Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 4 noiembrie
Vizualizări: 81
Poezii din aceiaşi categorie
iubirea doare…
știi ca te iubeam
stăteam și ma rugam
speram ca dorul sa vie
și înspre tine sa ne fie bine
mereu stăteam și ma gândeam
cu ce am greșit
te-ai îndepărtat
am suportat și te-am iertat
am avut probleme ca și tine
și nici o data nu te-ai gândit la mine
sufăr și îndur
vreau sa plec imatur
pentru asta te aștept
sa vii înapoi la mine
sa ne prostim ca in copilărie
sunt ținuta ca in pușcărie
de sentimentele mele întinse pe felie
mereu visam sa am pe cineva ca tine
și sa ne uitam la filme
noaptea sa ne prostim
sa stam și sa vorbim
am început sa tin la tine
mai mult decat la mine
am fost cam rece la început
și-mi pare rău dar a trecut
stiu ca nu sunt pentru tine
dar sper sa ma ții minte pe mine
am rămas doar cunoscuți
de toată lumea știuți
ma tem sa nu te pierd
ca am sa te dezmierd
cum nimeni nu știe
prima mea iubire
primele zile când te-am văzut
nu știam dar mi-a căzut
privirea a luat-o într-un sens neprevăzut
nam sa plec departe
am sa fiu ca o stea aproape
sa te susțin și sa te ador
ca pe un întreg popor
ai trecut prin multe. Stiu!
dar nici o data n-ai rămas într-un desert pustiu .
ma gândesc să-mi fii un frate
care sa ma învețe ca la carte
să-mi arati cele mai întunecate
ale vieții crengi aplecate
te-am placut dar nu o viața
mereu ma înroșesc la fata
ochii tai de culoare vierzuie
mi-a făcut inima sa bubuie
nustiu ce mi-ai făcut
ca mergeam pe un drum necunoscut
vreau sa plec îndepărtare
dar nu am chef de plecare
ma simt bine lângă tine
sper sa fim prieteni pe vecie
acum ca ți-am spus ceea ce simt
nu mai am cum sa te mint
când stau lângă tine
ma simt mult mai bine
nu vreau sa ne prostim
vreau doar sa glumim
stiu ca placi o fata
care pentru tine e o opera de arta
tie îți place
dar ma ții ca pe ace
ceea ce simt nu pot schimba
m-aș duce pe plaja și m-aș plimba
să-mi dai o sărutare
ca o ultima uitare
sa ma ții strâns in brațe
cu ale tale mâini hoațe
ma simt bine lângă tine
parca ar fi tata lângă mine
dorul tau nu ma lasă sa respir
sentimentele mele insirate in sir
as vrea un trandafir
roșu ca un vin
in mintea mea ești tu
mi-ai luat privirea și sclipirea
le-ai pus intr-o cutie
sa le ții numai pentru tine
la moment nu te doresc
vreau sa vii și sa ma susții
când am nevoie ,tu sa fii
sa trecem impreuna prin toate
sa facem totul ca la carte
am plecat dar am sa vin
înspre tine câtuși de puțin
prieteni noi suntem
dar o sa ajungem la extrem
prieteni suna bine
sper sa fie așa și in vremurile care o sa vie
am început sa simt
ceva ce iar presimt
ca ești un frate
astea sunt sentimente adevărate
mereu mi-am dorit pe cineva
ca sa fie ca o scăpare
care apare și sa nu dispare
afara ger și întuneric
tu creezi un aer atmosferic
mereu știi sa zâmbești
și cum sa iubești
sa ma faci sa zâmbesc
și la gânduri de iubire ma gândesc
și vreau să-ți povestesc
despre ceea ce gândesc.
