Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: T.A.D.
Data postării: 3 ianuarie
Vizualizări: 25
Poezii din aceiaşi categorie
Uită-mă
Uitama in capul tau
Dar in gind voi fi mereu
Uitama asa cum poti
Dar nu asa sa stie toți
Iti doresc sa fii barbat
Si sa fii apreciat
De acea a ta femeie
Care iti va fi o cheie
Dar sa stii ca voi fi bine
Voi incerca sa uit de tine
Sa nu-ți faci griji de mine
Ca sigur va avea cine
N-ai stiut sa fii barbat
Asa cum m-am asteptat
Ai fost un simplu baiat
Care doar a studiat💔
Déjà vu
E-un loc ce-l știu, și-l știu prea bine,
Deși e prima oară-n drum,
Ca o chemare din vechime
Ce m-a găsit, venit de-acum.
O clipă-n timp se-ntoarce iară,
O umbră tristă, un refren,
Ce-mi amintește, peste seară,
Că parcă totul am mai tren.
Priviri pe care nu le-am spus,
Cu vorbe care n-au fost spuse,
Se-nalță, greu, dintr-un apus
Cu rădăcini în lumi apuse.
E-un vis ce se repetă, veșnic,
Ca foșnetul unei trestii-n vânt,
Și parcă-aș fi, din nou, aici,
Într-un trecut, pe-același gând.
CINE EȘTI?
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu de mult.
Dar ce porti în suflet
Ce ascunzi în tine?
Nu pot citi în ochii tăi.
Pari a fi om bun.
Atunci de ce mă tem
Cine ești tu?
Nu te cunosc
Deși te știu demult.
Dar ce porți în gând ,
Și ce ascunzi în suflet
Nu pot citi în ochii tăi
Pari a fi om bun
Atunci de ce mă tem?
/
Poveste de iubire, Ramira&Alexander
Cânta povestea în amurg,
Când luna sus mijește,
Cânta un simplu trubadur
Povestea scurtă a vieții.
Cum o mândrețe de băiat,
Ce s-a născut într-un palat,
Într-un palat ca de cristal,
A devenit mândru bărbat.
Tu te-ai născut pe pat de flori,
Alături, tatăl rege,
Regină mama ta a fost,
Iar tu frumosul prinț.
Toți cărturarii buni
Te lăudau în gând,
Iar popii și curtenii
Îți închinau mătănii.
Au așteptat cu toții
Un domn ca să se nască,
Un rege viitor
De rău să îi păzească.
Banchete și petreceri
În cinstea ta au fost,
De dănțuiau și robii,
Și preoții cu toți.
În fragedă pruncie,
Curtenii se mirau
Cât de dibaci e prințul
Și ce frumos era.
Cu fața sa de înger
Și mersul așezat,
Îi cuceri îndată
Pe toți de la palat.
Dar, iată, anii au trecut,
Iar prințul deveni adult,
Un soare strălucind plăcut
Cu cerul, mantie și scut.
Cu drag și fală îl privea
Mărețul tată rege
Și lumea toată-l lăuda
Pe prințul Alexander.
În ziua aceea de april,
Chemând în mare taină
Pe fiul său la căpătâi,
Bătrânul rege zise:
„Eu sunt bătrân, copile drag,
Și boala mă răpune,
Te du acum, copile drag,
Mireasă de-ți alege”.
Plecă în lume prințul nostru
Cu un alai din zece,
Călare pe un roib frumos,
Cum altul nu fusese.
La pas de cal în tot regatul,
Bătând ținutu-n lung și latul,
Prin curți frumoase boierești,
El nu găsi vreo dragă fată.
Dar într-o zi, pe înserat,
Zări ca o nălucă,
Abia mijind de după stânci,
O preafrumoasă fată.
Era copila lui Tavoi,
Un biet bătrân din Tashke,
Ce nu era un soi domnesc
Și-avea o simplă barcă.
Îl ajutase de cu seară
Cu barca sa să treacă
De râul Rhen, învolburat,
De pe un mal pe altul.
În noaptea aceea minunată,
Cum alta nu fusese,
Văzu învăluită-n taină
Pe preafrumoasa fată.
Ca un boboc de trandafir
Cu talie subțire,
Întâmpină pe bietul prinț
Îmbujorat la față.
Cu vocea caldă cristalină
Și ochii ei căprui și blânzi,
Făcu ca prințul să se piardă
În mrejele-i de fată.
Așa o eleganță rară
Nu-i fuse ca să vadă,
Nici pe la curțile domnești,
Nici la prea buna mamă.
În noaptea-ceea fermecată,
Un jurământ făcu îndată,
Că astă fată va să fie
În viitor, prea scumpa lui soție.
Învăluit în vraja nopții
Cu luna ca un astru sfânt,
Stătea îngândurat bătrânul
Copila-și sărutând.
Cu înțeleaptă judecată
Amarnic surâzând,
Înțelegea că biata fată
E un copil pierdut.
