orbita

Am oferit și n-am primit,

Am dat și refuzat am fost,

Oferta mea nu te-a clintit,

Să mai încerc, nu are rost

În mintea mea erai o stea,

Să vin spre tine, frică-mi era,

Să nu pătrundă-n umbra mea,

Lumina ta și să-mi fure liniștea

Seară de seară te priveam,

Și strălucirea ta o admiram,

Stăteam pitit după un geam,

Și fericit deplin, eu tremuram

Era un tremur, puțin necontrolat,

Și nu știam de ce sunt emoționat,

Chiar daca chipul tău era plecat,

Din geamul meu un pic crăpat

Pe timpul zilei mereu eu te vedeam,

Cum dis de dimineața tu plecai,

La geam eram prezent și așteptam,,

Pe tine  să te văd din nou, cum reveneai

Și zilnic mă bucura a ta sosire,

Fără ca cineva să poată ști,

Să mă arăt nu îmi era în fire,

Curaj n-aveam să dau de știre

Într-un târziu, fiind lucid am realizat,

Că-n viața minuni s-au întâmplat,

Și voua acum vă spun la ce priveam,

Da..a-ti ghicit, era naluca mea din geam!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

A plecat dorul din mine,

Să te caute în lume,

Să aducă peste tine,

Adiere cu al meu nume.

A plecat dorul din suflet,

Inima să îţi străpungă,

Să întoarcă al tău umblet…

Lângă mine să ajungă.

Au plecat iubiri din mine,

Printre stele să te cate,

Să ne lege în destine,

De amor să avem parte.

Au plecat iubiri din suflet,

Inima să îţi răpească,

Să-mi aducă al tău zâmbet,

Pe-a mea gură să zâmbească.

În interiorul meu e o furtună, pe care nu mai știu cum s-o opresc

Melancolia zbiară, sufletul meu tună

În acel ritm al dansului zeiesc

Mă doare rău și pieptul îmi apasă

Devine oxigenul sursă valoroasa

Adorm încet, fără să dau de știre

S-a stins lumina, ochii și-au pierdut privirea

Mut este leacul și azi mă fac solistă 

Cântând o tragedie unui nenorocit artist

El stă pe scaunul electric, murdar plângînd 

Rămâne ultimul din cei care mai cânt 

Cum e să fii regina optimistă

Ce nu dă semne că i-a mai rămas un pic

Destramă-te de lumea pământească, aderă unei noi ideologii

Devino un măreț poet, vecine, sau poate cauza râsului unui copil

M-am tot plimbat cu palmele pe pielea ta și m-am gândit să-ți fac o tăietură, să- mi las acolo o parte din amprenta mea și să-ți înfig adânc un giuvaier rotund, cu margini finisate să pară c-ai o zgârietură. Sa ne unim de-un giuvaier ca palmele de clapele unui pian și-apoi să-l azvârlit într-un ocean de dragul amorului turbat... să auzim că giuvaierul nostru s-a spânzurat. Să râdem în hohote ca niște nebuni îndrăgostiți scapati dintr un centru și să creăm in jur un epicentru. Ce nebunesc ar fi... și giuvaierul ar înnebuni.

Iubitul meu cu ochi de chilimbar

Ce se plimba printre nori

Te iubesc cu maini rebele

Ce se-nalta doar in zori.

Frumosul meu cu buze moi

Ce le simt cand dorm adanc

Nu uita iubirea oarba

Ce te leaga de pamant.

Te iubesc cu daruire

Cum iubesc lumina zilei

Fugi cu mine printre stele

Ingerul iubirii mele.

Dragostea mea ,e departe

Unde vantul nu razbate

Doar iubirea mea ajunge 

Sa iubeasca printre frunze.

Si -n padurea de stejar 

Am vazut un fulg ,fugar

Fulg razlet ce imi canta

Unde e iubirea ta?

Nu suntem prieteni ,

Acest cuvânt are alt sens pentru mine ,

Dar tu taci , înghiți în sec ,

Nu îți convine.

Nu suntem amici ,

Pentru că ce avem noi e mai intens ,

Mult mai aprig , destul de fin ,

Greu de înțeles .

Nu suntem ,,împreună",

N-am ajuns la acel nivel înalt ,

Încă plutim prin sentimente ,

Prea greu atrași.

