărică

Ne înțelegem din privire

Amândoi acum știm bine

Cum e ,când ai un prieten

Lângă tine!...

Mi se spune că-s cumătră

Și că fur găini din curte,

Totul este o minciună

Țin regim și manânc fructe.

Noaptea trec pe la cotețe

Doar atunci când nu e lună,

Și doar să le spun la păsări

Somn ușor și noapte bună.

Am miros fin de canină

Și adulmec ce îmi place,

Stau cu nasul sus în vânt

Prada o atac și sunt dibace.

Câinii, cum mă văd mă latră

Dar nu-i bai că sunt legați,

Trag de lanț ca să m-ajungă

Și mă-ntreb...oare-s turbați?

Uneori pe unde trec lipsesc

Câte-o rață, curcă sau găina,

Toți îmi spun că sunt o hoață

Când găsesc pene-n grădină

Totuși vreau să recunosc ceva

Că am poftă să consum și carne,

De la cei ce nu-s prea gospodari

Care-n loc de ușă au pus...bârne.

Vestea-mi merge că-s șireată

Și că am coada prea lungă,

Mulți ar vrea să-mi facă rău

Și să-mi poarte blana...glugă.

Am mulți ,,prieteni" prin pădure

Chiar pe moș Martin din poveste,

Cică, l-am lăsat cu coada scurtă

Prinsă-n gheață..la prins pește.

Iar acum flămândă eu vă spun

Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,

Și tot timpul mă ascund de oameni

Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.

Murgule zeitate vie   
Ud , flămând, îndurerat
Numai cu lanțuri pe simbrie
Stăpânii te-au înhămat.

Murgule, frate, durerea ta
E rană-nsângerată
Precum Crist cu spini încoronat
Ești ființă  urgisită.

Văd ochii tăi priviri cu ură ,    
Îmbrățișările-s  de bici
Umilă coama ta îndură
Și nu mai poți să te ridici.

De fier în gură e zăbala
Povara-i  trăsură grea
Să zici, n-ai cui chiar de-ai putea
Când simți în trup trădarea.

La șeaua ta bogații  au râvnit    
Cu semn de înfierare
E tot ce  viața ți-a hărăzit
Azi hamul  rău te doare.

Un ,, di,, în plină dimineață
Și  un tremurat  icnit
În mâini cu otrăvite gheare
Coama iar ți-a încâlcit.

Pe caldarâm la cotitură
Doi ochi și morți sunt triști
Un bici,o ultimă lovitură,
Nu, nu ai  putu să mai reziști…

De mic am trăit cu frigul în oase,

Soba plângea după un lemn,

Motanul, lângă ea, demult nu mai toarse,

Coşul aştepta de la fum şi el semn.

Şi priveam jinduind peste casa din vale,

Cum fumul din coş şerpuieşte spre cer,

Mă visam lângă sobă pe-o pătură moale,

Împreună cu mama şi motanul Roger.

Fulgii pufoşi cădeau necontenit din eter,

Nămeţi uriaşi veneau peste casă,

Ce crivăţ, ce viscol, ce crâncen ger...

Ce iarnă, ce viaţă geroasă.

Un vreasc îşi făcuse milă de noi,

Mama-l căra pe mâini sângerând,

Era toropită de prea multe nevoi,

Şi-o zăream mai tot timpul plângând.

Îl mângâiam cu tristeţe pe Roger, pe cap,

Şi-i spuneam c-o să fie mai cald,

Că mama o să aducă pentru noi un copac,

El lăcrima din ochii săi de smarald.

Bolul cu lapte îi îngheţase complet,

Roger mieuna ghemuindu-se-n blană,

A doua zi îl găsisem inert,

A fost pentru el ultima iarnă.

La concursul de-notare,

Cinci broscuțe, au primit înregistrare, 

Una a dat lent  din picioare,

Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,

Celelalte leneșe, ca o cucoană, 

A câștigat, o broscuță campioană! 

Autor: Nicoleta Postovan 

Pe străzile noastre pustii,

Imi fac drum printre copii.

Cărarea imi este cunoscuta,

Viata imi este abătută.

Ma indrept cu inima zdrobita,

De duhul sfânt acum gonita. 

Căci el de mult m-a părăsit,

În noaptea când m-ai ispitit. 

