orbita

Nu ți-aș fi răpit prea mult din viată, 

Doar două secunde, să-ți spun că te iubesc 

Și cum în amintirea ta îmi doresc să putrezesc, 

Doar că e întuneric si gândul e în ceață. 

Mi-am permis să fur momente doar ca să te privesc 

Și cum „dulceață” era alintul meu firesc, 

Dar nu mi-e dor, de clipele deja înfipte în trecut. 

Ci doar regret că după tine am rămas tăcut. 

Mi-ai luat și glasul și privirea 

Mi-ai luat și capul să mă pierd cu firea, 

Să mă târăsc, spre al naibi tărâm al fericiri 

Dar mă agăț in spini toxici ai iubiri. 

În cenușă sta ascunsă,

Și.o iubire nepatrunsă , 

Și de patima e arsă ,

Dincolo de ori ce șoaptă ,

În inima mea iubire ,

Loc mereu am sa.ti găsesc ,

Vreau sa dau departe știre ,

Sunt haiduc și te iubesc ,

Astăzi as fi stat acasă ,

Pe fotoliu,iniștit ,

Cu o carte veche.n mana ,

Recitind prin infinit ,

Când îți spun că te iubesc,.

Doar la tine ma gândesc, 

La al tau chip cioplit ,

La a tale buze moi,

Iubirea e din doua cuvinte ,

Se simte și se trăiește cu tine,

Ca doar iubirea e rupta ,

Din cartea fericiri mele .

Mă întreb cu ce am greșit eu oare 

Când fericirea doar o amintire pare.

Zâmbetele tale dulci s-au dus departe, 

Iar acum o mare de regrete ne desparte.

Drumul meu după pașii tăi se ghida, 

Ritmul inimii mele doar tu îl puteai schimba, 

Dar nu mai e nimic cert în lumea de astăzi, 

Și doar cu tine acum aș găsi ale realității oglinzi.

Cu gândul dus departe, dar mereu la tine,

Știu că doar vina mai e-n suflet la mine

Si aștept și doar la greșelile veșnice mă gândesc, 

Până când, tristă, singură și îngândurată ațipesc.

O vreme, m-ai făcut să mă simt liberă și curajoasă, 

Însă acum orice hotărâre a mea mi se pare copilăroasă.

Cu tine puteam fi oricând, oricine, 

Dar am rămas să fiu eu doar cu mine.

Poate că povestea noastră se încheie aici, 

Poate că am să aștept de furie să te vindeci, 

Sau poate că voi accepta și acum vina ca fiind a mea,

O crimă obișnuită în lumea pașnică din iluzia ta.

Îți mulțumesc Doamne Sfinte pentru toate binecuvântările primite căci de când am venit pe lume ,m-ai ținut de mana și mi-ai dat tot ce am avut nevoie,nu m-ai lăsat sa cad,sa plâng,sa spun nu pot!ai fost acolo lângă mine și m-ai încurajat sa merg tot înainte cu capul sus și cu încredere în Tine ca tot ce azi nu merge bine mâine va fi asa cum trebuie sa fie! Eu am greșit înaintea Ta,nu am simtit iubirea pt Tine și te-am părăsit fără sa ma uit la ce am avut și am pierdut! Tu însă ai continuat să ma iubești venind la ușa casei mele și luminându-mi mintea și inima mi-ai aratat drumul spre lumina și o viata mai buna! Îți mulțumesc pentru tot ce primesc și te rog nu ma lasă să te părăsesc.

Amara-i fiecare noapte

Pe care o dorm iar plangand

Ca visinile ce nu-s coapte

Amar, adorm cu tine in gand

Amare mi-s diminetile toate

Cafeaua e si ea amara

Ca daca pui tu zahar, poate

Pot sa ma bucur de ea iară

Amar mi-e sufletul mereu

Ca visinile ce nu-s coapte

Mie imi e, tie ti-e greu?

Macar cat imi e mie, pe jumate?

Amare zile, amare ganduri

Tot ce-i in urma ta-i amar

Amare mi-s a mele randuri

Ca tu nu vezi, scriu in zadar..

