PĂCAT

Curând, iubitule, am să te uit
Imaginea ta, sufletul..
Clipele mi-au fost mărgele..
Iar luna o martoră pentru ele..

Stelele ne-au vegheat mereu,
Tu zâmbeai cu zâmbet "greu"
Speranța mi-e pusă în tine
Soarele mi-a șoptit de bine..

Nu uita de steaua ta,
Care cândva te plângea
Trăiește și spune-i lunii,
Că totul a fost din cauza minciunii..

Te chem, dar nu vrei să m-auzi,

Și simt cât de departe-mi ești,

Cred că tu ceva mie-mi ascunzi,

Motiv găsești să nu-mi vorbești

Nu știu de ce privirea-mi ocolești,

Și ești mereu cu ochii în pământ,

Doar zi-mi că încetezi să mă iubești,

Și că iubirea a fost o frunză-n vânt

De vrei să pleci, nu stau în calea ta,

Voi înțelege că ai găsit pe-altcineva,

Și unde...poate îți vei găsi fericirea,

Ce nu se află la mine și...altundeva

Nu-ți voi aduce niciun fel de acuze,

Și dimpotrivă sincer îți voi mulțumi,

Și de-i nevoie, voi prezenta și scuze,

Că n-am știut prea bine a prețui/iubi

.............................

A fi îndrăgostit de cineva e minunat,

Și să primim iubire cu toții ne dorim,

Și ce frumos este când omu-i binecuvântat,

De Cel de Sus, ce ne îndeamnă...să iubim!

Scrisă de Cezar!

Pe curând!

Hai să te întreb ceva…
Vezi cum lumina străluce’?
În ochii mei,când te privesc,
Și zâmbetul mi-e așa de dulce…

E vina ta,dar nu te teme
Căci nu îți va crea probleme
Să faci oameni să-ți zâmbească
Și cu foc,să te iubească.

Îți voi spune și-un secret;
Mereu tu să fii corect,
Să privești în jurul tău,
Oamenii ce-ți doresc rău.

Testează omul zi de zi,
În diferite-mprejurări,
Iar pentru orice pas-napoi,
Tu să știi să oferi urmări.

Să oferi răspunsul tău,
Nici decum a doua șansă,
Să oferi o detașare,
Fiindcă creierul nu iartă.

Asfel pe al vieții tale drum
Doar de oameni buni să te-nconjori
Care să nu-ți facă nicicând al tău suflet scrum
Și să-nfloriți cu toții asemeni unor flori.

Cu timpul înțelegem,că oamenii ne înconjoară ,
Dar nu toți ne sunt de ajutor,când vreo problemă ne doboară
Ființe suntem toți și toate,însă oameni prea puțini
De aceea când ți-e greu ”oamenii tăi”devin străini .

Creație proprie 📃🖋️

Din adancuri spumante dorinți

Se dezlantuie ametite spledori,

Rasarind din ale demiurgului bolti

Necistitele din vis comori.

Ma mai alinta un jint,

La un colt de suflet,

Ca inima, nu mai poate duce,

De cand singura bate pe cai pierdute.

Si de-ar fi sa-mi apari doar in vis...

Am sa aleg sa dorm profund pe veci,

Prea pierdut, prea ratacit sunt

De la ultimul nostru...rămas bun...

Probabil că te-ntrebi

De ce te tot privesc,

Fiindcă nu ştiu iubito

Şi mâine de trăiesc.

De ce te alint întruna

Aşa stăruitor,

Fiindcă orice-i posibil

Şi poate mâine mor.

Şi mă întrebi surprinsă

De ce de tine scriu,

Fiindcă mă tem ca mâine

Să nu fie târziu...

Vreau doar să mă asigur

Că mă comport cu tine

Ca şi cum niciodată

Nu va mai fi alt mâine.

Știri venite către seară,

Iz de nouă primăvară

Naște cercuri colorate

Tipărite ca într-o carte.

Flueră pala de vânt

Eveniment trecător

Raza  scântee în soare

Ici și colo flori apare.

Cântă cucul într-o vâlcea

Imortalizată-i clipa.

Totu-i feriee,minunat

Acord fin  în cer înalt.

Nu doresc  să am mai mult

Mi-e destul  să ies afară

Să mă  îmbăt  cu primăvară

Să privesc cum iarba crește

Raza soarelui pe creste.

Cum înfloresc trandafirii

Și cum apa în vad se zbate

Iar prin lacul plin de nuferi

În barcă să ăncremenesc...

Doar așa vreau să trăiesc.

Iubita mea te-am așteptat ,

Sperând co să revii 

Să vezi cărările pustii ,

Pe care ne-am jurat odată...

O dragoste adevărată .

În serile când ne găseam ,

Fremătau frunzele în ram .

Raza lunii strălucea ,

Iubita mea .

În ochii tăi de viorele ,

Se oglindeau visele mele ,

Te adoram copil cuminte ,

Furat de calde jurăminte ,

Dar te-am pierdut în ceața serii ,

Și-a ruginit frunza cărării ,

O stea din cer s-a prăvălit  ,

Iubirea noastră a murit .

