Animale și păsări la circ

Nu-mi lăsați țara pe mâna slugii,
Ce-n buzunar își vâră soarta,
Ce vinde codrii, cerul, rugii
Și-și sapă-n aur propria groapă.

Nu-mi scrieți visul în hârtie,
Căci foaia-i scrum și tușul minte,
Vreau stele-n cer și-o veșnicie,
Nu un mormânt de legăminte.

Dar dacă-n moarte mă prefaceți,
În bronz topit și chin uitat,
Să știți că-n umbre mai trăiesc,
Și-n vis mai ard, și-n vis curg lacrimi.

tu, copilu din mine, vei plange

o sa te tortureze cum stiai langa el a rade

si cum in bratele lui te facea a cade,

maine insa in bratele durerii vei sade

unde vei simtii cum inima ti impietreste.

sa nu te invinovatesti

sa nu cumva la suflet sa te racesti

cand vei afla ca singurica o sa trebuiasca sa te incalzesti,

ori ca altfel ai sa stralucesti

dar acu in durerea straniu de mare.

ti as fi scris, sa te pregatesti

dar stiu cum esti

ai incepe in ganduri sa te ratacesti,

si cand durerea va lovi din plin ai sa amortesti

caci esti al meu copil ce zace in iubire.

Parcă sosește ,, rana rea și dureroasă ,,

Peste sexiștii: păcătos și păcătoasă,

Rană prezisă în ,,  Destăinuirea ,, Cartei

Care e veche ca și ascuțișul Moartei ...

Și peste orice om duminicar (!) din lume,

Ca la potopul care-a înghițit în spume !

Conform menunei de la ziarul ,, Timișoara ,, :

,,Copiii toți de-atunci salvați sunt ,, spus-a Fiul

Ce fost-a arătându-se ca hologramă.

Să nu-i aud masoneriei în cioc : piul !

Și fi-vor mântuiți și sodomiți și gomoriți 

Și monștrii și uriașii care-s rarisim pomeniți.

Atâta durere, atâta suferință

Atâtea lacmimi irosite 

Nu vreau sa trăiesc în lumea asta

As vrea sa mor sau sa omor

Sa scap din iadul cel trăiesc 

Sa i scap pe toți de suferintă

Sa i scap din închisoare

Sa fii mama fericita

Nu suport sa te aud, 

Sa te vad sau sa ți vorbesc 

Te urăsc din tot sufletul 

Urăsc viata pe care o traiesc

Tu mi ai distrus copilăria 

Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o

Tu cosmarul meu etern 

Nu vreau sa te mai vad vreodata

Nu ti suport prezenta

Urăsc totul despre 

Dar cel mai mult urasc

Ca sunt făcută din tine

Ai distrus viata a trei femei

Pe care cică le iubeai

Nu am sa uit vreodată 

Palmele ce le dadei

Cu atâta ura și putere

Tu ne ai lovit

Dar cel mai mult doare

Vorbele ce le-ai rostit

Nu am să uit vreodată, tata

Când o băteai pe mama mea

Omul cel iubeam cel mai mult din lume 

O deformai în fata mea

Dădeai cu pumni și picioare

Atât de tare în mama mea

Încât când veneam de la școală 

Nu o recunoșteam

Chiar dacă au trecut ani buni

Nu te as putea ierta vreodată 

Privesc același monstru în ochi

De fiecare dată. 

am scris despre tine 

si m-am uitat pe mine 

si un cf ma bucurra

dar aici s-a sfarsit 

o poveste de vara 

care era iubitore 

dar si nerabdatoare 

te-am iubit 

de ce sa mint 

inca te iubesc si nu imi pare rau 

pentru ca iubesc cu sufletul 

tu acum dormi 

iar eu ma pierd printre foi 

in timp ce ma gandesc la NOI 

mereu ma intreb 

ma mai iubesti oare 

pentru ca eu da 

si ma doare 

tu sa fii bine 

eu ma descurc 

cred 

atat iti reamintesc 

TE IUBESC 

Cel mai trist prizonier nu e cel închis în lagăr,

E cel înlănțuit de mintea lui..

Fantomele gândului  gri 

Fac florile sa plângă,cad ploi și nu se pot opri..

Cel mai trist prizonier,închis în cămăruță lui,

E înjunghiat de râsetele de afara,

Lumina îl doare,privește în zare cocorii ce zboară,

Tentaculele gândurilor sumbre-l înconjoară,

Închide ochii și se prabuseste-n abis,

Când pleoapele grele cad,singura eliberare,unica,e in vis..

(Monica)

Pentru un cățel ești crai,

La masă de te-nsoțești,

Un deget la om de-i dai,

Fără mână te trezești.

Un cățeluș mic, m-a ales, oare

Am zis , a fost o întâmplare?

