SUNT SĂRAC

Mereu am zburat cu aripa frântă,

Mereu am umblat şchiopătând,

Ascult pe mama cum cântă,

Privesc pe tata plângând…

Mereu mi-a fost teamă de mine,

Mereu am ales un alt drum,

Clocot mi-a fost sângele-n vine,

Trăirea… scânteie şi scrum.

Mereu am avut o grijă în plus,

N-am ascultat de sfat ori dojană,

La mulţi vorbe acide le-am spus,

Pe toţi, îi port acum ca pe-o rană.

Ți-am scris din nou ca altădată

Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,

Tot ce-mi doresc este o întâlnire

Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi

Nu vreau să-ți cer ceva anume

Și nici vreo scuză să-mi accepți,

Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat

Că știu că un răspuns aștepți

Te-ai supărat și ai plecat în grabă

După ce vorbe grele ai aruncat,

Și ai rostit aprig mai multe-acuze

Cuvinte fără rost ce m-au marcat

Am încercat atunci să discutăm

Ca doi prieteni buni, poate iubiți,

N-ai acceptat deloc să am o vorbă

Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți

.........................................................

Acum tot sper să te întorci la mine

Fără s-avem nevoie de scrisoare,

Să ne iertăm pentru-n-mpăcare

Și să rostim...a fost o încercare!

Vai câte forme-și poate lua,

Frumoasa mea iubită, 

Același "te iubesc" rostogolit,

În dragostea ce-i infinită...

Iar dacă ieri avea culoarea mării-nvolburate,

Vai ce albastru-ntunecat,

Cu alb sidef ,vernil de basm

Și bleu marin nemaivăzut,

Sclipiri venite ca din vis..

Iubito azi am să-ți declar

Un altfel "te iubesc",

Venit din gândul ce ți-l port,

Tu fiind întregul Univers,

Iubirea prinsă-n infinit,

O să mă-ntrebi ce vreau să-ți spun,

Iar eu îți dau răspuns

Cu-același "te iubesc" dar altfel decât ieri ți-am spus,

Și diferit de cel ce mâine o să-ți zic!

(10 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Iubita mea îţi scriu tardiv,

De aici de la capăt de lume,

Deşi nu mai avem nici un motiv,

Şi nici o vorbă a ne spune.

Iubita mea să-ţi povestesc un vis,

Ce l-am avut  spre seară,

Părea că pe vecie sunt închis,

În a ta lacrimă amară.

Iubita mea mă simt ciudat,

Şi-ntruna gândul mă apasă,

Că prea uşor m-am lepădat,

De-a ta făptură prea frumoasă.

Iubita mea la mine acuma plouă,

Şi-n stropii ce-mi ating obrazul,

Eu simt deopotrivă pe amândouă:

A ta atingere şi extazul.

Iubita mea la mine acum e soare,

Şi-n raza ce mă încălzeşte,

Eu simt făptura-ţi arzătoare,

Şi chipul care mă iubeşte.

Iubita mea nu îţi mai scriu nimic,

Că soarta ne-a învins deopotrivă,

Păstrează însă nedeschisă-n plic,

Scrisoarea mea tardivă.

Iubirea mea, lumină blândă,
Îți scriu din umbra vieții sumbră,
Cu inima-mpovărată și rătăcită,
Dar plină de dorință nemărginită.

Nu ți-am fost stâlp, nici adiere ușoară,
De multe ori, doar o umbră fugară.
Te-am rătăcit printre visuri și flori,
Fără să văd că tu plângi uneori.

Am crezut că timpul va fi de-ajuns,
Că iubirea noastră e fără apus,
Dar pașii mei grei, nesiguri și goi,
Te-au făcut, iubire, să pleci dintre noi.

Te văd în fiecare rugăciune fierbinte,
În serile reci, printre șoapte și-n minte,
Te simt în lumina ce-n casă pătrunde,
În dorul ce arde, în visul ce-ascunde.

Ne-am iubit printre stele, pe drumuri pustii,
Ne-am găsit fericirea în clipe târzii,
În biserici tăcute, cu palme-mpreunate,
Cu suflete pure, cu inimi legate.

Și-n fața sfântului mormânt, cu dor tăcut,
La mama ta, cu lacrimi, încet am făcut,
Ți-am pus pe suflet un legământ curat,
Să-ți fiu lumină în ceasul întunecat.

Cu inele sfinte-am pecetluit destinul,
Pe drumul vieții, luminându-ne țelul,
Că-n doi vom fi un vis ce nu se risipește,
Cu Dumnezeu, în harul Lui vom crește.

Să-ți fiu alături, sprijin și scut,
Să-ți fiu iubirea ce n-are temut,
Și peste lumea noastră trecătoare,
Să ne rămână dragostea nepieritoare.