                   Ledi și Atos

Poveșteșe Atos ceva din amintirile lui de cățel :

Acum ,când au trecut atâția ani peste mine,stau

la umbra unui nuc stufos și îmi depăn amintirile,

deși nu sunt decâ un biet câine.Vă mirați ,poate

copii,dar și noi cânii gândim și avem amintirile noa-

stre. De exemplu, ămi amintesc cum cățel fiind și

tremurând ,într-o iarnă,la ușa stăpânului meu ,am

hotărât  ca în timpul verii să-mi construiesc ...o

casă . ce mare lucru! mi-am făcut eu socoteala.

Patru cărămizi,îmi sunt de ajuns!...Trei  pe margini

una sșezată drept acoperiș și casa și ... casa e gata!...

Până a venit vara am mai crescut .Era o zi călduroasă,

la fel ca și azi și eu stăteam la umbră cu limba scoasă

de un cot,mi-am amintit de hotărârea mea,referitoare

la casă.M-am uitat la mine,cât de mare am crescut și

mi-am spus în gând: ce casă?...de unde găsesc  eu

atâtea materiale care îmi sunt necesare să mi-o fac?

Patru cărămizi nu-mi ajunge nici pentru coadă!...

Și am renunțat...Acum pot spune cu mâna pe inima mea

de câine,că am ajuns la vârsta când pot să-mi depăn amin-

tirile.Ehei !...câte amintiri nu am!...Și mai bune și mai rele,

dar sunt amintirile mele și nimeni nu mi le poate lua!...

         Parcă ar fi fost mai ieri ,când eram lângă mama mea,

împreună cu cei patru frățiori ai mei.Ne era tare bine. Cât era

ziua de mare ne jârjoneam  la soare,în jurul cuștii,până ne

prindea oboseala.Pe atunci credeam că așa va fi mereu.

Într-o zi însă ,niște străini  s-au apropiat de noi și  stăpânul

ne-a luat pe rând  și ne-a srătat acestora. Ce s-a întâmplat nu

n-am prea înțeles ,dar mi-am dat că mama era foarte agitată.

Dacă nu mă înșel ,în ochii ei am văzut lacrimii...

La plecare ,oamenii aceia au luat cu ei pe trei dintre frățiorii mei.

Și uite așa am rămas am rămas singur cu mama.Nu știu dacă mă

credeți dar vă spun că, m-a înghesuit în cușcă și a acoperit  cu

trupul ei intrarea.Încerca să mă ascundă.Cât era ziua de lungă mă

ținea între labele ei mari,mă alinta și se juca cu mine.Așa cum fac

și mamele voastre ,dragi copii!

           Dar a venit și ziua nefericită,când  și mie mi-a venit rândul

să mă despart de mama.Îmi amintesc că stăpânul ma luat în bra-

țe ,m-a mângâiat cu duioșie  și mi-a spus:

-Gata băiețel, hai să-ți arăt  pe noul tău stăpân!... dar am avut noroc

.Noul meu stăpân era mare iubitor de animale. și pe mine m-a luat

drept cadou pentru fiul său ,elev fiind în clasa  întâia la școală.

M-a dus într-o cușcă mare,dormeam pe o călduroasă blană de oaie.

Când mă scotea la plimbare,îmi punea o lesă lungă ca să pot zburda

în voie și mi-a pus o zgardă strălucitoare de care eram mândru.

Mi-a pus numele de Atos cara mărturisesc că mi -a plăcut .

Era  un nume aspru,bărbătesc și ,poate de aceia  răspundeam cu

proptitudine  când mă striga ceice pe Andy îl încânta foarte multt

Vă mărturisesc că eram fericit,nici nu puteam fi altfel cu un stăpân

atât de bun și grijuliu cu nevoile mele.

Dar ,luat cu valul amintirilor ,am uitat să mă prezint dragi copii.

Sunt un câine de rasă ,un Dog  german autentic, de talie mare,

cam cât un vitel  . Î n timp crescusem atâta încât puteam  să-mi

pun labele pe umerii stăpânului meu Andy când ne jucam .

Îmi aduc aminte cu nostalgie de acele clipe fericite ,când ne

plimbam împreună pe Faleza Dunării.Trecătorii întorceau capul

și ne priveau admirație : eu mare și Andy  un copil blond  și tare

frumos prietenul meu. Ce vremuri!...

CU  OCAZIA  SĂRBĂTORILOR  DE  IARNĂ , DORESC  TUTUROR

CITITORILOR   , UN  AN  CU  MULTE  BUCURII

ȘI TOT  CE-ȘI  DOREȘTE  FIIECARE. LA MULȚI  ANI !...

              CU  DRAGOSTE  ȘI  RESPECT

                                              T.  A . D.

S-a înserat,vântul mai bate,

Se aude un glas de clopot

Ce vine de departe...

Focul în căsuța mică arde

Fumul se destramă în vănt

Cade pacea pe pământ...

În foșnetul înserării

Amurgul își țese calea

Pe urmele potecii

Un izvoraș e în vale.

Se frânge încet lumina,

Cu ziua care moare

În mantii de nălucă

Păreri  de înnorare.

Pe marginea cărării,

Stârnind ades ecoul

Un cârd de ciute,mute

Pornesc să se adape.

Setea sau destinul 

Dureros le cheamă

Ele merg încet

Fremătând de teamă.

Geme-în val izvorul

Învolburat de sânge

Trufaș e vânâtorul

În noaptea care plânge.