Doi străini ce vorbesc ,

Două cunoștințe ce își zâmbesc ,

Persoane ce trăiesc ,

Oameni care se iubesc .

Atâta durere, atâta suferință

Atâtea lacmimi irosite 

Nu vreau sa trăiesc în lumea asta

As vrea sa mor sau sa omor

Sa scap din iadul cel trăiesc 

Sa i scap pe toți de suferintă

Sa i scap din închisoare

Sa fii mama fericita

Nu suport sa te aud, 

Sa te vad sau sa ți vorbesc 

Te urăsc din tot sufletul 

Urăsc viata pe care o traiesc

Tu mi ai distrus copilăria 

Mi ai nimicit visurile și liniștea ai ucis o

Tu cosmarul meu etern 

Nu vreau sa te mai vad vreodata

Nu ti suport prezenta

Urăsc totul despre 

Dar cel mai mult urasc

Ca sunt făcută din tine

Ai distrus viata a trei femei

Pe care cică le iubeai

Nu am sa uit vreodată 

Palmele ce le dadei

Cu atâta ura și putere

Tu ne ai lovit

Dar cel mai mult doare

Vorbele ce le-ai rostit

Nu am să uit vreodată, tata

Când o băteai pe mama mea

Omul cel iubeam cel mai mult din lume 

O deformai în fata mea

Dădeai cu pumni și picioare

Atât de tare în mama mea

Încât când veneam de la școală 

Nu o recunoșteam

Chiar dacă au trecut ani buni

Nu te as putea ierta vreodată 

Privesc același monstru în ochi

De fiecare dată. 

Această minunată copilărie,

cât aș vrea să nu se mai termine,

dar într-un final toți ajungem mari,

și trecem prin multe schimbări,

în mintea noastră suntem tot copii,

dar...s-a dus sezonul de jucării .

de Panait Mirela

Un praf printre atâtea stele,

Sunt coșmarul printre visele mele,

Sunt un semn interzis, printre o libera trecere spre paradis,

Nu pot atinge lumina, e prea departe,

Iar Întunericul e atât de aproape,

mi-e lumina încețoșată la o așa mare distanță,

Iar eu tot cad și nimeni nu mă prinde,

sunt o mică ață printre sfori,

O simplă carte uitată ce nu se vinde,

Întunericul ce-ți dă fiori,

O lacrimă printre zâmbete,

o inimă la dreapta, nu la stânga,

E lungă cursa, nu mai pot da fuga

Mă îndrept spre întunericul gol,

Poate cad spre sol,

în abis, apoi scap de voi, căci printre atâtea furntuni

Și când totul e pe dos

Știi ca nu avem timp de scos

Și nici cale de întors

Când noi nu avem rost

Negura nopții mă învelește,

Lumina lunii mă ocrotește .

Dar nimeni nu mă înțelege,

Cum noaptea vocea ta

Mă încremenește

Timpul nu își cere scuze

Cum nici scopul nu îl spune

Sau de ce e în război

cu noi doi .

Cine mai mi-s atunci când el

Alergă-n mine și nu-l pot prinde

E când aici, când dincolo,

În plămâni, în pulpa piciorului, în intestine,

În mintea-mi muncită de dor și-n sufletu-mi torturat

De atâtea sentimente noi?

Cine mai mi-s atunci când el

Își oprește preumbletul și

Devine al 79-lea organ al corpului meu,

Un organ nenumit, dar simțit în străfundurile ființei

Cu ale sale legături ce țin mădularele legate 

Iar spiritul întreg și viu?

Cine mai mi-s atunci când el

Vorbește cu mine prin

Nu-știu-ce înlănțuire a celulelor

Căutând să îmi transmită ce nu mi-a fost vreodată zis

În perioadele de căutare a unui alt eu

Nu-știu-cum, dar așteptat încă de când nu mă născusem?

Cine mai mi-s atunci când el

Devine tu?

Copilărie, draga mea 

Te-aștept să vii la mine;

De ce-ai plecat așa devreme 

Fără să-mi spui 

Cuvânt de despărțire?

Te tot aștept și nu mai vii 

Mi-e dor, mi-e dor de anii tăi

Ce au trecut atât de repejor 

Fără să-mi lași

Un gând de dor.

Mai vino iar la mine înapoi 

Să văd frumoasa viață,

Ce eu la școală-ades plecam 

Voioasă...dis-de-dimineață.