Și totuși, iubirea a fost încercată,
De teamă, de timp, de lupta purtată,
M-ai văzut rătăcind, neștiind să aleg,
Iar tu, obosită, m-ai lăsat neîntreg.

Mi-ai spus: „Nu sunt bine, nu pot să mai sper,
Nu vreau să aștept un vis efemer...”
Cuvintele tale, ca vântul de toamnă,
M-au rupt și-au lăsat în suflet o rană.

Și totuși, iubire, nu mă dau bătut,
Nu las tot ce-a fost să piară-ntr-un minut.
Vreau să-ți arăt că acum am înțeles:
Că-n viață iubirea nu-i doar un vers.

Vreau să rătăcim pe drumuri pierdute,
Să lăsăm în urma doar amintiri nesfârșite.
Să râdem în ploaie, să dansăm pe umbrit,
Să știm că iubirea e-un miraj nepierit.

Să fim părinți ce-și strâng pruncii-n brațe,
Să-i învățăm să râdă, să meargă în pace.
Să ne rugăm iar, să cântăm laolaltă,
Să facem din viață o flacără-naltă.

Iar dacă mai vrei să mă ții de mână,
Dă-mi timp să-ți arăt că iubirea o să rămână,
Că eu nu-s acela ce pleacă-n tăcere,
Că sufletul meu doar pe-al tău îl cere.

Iubirea mea, floare de foc,
Te-aștept la capătul acestui noroc,
Cu inima largă, cu pașii spre tine,
Sperând că iubirea... ne va mai ține!

Omiduța mea, te rog, nu uita de mine!

ce vină am că te iubesc?

si cum sẵ uit vreodată!

doi ochii ce inima-mi topesc

de dor înflăcărată...

sunt vinovata că te-am privit

si mi-ai rămas în minte?

ori tu ai greșit că mi-ai vorbit

dincolo de cuvinte?

ce vină am că te iubesc?

n-am vrut asa să fie,

a fost sortit să te-ntâlnesc

in iarna mea târzie...

imbratisarea ta mi-a pus in piept

dorinţa ce-a mai mare,

si doar pe tine te aștept

când soarele răsare!

"adio"al tău mă arde-n piept

aprins ca un carbune,

si tot pe tine te aștept

când soarele apune! 2024-09-04

Sus , sunt sfinții noștri duși ,

Printre nori și mai departe ...

Câte drumuri ne desparte ?

Și câți oare dintre noi 

Nu-și doreste ca să stie ,

Că sunt vii , și că sunt teferi ?

 Câți vorbim cu ei în gând ,

Nu cu cei ce-s în mormânt ,

Și cu cei ces călători

Lângă domnul așteptând ;

Învierea cea promisă

Poarta cerului deschisă ?.

          De unde știe  neaua

          Că-i vremea să se aștearnă

          Pe ramuri  și la tâmple

          Și că se face  iarnă?...

          De ce clipa netrăită

          S-a prefăcut în scrum?...

          Din toată iubirea  noastră

          Doar cioburi pot să adun?...

NUME  DE  FATĂ

NUME  DE APĂ

NUME  DE DOR

NUME DE ALINT

TOATE MĂ DOR

NUME CE NU-S

DE  DORURI

UCIS!...

Păcat de tinerii ce mor

De cei ce n-au cunoscut iubirea

De cei ce lasă în urma lor,

Copii plângând, părinți jelând,

Familii îndoliate...

Morminte cu flori încărcate

Cu lacrimi și dor  udate

Păcat de ei și de tinerețea lor.

Cum ai distrus fără să știi...

Un rost al anilor târzii

Și cum jelesc pe căi pustii

Și jalea îmi e de înțeles

Când din atâtea ,te-am ales?

Norocul meu biet călător ,

S-a dus  de atunci ca blestemat

Și plâng pe drumul ce-ai plecat

Privesc în jur mă simt pierdut

Plecarea ta cât m-a durut .

Te chem copacii din grădină

Cu rod-n pârg ,și fiecare ram

Se întinde spre ușa casei  ferecate

În curtea în care altădată

Fremăta de voie bună

Acum când tot ce-a fost s-a dus

Și pe cărări a rămas doar umbra

Mai sper cu sufletul rănit

Să pot să-ți spun ,cât te-am iubit .

Adio să nu-mi spui de pleci

Îți caut umbra pe poteci !...

E amar sufletul  meu 

Port în el  un păcat greu.

De copil m-am dus în lume 

Nu mi-a  fost ușor nici bine,

N-am putut să-mi cer iertare

De cea lungă așteptae ;

O scrisoare sau o veste 

Ca să știți că mai trăiesc.

Doar eu știu cât vă iubesc

Dragii mei părinții,buni 

Dragi și buni ca nișe sfinii