Amar pe limba, amar in gura

E doar rece, gri, uscat..

Pe ce-ai calcat si tot in urma

E amar de cand ai plecat.

voi pleca

odata cu umbrele noptii,

cand zorii se vor furisa

cu pasi racorosi si tarzii

in asternutul tau instelat

si-ti vor aseza la picioare

ofranda lor de lumina,

iti voi mangaia pentru ultima oara

parul,

si pentru ultima oara

iti voi saruta sanii cu miere,

cat te-am iubit,

desi n-am crezut niciodata

ca in tine imi voi gasi

limanul

pe care-l caut de atata amar de vreme,

trebuie sa plec,

sa imi continui  calea  ratacita

care duce poate spre nicaieri

sau poate

catre taramul tainic si luminos

unde sufletul meu

s-a nascut pentru intaia oara,

si unde 

a contemplat pentru prima oara

paradisul...

Dacă…

Nu pot să te văd,

Ochii mei par oglinzi moarte.

Se reflectă în ei, imagini,

Toate sunt distorsionate.

Dacă…

Nu pot să te-ating,

Mâinile, le simt legate.

Nu pot la piept să te strâng,

Amintiri de mult uitate.

Dacă…

Nu pot să te-aud,

Urechile, îmi par surde.

Fără glasul tău divin,

Sunetele sunt absurde.

Dacă…

Nu pot să te simt,

Pielea mea, e inutilă.

Nu mai are însemnătate,

E precum o pelerină.

Dacă…

Nu pot să-ți vorbesc,

Gura mea-i pecetluită.

Cuvintele-mi sunt pierdute,

În tăcerea infinită.

Dacă…

La tine nu pot veni,

Pașii mei, merg fără cale.

Rătăcesc prin amintiri,

Într-o lume fără soare.

Dacă…

Nu mă poți iubi,

Inima-mi, să se fărâme.

Să nu mă mai doară iară,

Ai lăsat destule urme.

Dacă…

Nu vrei să-mi vorbești,

Să-nțeleg, nu aș mai vrea.

De înțeles, pentru mine,

Era numai vocea ta.

📅 05-05-2024

În toiul nopții cresc grădini de stele,

Cu rădăcini adânci în necuprins,

Iar timpul, orb, își plimbă dălțile grele

Prin lutul visului abia aprins.

Pe umerii tăcerii dorm oceane

De gânduri vechi, cu valuri de lumină,

Și fiecare clipă sparge-n dane

Corăbii reci de umbră și ruină.

Tu ești o galaxie de tăcere,

Cu sori ascunși sub pleoape de mister,

O poartă veche dintre două ere

Pe unde trece dorul spre alt cer.

Iar gândul meu, cometă rătăcită,

Se frânge lin de tâmpla ta de vis,

Lăsând în urma lui o rană-nflorită

Pe harta unui infinit ucis.

Dar timpul, vultur alb peste abisuri,

Ne fură cerul clipă după clipă,

Și-n urma lui rămân doar niște visuri

Ce cad din noi ca pana din aripă.

Iar noi plutim prin noaptea fără margini,

Doi martori triști ai unei lumi târzii,

Beți de lumina stinsă dintre pagini

Pe care moartea învață a scrie vii. 

Ea, înger dulce de fetiță,

Cu sufletul alb și curat,

El, demon îmbrăcat în negru,

Cu sufletul întunecat...

Ea l-a privit cu bunătate,

Iar el, de parcă a cedat...

Întunericul lui dinainte,

De parcă s-a evaporat...

Trecut-au anii grei în lupte,

Cu viața grea și a lui noapte,

Ea mereu făcându-i punte,

Luminând calea prin șoapte.

Iar când furtuna năvălise,

Ea strâns de mână îl ținea,

El o trase-n întuneric

Și acolo singură o lăsa...

Ea calea cu greu a găsit-o,

Și înger negru deveni,

Inima din piept îi era ruptă,

De-atunci ea nu putea iubi...