Realitatea arde
Trăim în lumea rece pierduți de realitate
O formă fără fond când dragostea te arde
Cine-a decis ce-i rău, ce-i bine, cine poate
Doar reguli fără suflet din inimile moarte
De ce mă seacă dor, nu l-am chemat să vină
De ce iubesc de mor, de ce am eu o vină
De ce mă-nalță vis, de ce nu-i realitate
Mă caută de zor să mă trezească-n noapte
De ce îmi tulburi gândul, de ce nu ești aproape
Am sufletul plecat, la tine-i dus și arde
Iubirea l-a chemat, tot caută departe
Rămân abandonat, pierdut de realitate
O fi strict ce se vede, ce simți doar ți se pare
Ce zornăie prin suflet sunt sparte sticle goale
Iubirea mișcă munți, adună sau desparte
Când doi sunt doar în vis ce-i realitate arde
Prea multă sensibilitate în norvegiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
For mye følsomhet
Dårlig følsomhet er bra på sin måte. Det er godt å være følsom, å uttrykke vår anger når noen har opplevd mindre hyggelige hendelser, å være sammen med dem, å lytte til dem, å berolige dem, å forstå dem, å lette deres lidelser, å sukke med dem, å gråte med dem. dem, å pakke dem inn når de er kalde, å binde dem når katten klødde dem (at det også var deres feil at den klødde dem, for de vet ikke hvordan de skal leke med den), legge en ispose på dem fra kjøleskapet over en forstuet ankel, tørk tårene deres, gi dem medisin for å få ned feberen, leppepomade for å hindre dem i å bli så sprukne, desinfiser de blødende neglebåndene deres når de ikke visste hvordan de skulle gjøre manikyrene, de ønsket å ha negler lengre enn de hadde naturlig, for det er på moten, og nå har de bare blod på seg, la oss sette myggnetting, slik at de ikke biter dem så mye, suger blodet, ikke overfører malaria eller gulfeber, la oss ta insektmidler, hvis de fortsatt insisterer på å komme inn i huset, la oss også få en vifte til å spre lukten av insektmidler, holde vinduet på gløtt slik at det ikke kommer mygg inn og lukten av insektmiddel kommer ut. La oss justere kjelen til også å gi varmt vann, ikke bare kaldt, for da vil det være behov for enda mer stell. Økonomier tar egentlig ikke hensyn til folks individuelle behov, de er mer et egoistisk behov for én mann.
La oss heller ikke spare på immunforsterkende kosttilskudd, som vitamin C, som smaker deilig sitronaktig og ikke koster for mye, det er rimelig, du kan få det fra en enkel limonade, så har vi ikke grunn til å la være å kjøpe det .
La oss få dem tykke, luftige bluser, bare gode for å være hjemme. La oss ta deres ansiktspleiemaske, maske som forhindrer tidlig opptreden av kråkeføtter og uttrykkslinjer. Vi er for unge til å ha rynker!
Generelt er følsomhet søster til raushet og omsorg, men hva gjør vi når den kommer ut av kontroll, når nye høyder, har ingen grenser? Er det fortsatt en gunstig, sunn, godt forstått følsomhet? Nei selvfølgelig ikke. Allerede er noe i vår måte å være knirkende, og denne følsomheten er hovedsymptomet. Det ville være på sin plass å stille oss selv spørsmål: "Hvorfor er jeg slik?", "Overdriver jeg?", "Hva får meg til å ha så intense reaksjoner på i det vesentlige trivielle ting?"
Du vil finne svaret tapt et sted i fortiden din. Kommer sensitiviteten vi snakker om som et resultat av en traumatisk livsepisode? Tok du ikke så lang tid som du forventet på en eksamen og siden da har du bestemt deg for å gi opp alt, og tenkt at det ikke er noen vits lenger? Fikk du ikke mulighetene du håpet på? Var du på grunn av omstendigheter ikke i stand til å gjøre noe du ville? Hvis svaret er "ja" på minst halvparten av disse, så snakker vi ikke akkurat om sensitivitet, men om en uønsket reaksjon på ting som skjedde, som såret oss et øyeblikk, og som la et uhelt sår helt bak seg.