Ma privit cu ochi rugători,

Un fel de implorare...

Aintrat în curtea mea

Și a ales loc ca dormitor 

La ușa de întrare pe un covor

L-am întrebat:- te-ai rătăcit?

Că i-am vorbit, a fost fericit

A dat din codiță, mi-a mulțumit.

Acum, aveam cui de grijă să-i port,

Un naufragiat ajuns într-un port.

Îl invit dimineața la cafea,

El, lângă mine gustând o chiftea

Vara, trebăluind prin grădină 

El urmărind curios, munca de albină.

Nu sunt singură,nu mă plictisesc

El dă din codiță, când eu îi vorbesc,

Încercați, dragii mei și voi

În singurătate, ne sunt micuții eroi.

Suntem prieteni, chiar de un deceniu

Cum s-a comportat, merită un premiu...

3 ciobani într-o căruță și-un măgar pe drum îi duse

La cumpărături în piață, hotărăsc pe 3 produse:

Vacă, scroafă sau o rață, bacii, banii  ba îi bagă,

Să aleagă.

Ba să nu ia chiar nimica, după ce au în desagă.

Numai doi păstori cumpără rațe, vacă ia doar un cioban

Exact unul din aceștia ia o scroafă dând la ban.

Moldoveanul își ia vacă

Numai dacă

Ungureanul ia o rață

De la piață.

Ungureanul își ia rața numai dacă ia vrânceanul

Scroafă grasă cu purceii ce-i va naște ea la anul.

Nu ia rață ungureanul

Dar își cumpără vrânceanul

Vacă mândră și frumoasă

Ce au cumpărat ciobanii și au dus acasă?

de Marius Boacă

Pe sus pe cer se auzea

Un zgomot alb ce chiar plutea 

Plutea în astrele cerești 

Pe albul nor împărătesc 

Zurliu și ce  vesel ce era

Uita să cânte despre ea

Venind acum din depărtare

Un fluture alb de mișcare

Uitat de nor și de paradă 

Cu norul vesel laolaltă

Intr-o zi de vacanță. Albuța dorea să se joace, dar știa că Stăpânul ei nu o să vrea să se joace cu ea  și a spus:

Nimeni nu vrea să se joace cu mine! și ea a făcut o prostie și știa că pentru asta o să plătească.

Ea a mâncat mâncarea pentru cină și a zgâriat tapetele pereților, ce au fost cumpărați din banii stăpânului care îi primise de la clădirea centrală unde lucrau cei care îți dau bani, când ai intrat la pensie. Era vinovată Albuța, dar a dat toată vina pe Negruța, pentru că Negruța nu vroia să se joace cu ea și au pedepsit-o pe cea nevinovată . Apoi peste un timp au aflat că Negruța nu era vinovată și au știut că Albuța e cea care a făcut lucrurile păcătoase. Și în scurt timp pe Albuța era pedepsită. Iar Negruța a primit mii de dulciuri minunate.

 Uite și greșeala Albuței, iar la final Negruța se împărțise cu prietena ei.

               Continuare

Întoarsă acasă, povestesc familiei întâmplarea.

-Ești în stare să-l creșt ? întreabă, tata.

-Dacă-l crești mare, mai ai puterea să-l tai? întreabă mama. Încă ceva,

puiul, nu-i o jucărie.

-Până una, alta, tu fata mea ești în vacanță, te poți ocupa de el?

Așa, că a rămas bibeloul nostru și răspundea la numele de PUIUL.

    Ca prieten m-a ales pe mine, nu mă scăpa din vedere și el când 

se rătăcea prin grădina de legume piuia până ne găseam.Se manifesta 

în anume fel să-și arate bucuria.În vara aceia m-am bucurat de prietenia 

lui, mergea după apă la Prut, la coborâre se descurca, la urcare îl 

băgam în buzunat și el era fericit.Atașamentul lui m-a făcut să-l iubesc 

peste măsură. Moartea lui m-a dat peste cap, mai ales că, a murit 

datorită mie. Era cald afară, luam masa de seară, mama m-a trimis in

casă să aduc ceva. Am plecat în fugă, fără să văd că mă urmăreșe,

se oprește la scară și mă așteaptă ;La coborâre ....l-am călcat...m-am blocat...

am înlemnit cu el în mînă ...

       -Fata mea , mă întreabă, a murit?

      -Da, imediat. Toți cei de la masă, aveau lacrimi în ochi.

      -Mai bine că n-a suferit...

      - Vreau să-l îngrop, într-un loc ferit. 

      -Bine, draga mea, mă duc să caut printre rufele date la tăiat pentru cordele 

pentru țesut, să-l învelesc și tata o să-i pună o cruce, să știi unde-l vei plânge.