Aripile nu mai zburau,

Iar ea lupta să facă soare,

Nu arăta la nimeni în jur

Că zilele îi sunt amare.

A luptat zile și nopți,

Și astăzi încă ea mai luptă...

Ziua - cu sufletul ei,

Noaptea - cu inima ruptă

Am murit de viu, dispărând ușor-ușor de lângă tine,  

Devenind o fantomă tăcută a trecutului ce urlă,  

Suspinând sânge atunci când treci pe lângă mine,  

Dar nu mă vezi, privești prin mine fără căldură.  

Te oprești, îmi simți prezența goală, deși nu persist,  

Îmi auzi pașii speriată, dar acum nu mai tresari.  

Mă strigi într-o lume transparentă, trist, deși nu rezist,  

Cu lacrimi de smoală ce tăioase cutreieră-n uitări.  

Totuși nu poți să auzi lacrima căruntă a existenței mele,  

Doar vezi o umbră ce în suflet îți lasă un fior rece,  

Ascultând șoaptele viscolului iubirii noastre, îngreunând zalele,  

Cu amintiri înghețate în trecutul ce plângând refuză să plece.  

Iar dacă mai rămân, voi fi doar o veșnică umbră,  

Rătăcind aevea într-o lume ce nu mă recunoaște,  

Ca și o fantomă a unei iubiri ce a devenit macabră,  

Obligat să plantez sentimente menite să nu mai renască.

Plutesc în aer două inimi

Și vântul le tot duce,

Se-ntorc și își vorbesc

Lângă o cruce.

Ce mult a mai trecut

De când te-ai dus,

Te rog de vrei să-mi spui

Cum este Sus?

Pe-aici este cum știi

Nimic schimbat,

Doar eu îmbătrânit

De-atât oftat.

Am fost și ieri pe-aici

Să ud o floare,

Că tare s-a mai ofilit

Arșița-i mare.

Copiilor le merge bine

Și au de toate,

Mai trec și pe la mine

Puțin..c-atât se poate.

Nepoții au crescut acum

Și merg la școli,

Învață de pe laptop

Nu de pe coli.

Cei mari au casa lor

Servicii bune,

Nimic nu le lipsește

Sunt peste tot în lume.

În sat puțini am mai rămas

Doar cei bătrâni,

Mulți tineri sunt plecați

Printre străini.

Ieri s-a dus la cer și Veta

Poate vă întâlniți,

Era bolnavă sărăcuța

Și-n mari suferinți.

N-a mai plouat de mult

E mare uscăciune,

Mereu cerem să plouă

Prin rugăciune.

Nici Domnul nu ne mai aude

Că suntem păcătoși,

Ne facem că iubim

Rămânem... mincinoși.

Mă strânge frigu-n spate

Așa că am să plec,

Dar voi veni și mâine

La cruce să m-aplec.

Nici azi n-ai scos o vorbă

Doar eu ți-am povestit,

Mi-i inima pustie

Și ochii triști.

Te rog să ai răbdare

Că am să vin la tine,

Nu știu la ce timp

Poate fi mâine...poimâine?

Te las acum și cer iertare

Că este noapte,

Și-ți spun că te iubesc

În mii...de șoapte!

Să mă transformi în fulg de nea ,

Sau poate într-o pasăre măiastră ,

Să mă topesc , asfalt mormînt să-mi fie ,

Sau la cer să mă ridic , din văzduh un ultim cînt .

Să mă preschimbi în apă curgătoare ,

Sau poate într-un ocean , fără de margini ,

Și să mă bei , de gura-ți va fi însetată ,

Sau să te scalzi în mine toată ,de trupu-ți arde fără încetare .

Să mă adulmeci pe cîmpii , pe vîrf de munte , înflorind

Să-ți țin de umbră cînd arșița te va topi ,

Să fiu eu ceața care se ridică , la drum cînd te vei poticni ,

Să fiu pămînt pe care calci ,cărări line tu să bați

Să fiu al tău veșnic veșmînt ,

Și să nu uiți iubito tu , că dragostea-i nemuritoare .