RELIGVE

Cea mai mare parte a vieții o petrecem la muncă :fie în spitale ,în școli

în fabrici și uzine ,pentrcă toți muncim ,din asta trăim.Cât timp ne rămâne

să-l petrecem în natură? Doar cei ce trăiesc în ea .Ceilalții în concedii ,în

zile libere .Așa mi s-a întâmplat și mie .Abia când am ieșit la pensie  m-am

împrietenit cu natura și am văzut cât de frumoasă și minunată poate fi .

      Am o căsuță la țară unde fug de câte ori am timp .E mult de lucru ,

dar și bucuriile sunt pe măsură .După ce termin treaba ,vorba vine ,treaba

nu se termină niciodată , dar iau un respiro să văd ce mai am de făcut .Așa

mi s-a întâmplat și în dimineața asta .Puțin obosit după șutul de dimineață

mi-am făcut o cafea mare și am ieșit pe balansoarul de pe terasă îmbrăcat

în flori și verdeață și admir ce văd :natura în toată splendoarea ei .Nici nu știu

încotro să-mi arunc ochii .La capătul grădinii mă așteaptă o barcă pregătită să 

ies pe lacul plin de nuferi ,împrejmuit de stuf și papură,în care soarele se oglindește 

păsările se gospodăresc în felul lor și broscuțele dau concerte răsunătoare .

Rămâi fermecat și uiți de tine .De aici de pe terasă ,dacă mă uit dreapta ,văd 

rânduri de vie, tocmai înflorită ,ce se leagănă în vânt .Tot în vale am însămânțat

tot ce-mi trebuie .Au început să răsară ,dornice de viață .În partea stângă e livada

care arată de nota zece .Pomii tualetați ,cu trunchiurle albe ,văruite ,solul răscolit ,

roiuri de albine colindă florile încărcate cu polen .Unde să te uiți ?Cum să nu te bucuri

când vezi în jur atâta viață?

     Totuși se întâmplă ceva ciudat .Un cârd mic de rândunele s-au oprit pe ramurile

smochinilor de lângă mine și-mi vorbesc pe limba lor .Minunea e că rândunelele nu

au mai venit pe aici ,să tot fie cam cinci ani .Le-am simțit lipsa .Cuiburile lor sunt

întregi .De mi-ar putea spune ce s-a întâmplat ?O pereche s-a așezat pe masa mea

ciripind .Cred că ele mă cunosc ,sunt stăpânele cuibului .Au plecat urmărite de mine ,

după ce au inspectat tot Am rămas amărât ,gâdindu-mă ce nu le-a plăcut .

Dar nu după mult timp s-au întors ,au dat câteva rotocoale deasupra mea și s-au

apucat să reparații la cuib ,poate să-și schimbe mobila ...Întâmplarea m-a bucurat

tare mult .Acum am cu cine vorbi...Poate le voi invita la cafea...

Dragă tată ne este dor de tine

S-au spus vorbe grele

Care au durut...

Tu când vorbești de mama

Ai un nod în gât.

Te înfurii ,ești tare supărat,

Tată ,fără tine casa e pustie!...

Ce pot face eu?

Mama e mai calmă ,vorbește cu noi

Dar ,nici-o vorbă ce este cu  voi?...

Când o întreb de tine ,zâmbește ...

-Fii cuminte ,tata vă iubește

Dar e om ,și omul mai greșește,

Când se va desmetici !...

Sigur ,va veni .

          Coboară cerul în adâncuri

          Când marea-i zbuciumată

          Răsar din apă două rânduri

          De valuri  destrămată...

          Aleargă în larg  chemarea

          Cu numele tău ,suspină  ecoul

          Sunt al tău, sunt al  tău...

           Dorul ,mă cheamă pe aleele parcului tăcut. Ne plimbăm 

ținându-ne de mână, în serele luminate de stele. Răcoarea se 

lasă pe flori ,pe ramurile în continuă adiere.Te iau de mână și 

tac,tăcere ce spune mult ,mai mult decăt o ploaie de cuvinte.

Tac, dar ce simt rămâne acolo în inima mea.Doar o strângere 

de mână îți spune ce inima să spună ar vrea.

          La fiecare întânlire, ne descoperim, avem ce ne spune.

Știu eu, știi și tu ,că ești frumoasă, că poți place oricui, dar 

eu descopăr și o altă frumusețe ....cea a sufletului tău !

De asta am eu nevoie...

          Frumusețea  chipului e trecătoare,când trece ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung.Ce zici!!!!!!

Continuare

Spre seară,l-am găsit pe Robert în parcare,lângă mașina lui, un Opel de culoare cărămizie.

De cum am urcat,am observat pe bancă o sacosă. Curioasă, am descoperit în ea o sticlă de

vin și niște nuci,uitate de cineva.Aproape se ănsera când am plecat la drum.Traseul nostru

era  prin partea deluroasă a Moldovei.Eram încântată să călătorim noaptea, nu mai făcusem

asta niciodată.Ne am urcat în mașină și ne-am făcut comozi..Se scufundase în asfințit.

O boare răcoroasă ne scălda fața și ne învăluia părul.Mă odihneam în gândurile mele.Din când  în

când ,priveam spre Robert.Ceva din  atitudinea lui mă mira.Părea și el prins de gânduri,dar simțind

privirea mea , mă  surprprinde cu mirarea din ochi și îmi zâmbește nevinovat.

Eram la vârsra când îmi puteam  permite orice,să fiu zvăpăiată,spontană, cu tendințe de alint.

Îmi plăcea  să vorbesc . Vorbele mele curgeau limpede,fluide,învolburate ca apa unui izvor de munte.

Deodată începem o conversație doar din priviri.Privirea lui Robert era profundă,greu de descifrat.