„Te cheamă dorul de iubire”,
zise, încet, Tavoi.
„În ochi-ți văd acea sclipire,
al tinereții foc.”
„Te-ai întristat, zise copila,
de focul ce mă arde.
Nu l-am chemat, nu l-am vrut eu”
răspunse-n plâns copila.
„E focul dragostei, copilă,
Ce arde în neștire,
Te cheamă azi neîncetat
În drumul spre iubire.
Nu darul dulce al iubirii
E cel ce mă-ntristează,
E teama mea de om bătrân
Că vei pleca în grabă.
Pe drumul vieții ai să pleci,
Curând vei da uitării
Bătrâna casă din Tashke
Și pe bătrânul tată.”
În lacrimi izbucni copila
Și, ascunzând dezamăgirea,
Îi spuse cu un glas duios:
„Rămân cu tine, tată!”.
Buimac de tot ce auzi,
Cu inima în piept să-i spargă,
Stătea în umbră pitulat
Oșteanul cel de strajă.
Degrabă prințul anunță
Această veste tristă,
Iar el ca hotărâre luă
Să meargă mai departe.
În calea lungă ce urmă
Avea să vadă multe,
Departe de al său regat
Și rătăcind în lume.
Văzu ciudate animale,
Văzu și marea mare,
Văzu palate și cocioabe,
Văzu și-o vrăjitoare.
„Întoarce-te, mărite prinț,
O fată te așteaptă,
O văd în globul de cristal,
O văd cum te așteaptă!”
Ca ars sări prea bunul prinț
Și-n fuga sa cea mare
Zori alaiul printre munți
Ramira să o vadă.
Îi mai vedea în minte chipul,
Surâsul ei fermecător,
Părea că îi aude glasul
Rostindu-i numele cu dor.
În prag plăpânda fată,
Cu ochii mari, înlăcrimați,
Jelea preabunul tată,
Pe barcagiul zis Tavoi.
Rămasă singură pe lume
Și fără niciun ajutor,
Părea pierdută biata fată
Fără bătrânul tată.
Dar într-o zi pe înserat,
Pe drum din miazănoapte,
Văzu departe-n zare
Pe prințul ei călare.
Se bucură frumoasa fată,
Iar cu năframa-și șterse fața,
Ca nimeni să nu vadă
Obrazul străbătut de lacrimi.
S-au regăsit în ceas de taină,
Când totul părea ca pierdut,
Au dat cuvintele pe sărutări
Și s-au pierdut în noapte.
În dimineața ce urmă,
În drumul lor către palat,
Au străbătut cu bucurie
Întregul lui regat.
Văzând că locurile sunt frumoase
Și lumea toată este bună,
Ei s-au jurat cu-adevărat
Așa ca să rămână.
Întâmpinați în prag de vară
De lumea ce se bucura să-i vadă,
Se auzeau în tot palatul
Doar strigăte de bucurie
Și tot regatul mulțumit
Îl aclama pe cel venit,
Să fie rege peste toți,
Când vremea va să vină.
S-au veselit atunci curtenii,
S-a bucurat și biata mamă,
Iar bunul rege fericit
Își ascundea o lacrimă.
Mirați de preafrumoasa fată,
De zâmbetu-i fermecător,
Au acceptat pe loc să facă
O nuntă cum n-a fost alta.
O nuntă mare împărătească,
Cum nimeni n-a văzut vreodată,
Cu lăutari și saltimbanci,
Cu diferite feluri de bucate.
De sus, din ceruri își priveau
Și își vegheau comoara,
Bătrânul barcagiu Tavoi
Cu a Ramirei mamă.
Mi-e dor
Mi-e dor de-o-ncăpere
C-un mic abajur ,
Mi-e dor de tăcere
Și liniște-n jur ,
De-o muzică veche ,
Din ani de demult ,
Iar tu , la ureche
Să-mi cânți , eu s-ascult .
Mi-e dor , Minabella
De buzele-ți moi ,
De cântecu-acela
Ce-l știm numai noi ..
Mi-e dor de-o poveste
Cu iz de mister ,
De vise celeste
Și zâne din cer .
Mi-e dor fără preget
Și simt , tot mereu ,
Cum micul tău deget
Se-atinge de-al meu ..
Mi-e dor de misterul
Frumosului vis ,
De zborul și cerul
Spre viață deschis .
Un alt te iubesc
Vai câte forme-și poate lua,
Frumoasa mea iubită,
Același "te iubesc" rostogolit,
În dragostea ce-i infinită...
Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,
Vai ce albastru-ntunecat,
Cu alb sidef ,vernil de basm
Și bleu marin nemaivăzut,
Sclipiri venite ca din vis..
Iubito azi am să-ți declar
Un altfel "te iubesc",
Venit din gândul ce ți-l port,
Tu fiind întregul Univers,
Iubirea prinsă-n infinit,
O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,
Iar eu îți dau răspuns
Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,
Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!
