SCRISOARE CĂTRE TATA

Spune-mi te rog de ce încă te iubesc 

Spune-mi te rog de ce încă te doresc 

Spune-mi te rog că totul va fi bine 

Spune-mi că pot să trăiesc și fără tine 

Spune-mi asta până când am să te cred 

Spune-mi că și singur pot să fiu întreg 

Spune-mi că nu contează cea ce pierd 

Spune-mi te rog ce ar trebui să aleg 

Spune-mi tu te rog ce ar trebui să fac 

Spune-mi tu te rog cum aș putea să tac 

Spune-mi tu cum să-i găsesc inimi leac 

Spune-mi tu cum aș putea să mă prefac 

Cum aș putea spune că sunt bine 

Când eu mereu mă gândesc la tine 

Cum aș putea pe alta s-o iubesc 

Când eu doar pe tine te doresc 

Cum aș putea să mă gândesc la alta 

Când simt că pe noi ne leagă soarta 

Cum aș putea să te înlocuiesc 

Când fără tine simt că înebunesc

Ce păcat că Vieru s-a stins;
Roua îi plînge plecarea.
În spațiul acidului vis -
Durerea- i adâncă ca marea.

Si numai eu stau...
Pe pietre cumplit de -mpietrite,
Eu văd orizontul de ieri -
Prin frunze de plop vestejite...

Un glas ce mă cheamă
Prin vers, mi-aduce atâta durere,
Că -mi pun împotrivnicul mers
Să facă doar pași în tăcere.

Si totuși mai stau ...
Privind peste ape, departe,
Mă văd ca-n oglindă
În al meu ocean de singuratate...

Doar mama mai vine la mine
În rânduri atât de-ndrăgite.
Le strâng lângă suflet, la piept,
Si genele- mi cad - umezite.

Ce păcat că Vieru s-a stins
Chiar dacă scrisu-i arde cu' eternă energie,
Mă -ntristez. Că doar lui i-ar stat cu putință
Să scrie sufletului meu - o poezie...

Aștept ziua în care

Voi primi o provocare,

Să-ntâlnesc un oarecare,

Să-l privesc fără-ncetare.

Aștept să îl cunosc,

Și să pot să-i vorbesc,

Când îl văd să mă-nroșesc

Și să pot să îl iubesc.

Aștept să mă vadă și el,

Să trecem la următorul nivel, 

Să vorbim și pe apel,

Iar mai târziu să-mi dea un inel.

Aștept un om deștept

Chiar unul înțelept,

Dar nu pot să accept

Că eu încă tot aștept.

Tu n-ai știut cum să iubești,

Ai vrut doar vise pe hârtie,

Dar dragostea, ca să trăiești,

Nu e un joc de fantezie.

Eu ți-am întins o mână caldă,

Dar tu erai doar umbra ta,

Cu inima pustie, albă,

Ca iarna rece-n viața mea.

Eu ți-am fost umbră și lumină,

Ți-am fost și vânt, și adăpost,

Dar tu credeai că e de vină

Destinul scris fără de rost

Tu n-ai știut să-mi fii aproape,

Când ochii-mi plângeau nopți la rând,

Ți-ai pus tăcerea între șoapte

Și-ai stat în urmă, surd și blând.

Dar timpul trece și învață,

Și azi te las în drumul tău,

Căci cine nu iubește-n viață

Rămâne singur, gol și rău.

Am căutat prin labirintul vieții

Crezând că undeva te voi afla,

M-am rătăcit și nu știu drumul

Și simt că mi-am agravat boala

Nu e durerea trupului de lut

Și suferință fără vreun leac,

E starea omului îndrăgostit

Ce rana nu o coși cu firu-n ac

Te-am căutat prin multe locuri

Dar nicăieri nu te-am găsit,

Poate că te-ai ascuns de mine

Sau poate...vai...chiar ai murit

Mult mi-aș dori în astă viață

Să prind curaj și să mărturisesc,

Că doar tu îmi ești ființa dragă

Și unica femeie pe care o iubesc

Nu m-am oprit din căutare

Și încă sper c-am s-o găsesc,

Doar frică-mi este că anii trec

Și eu, puțin câte puțin..îmbătrânesc!

Oh suflet drag, 

Sub un felinar 

De ne am întâlni,

Noi și luna 

Chipurile după o pălărie

Să ni le ascundem 

Gânduri puerile...

Emoții pure

Vise dulci ...de ar fi să fie...

Jocuri drăguțe 

Când vântul ușor adie

Dar mai gingas,

Atingerea ta se simte 

Pe al meu obraz 

Când buze moi

Mă ating 

Fiori mă trec 

Mă topesc...mă construiesc

În alte tale brațe

În soaptiri divine

Căci doar te iubesc.

Iarba-i verde și cu flori

Turmile-s în risipire,

Mieii mici își  cheamă mama

Ce-i cu ei nici ei nu știe.

Pe imaș în valea seacă

Roua plânge uneori

Vântul se agită-n ramuri

Spicul grâulu-i cu flori.

Câinii știu pe ce cărare 

Urcușul e mai  ușor,

U nde-istâna lor de vară

Unde-l găsesc pe Azor.

Muza mea unde ești ?

Mai stai și spune -mi povești

Poveștile tale-s frumoase

În suflet  și-n gânduri rămase.

Ajută-mă muza mea 

Să scriu pe hârtie 

Povestea mea și a lor

Cine știe , povestea poate fi adevărată

Ascunsă într-un scrin al inimii

Și uitată...

Sub privirea înnorată

De iubire și de drag

Un vlăstar va crește mândru,

Aducând lumină în preg.

Palma mame-i e fierbinte

Când se plimbă încet pe frunte

Și când somnul se codește

Glas de înger îi soptește.

Lângă pat umbra veghează

La orce scâncet este trează

Câte griji au dat năvală

Le uită cu pruncu-n poală

O-mămică e bogată

Când mânuțe mici o cată

Și când gura mică-o chemă:

Cel  mai dulce cuvânt - MAMĂ-

E miez de iarnă și e ger,

Omătu-i așternut în valuri

Norii-s  tulburi pe sub  cer

Pânză albă-i sus pe dealuri.

Nu-i țipenie pe drumuri

Lumea-i  toată închisă în casă

Doar din hornuri  urcă fumuri,

Ce-i afară  ? cui  îi  pasă?

Casele-s îmbobodite

Flori de ghiață  râd în geam

Pe sub geamuri stalactite

Și ghirlande prinse-n ram.

Gerul lacom mă cuprinde,

Nasul  mâinile îmi  îngheață,

Vântul hora își întinde,

Mii de ace simt pe față.

Scârție  omătu-n cale,

Gerul mă gonește  în casă

Urlă  lupii jos în vale,

Of, ce vreme nemiloasă!...

Cu tine cu mine ,cu noi 

Pământul s-a lansat pe orbită 

Și toate sunt bune și clare

Când noi și cu voi 

Dorim să fie bine în lume ,

Nu vrem moarte ,nu vrem război.

Dar răsare ici colo,ca pirul

Războiul distruge orașe ,oamenii mor

Pe cei trimiși ca să moară

Nimeni nu-i întreabă de vor.

Nu pot crede ,privindu-i mai bine 

Atent ,iscoditor așa cum se cuvine.

Ce bine semănăm oamenii , unii cu alții

Aceiași ochi, aceiași frunte înaltă 

Acelaș sânge,acelaș mers bipet

Și nu pot înțelege ,cum sufletul,simțirea

Pe oameni îi împarte

În îngeri și în demoni

Pot jura că am întânlit 

Asemenea oameni...