Hvordan kunne et slikt sår leges? Skraper det mer og mer. Sitter og analyserer, hvor kommer det sinnet akkompagnert av følsomhet fra? Du hadde mot til å gå på, jeg vet ikke hvilken svensk høyskole. Og som 19-åring trenger du virkelig mot, å ta flyturen, forlate foreldrenes hus, fra en provinsby, nettopp til et stort universitetssenter. Og det du skal se, veien til suksess og interessante fakulteter å bestå i CV-en, er ikke bare overstrødd med fredelige øyeblikk, at hun er en som liker å rope, skrike, ydmyke studenter for ikke å uttale dette nordlige språket perfekt - germansk, at jeg ikke kan tidene perfekt, at jeg ikke behersker grammatikken og syntaksen... fortsatt perfekt? Jeg vet ikke engang hva som ville være perfekt, hvor perfekt ville være, og jeg tror ikke at subjektiv perfeksjon burde ha betydning. Hvis det var noen objektive standarder, så ja, det er verdt å følge dem, prøve å nå dem, for på den måten kan fremgang virkelig måles og observeres. Mens, hvis det er mål som bare én person ønsker, resten ikke, gir det ingen mening å sammenligne oss selv, uansett kan vi ikke sette pris på eller veie noe ut fra det vi hører. Det er sikkert at den som ydmyker studenter for ikke å vite perfekt, har hjertet til en skogbruker som hogger trær på et løpende bånd uten å se på det han etterlot seg. Ja, vurderingskriteriene er veldig objektive, hvordan kan du som 58 år gammel kvinne, som bare har omgitt deg med svensk hele livet, vurdere at en 19 år gammel student må være din likemann i mestring, i dyktighet ? Vi er der for å lære, hvis vi ble født klare til å lære, ville vi ikke melde oss på noen spesialisering, og det er det, hva ville vi trenge hvis vi allerede visste det? Var det ikke billigere, ingen husleie, ingen togturer, ingen sovesaler, ingen bibliotekmedlemskap, ingen mat pluss mange andre hjelpemidler? Det er morsomt hva som skjer når 58 år gamle kvinner dømmer deg etter sine egne verdier. Det er som om studenten gir meditasjon til et 8 år gammelt barn. Han kan knapt skrive på sitt eget språk på de årene, enn si på engelsk, fransk... Ville det ikke vært traumatiserende å begynne å skjelle ut hvorfor han ikke hadde tid til å mestre innholdet perfekt? Samtidig som? at den som gir privattimer blir vag i uttrykket? Tid, det vil si, han kunne ha forhandlet med moren sin om å be henne om å føde ham ved 5 måneder, ikke ved 9 måneder, som normalt, for å dukke opp i verden tidligere, for å lære tidligere, bare fordi det er det personen ønsker som gir leksjoner. Det er også et spørsmål om jordtid. Så lenge vi lever på samme planet, har vi alle like mye tid, 24 timer, ikke mer.
Denne subjektive perfeksjon av andre gir opphav til sensitiviteter av alle slag. Det er heller ikke fornuftig å strebe etter å ta på den. Vi vet ikke hva personen som ikke er fornøyd med oss vil. Vi vet ikke hva han tenker, hvordan han tenker, hva han foretrekker, hva han ikke foretrekker, hvor mye, hva, hvordan og i hvilken grad.
Andres subjektive perfeksjon er lammende, både følelsesmessig og faktisk. Hvis eleven blir ydmyket hver gang hun åpner munnen, vil hun fortsatt ha tillit til at hun har en sjanse til å bli en god svensktalende? Vil hun fortsatt finne styrken, i dybden av sin sjel, til å gå videre, til å ønske å øve, å lese, å forbedre seg, til hun oppnår språkets flyt, kadens og musikalitet? Nei, det er ingen måte. Han hadde gode intensjoner som falt fra hverandre underveis.
Andres subjektive perfeksjon bremser ned, fortrenger. Som å la læreren din planlegge hver lyd når den skal si den, hvordan den skal si den. Ville ikke denne læringsteknikken skremme deg? Hvor er lidenskapen, sjarmen, den mest uregelmessige og allsidige skjønnheten i språket? Når vil du ha tid til å fokusere på ordforråd, grammatikk, syntaks og hva hun vil når fokuset alltid er på hvordan du snakker? Blir det ikke et hinder du ikke kan overvinne? Rettet som med flervalgstester. Du har kommet til et spørsmål du ikke vet riktig svar på, selv om du allerede har svart godt på det. Hva gjør du? Går du fast der og går ikke videre, bare fordi du ikke vet der? Det ville vært et stort tap, både for takstmannen og for deg (i første omgang).
Som et svar på andres subjektive perfeksjon, må vi bygge vårt eget sett med verdier, vår egen perfeksjon, som oppmerksomhet, være objektiv, av flere grunner: for ikke å nå den følsomheten som hindrer oss i å gjøre hva vi vil og føler selv at vi utvikler oss, så mye som det er menneskelig mulig, uten å være begrenset av andre, av andre aspekter og av andre omstendigheter.
Tăticul meu
Tata e eroul meu,
Mă ajută, el, mereu,
Nu mă lasă nici la greu,
Cel mai bine îl știu doar eu.