(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Alte poezii ale autorului
SEMNUL MIRĂRII
Îmi doresc să stea
În loc de lumină
Vorba dulce românească,
Ce-o vorbeau străbunii
Dulce grai moldovinesc
Oltenesc,ardelenesc
Stă retras deoparte
Vorbe noi împrumutate
Și-n cartea de bucate.
Așa limba românească
Îmbracă haină nouă
Șade scoasă la mezat
Ca și-un cenzurat.
Am ales semnul mirării
Vrednic ajutor, concret
În noianul de reclame
Sunt analfabet...
Cum pot eu azi concura
Eu cu româneasca mea
Cu engleza ,cu franceza?
Sau poate m-am rătăcit
Nu-s acasă ,sunt o haimana?
Oare asta-i țara mea?
TE CAUT
Te caut mereu ,te caut ...
Dor îmi este de clipa trecută
Ecoul iubiri s-a stins
Imaginea ta e pe retină oprită...
Te caut în amintiri
În pașii cărării pierdută
În focul stins din priviri
În inima -mi inchisă , rănită
Te caut o , dulce amăgire
În lacrima amurgului trist !...
ACEASTĂ MINUNE
Ce mic î-mi pare pământul ...
Din răsărit până in vest ,
Doar îl cutreeri cu gândul .
Din văzduh îi văd apa și munții ,
Păduri întinse si câmpii mănoase ,
Enorme orașe și sate .
Omul e stăpân peste toate ...
Cu mintea îl duce ... și poate ,
Vrea în univers să înoate ..
Pământul pore prea mic ,
Cu arme nimicitoare
Această minune va dispare ? .
O POVESTE PENTRU TINE-continuare-
Ledy era foarte simpatică .Făcea fel de ghidușii,spre hazul musafirilor.
Stăpâna venea cu tava pe care erau așezate ceștile cu cafea ,țigările
și câteva dulciuri,și îi zicea :
Ledy vezi să nu ia nimeni, nimic de pe tavă,ne-am înțeles?Musafirii încer-
cau s-o păcălească dar ea făcea urât ,lătra ,îi trăgea de haine pănă renunțau
Am încercat și eu să văd ce face !...când s-a zburlit și mi-a arătat ce colți are
am renunțat Era o adevărată distracție.... la care eu nu participam...socoteam
că nu-i de demnitatea mea ,de câine de rasă,dar m-a dus gândul că ași putea
și eu ceva ca să-mi distrez stăpânii:
Prin curte se plimbau ,cârduri de pui și rățuște abia ieșite din ou și am
văzut cum ciorile dau tărcoale ,doar poate fura ceva! Mi-am zis ...acum aă mă vedeți
ce viteaz sunt eu ? m-am hotărât să apăr toți puișorii .Tare îmi doream să prind una
s-o duc stăpânilor ca trofeu .Stăpâna a văzut și a spus:
-Bravo, Atos!....ce deștept ești ...știți ce mult m-am bucurat?Câteva zile n-am
mai văzut-o pe Ledy!...ieșea afară pe fugă , m-am uitat mai bine și am înțeles...Ledy era
mămică .Abia ateptam să iasă cățelușii afară să mă joc cu ei.Oare Ledy o să mă lase?
Voiam și eu să am o prietenă...Am căutat în tot satul dar nici o cățelușă de talie mare .
Ce să fac m-am resemnat...eram trist ..Ledy avea un prieten de tali ei se întânleau mereu,
era fericită ,acum avea puișori nici nu se mai uită la mine...Colidam prin sat nu aveam nici
o restricție ,avem așa un dor de ducă...Localnicii mă cunoșteau ,erau prietenoși .
Unde ai plecat măi Atos ? nu ai stare,te văd mereu ce-ți trabuie?..parcă au ghicit !..
da eram în căutare ,voiam și eu o prietenă!...Într-o seară , când peste sat s-a așezat liniștea,
am auzit o chemare :de dor ,de tristețe,de singurătate...am plecat să văd ce este? Era o fostă
prietenă ,de ce mă cheamă?Am sărit gardul și să vezi minune ?în jurul se mișcau patru ghemu-
șoare pufoase,foarte simpatice.
-Ce-s cu aceștia.? am întrebat-o.
-Sunt copii tăi,
-Cum copii mei ? ce mult îmi doream! m-am uitat la ei încă nu mă desmeticisem!...Am
plecat acasă aproape fericit...
NEVOIA IUBIRII
Drapată în mantie neagră
Răpusă de raza luminii
Umbrită de norii din zare
Martor pe marea albastră,
Bogată-n speranțe și vise
Umană cu torțe aprinse
Nevoia iubirii mă cheamă.
VOUĂ
Vin ades la voi în gând
Când dorul se strecoară
Stați cuminți ,frumoși și tineri
Pe perete într-o ramă.
Mă sfătuesc cu voi
Când greul vieții
Îmi dă iar târcoale.