"Lună plină peste ape"

Deseori ma întreb,

Cum ar fi sa evadez?

Sa plec, sa uit de toate,

Fără a ma uita în spate.

Apoi îmi vine iarăși gândul,

Gândul care ma apasă,

Sa rămân aici de parca, 

nici nu ma interesează.

Am încercat sa fug de mine,

De umbra mea care m-apasa,

Dar degeaba as uita de toate, 

Prefacandu ma ca nu i nimic în spate. 

Ce sa fac? E întrebarea,

Care ma apasă noaptea,

Vreau sa scap de-a mea ființă,

Vreau sa mi găsesc evadarea. 

Categoric,nu apare, 

Viata merge înainte,

Iar sufletu mi fără putință,

Sta-n tăcere, pana iarăși la durere. 

Să fii al meu, înseamnă să-mi fii dor,

Când timpul trece greu și fără zbor,

Să-mi fii lumină-n clipa cea mai grea,

Și alin când inima nu mai vrea.

Să fii al meu, e drum fără sfârșit,

E pasul care știe ce-a iubit,

E liniștea ce-mi curge prin cuvânt,

Și glasul tău, când totul e tăcând.

Să fii al meu, nu-i vis, ci e trăire,

O clipă care naște amintire,

Un „noi” ce stă în suflet neclintit,

Și-n ochii tăi — un „da” nesfârșit.

Dacă ai ști câte simt

Sincer îți spun, nu te mint

Sa fiu in brațele tale

Sa știu ca nimic nu doare

Vreau sa mergem  mai departe

După viața, vine moarte

După viața , vine viața

Vreau sa te văd iar la fața

Uneori i  așa de greu

Nu știu ce i in capul meu

Dar știu ca totul va fi bine

Cât timp eu te am pe tine

Am scris deja in multe feluri
Diverse poezii,
Dar vreau sa iti arat si alte moduri,
Sa definesc iar a iubi.

Nu am sa-ti dau vreo floare
Ca n-am gasit niciuna,
Sa aiba o valoare,
Mai mare ca iubirea.

Asa ca iti astern
Pe-o coala de hartie,
Din nou un vers modern
Si plin de veselie.

Caci primavara ne-a batut
Din nou subtil in poarta,
Si un cadou ea ne-a facut
8 Martie te-asteapta.

Iubire, pe un an ai plecat,

Nu o să-ți văd ochii, zâmbetul tău.

Dacă să mai stai te-aș fi rugat,

Știu că erai să pleci, chiar dacă-i greu.

Ochii-n lacrimi, de dorul cumplit,

Aseară iar te-am visat c-ai venit,

Îmbrățișându-mă, pe frunte m-ai sărutat,

Mi-ai spus că mă iubești și ai fi stat.

M-am trezit brusc și rău îmi pare.

Inima și-acum din piept îmi sare,

Te simt și trăiesc cu gândul la tine.

Distanța nu rupe ce-i scris în destine.

Cu fruntea lui cea luminoasă

Și chipul lui cel grăitor,

Ai zice că-i oglinda clară 

A unui mare gânditor.

Coroana frunții arcuită 

Cu forme blânde rotunjită

Subtil la mijloc ascuțită 

Cu armonii ce se îmbină 

Înaltă zveltă și senină.

Podoaba lui șuvițe poartă

De-o parte și de cealaltă

Culori ca sarea și piperul 

Diafane mândre șoapte 

Ale anilor din spate

Stau pe tâmple așezate 

Devin tot mai grizonante.

Părul lung lăsat pe spate 

Frânturi din amintiri furate 

Câteodată spune el

Nu mai e ce-a fost odată

Și că a cam îmbătrânit

Prea tare și prea deodată,

Dar tot mândru și voios

Și tot cu nelipsita-i pleată.

Nu-i bătrân și nu va fi,

Nici acum și niciodată,

Căci sufletul lui cel de copil

N-o să moară niciodată.

E mereu de ajutor,

E un veșnic altruist,

Cu suflet ca de erou,

Cu farmecul unui artist.

E rebel și neclintit,

Dar în suflet puțin trist.

Viața lui este frumoasă,

Dar încă nu știe asta.

Și pare să nu îi pase

Ce frumoasă este viața

Și cum, în felurite feluri,

Poți să îi simți și guști dulceața 

În zori de zi și dimineața.