Autor: Nicoleta Postovan
Nu mă stinge
Te rog nu stinge lumina
E prea întuneric s-adorm
O stea n-a adus strălucirea
În beznă prezentu-i diform
Nu-mi stinge în lacrimă ochii
Lipsindu-mi privirea mă dor
Se-aprinde în vis amintirea
Uitarea mă pierde-n decor
Nu-mi stinge cuvântul pe buze
Storcându-l de miere sonor
Tăcerile strigă confuze
Surzindu-mă liniștea-n cor
Nu-mi stinge din suflet căldura
De gheață s-ajung fără om
Îmi piere strivită măsura
Incert bântuind incolor
În palmă se stinge-așteptarea
Arzând prinde aerul gol
Cu mâna pornind căutarea
Găsesc doar amnezicul dor
Mă caută stinsă iertarea
Să-mi măture gănd cerșetor
Nu poate să-mi șteargă eroarea
Rămân să mă sting visător
ROMANul Veacurilor
Tu esti ROMANul vietii mele
Un gen de biblia sufletului meu ...Rugaciuni de zi si nopti,strigate în tacere.
Din care...
Cred, aș putea, volume sa-ti scriu
Despre tu,despre mine si "noi"
Despre "noi"
Acei "noi"
Din inima mea
Din inima ta.
Tu esti ROMANul vietii mele
Strofă de început a iubiri iluzorii
Vers de dor secat
Scancet infundat de dureri efemere
Ani de căutări, intreband intrebari
Un magnet sufletesc cu trairi nefiresti
Tu esti,da tu,tu esti ROMANul vietii mele
Tu... poem de iubire, nascocit din priviri
Ochi-ti flamanzi de a lumii iubiri
Unde-ai pus focul, sub pleoape arzand
Ei, irișii negri insasi, plangeau fumegand,de albastru de verde în vapai de caprui
Tu,da tu,esti ROMANul vietii mele
O clipă si atât, cat se nasc anii grei...
Pe vecie sa-ti pui rugaciuni printre ei
Să ardă ROMANul din veacuri
Din strabuni
Din penite
Din cerneluri
Din foi
Din cuvintele noi
De la cei din trecut pâna azi... la cei NOI
Afundati in orgolii,nevorbiti de un veac...si mai bine
Imbracati ...dar si goi
Un omagiu adus, unora, dintre noi
Încă in viață dragii de ei
Muritori ca si noi
12.12.2023
Ora 21:20.
Alte poezii ale autorului
ÎNSERAREA VINE
Pe cărării necunoscute
Înserarea vine,
Se destramă în depărtări,
Umbre-n valuri fine.
Cerul nopții e înstelat
Vântul încet adie,
Tott în jur e captivat
De-o tristă melodie
Singur sunt
Și parcă nu-s
Ce simt eu ?
E greu de spus!...
Deși-s mic în univers
Viața mea îi la mare preț.
Strâng în brațe
Tot ce-i falnic și măreț.
Pădurea ,lacul din vale,
Omenirea la un loc
Cerul luminat de stele
Cu toate visele mele.
SECATĂ DE SĂRĂCIE
Secată de sărăcie,
De boală și anarhie,
C-o justiție beteagă
Un popor ,o țară întreagă
Osândit la moarte lentă...
De corupție și șpagă.
Cremator pentru bătrâni
Într-o lume de nebuni.
TOAMNĂ BOGATĂ
Toamnă cu roade bogată
În ton galben auriu
Ucizi florile toate
Și încă tot ce mai e viu...
Vii cu brumă și cu ceață
Pomii frunza-și sctură,
Vânt năuc te ține-n brațe,
Negre ciori se bucură.!
LACRIMI
Fost-am ce-am voit să fiu
Toc și foie ca să scriu
Bocetele tuturora,
Lacrima ce joacă-în gene
Care plânge pe înfundat
Pentru traiul blestenat.
Pentru ziua care doare
Fără glorie și bani
Lângă semeni lași ,nesimțitori
Lângă ei trăiești și mori
PLOAIA
Astăzi mi-a bătut în geam
Odată cu zorii,
Raza ochilor tăi
Ca talazul mării...
Chiar și zorii cenușii
Presărau lumină ,
Și în sufltu-mi bonlav
Parfum de sulfină.
Val de aer parfumat
Trece prin perdele...
Dor , regrete ,neîmpliniri
Ploaia să le spele.
CE-I OMUL?
Unde ești ,sufletul meu ,drag
Unde și pe scară sui?
La cine mai ții de urât
Și cât mai ai de suit?
Ce este omul pe pământ?
Doar frunza toamnei dusă-n vânt.
Amintirea mai rămâne,
Și ici colo câte un nume.