Cred  însă că el m-a citit,fiindcă  mă lăsam  descifrată ca o carte deschisă.

Simțeam  o detașare și o stare de bine  în compania lui

Am vrut să ating cerul ,

Dar  rădăcinile m-au prins 

Și m-au legat strâns.

Am vrut să prind lumina

Într-o clepsidră

Dar s-a risipit

Am vrut să spulber durerea

Dar am văzut un chip cioplit 

Și  mi-a frânt aripa.

TE  CÂNTĂ  POEȚII, CARE  CUM  POATE;

FIECARE  CÂNTĂ  PE ALT  FEL  DE STRUNĂ.

ȘTIM  TOȚI  CÂTĂ  IUBIRE  ÎȚI  POARTĂ.

ZECI  DE  GEMERAȚII  SI-AU  ÎNGROPAT  ÎN  TINE

CREDINȚE  ȘI  SPERANȚE,

DURERE  ȘI  SUSPINE.

EȘTI  LEAGĂN  PESTE  TIMP ,

ȘI  LOC  DE  ÎNCHINAT!

Mă-ntorc, privesc, nimic nu văd

Dar simt că ești atât de-aproape,

Și parcă mă inviți să merg cu tine

Însă eu fug departe-n noapte.

Nu știu de ce refuz să mă apropii

Când inima îmi bate ca nebuna,

Iar mintea mă trimite către tine

Spunând că tu-mi vei fi stăpâna.

 Ne știm demult, dar, cam atât

Fără a face pasul spre înainte,

Doar am flirtat și ne-am oprit

Fără a ține cont de simțăminte.

Și timpul trece, nu stă pe loc

Iar noi rămânem doar amici,

Ce bine-ar fi să trecem pragul

Și să scăpăm de-a noastre frici.

Simțim că-n noi sunt sentimente

Ce se doresc a fi puse-n-mpreună,

Dar încă ne lipsește cred curajul

De a iubi, a fi iubit și zice...noapte bună!

.............................................

Acum în doi ne consumăm iubirea

Ce încă arde-n noi și merge înainte,

Iar eu o povestesc prin vers cu rimă

Înșiruind pe foi, tot ce-mi aduc aminte!

Trăim în lumea în care nunta e mai importanta ca iubirea...

În lumea în care înmormântarea e mai importanta ca cel înmormântat ... Unde mamele semidezbracate explică fetițelor despre decentă și modestie ... 

Iar tații cu paharul în mână arată exemplu clar cum e să fii bărbat onorat....

 O lume care caută să își perfecționeze imperfecțiunile trupești evitadusi lumea interioară și sufletul 

Toți vor să devina mai buni în ochii altora .. Dar în ochii voștri suferă inecanduse în nelegiuiri ...

În palma ta am transpirat...

În palma ta m-am izolat...

Ca un fluture izbit...

De al lumii val smintit...

Pe sînul tău am adormit...

Ca un suflet dezmeticit...

Ce-a luptat cu al lumii gînd...

Cu o lume pe pămînt...

Apucă-te de al meu piept...

Și cît cu raze te dezmierd...

Sărutămă încet ușor...

Sub lin cîntec de izvor...

Căci sunt o raza dezgolitoare...

Ce mereu dezbrac-o floare...

Chinuit de gînd sever...

Căutînd întreg eter...

Așa cu flama-mi cît te cuprind...

Fă-mă ca să fiu mai blînd...

Căci inima-mi e grea din piatră...

Ce c-o Dragoste ar vrea să ardă...

Această poezie e scrisă de personajul principal al unui poem mai amplu care se va numi "Hecto fiu de Flamă". Ea face parte din antractul poemului.

Voi mai posta și alte poezii și poate un fragment din poem ...
Alte detalii mai tîrziu...

Aseară am ieșit la o plimbare

Pe străzi și prin parcul central,

Și am avut noroc să ascultăm

Folclor cântat de un rapsod local.

Pământul s-a acoperit cu frunza

Copacilor ce jeluiesc că-s dezgoliți,

Și cu amar se-ntreabă unul pe altul

Cum vor rezista când sunt viscoliți.

Din depărtare se-aude freamătul

Pădurii de pe munte, încă cu brazi,

Care cu frică zic omului cu drujba

Fii bun cu noi, de tot să nu ne razi.

Călcăm atenți pe străzile stricate

Ale orașului în plină transformare,

Care este ruină, iar edilii ne promit

Că Piatra va fi perlă, s-avem răbdare.

Simțim răceala frigului de toamnă

Când orologiul Turnului bate de nouă,

Privim la luna mică ce ne-ndeamnă

Să-ntindem pasul că pe la zece plouă.

E anotimp de toamnă cu flori ofilite

Demult cocorii s-au dus spre asfințit,

Pe străzi îmbrățișați suntem doar noi

Ne bucurăm că ce-am visat s-a împlinit

Cu lumea n-avem nimic de împărțit!

Încerc să uit că te iubesc, 

iar mintea tot mai mult 

s-afundă-n dorul pentru tine...

Răsar în gândul meu 

privirea ta și plete peste ea, 

ochii verzi ce-s viață.. 

în mintea mea lumină 

ești, un singur ideal...

Trupu-ncerc să-l vând 

poftelor și sufletul să-l dau, 

să te-nlocuiesc aș vrea, 

să devin și eu murdar...

Cu orice gând ce te trădează 

moare-n mine câte-o viață, 

cu orice zi mă-ndepărtez,

sufletul-l fărâmițez...

Încă-ncerc să mă separ 

de gândul pentru tine, 

pulsează sânge în zadar, 

căci tu nu vrei cu mine...

Vino-n sufletul ce suferă 

să mă luminezi în vis,

vino să mă scoți

din locul ăsta trist...