Schimb de inimi

Plouă pe Lună
Tu-mi strigi de pe Terra
Nu-i strigăt ci șoaptă.
Atât de năprasnic
Eu, tu și noaptea
Mi-e frică să mor
Dacă tu nu ești moartea,
Eu știu ce-i amor
L-am văzut intr-o carte.
Plouă pe Lună
Oare ninge pe Marte?

Cum se numește oare  

Acea persoană care moare  

De prea multă tristețe și dor  

În al serii amurg amețitor?

E oare acel băiețel iubăreț  

Ce odinioară era zvâcnet?  

Iar acum ce s-a întâmplat  

De e atât de dezolat?

Îl doare prea tare dorul,  

Gândul luându-și zborul,  

Către a inimii aleasă,  

Încercând să o găsească.

De ce plângi acum, băiete,  

Acum când pe cer sunt stele?  

Nu știi tu oare că-n al tău vis  

O poți vedea cu al său dichis?

Iar acum calmează-te ușor,  

Alungă-ți gândul disprețuitor.  

Zâmbetul tău reapărând,  

Pe-al tău chip cât mai curând.

În gânduri iuți

ce-mi trag genunchii …

în pământ,

mă gâtuie durerea!

Pierdut mă simt

mă trag, mă dor rărunchii,

și-n gândul tău…

îmi pierd suflarea.

Și m-aș strânge,

și m-aș dizolva …

într-o lacrimă să-ți fiu,

Să curg din inimioara ta

iubire prin al meu …

pustiu!

(autor: Aurel Alexandru Donciu / volum: Cub de gheață - 2020 editura Etnous / ISBN: 978-606-712-760-7)

Din toate stelele ce strălucesc,

Tu ești cea mai prețioasă...

N-ai vrea tu să-mi fii povestea,

Pe care sufletul meu s-o trăiască?

 Draga stea a sufletului meu,

Care-mi luminezi calea vieții,

N-ai vrea tu să-mi fii melodia

Pe care inima mea s-o cânte cu dor?

Visul meu cu ochi de smarald,

Precum oceanul în nopțile senine,

N-ai vrea tu să-mi fii dorința

Ce-mi mistuie sufletul cu patimă și fior?

Șoapta râului ce curge în sufletul meu

Și-mi alină fiecare gând și vis,

N-ai vrea tu să-mi fii povestea

Pe care mintea mea s-o creada?

Cântec fermecat al nopții,

Ce mă face și mai mult să te doresc,

N-ai vrea tu să-mi fii eternul

Ce arde-n inima mea mereu?

deux yeux qui m'aimaient

ils se sont fermés devant moi.

tes bras m'ont embrassé

et les pleurs semblent m'avoir quitté.

mes roses mortes ont refleuri

dans le rude hiver

parce que je t'aime encore aujourd'hui.

Autor Alina Zamurca 

 Poezia compusă pe 19.10.2024

Your voice is like a siren's melody,

You got me hypnotised,

And that's when i realised,

I was in a trance,

That only you can break if with me you dance.

Ne-am lipit de pământ, cu trupuri grele,

Uitând de zbor, uitând de stele,

Privirea jos, spre lut murdar,

Am dat uitării Cerul clar.

Cu mâini întinse doar spre tină,

Am strâns comori ce se termină,

Iar sufletul, tăcut și plâns,

Și-a pierdut dorul ce l-a strâns.

Ne cheamă Cerul, blând, ușor,

Să ne ridicăm din lutul lor,

Dar pașii noștri sunt prea grei,

Și-am rătăcit pe alte căi.

Hai, ridicăm privirea-n sus,

Acolo-i drumul ce-i de-ajuns,

Pământul trece, norii pier,

Dar veșnic stă deschis un Cer.

Era să fim

Era să fim lumină pe drum,

O șoaptă pierdută-n al vieții parfum,

Un dans printre stele, o vară fierbinte,

Dar totul s-a stins în cuvinte mărunte.

Era să fim izvor de-nceput,

Un glas ce răsună din ce-am petrecut,

O frunză-ntr-o toamnă ce nu se usca,

Dar vântul ne-a dus pe căi altundeva.

Era să fim povestea din noi,

Dar timpul ne-a rupt în două nevoi.

Și chiar de ne pierdem pe-un țărm anonim,

În inimi va sta mereu: era să fim.

Lumina credinței..

Pe masa tăcerii, strălucește de har
Potirul de argint, un veșnic altar.
O cruce din lemn, smerită veghează,
Și peste veșminte lumina dansează.

Sub semnul credinței, un jurământ sfânt,
Se-nalță spre ceruri al rugii cuvânt.
În liniștea sacră, ecouri răsar,
Și timpul se-oprește-n al lumii hotar.

Un colț de etern, în prezent adunat,
Un loc de iertare, de ceruri legat.
Aici sufletul plânge, aici se-nsenină,
Sub crucea cea vie, sub raza divină.
A.A.✨

_________________________________________
Un lucru e cert: Iubirea nu cade niciodată, iar dacă a căzut înseamnă că nu a fost iubire.✨

Trandafiri ce-n umbră pier,

Petale-arzând în tăceri,

Răsfrânți pe zid, o amintire,

Dintr-un trecut cu strălucire.

Pe masă-i verdele de sticlă,

Iar floarea cade, parcă-i mică.

Un dans al umbrelor târzii,

Povestea vieții-n răzleții.

Au fost odată strălucire,

Dar timpul smulge-a lor iubire,

Și-n foșnet mut de frunze goale,

Ascund regrete ancestrale.

Chiar de se sting, rămân mărturie,

În umbre lungi, o poezie.

Iar raza ce îi mai atinge,

În floarea stinsă visul plânge.

Recunoștință, floare blândă în suflet înflorit,

Pentru tot ce am primit și ce-am împlinit,

Pentru raze de soare și ploi în amurg,

Pentru pașii făcuți pe-al vieții drum lung.

Mulțumesc pentru zile și nopți ce-au trecut,

Pentru fiecare clipă și drum parcurs tăcut,

Pentru oameni dragi și îmbrățișări calde,

Pentru lecții de viață, fie ele dulci sau amare.

Pentru zâmbet și lacrimi, pentru-al meu cămin,

Pentru liniștea serii și foșnetul lin,

Pentru tot ce am azi, pentru ce am trăit,

Cu recunoștință adâncă, mă-nclin smerit.

Învăț să iubesc chiar și-n clipele grele,

Să prețuiesc darurile mici și-n tăcere,

Căci în inima plină de recunoștință curată,

Găsesc bucurie, pacea adevărată.

Așadar, mulțumesc, în gând și-n cuvânt,

Pentru binecuvântările ce vin pe pământ,

Pentru fiecare dar, fie mare sau mic,

Căci cu recunoștință, totul e mai limpede și-unic.

✨Trecerea vieții..✨

Trec clipele ca valul lin,
Și viața curge-n al său rost,
În urma noastră lasă-un spin,
Dar și amintiri ce n-au un cost.

Privim spre anii ce-au zburat,
Și-n suflet strângem dor nestins,
Uităm că timpul ne-a lăsat
Doar amintiri ce pier în vis.

Adunăm aur, strângem faimă,
Dar ce rămâne e iubirea,
Nu-i loc pe drum pentru o haină,
Ci doar pentru ce-nalță firea.

Să ne oprim un ceas, o zi,
Să prețuim ce-avem sub stele,
Căci Cerul ne va dărui
Lumină-n loc de drumuri grele.

_________________________________________
✍️A.A.-Aga Andreia ✨