E toamnă și iar bate vântul 

Cu palma lui vreo trei covoare 

De frunze peste tot pământul 

Și peste noi să ne doboare.

Se duce verdele să doarmă 

Un pic până la primăvară,

Cam temător de-a iernii armă,

Amenințat a mia oară.

Se gândesc cocorii la plecat 

Și urșii la un somn anual,

Câmpul pare-un tort însiropat 

Ascuns, gri, între oraș și deal.

Se numără școlari și-amoruri 

Prin școli mici și cancelarii mari,

Se fâlfâie pe ceruri stoluri,

Mii de navetiști interimari.

Se scriu poeme în neștire 

În mintea oricărui trecător,

De-azi toamna-ncepe să inspire 

De la tâmplar la scriitor.

Am vrea să nu pleci niciodată,

Rămâi la noi tu, toamnă bună,

Ca prietenă adevărată,

Un anotimp, un veac și-o lună!

Când plouă și-i furtună,

Natura-i uimită și tace.

Stihiile de la o vreme încoace,

Ca niște iele sălbatice, se deslănțuiesc,

Aruncă grindină, puhoaie de apă,

Peste noi și așa plini de nevoi.

Nu suntem toți răi, nevolnici și atei,

Urgiile toate...trimitele Doamne 

În altă parte....

Pe cupola turchez-senină a cerului,

Soarele răsare, sărutând pământul.

Păsările din copaci slobozesc cântul

Și aripile lor dau frâu liber zborului.

Florile își deschid spre cer corola,

Copacii falnici freamătă-n păduri,

Berzele cu puii se întorc la cuiburi,

Și gâzele în roiuri crează hiperbola.

În liniștea atmosferii, căldura se lasă,

Vântul bate cu adieri ușor armonioase,

Clătinând coroanele multor rășinoase,

Deranjând păianjenii pânzele să țeasă.

Ce zi luminoasă de vară-mbrățișăm!

Pe cer admirând salba de nori,

În grădini ne încântă straturile cu flori

Și-n curte, sub umbra nucului ne furișăm.

Și așteptăm, tăcuți, s-apară înserarea,

Ca'apoi din înaltul cerului brăzdat de stele

Să iasă luna plină, care ispitește spiritele

Iar magic, să se ivească și înflăcărarea.

Aud…șoapte de odinioară

De la copacii tăi străvechi

Aud în cap cum îmi cânți o serenadă

În fața miilor de cerbi.

Și când mă uit în mintea-mi cea spurcată

Apare gândul necurat…

Ce-ar fi dacă aș tăia eu pe toate și pe toți,

Ai mai trăi tu ca un împărat?

Aș crede că seva se va scurge

Prin buzunarul de la gât

Și dacă nici acum n-ai plânge

Te-aș fi golit amar de sânge.

Căci tu, tu mare arbore

N-ai fost în stare să ne păzești de crengile tale

Și-așa mulți dintre noi au pierit

Da dumitale, ți-i bine așa, sănătos și voinic?

Am fost și am urcat pe munte

Acum când toamna fură frunza,

Pădurea rămâne goală și pustie

Iar pe poet nu-l mai ajută muza

Ajung lângă izvorul cristalin

Unde adesea setea-mi potolesc,

M-așez pe iarba rece și uscată,

Și-mi pun un pled să nu răcesc

Privesc cerul acoperit de nori

De unde-aud vuiet de avioane,

De-acolo cineva se uită și la noi

Și ne ascultă vorba-n telefoane

Îmi mut privirea către vale

Și văd frumoasa panoramă,

Este orașul meu de suflet

Aflat după pădurea de aramă

E seară și s-a făcut răcoare

Așa că mă îndrept spre casă,

A fost o drumeție ,,sănătoasă"

Și-acum flămând..voi sta la masă!

Mă lipesc de un dor nestins

Să privim îndepărtarea

Unde  codrul de iarnă-i nins

Și crengile sunt arcade

Când din cer omătul cade



Printre fulgii dintre brazi

Prin troiene și nămeți

Să rămânem vechi drumeți

Tu și eu doi rătăciți

Ce-au uitat ce zi e azi

Printre fulgi…Printre brazi…