Amprenta pe suflet ai lăsat,

Si fața în fața cu golul uitat.

Ma gândesc din nou la noi

Acum nu mai suntem doi... 

Căci am murit...

Si dupa atata amar de vreme,

Bratele mi au prins putere,

Ochii mi au capatat vedere,

Iar inima avere.

in mine scantei din el

imi spun sa fac totul altfel,

Dar eu deja am trecut la alt nivel

sau poate ma insel…

Poate pentru totdeauna, la noi a luat sfârșit.

Ştii, visam zi de zi ca doi copii...

Nu m-aș fi gândit că nu o să mai fim,

Iar eu să te țin din nou ascuns în poezii...

Te țin în inima mea zi de zi,

Măcar o șansă de ne-ai mai oferi.

Căci inima mea de tine e plină în fiecare zi,

Nu cred că ce a fost între noi, acum se va sfârşi.

Fiecare clipă cu tine a fost un dar,

O amintire ce nu vreau să dispară în zadar.

Aş vrea să ne regăsim, să fim din nou doi,

Să lăsăm în urmă lacrimile și dorul amândoi

De când lumea și pământu'

Există un fel de om

Cu care-n viață vreau să dorm

Și-n moarte să-mpart mormântu'. 

Există mai mulți de fapt, 

Da' numa' unu-i pentru mine 

Când totu-i rău și nu știu bine

Ce mi se-ntâmplă exact. 

Ceva îmi spune că-ntr-o zi

Când soarele n-o să apună 

Și n-o să fie-n noapte lună 

Ea lângă mine tot va fi... 

Dar dacă acel ceva mă minte 

C-o îndârjire amăgitoare

Fără motiv, din intamplare

Doar ca să aflu cum se simte? 

Atunci aș ști că-n disperare

Cu forța nu se face zi

Și-oricât aș vrea tot nu va fi 

Cum mi-am dorit așa de tare. 

Ziua-ntr-un vis, noaptea-n coșmar 

Îmi transformă* absența-i gândul... 

Mi-aștept cu nerăbdare rândul

S-o mai privesc din mers măcar... 

(*transformă - perfect simplu, adică accent pe "ă" )

Doar un an mai vreau să ți simt atingerea-i fierbinte,

Să cred măcar un ceas ca “el nu mă mai minte”.

Să mi iei mâna și să mi-o pui la tâmplă,

Ochii mei să nu mai vadă ceea ce se-ntamplă.

Iubirea mea-i pe moarte,însă,

Iar tu mă faci să mă simt atât de strânsă,

Mă faci să zbier atât de aprind și prelung,

Ale tale vorbe grele și tăioase,a mea inimă străpung.

Și nu uita,te rog,acel “te iubesc”,rostit în șoaptă,

Și nu ți lăsa a ta inima să plângă în timp ce-așteaptă.

Nu mă uita,te rog,atât de repede și de tăios,

Și nu uita iubirea-ntreaga ce între noi a fost.

Mai uită-te din când în când la lună și la stele,

Și nu,te rog,nu mă compara cu ele.

Mai ține-mă aproape,lângă a ta inima ostilă,

Și mai miroase câteodată,a mea voce volatilă.

Ochii tăi albaștri ca valurile mării-nvolburate,

Mă lasă să mai sper la ale tale schimbări deșarte

ce-mi afundă-n suflet adânci amoruri moarte

iar tu ca un zeu ce-omoară ale vieții inimi

transformi sufletele triste-n heruvimi.

Acum ca plec și uit să mă întorc,

Tu tragi de mine doar o treaptă  să te urc.

Iar eu cu ochii-n lacrimi și înroșiți de dor,

Te privesc atât de aprind,în timp ce ale mele sentimente mor.

Zambesc spre viitor cu ochii inchisi

Pentru ca nu vreau sa vad

Raul ce ne inconjoara

Visez fara sa vad sau sa ma misc

Fara sa vreau ca planul meu

Sa moara

Gandesc si aud un cantec mut

Ce imi

Strica auzul

Si vad cum lacrimi cad din nou

Tu mi ai stricat surasul

Tu lume rea ce imi gonesti visarea

Tu lume rea ce ma scufunzi ca marea

Dar soarele sta sa rasara si

Fug de aici legata

Inerc sa imi simt inima n piept dar

A fost

Retezata